Primul dicționar de omonime în limba română
Pegas 1, pegași, s.m. Cal năzdrăvan cu aripi, din mitologia greacă; (Fig.) Inspiraţie poetică. (din fr. pegase). Pegas 2, s.m. Specie de pește care trăieşte în Oceanul Indian, cu înotătoarele în formă de unpi, asemănătoare cu cele ale liliacului. Pegas 3, s.m. Numele unei constelații din emi….a boreală.
Pedologie 1, s.f. Ştiinţă care se ocupă cu studiul formării, evoluţiei și răspândirii geografice a solurilor, precum şi cu al principiilor de folosire și ameliorare a fertilităţii acestora; agrobiologie. (din fr. pedologie, gr. pedon „pământ“, logos „studiu“). Pedologie 2, s.f. Disciplină, apărută în jurul anului 1900, care a folosit în educaţie, ca şi pedagogia experimentală (cu care adesea se confundă), exclusiv și fără discernământ, metoda testelor. (din fr. pedologie, gr. pais, paidos „Copil“, logos „studiu’”).
Pedolog 1, pedologi, s.m. Geolog specialist în pedologie 1. (din fr. pedologue) Pedolog 2, -ă, s.m., f. Specialist în pedologie 2. (din fr. pedologue).
Pedogeneză 1, s.f. 1. Formare a solurilor. 2. Parte a pedologiei care se ocupă cu studiul formării și evoluţiei solurilor. (din fr. pedogenese). Pedogeneză 2, s.f. Formă de înmulțire sexuată, în stare de larvă, la unele animale. (din fr. pedogenese).
Pedepsie 1, pedepsii, s.f. (Pop.) Epilepsie. (contaminare între epilepsie și pedeapsă). Pedepsie 2, s.f. (Pop.) Pedeapsă.
Pedală 1, pedale, s.f. 1. (Adesea cu determinări care indică domeniul de aplicare) Pârghie acționată cu piciorul şi folosită pentru antrenarea unui mecanism sau efectuarea unei comenzi. 2. Presă tipografică mică, acționată cu piciorul. (din fr. pedale). Pedală 2, s.f. Sunet prelungit de bas, care este însoțit pe treptele superioare de acorduri variate.
Pecetluit 1, s.n. Pecetluire. (v. pecetlui). Pecetluit 2, -ă, adj. î. Care a fost sigilat, pe care s-a aplicat o pecete, (P.ext.) Stampilat, închis, zăvorât. (Pop.) Astupat ermetic cu un dop sigilat, înfundat. (Fig.) Însemnat, stigmatizat, dezonorat (printr-un semn exterior). 2. (Fig.) Hotărât, stabilit, decis. (v. pecetlui).
Pecetar 1, pecetari, s.m. Gravor de peceți. (din pecete +-ar). Pecetar 2, pecetare, s.n. Sigiliu.
Pec 1, peci și pecuri, s.m. i n. (Reg.) 1. s.m. Brutar. 2. s.f. Brutărie. Pec 2, s.n. (Reg.) Smoală.
Pâștiță 1, pâștiţe, s.f. (Reg. despre oi) Oaie stearpă. Pâştiţă 2, s.f. (Reg.) Smoc de păr la pintenul calului.
Pâşcâi 1, vb. IV. (Înv.) A face de rușine; a lua în râs, a batjocori. Pâşcâi 2, vb. IV. (Reg.) A fuma, a trge din lulea; a pâcâi.
Pâș 1, pâşi, s.m. (Reg.) Om tăcut şi rău, care privește pe sub sprâncene. Pâș 2, inter). (de obicei repetat) Cuvânt care redă zgomotul uşor produs de paşii cuiva, de mersul în vârful picioarelor etc. (Onomatopee). Pâș 3, pâși și pâșuri, s.n. şi m. (Reg.) 1. Snop ( de paie, de grâu, de secară). 2. Cocean de porumb. Pâş 4, pâșuri, s.n. (Reg.) 1. Adaos făcut la un dulap care e prea scurt 2. Tip de încheietură la tocurile ferestrelor sau ale ușilor 3. Crestătură ornamentală la piciorul de sus al prispei. Pâş 5, pâșuri, s.n. (Reg.) unealtă de pescuit formată din nuiele de mesteacăn care alcătuiesc un fel de stavilă mobilă.
Pârvac 1, pârvaci, s.m. (Înv. şi reg ) 1. (despre stupi) Stup care roieşte pentru prima oară 2. Stup bătrân de cel puţin un an; matcă. Pârvac 2, pârvaci, s.m. (Reg.) Om bogat şi gras.
Pârpălaci 1, interj. 1. Imită strigătul prepeliței. 2. Prepeliţă, pitpaiac 3. Potârniche 4. s.m. Liliac. Pârpălac 2, pârpălace, s.n. (Înv. şi pop.) Frigere a cărnii pe jăratec sau în frigare; carne friptă astfel, pârjoală, părpăreală. (din pârpăli +-ac).
Pârpâit 1, adj., s.m. (Reg.) (persoană) Care vorbește repede și neclar. Pârpâit 2, s.n. (Reg.) Pârâit, trosnit.
Pârnaie 1, pârnăi, s.f. (Reg.) Oală mare de pământ, lărgită în partea de sus, folosită în gospodăria țărănească pentru gătit sau pentru păstrat alimente. Conţinutul unei asemenea oale. (et. nec.) Pârnaie 2, s.f. (Arg.) Închisoare, temniţă.
Pârlit 1, s.n. Faptul de a (se) pârli, pârli (v. pârli). Pârlit 2, -ă, adj. 1. Ars ușor, numai la suprafaţă (despre haine, țesături etc.) Ars superficial la călcat sau la dogoarea focului, 2. (despre oameni sau despre părți ale corpului lor) Cu pielea înnegrită de soare, înnegrit, bronzat. 3. (despre vegetație) Ofilit, veştejit, uscat din cauza arșiței, 4. Fig, (Fam., despre oameni) Sărac, nevoiaș, necăjit, amărât; (substantivat) om nevoiaș, (P.ext.) om neisprăvit, prăpădit. (v. pârli).
Pârguit 1, s.n. Faptul de a se pârgui; timpul când se pârguiesc fructele sau cerealele. (v. pârgui). Pârguit 2, -ă, adj. (despre fructe, legume și cereale) Care începe să se coacă, care a dat în copt.
Pârciui 1, vb. IV. (Reg.) 1. (despre ierburi uscate, necosite) A da foc, a arde. 2. A arde uşor ceva cu ajutorul flăcării; a pârli. Pârciui 2, vb. IV. (Reg.) A tunde prost (cum tunzi caprele).
Pârci 1, pârciuri, s.n. (Reg.) Limbă îngustă de pământ care a rămas nearată între brazde; greș, clin. Pârci 2, pârci, s.m. 1. (Înv. şi pop.) Ţap de prăsilă, berbec de prăsilă. 2. (Pop.) Miros caracteristic pe care îl au ţapii în perioada împerecherii 3. (Reg.) Hormonii sexuali la om 4. (Reg.) Tânăr desfrânat, ușuratic. 5. (Reg.) Om de statură mică 6. (Reg.) Varietate de struguri cu boabe mici. Pârci 3, s.n. (Reg.) 1. Ceaţă deasă 2. Ninsoare cu fulgi mărunți şi rari.
Pârceală 1, pârceli, s.f. (Reg.) 1. Perioada de împerechere la capre; pârcit. 2. Miros caracteristic pe care îl au țapii în perioada împerecherii; sudoare de țap. Pârceală 2, s.f. (Reg.) Ceaţă deasă.
Pârâitoare 1, s.f. 1. Aparat rudimentar de lemn prevăzut cu aripioare, care, mișcate de vânt, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături, livezi, vii etc. Zbârnâitoare. 2. Fâşie de hârtie care se leagă de cele două capete de sus ale spetezelor zmeului și care, la înălțarea acestuia, produce un pârâit puternic; zbârnâitoare. (din pârâi +toare). Pârâitoare 2, s.f. Specie de lăcustă de culoare cafenie sau neagră, care, în timpul zborului, produce un fel de pârâituri.
Pâr 1, interj. (Adesea pronunțat cu „i“ prelungit) Cuvânt care imită zgomotul sau trosnetul produs de un corp solid care se rupe sau se despică, de arderea lemnelor, de presiunea exercitată asupra zăpezii etc. (onomatopee). Pâr 2, pâri, s.m. (Reg.) Cel care pârăște; pârâş, reclamant. (din pâri, derivat regresiv).
Pânzar 1, pânzari, s.m. (Înv. şi reg.) Ţesător sau negustor de pânzeturi. (din pânză +-ar). Pânzar 2, pânzare, s.n. (Înv. şi reg.) 1. Sul la războiul de ţesut pe care se înfășoară pânza ţesută. 2. Corabie cu pânze.
Pâj 1, pâjuri și pâje, s.n. (Reg.) 1. Cui de lemn care fixează obezile de lemn ale roții; pișleag; cui la jug. 2. (Înv.) Tigaie de la vechile arme de foc. 3. (Înv.) Scobitură în lung la capătul unei piese pentru îmbucarea cu altă piesă 4. (Înv.) Îndoitură, cută, pliu. Pâj 2, pâji, s.m. (Reg.) Stâlp.
Păzit 1, s.n. (Rar) Pază, străjuire, pândă. (v. păzi). Păzit 2, -ă, adj. 1. Străjuit, supravegheat (să nu dispară, să nu fugă etc.) 2. Apărat, ocrotit. (V. păzi).
Păuniță 1, păunițe, s.f. Femela păunului; păună. (din păun +-iţă). Păuniţă 2, s.f. (Entom., reg.) Numele mai multor specii de insecte înrudite cu libelula.
Păţit 1, s.n. (Rar) Faptul de a păți, întâmplare sau șir de întâmplări (neplăcute) pe care le trăieşte cineva. (v. pâți). Păţit 2, -ă, adj. (Adesea substantivat) Care a trecut prin multe încercări în viaţă, care a văzut şi a trăit multe. (P.ext.) Cu experiență, încercat, experimentat.(v. pâți).
Pătul 1, pătule, s.n. 1. Construcție făcută din șipci sau din nuiele împletite, ridicată la oarecare înălțime deasupra solului, în care se păstrează știuleţii de porumb. 2. Platformă construită pe stâlpi sau amenajată între ramurile copacilor pentru observarea vânatului şi pentru pază. Piatformă sau un fel de podeț construit la suprafaţa apei, de pe care se pescuieşte. (lat. patubulum = patibulum). Pătul 2, pătule, s.n. Răsadniţă. Pătul 3, adj. Măr pătul (şi substantivat, m.) = specie de măr cu fructe sferice turtite de culoare galbenă-verzuie; (substantivat, n.) fructul acestei specii de măr. (din germ. Batullen [apfel]).
Pătui 1, vb. IV. (Înv.) A tortura, a chinui. Pătui 2, vb. IV. (Reg; despre lemne) A așeza, a aranja; a stivui.