Cum se scrie corect ? M-am, M-ai, M-a, M-ați, M-au, M-aș, M-ai, M-ar, M-ați, M-oi, M-o, M-or Regula de bază: Scriem m-, cu cratimă după m, atunci când putem completa cu pe mine. 1. M- + perfectul compus: M-AM SAU MAM În limba română, întotdeauna se scrie m-am cu cratimă, deoarece leagă două părți de vorbire diferite. Cuvântul mam nu există. M-AI SAU MAI În limba română, se scrie m-ai cu cratimă atunci când litera „m” poate fi înlocuită cu „pe mine”, sau atunci când „pe mine” poate fi folosit după cuvântul m-ai. Cuvântul mai se scrie legat atunci când ne referim la luna „mai”, când se folosește drept cuvânt de aproximație, când este un adverb ce servește la formarea gradului comparativ (mai bun, mai rău) sau la structuri de tipul „mai vreau”. M-A SAU MA În gramatica limbii române, întotdeauna se scrie m-a. ma este un cuvânt care nu există în limba română. În română există doar mă (mă duc, mă bucur). M-AŢI MA-ȚI SAU MAȚI În gramatica limbii române, acest cuvânt are o singură formă corectă, iar aceasta este m-ați. Ma-ți și mați sunt cuvinte care nu există. (Mați poate fi folosit doar ca pluralul masculin al cuvântului maț) M-AU SAU MAU În gramatica limbii române, acest cuvânt are o singură formă…
Azotat 1, azotaţi, s.m. Sare a acidului azotic; nitrat. (din fr. azotate). Azotat 2, -ă, adj. Care are în compoziţia sa azot. (din fr. azotă).
Azoic 1, -ă, adj. (despre un mediu) Lipsit de animale; (despre terenuri) Lipsit de fosile. (cf. fr. azoique, cf. gr. a „fără“, zoon „animal“). Azoic 2, -ă, adj. (despre compuși organici) Care conține azot. (din fr. azoique)
Aviz 1, avize, s.n. |. Înştiinţare Scrisă cu caracter oficial. (din fr. avis). Aviz 2, s.n. Părere, apreciere competentă emisă de cineva (din afară) asupra unei probleme aflate în dezbatere; rezoluţie a unei autorități competente.
Avânt 1, -uri. s.n. 1. Vioiciune, energie, forță în mișcări. (Loc. vb.) A-și lua avânt = a se avânta. 2. Însuflețire, elan, entuziasm. Avânt 2, -uri. s.n. Dezvoltare rapidă, progres remarcabil într-un anumit domeniu, într-o perioadă etc.)
Avă 1, s.m. (Rar) Părinte, tată; (P. ext.) Nume dat călugărilor bătrâni. (din sl. avva) Avă 2, ave, s.f. Unealtă de pescuit formată din trei fâşii de plasă, care se așază vertical în apă cu ajutorul unor bucăţi de plută prinse la marginea lor superioară şi al unor bucăţi de plumb la cea inferioară. (din tc., bg. av).
Avar 1, -ă, adj., m.f. (om) zgârcit. (din fr. avare, lat. avarus). Avar 2, -ă, adj. mf. 1. (s.m și f.) Persoană care face parte din popu-lația turcică așezată în Câmpia Panoniei în timpul marilor migrațiuni ale popoarelor de la începutul evului mediu. 2. (adj.) Care aparţine avarilor, privitor la avari. (din fr. avares, lat. avarus).
Avans 1, -uri, s.n. Plată anticipată a unei părţi dintr-o sumă curentă datorată ca salariu, ca acoperire a unei lucrări efectuate etc., la încheierea unui contract. (din fr. avance). Avans 2, s.n. Interval de timp, distanţă etc. cu care cineva sau ceva se află înaintea altuia.
Aval 1, s.n. (op. amonte) parte către care curge un râu: în aval = urmând cursul unei ape. (din fr. aval, cf. lat. ad „la“, vallis „vale“). Aval 2, s.n. (fin.) Garanţie specială de plată a unei cambii. (din fr. aval).
Autoritate 1, -ăți, s.f. Putere, drept de a da dispoziții cu caracter obligatoriu, de a impune cuiva ascultare. (din fr. autorite, lat. auctoritas). Autoritate 2, s.f. Prestigiu, vază; persoană care se impune prin prestigiul său.
Automat 1, -ă, adj. (despre aparate, mașini etc.) Care este acționat printr-un dispozitiv mecanic. (din fr. automate). Automat 2, s.n. Dispozitiv, aparat, maşină care efectuează o anumită operaţie fără intervenția omului; (P. restr.) Pistol-mitralieră; (Fig.) Persoană fără voință, fără iniţiativă.
Autograf 1, -ă, adj. (Semnătură, document, text etc.) scris chiar de mâna autorului. (cf.fr. autographe). Autograf 2, s.n. Aparat fotogrametric folosit la măsurarea corpurilor cu ajutorul fotogramelor terestre. (din fr. autographe).
Autoi 1-, Element de compunere cu sensul „de ia sine, pe sine“. (din fr., it. auto). Auto 2-, Element de compunere cu sensul „automobil“ sau „automat“. (din fr. autolmobile]).
Auti 1, adv. În afara terenului de joc. (din engl. out „afară“). Aut 2, s.n. (Sport). Situaţie în care un jucător scoate mingea în afara terenului de joc; penalizare aplicată de arbitru împotriva jucătorului respectiv. (din engl. out „afară“.
Aurel 1, s.n. (Pop.) L. Aur. (în poezia populară). 2. Varietate de strugure alb-gălbui cu boabe mărunte. (din aur +-el). Aurel 2, -ică, adj. (Pop.) Auriu.
Aule 1, s.n. pl. (sg. aul). Sat de munte în Crimeea, Caucaz și Asia Centrală. (din rus. aul). Aule 2, s.f., pl. (sg. aulâ). Sală mare într-o clădire publică, destinată festivităților, conferințelor, cursurilor etc. (din lat. aula).
August 1, s.m. Invar. A opta lună a anului. (din lat. augustus). August 2, -ă, adj. (ca epitet dat monarhilor şi persoanelor din familiile domnitoare) preamărit, slăvit; (Fig.) Maiestuos, măreţ, impunător. Imagine augustă. (din lat. augustus, fr. auguste).
Augur 1, auguri s.m. (În antichitatea romană). Preot căruia i se atribuie facultatea de a prevesti viitorul sau de a interpreta voința zeilor după zborul şi cântecul păsărilor sau după măruntaiele animaleior sacrificate. (din fr. augure). Augur 2, augure s.n.. Povestire făcută de auguri; auspiciu.
Au 1, adv., conj. 1. (Adv.) Oare? 2. (conj.) Sau, ori. (lat. aut). Au 2, interj. Exclamaţie care exprimă diverse stări și sentimente (durere fizică, mirare, surprindere, bucurie etc.). Au 3, vb. a avea ind.pz., pers.3, pl.: Ei au seminar în sala 10.
Atribut 1, -e, s.n. Insușire (esențială) a unui obiect; semn distinctiv, simbol. (din fr. attribut, lat. attributum). Atribut 2, s.n. Parte secundară a propoziției, care determină un substantiv sau un echivalent al acestuia.
Atmosferă 1, -re, s.f. 1. Înveliş puzos care înconjoară pământul; aer; (Fig.) Mediul social înconjurător; ambiantă; (Fig.) Stare de spirit care se creează în jurul cuiva sau a ceva. 2. Masă de gaze și de vapori aflată într-un spaţiu în care au loc reacţii chimice. (din fr. atmosphere). Atmosferă 2, s.f. Unitate de măsură a presiunii gazelor.
Atlasi 1, atlase, s.n. (Anat.) Prima vertebră cervicală, care se articulează cu occipitalul și cu uxisul. (din fr. atlas). Atlas 2, -e, s.n. Colecţie de hărți peografice, sistematizate după unumite criterii. Colecţie de imagini, hărți, grafice etc., folosită ca materia] documentar ilustrativ într-un domeniu științific: „atlas lingvistic“. Atlas 3, s.n., variantă a lui atlaz. Țesătură pentru căptușeli şi feţe de plapumă, mai groasă decât satinul, lucioasă pe o singură fată. (din tc. ulas). Atlas 4, s.m. (Mit.) Titan prelâcut în munte și osândit să sprijine cerul pe umerii săi. Atlas 5, s.m. (Geogr.) Lanţ de munţi în nordul Africii.
Atinge 1, vb. III. 1. A lua contact direct cu un lucru sau cu o suprafaţă. 2. A lovi, a izbi; (Fig.) A aduce prejudicii, a provoca pagube; a jigni, a insulta, a ofensa. (lat. attingere). Atinge 2, vb. III. A impresiona, a înduioșa; a pomeni, a aminti. Atinge 3, vb. II]. A ajunge la o anumită distanţă sau la o anumită limită.
Atic 1, -ă, adj. Caracteristic Aticii antice sau locuitorilor ei. (din fr. attique). Atic 2, s.n. 1. Parte a unei construcții situată deasupra cornișei şi menită să mascheze acoperișul. 2. Etaj scund situat imediat sub acoperiș.
Atestat 1, atestate, s.n. Act prin care se atestă ceva, certificat sau diplomă de studii. (din germ. Attestat). Atestat 2, -ă, adj. (despre fapte, situaţii etc.) Care este dovedit, confirmat; care există în scris. (despre cadre didactice, cercetători) Care este confirmat în grad. (v. atesta).
Atârna 1, vb. Î. A sta suspendat; a agăța; a suspenda de un cârlig. (din 2 + târn). Atârna 2, vb. I. 1. A se apleca spre pământ sub o povară. 2. A cântări (mult); a avea o anumită greutate. Atârna 3, vb. I. A depinde de cineva sau de ceva.
Ataşat 1, -ă, adj. Care este alăturat de ceva sau de cineva. (v. atașa). | Atașat 2 -aţi, s.m. Cel mai mic grad dintre membrii unei reprezentanţe diplomatice.
Ataraxie 1, s.f. (Med.) Stare bolnăvicioasă de pasivitate a unui organ sau a unei funcțiuni (din fr. ataraxie; cf. gr. a „fără“, taraxis „tulburări“). Ataraxie 2, s.f. Termen care desemna, la diverși filosofi greci, liniştea, seninătatea sufletească drept ideal moral.
Ataca 1, vb. I. A porni un atac; a comite o agresiune. 2. A avea iniţiativa într-un joc sportiv. (din fr. attaquer). Ataca 2, vb.I. A începe studierea unei probleme, a începe executarea unei bucăţi muzicale.
Aşeza 1, vb. A se pune pe un scaun, pe pământ etc. pentru a şedea. (lat. assediare). Aşeza 2, vb. A se aşterne formând un strat; (despre lichide). A se limpezi. Aşeza 3, vb. A pune să stea sau să şadă într-un loc; a se stabili într-un loc.