Bufet 1, s.n. Dulap în care se păstrează vesela. (din fr. buffet). Bufet 2, s.n. Local mic sau cameră într-un local în care se servesc mâncăruri (reci) şi băuturi.
Bufă 1, bufe, adj.f. Cu caracter comic. (din fr. bouffe). Bufă 2, bufe, s.f. Cută înfoiată, fald la un obiect de îmbrăcăminte. (cf. it. buffa)
Buf 1, interj. (onomatopee). Cuvânt care imită zgomotul înfundat produs la căderea unui obiect tare, de o lovitură sau de o explozie. Buf 2, s.n. Numele unei figuri la jocul de arșice. (et. nec.). Buf 3, -ă, adj. (despre comedii) Cu un caracter comic exagerat; (despre opere muzicale) Care este compus în genul liric uşor; (despre actori sau cântăreţi) Care s-a specializat în interpretarea unor roluri comice de comedie sau de operă muzicală bufă; (despre roluri) Specific comediei sau operei muzicale bufe. (din fr. bouffe).
Budă 1, -de, s.f. Construcţie de lemn, în pădure, în care locuiesc tăietorii de arbori. (din rus., pol., ung. buda). . Budă 2, -de (-zi), s.f. Closet (rudimentar).
Bucium 1, -e, s.n. Instrument muzical de suflat în forma unui tub tronconic foarte lung, făcut din coajă de tei sau de răchită, din lemn sau din metal și folosit în special de ciobani pentru chemări şi semnale. (lat. bucinum). Bucium 2, -e, s.n. (Pop.) 1. Trunchi sau buştean (de arbore); (Spec.) Butuc de viţă de vie. 2. Butuc (al roții carului). (et.nec.).
Buci 1, s.m., pl. (sg. buc). Scame rămase de la meliţarea şi pieptănarea inului și a cânepii (cf. alb. byk). Buci 2, s.f., pl. (sg. bucâ). 1. Fese. 2. Cele două părți cârnoase ale obrazului omului, de la tâmplă în jos. (lat bucca „gură“).
Buchet 1, -te, s.n. Mănunchi de flori legate împreună; grup de obiecte de același fel puse împreună. (din fr. bouguet). Buchet 2, s.n. Aromă specială a unor vinuri de calitate superioară.
Bucălaie 1, adj.f. Bucălat. Bucălaie 2, bucălăi, s.f. adj. (Oaie) cu lâna albă și cu botul şi extremitătile membrelor negre sau castanii închise. (din bucă + laie).
Buc 1, s.m. (Reg, în loc. adv.) Într-un buc= imediat, într-o clipă, foarte repede. (et. nec.). Buc 2, buci, s.m. (Reg.) 1. Pleavă rămasă după vânturarea seminţelor de cânepă sau de in, după măcinarea boabelor de porumb etc. 2. (la pl.) Scame rămase de la melitarea și pieptănarea inului şi a cânepii. (cf. alb. byk).
Brut 1, -ă, adj. (despre materiale, obiecte etc.) Care nu a fost încă prelucrat sau transformat în produs finit. (din fr. brut, it. bruto). Brut 2, -ă, adj. (despre greutatea mărfurilor) Din care nu s-a scăzut daraua; (despre un venit) Din care nu s-a scăzut impozitul sau cheltuielile aferente.
Brumar 1, s.m. (Pop.) Noiembrie. (din brumă + -ar). Brumar 2, s.m. A doua lună din calendarul republican francez (folosit între anii 1793—1806). (din fr. brumaire).
Broșă 1-șe, s.f. Bijuterie feminină prevăzută cu un ac, care se poartă prinsă la haină, bluză, rochie etc. (din fr. broche). Broșă 2, s.f. Unealtă de aşchiere cu tăișuri multiple, folosită la prelucrarea suprafeţei unor piese metalice.
Broșat 1, s.n. Broşare (v. broșa). Broșat 2, -ă, adj. (despre broșuri, cărți, caiete etc.) Cu colile sau lvile așezate și legate împreună. (intr-o copertă moale). (v. broșa).
Brodat 1, s.n. Faptul de a broda. (v. broda). Brodat 2, -ă, adj. (despre materiale textile) Impodobit cu broderii. (v. broda).
Broască 1, -ște, s.f. Nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sărit, cu gura largă și ochii bulbucaţi. (din lat. brosca). Broască 2, s.f. Plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene și cu frunze groase, cultivată ca plantă de ornament. Broască 3, s.f. Mecanism montat la o ușă, la un sertar etc., pentru a le încuia cu ajutorul unei chei.
Brișcă 1, -te, s.f. (Reg.) Briceag. (din magh. bicska, influenţat de brici şi briceag). Brişcă 2, -ti, s.f. Trăsură mică, ușoară, neacoperită; trăsură acoperită; trăsură de țară. (din rus bricika).
Briliant 1, -te, s.n. Diamant șlefuit în dublă piramidă, cu numeroase fațete pentru accentuarea reflexului luminii, folosit ca piatră prețioasă. (din fr. brillant, rus bril’ant). Briliant 2, s.n. Numele celui mai mic corp de literă tipografică.
Brichetă 1, -te, s.f. Mic aparat de buzunar pentru aprins (ţigările). (din fr. briquet). Brichetă 2, -te, s.f. Produs obținut din brichetarea materialului – mărunt sau pulverulent, în forme geometrice regulate (paralelipipedice, ovoidale etc.), în vederea transportului, a folosirii sau a prelucrării lui ulterioare. (din fr. briquette).
Bric 1, -uri, s.n. Corabie cu două catarge, cu pânze pătrate, folosită, în trecut, în scopuri militare şi comerciale. (din fr. brick). Bric 2, 1. adj. invar. Cărămiziu; 2. (s.n.) Culoarea cărămizie (din fr. brique).
Breton 1, -oane, s.n. Păr lăsat pe frunte şi retezat în linie dreaptă. (din fr. (a la] bretonne). Breton 2, -ă, s.m., f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Peninsulei Bretagne (Franţa), descendentă a vechilor celți; (adj.) Care aparţine bretonilor; privitor la bretoni. (din fr. breton).
Bretele 1, s.f., pl. (sg. bretea) Obiect de îmbrăcăminte bărbătească confecţionat din fâșii de elastic, pânză, piele etc. care se trec peste umeri, prinzându-se în fată şi în spate de pantaloni. (din îr. bretelles). Bretele 2, s.f. (sg. bretelă) Sistem de ramificaţie de cale ferată aşezat între două linii paralele, constituit din două linii diagonale încrucișate, care permite trecerea trenului de pe o linie pe alta în ambele sensuri. (din fr. bretelle).
Brec 1, -uri, s.n. Trăsură ușoară cu patru roți, de obicei neacoperită, cu capra înaltă, având două bănci așezate față în faţă în lungul sau în latul trăsurii. (din fr., engl. break) Brec 2, -uri, s.n. Comandă dată de către arbitrul unui meci de box atunci când loviturile nu sunt regulamentare și la care boxerii sunt obligaţi să facă câte un pas înapoi pentru a se distanţa unul de altul. (din engl. break) Brec 3, s.n. Punct obținut de un jucător de tenis împotriva adversarului său atunci când acesta are serviciul.
Breaz 1, -ă, adj. (despre animale) Cu o pată albă în frunte sau cu o dungă albă pe bot. (din bg. breaz). Breaz 2, adj. (Ir., despre oameni) Deștept, isteţ, grozav.
Brâu 1, brâie, s.n. 1. Cingătoare lată de lână, de piele, de mătase etc. pe care o poartă țăranii. 2. Parte a corpului omenesc pe care o încinge brâul; mijloc. (cf. alb. bres, brezi). Brâu 2, s.n. i. Ornament care înconjoară ușile, ferestrele, fațadele etc. unei case. 2. Şir, lanţ (muntos, deluros etc.) Brâu 3, brâuri, s.n. Numele mai multor dansuri populare; brâuleţ.
Brâncuţă 1, s.f. Diminutiv de la brâncă. (din brâncă +uțâă). Brâncuţă 2, s.f., 1. Plantă medicinală (Nasturtium palustre).
Brâncă 1, -ci, s.f. 1. (Reg., în Cnșana) 1. Mână. 2. (Pop, în forma brânci) Împinsătură, ghiont, izbitură. 3. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. (lat. branca). Brâncă 2, s.f. 1. Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin lipsa poftei de mâncare și prin apariția unor pete violacee.2. (Pop.) Erizipel. (din sl. branca). Brâncă 3, s.f. Plantă erbacee fără frunze, cu flori verzi sau alburii grupate în formă de spic, folosită în medicina veterinară. Brâncă 4, s.f. Ciupercă cu pălămia întinsă și căsfrântă, prevăzută cu peri aspri.
Brăcinar 1, brăcinare, s.n. (Reg.) 1. Șiret, sfoară sau curea cu care se strâng în jurul mijlocului izmenele, ițarii. 2. Vergea de oţel care leagă coarnele plugului pentru a le întări, 3. Parte a carului. Brăcinar 2, brăcinari, s.m. (Pop. și fam.) Pantaloni.
Braţ 1, -ţe, s.n. 1. Parte a membrului superior cuprinsă între cot şi umăr; partea de la umăr până la încheietura mâinii. (P. ext.) Membrul superior al corpului omenesc. 2. Cantitate care se poate duce în braţe. 3. Obiect sau parte a unui obiect care seamănă cu braţul. 4. Ramificaţie a unei ape curgătoare. (lat. brachium). Braț 2, s.n. (Mar.) Manevră curentă folosită la orientarea unei vergi în plan orizontal pentru ca velele să ocupe o anumită poziție faţă de direcţia vântului. (din engl. brace, fr. bras).
Braşoveancă 1, braşovence, adj. f. 1. Locuitoare din Brașov. 2. (Înv.) Soţia negustorului care vindea mărfuri de Braşov. (din brașovean + -că). Brașoveancă 2, brașovence, adj.f. Căruţă sau trăsură mare cu coviltir.
Braniște 1, -ti, s.f. Pădure sau parte din pădure în care este interzisă tăierea lemnelor. (din bg. braniste). Braniște 2, -ti, s.f. (Înv.) Moşie domnească.
