Oleu 1, oleuri, s.n. (Înv. şi reg.) Ulei (din lat. oleum). Oleu 2, interj. Exclamație care exprimă durere, spaimă, dor, mirare.
Vezi aici propoziții, Definițiile și sensurile omonimului Oleu, propoziție compusă cu Definițiile și sensurile omonimului Oleu.
Olărit 1, s.n. Meșteșugul olarului (din olan). Olărit 2, s.n. (În exploatările forestiere) Teșirea capătului buștenilor pentru a se ușura scoaterea lor din pădure prin târâre. (cf. oală).
Olan 1, -i, s.m. Monedă de aur olandeză care a circulat până în sec. XIX și în Ţările Române. (et. nec., cf. Olan[da)). Olan 2, -e, s.n. ]. Piesă de argilă arsă, de obicei de formă semicilindrică, folosită pentru executarea învelitorilor la acoperișurile unor clădiri. 2. Tub de argilă arsă, din care se fac canale de scurgere a apei, coșuri pentru fum etc.
Olac 1, s.m. Curier special care ducea vești în țară şi peste hotare; sol, ștafetă, mesager. (din tc. ulak). Olac 2, olacuri, s.n. Serviciu de transport pentru călători și pentru corespondență folosit înainte de introducerea căilor ferate; poștă. (din tc. ulak).
Ojog 1, ojoage, s.n.(Reg.) 1. Băţ lung cu cârpe la un capăt, udate, pentru a curăța cuptorul de spuză. 2. Băţ folosit pentru a curăța cuptorul de spuză, pentru a mișca jarul. (din magh. azsag). Ojog 2, ojogi, s.m. (Reg.) Om înalt și subțire. (din magh. aszag).
Oiţă 1, -țe, s.f. Diminutiv al lui oaie; oişoară, oiţică. (din oaie +iță). Oiţă 2, s.f. (a pl.) Numele a trei plante erbacee: a) plantă cu flori mari, albe sau trandafirii, mătăsoase și cu fructele argintii, păroase; b) plantă cu flori albe pe dinăuntru şi trandafirii pe dinafară; c) floarea-paştilor. Oiţă 3, -ţe, s.f. Ciupercă comestibilă.
Oierit 1, s.n. Dare în natură sau în bani percepută în trecut asupra oilor; impozit plătit pentru pășunatul oilor. Oierit 2, s.n. Creșterea oilor; (P. exi.) Păstorit; oierie 2
Oierie 1, -ii, s.f. Stână, târlă, adăpost pentru oi. Oierie 2, -ii, s.f. (Rar) Oieriti. (creșterea oilor).
Oier 1, -i, s.m. Crescător, proprietar sau negustor de oi; (P. ext.) Păstor, cioban. (din Oaie+-ar). Oier 2, s.m. (Înv.) Slujbaș însărcinat cu încasarea oieritului. Oier 3, s.m. art. (Astron.; rar) Lira.
Oi 1, s.f., pl (sg. oaie ). Animal domestic rumegător, crescut pentru lână, lapte şi carne. (lat. ovis). Oi 2, interj. (Pop.) Ah, vai, of. (onomatopee). Oi 3, vb. auxiliar (a vrea) Intră în formarea indicativului viitor popular. Oi face cum oi putea (= voi face cum voi putea).
Oficiu 1, -ii, s.n. Denumire dată unor servicii ale unor întreprinderi sau instituții; serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. (din lat. officium, germ. Offizium, fr. office). Oficiu 2, s.n. Îndatorire (specială), functie, slujbă. Rol, funcţie; serviciu religios. (În locuţ.) Din oficiu = în virtutea unei dispoziţii date; (Fig.) în mod automat. Oficiu 3, s.n. (Rar). Încăpere anexă a sufrageriei, în care se pregătesc cele necesare pentru servirea mesei. (din lat. officium, germ. Offizium, fr. office).
Of 1, interj. Exclamaţie care exprimă: a) durere, regret, deznădejde, necaz, ciudă; b) scârbă, dezgust; c) admiraţie, entuziasm; d) dorință, o rugăminte; e) mirare, surprindere. (onomatopee). Of 2, -uri, s.n. Oftat, suspin; dorință neîmplinită. (Onomatopee).
Odor 1, -oare, s.n. Obiect lucrat dintr-un metal prețios (împodobit cu pietre scumpe); obiect de (mare) preţ; giuvaer; (la pl.) Veșminte scumpe şi alte obiecte preţioase folosite la serviciile religioase. (Fig.) Fiinţă iubită, prețuită; (Spec.) Copil. (din scr. odor „pradă’“). Odor 2, -uri, s.n. (Înv.) Miros, mireasmă, parfum. (din lat. odor, it. odore, fr. odeur).
Ocupaţie 1, -ii, s.f. Luare (temporară) în stăpânire de către forțele armate ale unui stat a unei părți sau a totalităţii teritoriului unui alt stat; cucerire. (din fr. occupation, lat. occupatio). . Ocupaţie 2, -ii, s.f. Îndeletnicire, treabă, activitate; preocupare. Profesiune, slujbă, post.
Ocupa 1, vb. A pune stăpânire pe… a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc; a cuceri. (din lat. occupare, fr. occuper). | Ocupa 2, vb. A se îndeletnici cu… a se interesa, a se îngriji de cineva sau ceva; a acorda atenţie deosebită.
Ocular 1, -ă, adj. Care ţine de ochi, privitor la ochi, al ochiului. (din fr. oculaire, lat. ocularius). Ocular 2, s.n. Sistem optic convergent alcătuit dintr-o lentilă sau dintr-un grup de lentile ale unui instrument optic, care servește la observarea imaginii date de obiectivul lunetei. (din fr. oculaire, lat. ocularius).
Octogon 1, s.n. Poligon cu opt laturi. (din fr. octogon). Octogon 2, -ă, adj. Octogonal (care are opt laturi) (din fr. octogone).
Ocolaș 1, s.n. Diminutiv al lui ocol. (din ocol +-aș). Ocolaș 2, -i, s.m. Conducătorul administrativ al unui ocol. (din ocol +-aș).
Ocol 1, ocoluri, s.n. Mişcare în jurul unui punct fix sau de | jur împrejurul unui loc, înconjur, ocolire. (din sl. okolu). Ocol 2, ocoale, s.n. 1. Linie care delimitează un spațiu; 2. Gard făcut în jurul unui loc, împrejmuire, îngrăditură. 3. Curte, ogradă. 4. Spaţiu, loc liber, 5. Unitate administrativă, împărțită în brigăzi şi cantoane, prin care se execută lucrări de cultură, de refacere a pădurilor, ocrotirea vânatului și a peștelui din apele de munte. (din bg., rus. oko]).
Ochi 1, ochi, s.m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului şi a unor animale. (din lat. oclus, oculus). Ochi 2, -uri, s.n. Fiecare dintre spaţiile libere ale unei ferestre în care se montează geamurile; mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută dintr-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. Ochi 3, -uri, s.n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună şi stagnează apa; vârtej de apă, bulboană, copcă. Ochi 4, -uri, s.n. Laţ. Ochi 5, -uri, s.n. Fiecare dintre spaţiile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc Ochi 6, -uri, s.m. Mugur. Ochi 7, -uri, s.n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg.
Ochean 1, ocheane, s.n. Nume dat unor instrumente optice portative care măresc unghiul sub care se văd obiectele depărtate de pe suprafața pământului, permiţând o mai bună distingere a detaliilor. (din it. occhiale). Ochean 2, ocheani, s.m. (Reg.) |. Regina peștilor. 2. s.n. pl. ocheane. Vârtej de apă. (din ochi +-an).
Occipital 1, s.n. Os nepereche, care formează partea de dinapoi şi de jos a cutiei craniene. (din fr. occipital). Occipital 2, -ă, adj. Care aparține occipitalului, care se referă la occipital. (din fr. occipital).
Observator 1, -oare, s.n. Loc, amplasament special amenajat de unde se pot observa cele ce se află sau se întâmplă pe o mare distanță în jur și unde se pot adăposti oamenii și instrumentele necesare observaţiei. (din lat. observatorium, fr. observatoire, germ. Observatoriumn). Observator 2, -ri, -oare, s.m., f., adj. Reprezentant al unui stat sau al unei organizaţii internaţionale care participă la lucrările unor conferinţe sau organisme internaţionale, fără drept de vot şi de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuţii. (din fr. observateur, lat. observaton).
Obraz 1, s.m. Fiecare dintre cele două părți laterale ale feţei, pielea care acoperă aceste părți. (din sl. obrază). Obraz 2, s.n. 1. Parte anterioaTă a capului omenesc; faţă; figură, chip. 2. Persoană, ins; 3. Rang, condiție, stare socială (din sl. obrazii).
Obor 1, -oare, s.n. (Reg.) Târg de vite, de fân, de lemne; târg de vite. (din bg., scr. obor). Obor 2, -oare, s.n. 1. Împrejmuire de nuiele sau de stuf făcută într-o apă curgătoare pentru a prinde și a păstra peștele viu; spaţiul din interiorul acestei împrejmuiri. 2. (Pop.) Împrejmuire pentru vite; ţarc, ocol, staul; loc îngrădit în jurul casei sau în apropierea ei, parte a curții unde se ţin unelte agricole, nutreţ pentru vite etc. (din rus. obor „șnur“).
Obol 1, s.n. Sumă modestă cu care cineva contribuie la o acţiune. (din fr. obole). Obol 2, s.m. Veche monedă grecească, egală cu a şasea parte dintr-o drahmă. (din lat. obolus).
Oblu 1, oable, s.n. (Înv.) Rindea, gealău. Oblu 2, oablă, adj și adv. (Pop) Care se prezintă ca o linie dreaptă, fără cotituri; (despre câmpii) Plan, neted; (despre înălțimi) Aproape vertical, abrupt, (Adv.) În linie dreaptă, drept, fără înconjur. (din sl. oblu „rotund““).
Obiectiv 1, s.n. Lentilă sau sistem optic care formează într-o lunetă, într-un microscop, într-un aparat fotografic etc. o imagine reală a obiectului observat. (cf. fr. jectif). Obiectiv 2, s.n. Loc, punct, localitate etc. care constituie ţinta unei acțiuni militare; ținta asupra căreia se trage cu o armă de foc. Obiectiv 3, s.n. Intreprindere, uzină, construcție etc. care urmează să fie realizată. Obiectiv 4, s.n. Loc care prezintă interes pentru turişti. (Fig.) Scop, țel, ţintă. Obiectiv 5, -ă, s.n. adj. Existent în afara conștiinței omului și independent de ea. (cf. fr. objectif, la. obiectivus). Obiectiv 6, -ă, s.n., adj. Imparţial.
Obârşie 1, =ii, s-f. Punct de plecare; origine, început. (din si. obrusije) Obârșie 2, -ii, s.f. Culme, muchie, vârf. Obârşie 3, -ii, s.f. (Reg.) Bucată de pământ moștenită din tată în fiu; țarină, glie.
Oară 1, ori, s.f. 1 (La sg.; precedat de un numeral ordinal sau un echivalent al lui) Timpul în care are loc un fapt. 2. (La pl.; folosit la formarea numeralului adverbial, adesea cumulând valoarea de numeral multiplicativ) Loc. adv.: de multe ori; de câte ori. loc. conj.: ori de câte ori. (din lat. hora). Oară 2, oare, s.f. (Reg.) Orătanie. (lat. oraria „ouătoare“). Oară 3, s.f. (Var. a lui) Oră.