Vezi aici propoziții, Definițiile și sensurile omonimului Navetă, propoziție compusă cu Definițiile și sensurile omonimului Navetă.
Navetă 1, s.f. 1. Suveică. 2. Ac special pentru lucrat fileu. Navetă 2, s.f. Vehicul de transport în comun, grup de vagoane sau garnitură de tren care circulă regulat, dus și întors, între aceleași localități. Drumuri făcute des, periodic, între două localităţi. A face naveta = a străbate regulat aceeași distanţă în ambele sensuri. Navetă 3, s.f. Ladă compartimentată cu care se transportă unele produse alimentare. (din fr. navette). Navetă 4, s.f. Plantă oleaginoasă înrudită cu rapiţa, cu frunze late şi seminţe mici, castanii.
Nadă 1, nade, s.f. Hrană naturală sau imitație de hrană care se pune într-o unealtă de pescuit sau într-o cursă pentru a ademeni și a prinde peștii sau alte animale; momeală. (Fig.) Ispită, tentație; cursă. (din bg. nada). Nadă 2, s.f. Parte înnădită, adăugată la un obiect; înnăditură.
Nacafa 1, le, s.f. (Înv. şi reg.) ” Pretenţie; capriciu, preocupare, pasiune. (din tc. nafaca). Nacafa 2, -le, s.f. Necaz; pacoste. ” Nacafa 3, -le, s.f. (Reg.) Bir; tain. Și-mi cerea, măre, cerea, Nacafaua cînd făcea, Tot de casă, Vacă grasă. TEODORESCU, P. P. 578. – Variantă: năcăfá s. f.
Muzical 1, -ă, adj. 1. Referitor la muzică; de muzică. 2. (despre sunete, voce etc.) Armonios, „melodios. (cf. fr. musical). Muzical 2, s.n. Gen de specta„col cu o intrigă narativă redusă, „pretext pentru cântece şi balet. (din it., eng]. musical, din engl. musical comedy).
Mutulică 1, -ci, s.m. (Fam.) Persoană tăcută, timidă, care vorbeşte puţin; om prostuţ, bleg. (din mut +ulică). Mutulică 2, s.m. (Bot.) Plantă al cărei rizom se întrebuințează ca leac împotriva durerilor abdominale.
Muton 1, s.n. 1. Piele de oaie (de obicei vopsită). 2. Haină făcută | din astfel de blană. (Franţuzism). (din fr. mouton). | Muton 2, s.m. (Biol.) Cel mai . mic segment de material genetic care poate suferi o mutație. (din mut[atie] + -on).
Mut 1, -ă, adj. (despre oameni) Care nu poate vorbi, lipsit de facultatea vorbirii. (lat. mutus). Mut 2, vb. a muta: ind.pz., pers. 1.sg.; mută; ind.pz.pers.3 sg. şi pl.: „Mă mut și eu, dacă și ei s-au mutat“; „Pe mine mă mută acum într-o altă casă“. (Ghica). –
Muștar 1, s.m. Nume dat mai multor plante erbacee anuale din familia cruciferelor, cu tulpini ramificate, cu flori galbene și semințe mici, rotunde. (din magh. mustâr). Muştar 2, s.n. 1. Sămânţa muștarului întrebuințată la prepararea unui condiment picant; 2. Condiment sub formă de pastă moale, de culoare galbenă-verzuie, obținut prin prelucrarea seminţelor cu adaus de zahăr, sare, oţet, cimbru. (din magh. mustăr).
Mușchios 1, -oasă, adj. (Inv.) Care a prins mușchi, acoperit cu mușchi (din mușchi +-0s). Muşchios 2, -oasă, adj. (Înv.) Musculos. (lat. musculosus).
Mușchi 1, mușchi, s.m. (la pl.) Clasă de plante criptogame fâră rădăcină, care cresc în grupuri de fire verzi în locurile umede și umbroase și au ca organe de reproducere anteridii și arhegoane; numele unor licheni asemănători cu plantele descrise mai sus. (lat. musculu, din muscus). Muşchi 2, mușchi, s.m. 1. Organ al corpului la toate vertebratele și la majoritatea nevertebratelor, format dintr-un țesut fibros şi cărnos care, datorită proprietăților lui fundamentale, contractilitatea și elasticitatea, pune în mișcare diferite organe și părți ale corpului. 2. Bucată de carne de animal desprinsă din regiunea şirei spinării, întrebuințată în alimen „_taţie. (lat. musculus, din mus).
Mustră 1, mustre, s.f. (Înv. şi pop.) Exerciţiu militar, instrucţie, manevră (din pol. musztra, magh. mustra). Mustră 2, s.f. (var. a lui mostră). Cantitate mică din ceva, după care se pot aprecia anumite însușiri ale materialului; eșantion; mostră (din ngr. mostra).
Muscă 1, muște, s.f. 1. Denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt, dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăieşte pe lângă casa omului; (P. gener.) (Pop.) Nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu 1 se cunoaște numele. Muscă 2, s.f. (Înv. şi po Albină. (lat. musca). îi Pop) Muscă 3, s.f. (P. anal). (la oameni) Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară. Mustaţă foarte mică. 2. (Reg.) Cavitate înnegrită pe care o prezintă dinţii calului, după care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vână neagră la rădăcina nasului, evidentă la unele persoane. Muscă 4, s.f. (la tir). Punct negru în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) Lovituri în centrul țintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusăturile cu motive naţionale. Muscă 5, s.f. (Sport) Categorie de greutate la care sunt încadraţi sportivi între 48 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 49 kg Și seniorii până la 52 kg.
Muscar 1, muscari, s.m. (Reg.) 1. Nume dat mai multor păsări insectivore. 2. Pescar folosind ca momeală muște. 3. Apicultor, 4. Apărătoare de muște (din muscă +-an). Muscar 2, muscari, s.m. (Înv.) Agent secret.
Muscal 1, -aluri, s.n. (Înv. şi pop.) Nai. (din tc. miskal]). Muscal 2, muscali, s.m. 1. (Înv. și pop.) Locuitor din oraşul Moscova; (P. gener.) Rus. 2. (Înv. Și reg.) Birjar (de origine rusă). (din rus., ucr. moskal).
Mursă 1, murse, s.f. 1. (Reg.) Băutură fermentată, preparată din miere amestecată cu apă sau cu lapte; hidromel. 2. (Înv.) Suc, zeamă, must (de fructe, de flori etc.) (lat. [aqua] mulsa). Mursă 2, murse, s.f. Semn mic ȘI negru pus pe obraz pentru a imita o aluniță; aluniţă artificială. (et. nec.).
Murgi 1, vb. IV, intranz. (Înv. și reg.), A se însera, a amurgi. (din murgi). Murgi 2, vb. IV. (ntranz.) A căpăta o culoare închisă, întunecată. (din murg 2).
Murg 1, s.n. 1. (Înv. și Pop.) Amurg. 2. (Rar) Zori de zi. (et. nec.). Murg 2, -ă, adj. (despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor). Negru-roșcat, castaniu închis, cenușiu, pestriţ; (P. gener.) De culoare închisă. (cf. alb. mure). Murg 3, -ă, s.m., f. Cal de culoare murgă; (P. gener.) Cal.
Mure 1, s.f. pl (sg. mură) Fructul comestibil, negru și lucios, al murului. (lat. mora = morum „mură“) Mure 2, s.f. (Reg.) Morcov.
Mură 1, mure, s.f. Fructul comestibil, negru și lucios al murului. (lat. mora). Mură 2, s.f. (Reg.; mai ales la pl.) Glandă, ganglion de la pieptul sau de la gâtul unor animale. (cf. alb. mulle). Mură 3, s.f. Parâmă folosită pentru a trage spre proră colțurile inferioare ale velelor pătrate. (din it. mura). Mură 4, s.f. (Reg.) Saramură în care se pune varza la acrit pentru iarnă. (din (sara) mură).
Mur 1, muri, s.m. Nume dat mai multor specii de arbuşti din familia rozaceelor, cu tulpina spinoasă, cu frunze palmat-compuse, cu flori albe sau roz dispuse în umbrele și cu fructele comestibile; arbust din această specie. (lat. morus). Mur 2, muri, s.m. (Înv.) Zid. (lat. murus).
Muncă 1, -ci, s.f. Activitatea omului îndreptată spre un scop; ocupaţie, îndeletnicire. (din sl. monka). Muncă 2, -ci, s.f. (Înv.)Torturi, cazne.
Multiplicator 1, -tori, s.m. (Mat.) Factor al unui produs, număr sau expresie cu care se înmulțește o altă expresie matematică. (din fr. multiplicateur, lat. multiplicator). Multiplicator 2, -toare, s.n. Aparat de multiplicare, în special aparat care multiplică un text.
Mul 1, s.n. Humus caracteristic în care descompunerea masei vegetale se face mai repede decât acumularea ei. (din germ. Mull, cf. fr. mull). Mul 2, s.m. (Rar) Catâr. (din lat. mulus).
Mauiere 1, muieri, s.f. Acţiunea de a (se) muia. (v. muia). Muiere 2, muieri, s.f. 1. (Pop.) Femeie. 2. (Spec.) Femeie căsătorită; soție. (lat. mulier, -eris).
Muiat 1, s.n. Faptul de a muia; muiere. (v. muia). Muiat 2, -ă, adj. . Introdus întrun lichid, umezit. 2. Cu hainele îmbibate cu apă. 3. (Fig.) Stors de puteri, moleşit, vlăguit. 4. (Fon., despre consoane) Palatalizat. (V. muia).
Muflă 1:, mufle, s.f. Cameră a unui cuptor industrial sau de laborator, cu pereţii refractari, în care materialul supus încălzirii nu vine în contact direct cu combustibilul sau cu gazele de ardere. (din fr. moufle). Muflă 2, s.f. Dispozitiv construit din mai mulţi scripeţi, folosit pentru ridicarea greutăților mari.
Mucuşor 1, s.m. Secreţie produsă de glandele nazale şi eliminată prin nări (diminutiv de la muc). Mucușor 2, s.n. ]. Vârf al unui fitil de lampă, de lumânare; 2. Bucăţică rămasă dintr-o lumânare aproape consumată sau dintro ţigară. (din muc +-ușor).
Mucenic 1, -ici, s.m. (Pop.; de obicei la pl.) Un fel de colăcel (împletit în formă de 8) preparat din aluat copt sau fiert, cu nuci și cu zahăr sau cu miere, care se mănâncă în ziua de 9 martie. (cf. Tus. mucnik „plăcintă de secară’*). Mucenic 2, -ă, 1. s.m., f. Martir din primele timpuri ale creștinismului. (P. gener.) Persoană care suferă, care se sacrifică pentru ideile, convingerile sale. 2. s.m., pl. Sărbătoare creștină pentru pomenirea a 40 de martiri, prăznuită ia 9 martie. (din sl. mucenikă).
Muc 1, mucuri, s.n. (pl. muci) 1. Vârf (înnegrit prin ardere) al unui fitil de lampă, de lumânare, de candelă; (P. gener.) Fitilul întreg. Muc 2, -uri, s.n. Bucăţică rămasă dintr-o lumânare aproape consumată sau dintr-o țigară fumată. (din lat. mucci). Muc 3, muci, s.m. (Mai ales la pl.). Secreţie (vâscoasă) produsă de glandele nazale și eliminată prin nări.
Moţiune 1, s.f. (Liv.) Mișcare. (cf. it. mozione, lat. motio). Moţiune 2, s.f. 1. Parte a unui discurs în care se urmărește emoționarea lectorilor sau a auditorilor. Moţiune 3, s.f. Propunere făcută și adoptată într-o adunare. (cf. fr. motion, it. mozione, engl. motion). Moţiune 4, s.f. Formare a substantivelor feminine de la masculine și invers, cu ajutorul sufixelor. (cf. fr. motion).
