Pătra 1, vb. 1.. (Înv.) A făptui, a săvârşi, a comite (o faptă reprobabilă). Pătra 2, vb. I. (Înv.) A împărți în patru.
Vezi aici propoziții, Definițiile și sensurile omonimului Pătra, propoziție compusă cu Definițiile și sensurile omonimului Pătra.
Păsui 1, vb. IV. A da cuiva răgazul necesar să facă ceva; a permite să întârzie cu achitarea „unei obligaţii. (din pas). Păsui 2, vb. IV. A ajusta o piesă, o parte a unui ansamblu în așa fel încât să se poată îmbina cu altă piesă. (din germ. passen).
Păstru 1, s.m. (Înv. şi reg.) Persoană sau colectivitate care păstrează ceva, care face să dăinuiască. Păstru 2, s.n. (Fam.) Închisoare (din păstra, derivat regresiv).
Păstrăvaș 1, păstrăvași, s.m. (Reg.) Floare în glastră cu puncte argintii pe frunze. Păstrăvaș 2, păstrăvașe, s.n. (Reg.) Un fel de plăcintă ţărănească.
Păstrăv 1, păstrâvi, s.m 1. Pește cu solzi mici, care trăiește în apele de munte, fiind foarte apreciat pentru carnea lui gustoasă. 2. (Reg.) Numele mai multor specii de ciuperci comestibile mari, cu sau fără picior, care cresc pe trunchiurile copacilor. (din bg. păstărva). Păstrăv 2, -ă, adj. (Reg.) 1. Pestriţ la culoare (ca păstrăvul) 2. (s.m.) Piatră pestriță pentru curte; prundar. 3. (s.m., la pl.) Pistrui pe faţă.
Păscui 1, vb. IV. (Înv.) A serba Paștile. Păscui 2, vb. IV. (Reg.) A pre„simți (ceva rău); (unip.) a face să presimtă, a pândi.
Păscălău 1, păscălăi, s.m. (Reg.) Persoană care prezice viitorul din pascalie; păscălitor, ghicitor (din pascalie +-au). Păscălău 2, păscălaie, s.n. (Reg.) Loc de pășunat oile și vitele; pășune.
Păsărel 1, păsărei, s.m. (Înv. și reg.) |. Bărbătuș mic de vrabie 2. Vrabie (în general). (din pasăre +-el). Păsărel 2, adv. (Reg.) Pe înserat.
Păsare 1, s.f. (Înv. și pop.) Faptul de a-i păsa cuiva de ceva (v. păsa). Păsare 2, s.f. (Înv.) Casă; palat.
Păsa 1, vb. I. 1. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu, a apăsa greu peste ceva. 2. Unipers. (Construit cu pronumele în dativ) A simţi o neliniște, a se îngrijora, a avea teamă de… (lat. pensare). Păsa 2, vb. |. 1. (Înv.; mai ales la imperativ) A merge, a se duce. 2. (Pop. şi fam.; cu valoare de interjecție) Încearcă, îndrăznește. Mai pasă atunci de dăochi cu mătușa Mărioara. (Creangă). (lat. passare).
Păruț 1, păruți, s.m. (Reg.) Perișorul capului. (din păr +-uţ). Păruț 2, păruți, s.m. (Reg.) Păr, (pom) mai mic.
Părui 1, vb. IV. (Fam.) A (se) bate trăgându(-se) de păr. (P. gener.) A (se) bate. 2. (În tăbăcărie) A îndepărta (prin procedee chimice) părul de pe pieile crude; a depila. (din păr +-ui). Părui 2, vb. IV. A bate pari (pentru a împrejmui sau a delimita un teren). (din par +-ui).
Părăluță 1, părăluțe, s.f. Diminutiv al lui pară 2. (din para +-ută). Părăluţă 2, s-f. (Bot., reg.) Bănuţ. Părăluță 3, s.f. Salt pe care-l face o pietricică aruncată cu dibăcie pe suprafața unei ape liniștite.
Păraş 1, părași, s.m. (Reg.) Pescar care împinge parul pentru a fixa lotca atunci când se scoate năvodul. Păraș 2, s.n. (Reg.) Curătură (în pădure); loc curățat de arbori, runc.
Păr 1, peri, s.m. Pom din familia rozaceelor, cu frunze ovale, cu flori albe sau roz și fructe comestibile. (lat. pirus). Păr 2, peri, s.m. |. Totalitatea firelor subţiri, cornoase, care cresc pe pielea omului și pe a multor animale. 2. Fire scurte care acoperă suprafaţa unei țesături de lână. 3. (la pl.) Fire scurte care acoperă frunzele sau tulpinile unor plante. (lat. pilus).
Păpușoi 1, păpușoi, s.m. (Reg.) 1. Păpuşă care reprezintă o figură masculină; păpuşă mare 2. Bărbat fără personalitate 3. Porumb 4. Ştiuleţi sau boabe 5. Plantă erbacee ornamentală 6. Lușcă albă. (din păpușă +-oi). Păpuşoi 2, păpușoaie, s.n. (Reg.) 1. Loc plantat cu porumb; porumbiște. 2. Sperietoare de păsări; momâie. (din păpușă +-oi).
Păpuşă 1, păpuși, s.f. 1. Jucărie făcută din carton, din celuloid, din lemn etc; (P. ext.) Figurină cu chip de om. Epitet dat unei fetiţe (sau unei femei) frumoase. (cf. lat. pupa). Păpuşă 2, s.f. 1. Mănunchi de fire, de frunze etc.; legătură (de obiecte de același fel) făcută întrun anumit mod. Păpușă 3, Bucată de brânză sau de caş așezată în tipare de o anumită formă. Păpuşă 4, s.f. Rodul tânăr al porumbului în timpul formării ştiuletului, înainte de apariția mătăsii și a boabelor. Păpușă 5, s.f. Nimfa insectelor. Păpuşă 6 , s.f. Parte a unor maşini-unelte care servește la prinderea sau la susținerea pieselor deprelucrat sau a sculei cu care se prelucrează. Păpuşă 7, s.f. Unealtă de dogărie folosită la fixarea cercurilor la vase.
Păpuşar 1, păpușari, s.m. 1. Fabricant de păpuşi. 2. Artist care dă spectacole de păpuși, manevrându-le cu mîna sau conducându-le din culise printr-un sistem de sfori; (În trecut). Persoană care dădea reprezentații cu păpuși la bâlciuri. (din păpușă +an). Păpușar 2, păpușare, s.n. Tipar pentru brânză.
Păpăruţă 1, păpăruțe, s.f. (Reg.) Mâncare preparată din resturile de plăcinte mărunțite şi prăjite în unt; păpărușşi. Păpăruță 2, păpăruțe, s.f. (Reg.) Paparudă, păpăruie?. Păpăruţă 3, păpăruțe, s.f. (Reg.) Buburuză, gărgăriță.
Păpăruie 1, păpărui, s.f. (Reg.) Buburuză, gărgăriță. Păpăruie 2, păpărui, s.f. (Reg.) Paparudă. Păpăruie 3, păpărui, s.f. (Reg.) Papară. Păpăruie 4, păpărui, s.f. (Reg.) Mac.
Păluială 1, păluieli, s.f. (Reg.) 1. Așezare a ierbii, a fânului în pale.2. Aşezare în starturi, în grămezi 3. Dărăcire (a lânii) 4. Vânturare (a cerealelor). Păluială 2, păluieli, s.f. (Reg.) Tranzacţie, învoială (privind administrarea unei stâne).
Pălui 1, vb. IV. (Reg.) 1. (despre iarbă, fân) A așeza în pale; a păli. 2. A aşeza în straturi, în grămezi. 3. (despre cereale) A vântura 4. (despre obraz) A se înroşi, a se îmbujora. Pălui 2, vb. IV. (Reg.) (despre o tranzacţie, o învoială). A încheia.
Pălimar 1, pălimare, s.n. 1. Stâlp de pridvor sau de prispă care susține streașina acoperișului. Pălimar 2, pălimare, s.n. 1. Împrejmuire de scânduri la prispa unei case țărănești, la un balcon, la un pod etc.; parmalâc, balustradă (la un balcon). (Înv.) Întăritură, parapet. 2. Pridvor, cerdac; Foișor. (et. nec.). Pălimar 3, pălimare, s.n. Odgon, parâmă, funie groasă. Pălimar 4, var. a lui pălămar
Pălie 1, pălii, s.f. (Pop.) Sărbătoare din preajma zilei de Sf. Ilie, pentru prevenirea focului, trăznetelor și arșiţei. Pălie 2, pălii, s.f. (Reg.) l. Coliba plugului 2. Leasă adăugită saniei pentru a o putea încărca cu lemne, cu fân, cu paie etc.
Pălit 1, -ă, adj. Lovit. (din păli). Pălit 2, -ă, adj. (despre obraji) Pălit de soare, bronzat.
Păli 1, vb. IV. 1. (despre soare sau alte surse de căldură) A încălzi (prea) tare, a arde, a dogori; a pârjoli. (din sl. paliti). Păli 2, vb. IV. (despre plante) A-și pierde prospeţimea, a începe să se îngălbenească (din cauza căldurii soarelui, a secetei, a unei boli etc.); a se ofili. __ Păli 3, vb. IV. A (se) lovi, a se izbi. 4. (Fig.; despre sentimente, senzaţii) A cuprinde pe cineva, a copleși.
Pălătui 1, vb. IV. (Reg.) |. A locui într-un palat; a trăi din belşug. 2. A locui împreună cu cineva. Pălătui 2, vb. IV. (Reg.) A vorbi, a se sfătui cu cineva; a pune ceva la cale.
Pălărie 1, -ii, s.f. Obiect folosit pentru acoperirea capului. (et. nec.). Pălărie 2, -ii, s.f. (Bot.) (În expr.) Pălăria-cucului = plantă erbacee din familia geraniaceelor, cu flori roşii-brune sau violet închis, folosită ca plantă medi-cinală.
Pălămidă 1, pălămizi, s.f. Nume dat unor specii de plante erbacee din familia compozitelor, care cresc ca buruieni prin semănături. (din bg. palamida). Pălămidă 2, pălămide, s.f. Peşte marin răpitor, lung de 50-60 cm, de culoare albăstruie-verzuie, cu solzi mici și cu numeroși dinți pe fălci. Trăieşte în Marea Mediterană și în Marea Neagră și se pescuiește în cantități importante. (din ngr. palamida).
Pălămari 1, pălămari, s.m. (Reg.) Paracliser. (din ucr. palaman). Pălămar 2, pălămare, s.n. (Pop.) Odgon, parâmă. (din tc. palamar, ngr. palamari).