O 1, s.m. (Invar.). A optsprezecea literă a alfabetului limbii române, sunetul notat cu această literă. O 2, interj. (Onomatopee). 1. Exclamaţie (emfatică) folosită în invocaţii şi în apostrofe. 2. Exclamaţie care exprimă diverse stări emotive: mirare, admirație, mulțumire, dorință, mâhnire etc. 3. Exclamaţie care precedă și întărește o afirmaţie, o constatare. 05, art. nehot. O*, pron. pers., pers.3, f. (ea) 1. Acuzativ, sg.: Tabla a șters-o în pauză. 2. Cu valoare neuiră: A luat-o la fugă. | O*, adj.pron.nehot. f: „O lume apune, altă lume răsare”. 3 O*, auxiliar verbal invariabil (a vrea, cf. ILR, 1978, p.315) prezent în componenţa formelor perifrastice de indicativ viitor: O să merg (voi merge) la plimbare. „O, numeral cardinal, cu valoare adjectivală: O studentă răspunde, două se pregătesc. (lat. unus, -a).