Rătăcit 1, s.n. Faptul de a (se) rătăci, rătăcire. (v. rătâci). Rătăcit 2, -ă, adj. i. Care a greşit drumul sau a pierdut direcţia; dezorientat. (Fig.) Care greșește prin purtări, prin altitudine; cu mintea întunecată. (Fig.) Despre ochi, privire) Care se uită în gol, fără o ţintă precisă; care exprimă nedumerire, nesiguranţă, tulburare, absenţă. 2. Care s-a pierdut, s-a înstrăinat de ai săi; răzleţit.