Păier 1, păiere, s.n. (Reg.) Saltea umplută cu paie sau fân. (din pai +-ar). Păier 2, păirei, s.m. Drug, parte a batozei, muncitor. (din pai p-ar).
Vezi aici propoziții, Definițiile și sensurile omonimului Păier, propoziție compusă cu Definițiile și sensurile omonimului Păier.
Păhuie 1, adj. f., (m. păhui) (Reg.) Năucă, aiurită. Păhuie 2, păhui, s.f. (Reg.) 1. Ramură de fag pusă la stâlpul porții de 23 aprilie 2. Căpiţă mare de fân.
Păhii 1, păhii, s.m. (Reg.) 1. Pădure tânără, desiș 2. Copăcel, arbust, puiet, copac, fag. 3. Om înalt și bine făcut 4. Molid 5. Cânepă de toamnă 6. Loc unde se adăpostesc găinile noaptea. Păhii 2, -ie, adj. (Reg.) Năuc, aiurit, zăpăcit, prost.
Păduchelniță 1, păduchelnițe, s.f. (Reg.) Loc în care mișună păduchii. (din păduche +-erniţă). Păducheiniţă 2, s.f. Plantă erbacee din familia cruciferelor întrebuințată la țară pentru stârpirea păduchilor de lemn.
Păducel 1, păducei, s.m. Arbust sau arbore spinos din familia rozaceelor, cu frunze crestate, cu flori albe dispuse în bucheţele, cu fructe comestibile, care se cultivă şi ca plantă ornamentală (Crataegus monoguna). (lat. peduculus). Păducel 2, s.m. Însectă parazită care trăieşte pe plante sau pe corpul unor mamifere. – Păducel 3, s.n. Boală de piele care se manifestă prin mâncărimi pe tălpi sau între degetele picioarelor.
Pădăi 1, vb. IV. (Reg.) Î. A se găti, a se dichisi 2. (despre casă) A curăța, a vărui. Pădăi 2, vb. IV. refl. (Reg.) A se grăbi.
Păcurărit 1, s.n. (Reg.) Îndeletnicirea păcurarului, ciobănie, păstorie.(v. păcurări). | Păcurărit 2, -ă, adj. (Reg.) Plin de păcură, negru ca păcură; murdar.
Păcurărie 1, s.f. (Înv. şi reg.) Îndeletnicirea păcurarului; ciobănie, păstorie. (din păcurar ie). Păcurărie 2, păcurării, s.f. (Înv.) Prăvălie, loc în care se vindea păcură. (din păcură +-ie).
Păcurar 1, păcurari, s.m. (Reg.) Cioban. ( lat. pecorarius). Păcurar 2, păcurari, s.m. (Reg.) Negustor ambulant care vindea păcură prin sate. (din păcură Par).
Păcălit 1, s.n. Păcălire (v. păcăli). Păcălit 2, -ă, adj. Înșelat, tras pe sfoară. (v. păcăli).
Pazvant 1, pazvanți, s.m. (Înv.) Pazvangiu. (din n.pr. Pazvant(oglu)). Pazvant 2, pazvante, s.n. (Înv. şi reg.) l. Brățară groasă. 2, Piedică (pentru cai).
Paznic 1, paznici, s.m. |. Cel care păzeşte; păzitor, strajă, gardian 2. (Înv.) Membru al consiliului comunal însărcinat cu strângerea impozitelor. (din pază + -NiC). Paznic 2, paznice, s.n. (Reg.) 1. Scoaba dogarului şi dulgherului 2. Deschizătură făcută la marginea laterală a osiei (al plasei de la) prins pește
Păzie 1, pâzii, s.f. (Pop.) l. Scândură care ascunde capetele căpriorilor unui acoperiș 2. Marginea verticală a unui cofrag. (cf. păzi). Pâzie 2, păzii, s.f. (Înv.) Topaz.
Pavilion 1, pavilioane, s.n. 1. Clădire mică, pitorească, situată într-o grădină, într-un parc sau la extremitățile unui edificiu; clădire izolată într-o pădurice pe malul unui lac etc. Fiecare dintre clădirile de sine stătătoare ale unui ansamblu de clădiri care alcătuiesc o unitate administrativă sau sunt destinate unui singur scop (la spitale, școli, cazărmi etc.) (din fr. pavillon, germ. Pavillon). Pavilion 2, s.n. Drapel arborat de unele autorităţi portuare pe faţada sediului lor. Drapel sau steguleț, de forme şi de culori diferite, arborat la pupa sau pe catargul unei nave pentru a-i indica apartenenţa la o anumită ţară sau care este folosit pentru anumite semnalizări pe mare. Stindard al unor organizaţii, asociaţii etc., care se înalţă la anumite festivități. Pavilion 3, s.n. Segment cartilaginos, acoperit de piele, care face parte din urechea externă și în care se deschide canalul auditiv. (P. ext.) Porţiune dilatată de la extremitatea unui conduct organic. Pavilionul trompei uterine. Pavilion 4, s.n. Partea largă ca o pâlnie a instrumentelor muzicale de suflat. Pâlnia acustică a unui receptor telefonic, a unui megafon etc.
Pavat 1, -ă, adj. (despre drumuri, străzi etc.) Care este acoperit cu pavaj. (cf.fr. pave). Pavat 2, s.n. Pavare. (din pava).
Patroni 1, patroane, s.n. 1. Bucată de exploziv folosită în mine pentru dizlocarea straturilor. 2. Corp cilindric de porțelan, care conţine firul fuzibil al unei siguranțe electrice. (din germ. Patrone). Patron 2, -oană, s.m,, f. l. Proprietar al unei întreprinderi, fabrici sau ferme, care foloseşte muncă salariată. 2. Sfânt considerat ocrotitor al unei persoane sau al unei comunități care îi poartă numele. (din lat. patronus, fr. patron, germ. Patron).
Patrician 1, s.m. Cârnat din carne de vită. (din fr. patricien). Patrician 2, -ă, Membru al clasei dominante din vechea Romă, care deţinea pământurile obşteşti şi monopolul funcţiilor sacerdotale şi politice, bucurându-se de toate privilegiile. Nobil, senior. adj. Care aparține patricienilor. De origine nobilă, rafinat. Mândru, îngâmfat. (cf. fr. patricien).
Patină 1, s.f. 1. Oxidare a bronzului, prin care acesta se acoperă cu o pojghiţă de carbonat de cupru de culoare verde. 2. Aspect pe care îl capătă cu vremea, sub acțiunea agenților atmosferei, obiectele de metal, de piatră, clădirile etc. (din fr. patine). Patină 2, patine, s.f. 1. Obiect de metal prevăzut cu un sistem de fixare pe talpa ghetelor și având la partea inferioară o lamă care permite alunecarea pe gheaţă. 2. (Tehn.) Piesă prin intermediul căreia un mecanism poate executa o mișcare de alunecare pe o piat de ghidare. (din fr. pain)
Patina 1, vb. 1. 1. (despre obiecte de metal oxidabil) A prinde patină. 2. A face ca un obiect (de artă) să capete patină, să pară vechi. (din fr. patiner). Patina 2, vb. |. 1. A aluneca pe gheaţă cu patinele; a practica patinajul. 2. (despre vehicule) A nu putea să înainteze, roţile învârtindu-se pe loc, sau a se depiasa prin alunecare. (din fr. patiner).
Patente 1, s.f., pl. (sg.patentă). Brevet de invenție. Dreptul de a profesa o meserie. Drept exclusiv care îl are un inventator de a pune în fabricație și în vânzare produsul invenţiei sale. Patente 2, s.f. pl. (sg. patentă). 1. Capsă, buton de încheiat. 2. (Înv.) Impozit anual plătit de negustori şi de liber-profesionişti (din fr. patente, germ. Patent).
Patent 1, s.n. var. a lui patentă, patente, s.f. Drept exclusiv pe care îl are un inventator de a pune în fabricaţie şi de a vinde produsul invenţiei sale; document prin care i se acordă acest drept, brevet deinvenţie. Drept de a profesa ori de a exercita pe cont propriu o activitate comercială. (din îr. patente, germ. Patent). Patent 2, -ă, adj. (despre lăcate, încuietori etc.) Care prezintă garanţii de soliditate, de siguranţă, de bună funcţionare. Ciește patent (şi substantivat, n.) = cleşte special pentru apucat și tăiat sârmă, tablă etc.) (din germ. Patent). Patent 3, -ă, adj. (despre acţiuni sau manifestări ale omului). De netăgăduit, evident, autentic. (din fr. patent).
Pataşcă 1, pataște, s.f. (Reg.) 1. Numele mai multor mijloace (rudimentare) de transport sau al unor părți componente ale acestora. 2. Năsălie, dric. 3. Taşcă. (cf. tașcă). _ Patașcă 2, pataște, s.f. (Înv.) Pitac. (din rus. patacka).
Pat 1, paturi, s.n. |. Piesă de mobilier, prevăzută de obicei cu. dormeză sau cu saltea, pe care se doarme; (P. ext.) Mobila împreună cu aşternutul respectiv. (din ngr. patos „drum bătut”) Pat 2, paturi, s.n. (Pop.) Răsadnită. Pat 3, paturi, s.n. Situaţie la jocul de şah în care un jucător, fără a fi în poziţie de şah, nu mai poate face nici o mutare, partida declarându-se remiză. (din fr. pat.). Pat 4, paturi, s.n. Partea de lemn a puștii pe care suni fixate țeava şi mecanismele.
Paştei, vb. [II. 1. Intranz. şi tranz. (despre animalele ierbivore) A se hrăni rupând iarba cu gura, 2. Tranz. (despre oameni) A duce animalele la păscut şi a le păzi. 3. Tranz. (despre primejdii, nenorociri etc.) A ameninţa, a pândi pe cineva. (lat. pascere). Paște 2, s.n., vara lui Paști, s.m. Sărbătoare religioasă în amintirea Învierii lui Isus Cristos; se celebrează timp de trei zile după echinocțiul de primăvară, începând cu prima duminică de după luna plină. Sărbătoare la evrei, care durează timp de opt zile, în amintirea ieșirii lor din Egipt, şi când se mănâncă pască în loc de pâine. (lat. Pascha).
Pașă 1, pași, s.m. (Înv.) 1. Funcţia de guvernator al unei provincii din Imperiul otoman; titlu al vizirilor sau al unor înalți demnitari turci. 2. Conducător de stat sau de armată (din tc. pașa). Paşă 2, s.f. (Reg.) 1. Păşune 2. Rogoz 3. Plantă erbacee acvatică.
Pastorală 1, adj. 1. De păstor, păstoresc. (P. ext). De la ţară, câmpenesc, rustic. 2. (despre creaţii literare) Care zugrăveşte în mod idilic viața păstorilor, viaţa de la țară; bucolic. 3. s.f. Operă literară cu conținut pastoral. (2). Bucolică. Compoziţie muzicală în care sunt evocate crâmpeie din viața câmpenească, rurală. (din fr. pastoral, lat. pastoralis, it. pastorale). Pastorală 2, s.f. Scrisoare publică, cuprinzând îndemnuri şi urări, prin care un arhiereu se adresează preoţilor și credincioşilor cu ocazia sărbătorilor religioase mari sau a altor evenimente importante.
Pastilă 1, -le, s.f. Preparat farmaceutic sau alimentar de forma unei tablete sau a unei bomboane mici. (din fr. pastille, germ. Pasti]le). Pastilă 2, s.f. Loc special amenajat în mijlocul pieţe, al unei intersecţii largi, pentru refugiul pietonilor, dirijarea circulaţiei etc.
Pastel 1, pasteluri, s.n. Creion colorat, moale, pentru desen, făcut din pigmenţi pulverizaţi, amestecaţi cu talc și cu gumă arabică; desen executat cu acest fel de creioane. (din fr. pastel, it. pastello). Pastel 2, s.n. Poezie cu conţinut liric, în care se zugrăvește un tablou din natură.
Pasiv 1, s.n. Totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi privite sub aspectul provenienţei lor la un moment dat; parte a bilanţului în care sunt înscrise fondurile unei întreprinderi sau ale unei instituţii la un moment dat. 2. (Gram.) Diateza pasivă a unui verb. (din iat. passivum, fr. passif, it. passivo). Pasiv 2, -ă, adj. 1. Care nu acționează, care nu are nici o iniţiativă; inactiv. (din lat. passivus, din pati „a încerca“, cf. fr. passif).
Pascal 1, pascali, s.m. Unitate de măsură a presiunii, egală cu presiunea exercitată de un newton pe un metru pătrat. (din fr. pascal, de la n.pr. Pascal, fizician francez). Pascal 2, -ă, adj. Privitor la sărbătoarea Paştilor, de Paști. (din fr. pascal).