Vezi aici propoziții, Definițiile și sensurile omonimului Palmă, propoziție compusă cu Definițiile și sensurile omonimului Palmă.
Palmă 1, palme, s.f. 1. Partea dinăuntru a mâinii, cuprinsă între articulația cu antebraţul și vârful degetelor. 2. Veche unitate de măsură pentru lungime, egală cu distanţa dintre extremitatea degetului mare și a celui mic, bine întinse în lături. De-o palmă = foarte mic. O palmă de loc = a) o distanță foarte mică; b) o suprafață mică de teren. 3. Bătător pentru covoare. (lat. palma). Palmă 2, palme, s.f. 1. (Înv.) Ramură de palmier (semn al biruinței). 2. Element ornamental de forma unei frunze de palmier. (din fr. palme).
Paliu 1, s.n. 1. Manta la vechii greci şi la romani. 2. Bandă de lână albă cu cruci negre, pe care papa o poartă pe deasupra veșmintelor pontificale. 3. Răsfrângere a tegumentului care căptușeşte cochilia gasteropodelor, manta. (din lat. pallium, it. pallia). Paliu 2, -ie, adj. (Reg.) 1. (despre oameni) Infirm, schilod, paralizat, şchiop. 2. (despre ochi) Saşiu. Paliu 3, -ie, adj. (Reg.) Nebun, aiurit, trăznit; prost. Paliu 4 -ie, adj. (Reg.) Viteaz, cutezător.
Palincă 1, palinci, s.f. (Reg.) |. Rachiu, ţuică (rafinată de două ori) 2. Cinzeacă de palincă. (din magh. pâlinka). Palincă 2, palinci, s.f. (Reg.) 1. Mămăligă mică şi moale. 2. Turtă de mălai coaptă pe vatră, în cenușă; sfârleică, bulcă.
Palier 1, -e, s.n. (Tehn.) 1. Lagăr (orizontal) al unei mașini. 2. Ansamblul planșeelor unei construcţii, care se găsesc la acelaşi nivel. (din fr. palier). Palier 2, s.n. Parcurs executat de avion, la decolare, imediat după dezlipirea de la sol.
Palia 1, s.f. art. (palie, palii) Carte care conţine Vechiul Testament (din ngr. palea) Palia 2, Ţesătură de stofă sau de lână dată ca premiu pentru o întrecere (medievală). Întrecerea premiată cu această țesătură. (din it. palia).
Palhă 1, palhe și palhuri, s.f. (Reg.) Pală de fân sau de iarbă. Palhă 2, palhe, s.f. (Reg.) Petec pătrat sau rombic pus la subsuoara cămășilor țărănești pentru a le da lărgime; clin.
Paler 1, paleri, s.m. (Reg.) 1. Contramaistru zidar sau dulgher, conducător de șantier, arhitect 2. Cantonier 3. Caporal. Paler 2, s.n. (Reg.) Praf de puşcă.
Palee 1, palee, s.f. Picior intermediar de susţinere a unui pod de lemn. (din fr. palce). Palee 2, palee, s.f. Fiecare dintre cele două frunzişoare ce formează învelișul floral al gramineelor. (cf. germ. Pale).
Pală 1, pale, s.f. |. Cantitate de fân, de paie etc. care se poate lua o dată cu furca, cantitate de iarbă sau de păioase care se taie dintr-o singură tragere cu coasa. (et.nec., cf. alb. pale). (et. nec., cf. alb. pale). Pală 2, pale, s.f. Undă, val de vânt; (p.ext.) strat, pătură (de nor, de fum etc.). Pală 3, pale, s.f. Organ al unei elice, al unui rotor de turbină etc., de forma unei aripi. (din fr. pale). Pală 4, pale, s.f. (Înv.) Paloş. (din tc. pala).
Palatin 1, palatini, s.m. |. (În evul mediu) Mare demnitar la curtea regilor din apusul Europei. 2. Guvernator al unei provincii din Polonia medievală. 3. Vicerege al Ungariei medievale. (din lat. palatinus, fr. palatin). Palatin 2, -ă, adj. Care aparţine palatului. Boltă palatină = cerul gurii. Văl palatin. (din fr. palatin)
Palat 1, s.n. Cerul gurii. Palatul moale sau vălul palatului = porțiunea musculară care continuă palatul în partea posterioară a cavităţii bucale; bolta palatină. (din lat. palatum). Palat 2, palate, s.n. Clădire monumentală care adăpostește o instituţie importantă sau care serveşte ca reședință unui suveran, ca locuinţă unei personalităţi etc.; (P. ext.) Clădire mare, luxoasă. (din ngr. palati, lat. palatium).
Palancă 1, palânci, s.f. (Înv.) (Bot.) Mod de aşezare a unor celule alungite, care stau una lângă alta, perpendiculare pe suprafaţa organului. (din tc., pol. palanka, magh. palank). Palancă 2, s.f. (Reg.) Nume dat unor construcții rudimentare folosite ca gard, ca adăpost pentru animale etc. Palancă 3, s.f. (Reg.) Turtă de făină de porumb, coaptă în vatră.
Paladiu 1, s.n. Metal alb-cenuşiu din familia platinei, maleabil şi ductil, întrebuințat la prepararea unor catalizatori şi ca înlocuitor al platinei în executarea unor instrumente de precizie. (din fr. palladium). Paladiu 2, s.n. Statuie a zeiţei Pallas Atena, aflată la Troia şi socotită ca ocrotitoare a cetăților. (din lat., fr. palladium).
Paia 1, paiele, s.f. (Înv.) 1. Demnitate, funcţie înaltă în Imperiul Otoman 2. Titlu onorific dat, în Țările Române, boierilor care nu aveau slujbă de stat. (din tc. pâye). Paia 2, s.f. (Reg.) Piatră lată folosită de copii în jocurile lor.
Pag 1, s.m., var. a lui paj, paji, s.m. l. (În Evul Mediu) Tânăr nobil aflat în serviciul unui senoir; (P. ext.) copil de casă. Pag 2, s.m. Pieptănătură femeiască în care părul, lăsat lung pe umeri, este reluat la capete spre partea dinăuntru, imitând pieptănătura pajilor. (din fr. page, germ. Page). Pag 3, -ă, adj. (despre cai). Negru sau roşcat cu pete albe. (Substantivat) Cel care are culoarea descrisă mai sus. (din sl. pezu).
Pacioc 1, pacioace, s.n. (Reg.) Pachet de tutun, pașcă; tutun. Pacioc 2, s.n. (Reg.) Primul ‘ strat de var aplicat direct pe terminală. (cf. germ. patschok [ieren]).
Pacea 1, -ele, s.f. (Înv.) Blana de la picioarele unui animal, prelucrată pentru a fi folosită. (din tc. pacca). Pacea 2, -ele, s.f. Mâncare făcută din picioare de vițel, de pasăre etc. cu ouă şi cu oțet.
Pac 1, interj. (Onomatopee). 1. Cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură, de căderea unui obiect, de detunătura unei arme etc. 2. Cuvânt care sugerează rapiditatea, caracterul brusc şi neașteptat al unei mișcări, al unei acțiuni etc. Pac 2, pacuri, s.n. Pachet (de * tutun); legătură, ghem. (din germ. Pack).
Oval 1, -ă, adj. Care are formă alungită asemănătoare cu a oului de găină, eliptic. (din fr. ovale). Oval 2, s.n. Curbă convexă închisă asemănătoare cu figura descrisă mai sus (din fr. ovale).
Ouă 1, s.n., pl. (sg. ou). Celulă rezultată dintr-un ovul fecundat de un spermatozoid şi din care se dezvoltă, prin diviziuni separate, un nou organism; zigot; (Spec.) Oul de pasăre, protejat de o coajă calcaroasă și alcătuit din două membrane, din albuș şi din gălbe-nuş, care este folosit ca aliment. Cat. ovum). Ouă 2, vb. a oua; ind.pz., 3 sg., „pl. Păsările ouă.
Oţetar 1, s.n. Mic serviciu de id masă alcătuit din sticluţe, în care se pun oţet şi untdelemn. Oţetar 2, -i, s.m. Arbore cu frunze compuse, alterne, cu flori galbene-verzui şi cu fructe roşii purpurii ale cărui frunze şi scoarță, .. bogate în tanin, se folosesc în tăbăcărie, iar fructele pot fi folosite la fabricarea oţetului.
Oturac 1, oturaci, s.m. (Înv.) Veteran, invalid de război. Oturac 2, oturace, s.n. (Înv.) 1. Popas mai lung al armatei într-un loc; bivuac. 2. Lemnele încovoiate formând scheletul luntrei.
Otrăvit 1, s.n. (Rar) Otrăvire (v. otrăvi). Otrăvit 2, -ă, adj. 1. (Adesea substantivat) Căruia i s-a dat sau care a luat otravă, care s-a intoxicat sau care s-a omorât cu otravă; 2. Care conţine otravă, în care s-a pus otravă, otrăvitor, veninos. 3. (Fig.) Supărat, amărât, înveninat (V. otrăvi).
Otomană 1, s.f. 1. Canapea, sofa. 2.Stofă groasă (din fr. othomane). Otomană 2, adj.f. Turcesc (lat. othomannus, -a).
Ostru 1, adj. (Reg.) Fudul, țanţoș, dârz. . Ostru 2, s.n. (Reg.) Joc de copii în două echipe de câte patru.
Ostie 1, s.f. (Bis.) Azimă care se dă la împărtășanie în cultul catolic și luteran. (cf. it. ostia, fr. hostie, lat. hostia). Ostie 2, s.f. (Anat.) Orificiu între auriculele şi ventriculele inimii Şi între acestea şi arterele mari. (din lat. ostium). Ostie 3, s.n. Unealtă de pescuit de forma unei furci cu mai multe braţe ascuţite, care se înfige în corpul peștilor.
Osana 1, interj. (Pop., în imnurile și textele sacre), Laudă 1, preamărire 1, slavă lui Dumnezeu 1 (din sl. osanna). Osana 2, osanale, s.f. (Pop.mai ales la pl.) Cuvinte de laudă, de preamărire; aclamație, ovaţii. (din sl. osanna).
Orzar 1, orzari, s.m. (Înv.) Negustor de orz. (din orzr-ar). Orzar 2, orzare, s.n. (înv.) Hambar de orz; orzărie. (din orz+an).
Ort 1, orți, s.m. (Înv. şi pop.) Monedă de valoare mică, reprezentând a patra parte dintr-un leu vechi (sau dintr-un taler). (din pol. ort, germ. Ort). Ort 2, -uri, s.n. (Reg.) Locul de muncă al minerilor într-o mină; abataj. (din germ. Ord).
Ornat 1, -e, s.n. (Înv.) Veșmânt de ceremonie (la pl. odăjdii) (din lat. ornatus, cf. germ. Ornat). Ornat 2, -ă, adj. Împodobit, decorat (v. orna).
