Dorobanţ 1, -i, s.m. Soldat de infanterie (cu plată); jandarm (cu atribuţii speciale). (din magh. darabant). Dorobanț 2, -i, s.m. A prod; portar, uşier.
Dornic 1, -â, adj. Plin de dor; doritor. (dor + -nic). Dornic 2, s.m. Plantă erbacee cu frunzele lungi şi înguste şi cu flori mici, albe.
Dor 1, doruri, s.n. 1. Dorinţă puternică de a vedea sau a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o îndeletnicire preferată; nostalgie. 2. Năzuinţă, dorință. 3. Suferinţă pricinuită de dragostea pentru cineva. 4. Durere fizică. 5. Poftă. (lat. dolus < dolere „a durea“). Dor 2, vb. a durea: ind.pz., 3 pl.: „Dar deschideti poarta… turcii mă-nconjor… Vântul suflă rece… rânile mă dor!“ (Bolintineanu), „Mă dor de crudul tău amor/A pieptului meu coarde, / Şi ochii mari şi grei mă dor, / Privirea ta mă arde“. (Eminescu).
Domino 1, -ouri, s.n. Îmbrăcăminte de bal costumat, în formă de mantie lungă cu glugă; persoană care poartă la bal o asemenea îmbrăcăminte. (din fr. domino). Domino 2, s.n. Numele unui joc de societate.
Dominican 1, -ă, s.m., f. Călugăr sau călugăriță dintr-un ordin catolic întemeiat în Franţa la începutul sec. XIII. (din fr. dominicain). Dominican 2, s.m., f. Persoană care face parte din populaţia Republicii Dominicane sau care este originară de acolo.
Dominat 1, -ă, adj. Supus dominației altuia; asupra căruia se exercită o relaţie de dominanţă. (cf. it. dominato). Dominat 2, s.n. (Ist.) Regim monarhic totalitar al Imperiului Roman de după Dioclețian, moştenit şi de Imperiul Bizantin. (din lat. dominatus, cf. it. dominato).
Domeniu 1, -ii, s.n. Proprietate lunciară feudală întinsă. (din fr. domaine). Domeniu 2, s.n. Sector al unei tinte, al unei arte; sferă de activitate. Domeniu 3, s.n. 1. (Mat.) Mulje de puncte situate pe o dreapIA, pe o suprafaţă, în spaţiu, caracterizate prin trăsături comune. 2. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de măsură.
Domi 1, -uri, s.n. Catedrală impunătoare, biserică principală în unele orașe italiene, germane etc. (din fr. dâme; cf. it. duomo, germ. Dom). Dom 2, Recipient de oțel montm la partea superioară a corpului unei clădiri orizontale de aburi.
Dogi 1, s.m., pl. (sg. dog) Câine de talie mare, masiv, cu botul lat șI turtit. (din fr. dogue, engl. dog). Dogi 2, s.m., pl. (sg. doge) Titlu purtat de conducătorii politici ai unora dintre vechile republici uiistocratice italiene; persoană care avea acest titlu. (din it. doge).
Dogar 1, -i, s.m. Meşteșugar ture face doage sau vase din doage; butnar. (din doagă + -ar). Dogar 2, -e, s.n. Unealtă tăietoare cu lama în formă de seceră, lolosită pentru făcut doage.
Documentar 1, -ă, adj. Cu catacter sau valoare de document. Documentar 2 e, s.n. Film sau scriere care prezintă fapte autentce. (din fr. documentaire).
Doc 1, s.n. Ţesătură de bumbac din care se fac haine de vară, salopete, prelate etc. (din engl. duck). | Doc 2, -uri, s.n. Bazin portuar (împreună cu construcțiile şi instalaţiile aferente) în care vapoatele sunt încărcate, descărcate sau teparate. (din fr., engl. dock). Doc 3, -uri, s.n. Magazie întrtn port, în care se depozitează cerealele și alte mărfuri.
Divan 1, -uri, s.n. Canapea fără spătar, pe care se poate şedea sau dormi. (din tc. divan). | Divan 2, s.n. 1. (În Turcia din timpul sultanilor și în țările aservite ei) Consiliu cu atribuţii politice, administrative și juridice, alcătuit din cei mai înalți demnitari; sfat domnesc. 2. Sală, clădire în care se adunau membrii divanului. Divan 3, s.n. Culegere postumă de versuri aparținând unui poet oriental.
Distrugător 1, -oare, adj. Care distruge, nimicitor. (din distruge +-ăton). Distrugător 2, s.n. Navă de luptă de tonaj mediu și cu viteză mare, fără cuirasă, care dispune de armament de artilerie, rachete şi torpile. (din distruge +-ător).
Distribuitor 1, s.n. Aparat aplicat la o maşină pentru a asigura distribuirea forţei motrice, împrăştierea uniformă a unor semințe, a unor chimicale etc. (cf. fr. distributeur). Distribuitor 2, -oare, s.m., f. Persoană care distribuie (mărfuri, alimente, materiale etc.). (din distribui +-tor)
Distilator 1, -i, s-m. Persoană calificată în operaţia de distilare. (din fr. distillateur). Distilator 2, -oare, s.n. Aparat cu care se face distilarea. (din fr. distillateur). |
Distih 1, s.n. 1. (În versificația antică) Reunire a două versuri cu structură metrică deosebită. 2. Strofă alcătuită din două versuri care rimează între ele. (din lat., gr. distichos „care are două versuri“). Distih 2, -ă, adj. (Bot.) (despre organe alterne). Dispus pe două rânduri sau serii opuse de o parte şi de alta a unui ax. (din germ. distich).
Dispute 1, vb. a disputa; con). pz., 3 sg., pl: „Arta nu trebuie să te dispute și să te împartă“. (Vlahuţă). Dispute 2, s.f., pl. (sg. dispută). 1. Discuţie în contradictoriu; controversă. 2. Luptă pentru întâietate; (Spec.) Intrecere sportivă. (din fr. dispute).
Dispoziţie 1, -ii, s.f. Prevedere obligatorie cuprinsă într-o lege sau într-un regulament; măsură sau hotărâre luată de un organ ierarhic superior şi obligatorie pentru organul în subordine. (din fr. disposition, lat. dispositio). Dispoziţie 2, -ii, s.f. Aşezare a unor elemente într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine. Dispoziţie 3, s.f. Stare sufletească (bună sau rea).
Disc 1, -uri, s.n. 1. Placă circulară și plată de o anumită greutate, pe care o aruncă atletul discobol la distantă. 2. Orice obiect de formă circulară și plată. (din fr. disque, lat. discus). Disc 2, -uri, Taler (circular) de metal (preţios) pe care se strâng în biserică, de la credincioşi, bani pentru nevoile cultului sau pe care se pune agneţul (la oficierea căsătoriilor). (din sl. disk(os)u).
Diptic 1, s.n. 1. Tăbliţe cerate care se puteau închide ca o carte, folosite de romani. 2. (Arte) Piesă compusă din două panouri fixe sau mobile; (P. ext.) Operă literară sau muzicală alcătuită din două părți. (din fr. diptyque, cf. gr. diptycha). Diptic 2, -ă, s.n. 1. Nemijlocit, lipsit de intermediar; (despre complemente) care este legat nemijlocit de verb; (despre construcții lexicale) în care cuvintele Sunt așezate în ordinea lor normală. (cf. lat. directus).
Diplomatică 1, s.f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu cercetarea vechilor diplome, cărți și a altor documente oficiale. (din fr. diplomatique). Diplomatică 2, s.f. (Rar) Diplomaţie. (din germ. Diplomatik).
Diplomatic 1, -ă, adj. (Rar) Care aparţine diplomelor şi documentelor oficiale vechi, privitor la aceste diplome şi documente. (din fr. diplomatique, lat. diplomaticus). Diplomatic 2, -ă, adj. Referitor la diplomaţie sau la diplomaţi, care aparține diplomaţiei sau diplomaţilor. Care arată, trădează abilitate, subtilitate, şiretenie; diplomat.
Diplomat 1, -ă, ad)j., s.m., f. (Cel) care deține un titlu pe bază de diplomă. (cf. fr. diplome). Diplomat 2, -ă, s.m., f. 1. Pervună care lucrează în diplomaţie; care deţine o funcție în diplomaţie; care face parte din corpul diplomitic. 2. (Fam.) Care ştie să » olite de anumite situaţii pentru 1 realiza scopul; (Fam. peior.) Imbaci, şiret, viclean. (din fr. «iplomate). Diplomat 3, s.n. Geantă bărbătească asemanătoare celor purtate de diplomați.(cf. diploma).
Diligenţă 1, s.f. Silinţă, sârpuință. (din lat. diligentia, cf. fr. diligence). Diligenţă 2, s.f. (În trecut) lrăsură mare cu cai, folosită la tansportul în comun al călătorilor, care mergea mai repede decât tăsurile obişnuite. (din fr. dilipence).
Digeste 1, s.f., pl. Alimente digerate, în opoziţie cu cele înghiţite numai. (din fr., lat. sc. «gesta, cf. digerere „a digera“). Digeste 2, s.f., pl. Culegere metodică a hotărârilor celor mai vestiti jurisconsulţi romani, alcătuită din porunca împăratului lustinian. (din lat. digesta, cf. fr. geste).
Difuzor 1, s.n. 1. Dispozitiv folosit în radiofonie care transformă undele electrice în unde sonore prin punerea în vibraţie a unei membrane plane sau a unui cornet. 2. Parte a unui carburator cu injecție unde se produce pulveizarea combustibilului. 3. Aparat folosit pentru extragerea zahărului din sfeclă, a taninului din stejar ctc. (cf. fr. diffuseur). Difuzor 2, -i, s.m. Cel care «hfuzează presa în întreprinderi, în instituții. (din difuza + -on).
Diferenţia 1, vb. A (se) deosebi, a se stabili sau a face să se stabilească deosebiri. (din fr. difference) Drenţia 2, vb. A calcula o diferenţă sau o derivată. (din fr. differentier).
Dietă 1, -te, s-f. Regim alimentar special, recomandat în cazul unei boli sau pentru menținerea sănătăţii; (P. ext.) Regim de viaţă ordonată. (din fr. diete, cf. lat. diaeta, gr. diaita „regim“. Dietă 2, s.f. Adunare legislativă (în feudalism și în unele state moderne); (P. ext.) Adunare reprezentativă cu caracter politic.
Diateză 1, -ze, s.f. Categorie gramaticală verbală care exprimă raportul dintre subiect și acțiunea verbului. (din fr. diathese). Diateză 2, -ze, s.f. Predispoziția unei persoane de a contracta anumite boli. (din fr. diatbese, cf. gr. diathesis „dispoziţie “).
