Zaţ 1, s.m. Substanţă depusă pe fundul unui vas cu cafea; drojdie (din germ. $at2). | Zaț 2, s.m. Text cules cu litere de plumb și așezat în forme de dimensiunile paginilor, gata pentru tipărit.
Zare 1, zări, s.f. Partea cerului sau a pământului pe care o mărginește linia orizontului; orizont. (din sl. zarja). Zare 2, s.f. Lumină care se împrăștie în jurul unei surse luminoase; rază. . Zare 3, s.f. Culme, creastă, coamă, vârf.
Zar 1, zaruri, s.n. Cub mic de os, de lemn, ec., care are pe fiecare dintre fețe imprimate puncte de la unu la șase și care se folosește la anumite jocuri de noroc. (din tc. zar). Zar 2, zaruri, s.n. (Reg.) Broască de la ușă. (din magh. zar).
Zamfire 1, s.n., pl. (sg. zamfir) (Înv. și pop.) Safir. (din si. zamfiră). Zamfire 2, s.f., pl. (sg. zamfiră) (Ornit.; reg.) Grangur. (et.nec.)
Za 1, prep. (Înv.) De, de la, la. (din si. za) Za 2, zale, s.f. Fiecare dintre ochiurile unui lanț. (cf. ngr. zâva) Za 3 zale, s.f. (la pl.) Împletitură executată din inele mici de fier legate unul de altul; (p.ext.) armură cu care se echipau în luptă oștenii în antichitate și evul mediu, pentru a se apăra de loviturile adversarilor.
Xenie 1, s.f. (Livr.) Gen de epigramă satirică. (din germ. Xenie). Xenie 2, s f. (Biol.) Apariție, la generațiile obținute prin hibridare sexuată, a caracterelor organismului patern în endospermul semintei. (din fr. xenie, it. xenia, Cf. gr. xenios = ospitalier).
Vultur 1, -i, s.m. Numele mai multor păsări răpitoare de zi, mari, cu ciocul lung, ascuţit și coroiat, cu aripi lungi și cu picioare puternice, cu gheare tari, care se hrănesc cu animale vii și cu stârvuri. (lat. vultur). Vultur 2, s.m. Stindard al legiunilor romane, înfățișând de obicei un vultur (1); figură simbolică reprezentând un vultur, pe stemele, monedele, pecețile sau steagurile unor țări. Vultur 3, s.m. (Art.) Constelaţie boreală, situată la sud de constelația Lebedei și vizibilă vara.
Vulpe 1, -pi, s.f. Mamifer carnivor sălbatic de mărimea unui câine, cu blana roșcată, cu coada lungă și stufoasă, cu urechile ascuţite şi cu botul îngust; vulpoaică, blana aces- tui animal. (lat. vulpes). Vulpe 2, s.f. (Reg.) Dar în bani sau în vin pe care, după datina de Ja nunţi, mirele, dacă este din alt sat, este obligat să-l dea flăcăilor din satul miresei. Vulpe 3, s.f. Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare roșiatică. Vulpe 4, s.f. Ferestruică în acoperișul caselor țărănești, prin care iese fumul din pod.
Vrăbioară 1, -oare, s.f. Vrăbiuţă. (din vrabie + -ioară). Vrăbioară 2, s.f. Bucată de carne de vită din regiunea şalelor; friptură preparată din această carne.
Vorbitor 1, -oare, adj. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. (din vorbi +-tor). Vorbitor 2, s.m., f. Orator, conferenţiar. Vorbitor 3, s.n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o – persoană aflată într-un cămin, internat, penitenciar etc. și cineva venit din afară.
Vorbit 1, s.n. Vorbire. (v. vorbi). Vorbit 2, -ă, adj. Rostit, exprimat, spus; (P. ext.) Expus oral. (v. vorbi).
Vopsit 1, s.n. Vopsire. (v. vopsi). Vopsit 2, -ă, adj. Dat cu vopsea, boit. (v. vopsit)
Vomitiv 1, -ă, adj. Care provoacă vomitări. (din fr. vomutif). Vomitiv 2, s.n. Medicament care are proprietatea de a provoca voma. (din fr. vomitif).
Volum 1, e, s.n. 1. Spaţiu pe care îl ocupă un corp. 2. Masă de apă debitată de o fântână, de un i2vor, de un râu, de un fluviu. 3. Cantitate de bunuri economice; proporțiile unei activități. (din fr. volume, lat. volumen). Volume 2, s.n. Forţă, intensitate, amploare a sunetelor emise de o voce sau produse de un instrument muzical. Volum 3, -e, s.n. Carte (legată sau broșată) având în genere mai mult de zece coli pe tipar; fiecare dintre cărțile care alcătuiesc împreună o lucrare unitară; tom.
Volta 1, s.f. (Muz.) Semn de repetiție care arată măsurile finale ce irebuie să fie executate prima oară (prima volta) sau a doua oară (secunda volta); voltă. (din it. volta). Volta 2, interj. (Mar.) Comandă pentru schimbarea direcției de deplasare a navei (în vânt, sub vânt). (it. voita, cf. fr. volte). Volta 3, s.f. (Scrimă) Mișcare de rotaţie făcută pentru a evita Jovi-turile adversarului.
Voleu 1, voleuri, s.n. (Sport) Lovitură prin care mingea este expediată înainte ca ea să atingă pământul. (din fr. volee). Voleu 2, voleuri, s.n. (Rar) Jaluzea, oblon. (din fr. vole 2).
Volbură 1, -uri, s.f. 1. Vânt puternic cu vârtejuri; vârtej; (P. ext.) Furtună, învolburare. (Fig.) Tulburare, învălmășeală. 2. Bulboană. (lat. * volvula, din volvere). Volbură 2, s.f. Plantă erbacee cu tulpina subțire, târâtoare sau agățătoare, cu flori albe sau roz, având corola în formă de pâlnie (Convolvulus arvensis).
Volant 1, -ţi, s.m. Roată grea, montată pe arborele unei mașini cu piston, pentru a-i uniformiza turația. (din fr. volant). Volant 2, -ă, adj. Desprins dintr-o unitate; detașabil, mobil. (din fr. volant).
Volan 1, -e, s.n. 1. Piesă în formă circulară din mecanismul unui autovehicul, cu ajutorul căreia se dă vehiculului direcția voită. 2. Piesă în formă de roată, cu ajutorul căreia se acționează un anumit mecanism al unei mașini. (din fr. volant). Volan 2, s.f. Fâșie de țesătură sau de dantelă încrețită sau plisată, care se aplică ca garnitură pe diferite obiecte de îmbrăcăminte femeiască, pe perdele, pe huse etc.
Voi 1, pron.pers. 2. pl., nominativ Și acuzativ. (lat. vos). Voi 2, vb. a voi. auxiliar: ind., pers. sg.: voi scrie, voi citi. (cf.sl. voliti). Voi 3, voiuri, s.n. (Reg.) |. Rând de împletitură de papură sau de nuiele într-o leasă sau în pereții unui pătul de păstrat porumb. 2. Fâșie de pământ (arabil). (et.nec).
Vizitiu 1, -ii, s.m. Persoană care mână (ca profesionist) caii la o trăsură, la o căruță. (din magh.vezetd). Vizitiu 2, s.m. (Art.) Numele popular al unei constelații din emisfera boreală, situată în apropiere de constelația Gemenilor.
Viză 1, -ze, s.f. Menţiune specială făcută de o autoritate pe un act, pentru a-i da valabilitate. (din fr. visa). Viză 2, -ze, s.f. Peşte asemănător cu cega, lung până la 2 m, cu botul scurt și rotunjit. (cf. rus. viz). Viză 3, s.f. Linie formată din prelungirea razei vizuale printr-un aparat topografic până la un anumit punct de pe teren; (P. ext.) Linie trasată pe o planșetă și care unește locul unde se află aparatul de observare cu punctul vizat. (din fr. vise, cf. viser = ochi).
Viza 1, vb. A pune o viză pe un act oficial, pentru a-i da valabilitate. (din fr. viser). Viza 2, vb. 1. A prinde imaginea unui punct de pe teren în centrul lentilei unt aparat topografic, în scopul efectuării unor măsurători. 2. (Fig.) A se referi la ceva, a face o aluzie; a avea drept scop…, a ținti. (din fr. viser).
Vivacitate 1, s.f. Vioiciune, sprinteneală (în mișcări, în comportări, în reacții). (din fr. vivacit€, lat. vivacitas, -atis). Vivacitate 2, s.f. Cantitate de gaz dezvoltată într-o unitate de timp de o unitate de volum de pulbere care arde la presiunea de o atmosferă.
Viu 1, -ie, adj. Care se află în viaţă, care trăieşte. (lat. vivus). Viu 2, s.n. (Rar) Viaţă. (lat. Vivus).
Viţă 1, -țe, s.f. (Adesea determinat prin „de vie’“) 1. Nume dat mai multor plante perene cu rădăcina puternică, cu tulpina lipsită de susținere proprie, din care ies mlădițe cu cârcei agăţători, cu frunze mari, crestate adânc și cu fructele în formă de ciorchine, care se cultivă într-un număr mare de soiuri şi de varietăţi; vie. 2. Fiecare dintre lăstarele lungi și flexibile ale viței (1); (P. ext.) Curpen, vre). (lat. *vitea = vitis). Viţă 2, s.f. (Pop.) 1. Şuviţă de păr. 2. Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se confecționează, prin împletire sau răsucire, un obiect. Viţă 3, s.f. (Fig.) Descendent, urmaș.
Virga 1, s.f. (Muz.) Semn din muzica gregoriană, derivat din accentul grav latin. (din ît., lat. virga). Virga 2, s.n. Picături de apă care cad din nori sub forma unor fâşii, evaporându-se până la pământ. (din fr. lat. virga).
Vioriu 1, adj. Violet deschis, liliachiu. (din vioară 1 +-iu). Vioriu 2, s.n. Culoare violetă deschis, liliachie. (din vioară 1 +-iu)
Violet 1, -ă, adj. De culoarea viorelei. (din fr. violet) Violet 2, s.n. Culoarea violetă, ultima din spectrul solar; culoarea viorelei. (din fr. violet)
Violă 1, -le, s.f. Instrument muzical cu coarde și arcuș, mai mare decât vioara şi având sune tele mai grave decât aceasta. (din it. viola, fr. viole). Violă 2, -le, s.f. (Bot.) Viorea. (din lat. viola).
