Vezi aici propoziții, Definițiile și sensurile omonimului Moară, propoziție compusă cu Definițiile și sensurile omonimului Moară.
Moară 1, mori, s.f. i. Instalaţie special amenajată pentru măcinarea cerealelor; clădire, construcție prevăzută cu asemenea instalaţii. (Depr.; de obicei urmat de determinări ca „hodorogită“, „stricată“ etc.). Gură (considerată ca organ al vorbirii); (P. ext.) Persoană care flecărește fără încetare; meliță. 2. Maşină de lucru sau instalaţie folosită pentru mărunţirea fină a unor materiale tari (minereuri, cărbuni, produse ale industriei chimice etc.); clădire, construcţie prevăzută cu asemenea mașini sau instalaţii. 3. (Înv.) Fabrică (în care materia primă era mărunțită, zdrobită, frământată). Moară 2, s.f. (Reg.) Jocul de ținţar. (din lat. mola).
Moacă 1, moace, s.f. 1. (Pop.) Bâtă lungă și groasă cu măciulie la un capăt; măciucă. Moacă 2, s.f. (Arg.) Cap; figură. 3. (Fam.) Persoană (mai ales femeie) bleagă, înceată, leneșă. Moacă 3, s.f. (Iht.; reg.) Zglăvoacă. (et. nec.)
Mitră 1, mitre, s.f. 1. Acoperământ al capului de formă sferică sau conică, uneori bogat ornamentat, purtat mai ales de arhierei în timpul slujbei religioase. 2. Acoperământ al capului de formă specială la vechilor popoare orientale. (din sl., ngr. mitra). Mitră 2, mitră, s.f. (Anat.) Uter. (din ngr. mitra).
Mititel 1, -ea, adj. Diminutiv al lui mic. (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil ori (Îr.) cu sau despre o ființă tânără, naivă. (din mic). Mititel 2, s.m. Cârnăcior făcut din carne tocată, amestecată cu diverse condimente, care se mănâncă fript la grătar; mic. 2. s.m. (Pop., art.) Unul dintre numele dracului.
Mișină 1, s.f. Mică scobitură pe suprafața dinţilor calului şi ai ierbivorelor, care dispare cu vârsta prin roadere și după care se cunoaște vârsta animalului. Mișină 2, s.f. 1. Grămadă de cereale, de alimente adunate ca provizie; strânsură, bogăţie, avere; 2. Gaură în pământ în care își depozitează unele animale hrana pentru iarnă; 3. Adunătură de fiinţe. (din rus. misina).
Mișcător 1, -oare, adj. Care se mișcă, se deplasează, înaintează; mobil. (din mișca +-ăton). Mișcător 2, -oare, adj. Care impresionează, emoţionează, tulbură.
Mister 1, mistere, s.n. 1. Ceea ce este (încă) necunoscut, neînțeles sau nedescoperit, taină, secret. Mister 2, s.n. Dogmă creștină pe care biserica o consideră inaccesibilă raţiunii omeneşti. | Mister 3, s.n. (la pl.) Ritualuri religioase în Grecia și Roma antică la care participau doar cei inițiați. (din fr. mystere, lat. mysterurm). Mister 4, s.n. (la pl.) Lucrare dramatică specifică evului mediu, cu caracter religios sau laic, reprezentată cu prilejul unor sărbători religioase. Mister 5, s.m. (Mai ales în Anglia). Termen de adresare către un bărbat care nu are titlu nobiliar. (Cuv. engl.).
Mischiu 1, s.n. (Înv, reg.) 1. Oțel de calitate superioară. 2. Unealtă de netezit metale preţioase.(din ngr. (de)miski). Mischiu 2, -ie, adj. De culoarea oţelului, cenușiu — vânăt. (din ngr. (de)miski).
Mirui 1, vb. IV. l. A unge pe credincioși cu mir pe frunte. Mirui 2, vb. A consfinți în funcţie un domnitor, un cleric etc., ungându-i fruntea cu mir. | Mirui 3, vb. (Fig.; fam.) A lovi pe cineva la cap. (din sl. mirovati). Mirui 4, vb. IV (Înv. şi reg.) A câştiga, a strânge, a agonisi. (din magh. myerni).
Miră 1, s.f. (Înv.) Gumă mirositoare produsă de un arbore din Arabia. Miră 2, s.f. 1. Riglă cu diviziuni speciale care servește la măsurarea indirectă a distanțelor sau la măsurarea înălțimilor.2. Cătare (la armă). 3.(Telev.) Imagine standardizată care servește la verificarea transmisiei, imagine de reglaj. (din fr. mire, it. mire).
Miraz 1, -azuri, s.n. (Înv. şi reg.) Moștenire (iăsată sau primită). (din tc. mirăs). Miraz 2, s.n. (Reg.) Ceea ce provoacă mirare, admiraţie, ciudățenie. (cf. mira”).
Mira 1, vb. L. 1. A fi surprins și nedumerit; a (se) minuna. 2. A nuși da seama; a se întreba. (lat. mirari). a Mira 2, vb. |. A se privi în sau într-o oglindă; a se oglindi. (din fr. mirer).
Mir 1, s.n. (În loc. adj.) De mir = care nu aparţine clerului; mirean. (din sl. miru – „lume“). Mir 2, miruri, s.n. Untdelemn parfumat şi sfințit, întrebuințat la săvârșirea unor ritualuri în biserica creştină. (din sl. miro).
Minut 1, -ă, s.n. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu a şaizecea parte dintr-o oră şi care cuprinde şaizeci de secunde. (P. gener.) Interval scurt de timp. Moment în care se întâmplă sau trebuie să se întâmple ceva. Minut 2, -ă, s-f. 1. Original (în creion) al unei hârtii, al unui plan topografic etc., pe baza căruia se întocmeşte harta, planul topografic etc. respectiv. Minut 3, s.f. (Concr.) Mâncare (frugală) pregătită pe loc, la comanda consumatorului. 2. (Mar) Unitate de măsură pentru unghiuri şi arcuri, egală cu a şaizecea parte dintr-un grad. (din fr. minute, it. minuto, rus. minuta, germ. Minute). | Minut 4, s.f. (Jur.) Parte dintro hotărâre întocmită după terminarea deliberării, care cuprinde soluţia dată de organul de justiție. 3. Document în care sunt consemnate hotărârile luate în urma unei consfătuiri.
Minor 1, -ă, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu a împlinit Încă Vârsta la care își poate exercita toate drepturile. Minor 2, adj. Lipsit de importanță, neînsemnat, secundar. (P. – ext.) Șters, slab. (din fe. mineur, lat. minor). Minor 3, (Muz.; în sintagmele) Mod minor = mod a cărui gamă are la bază o terță mică. Gamă minoră sau mod minor = gamă sau mod în care semitonurile sunt dispuse între treptele a doua și a ircla, a Șasea și a șaptea. (Log,; în sintagmele) Termen minor = termen care servește de subiect concluziei unui silogism. Premisă minoră = premisă care conţine termenul minor al silogismului.
Minimă 1, s.f. 1. Cea mai mică valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau 0 cantitate variabilă. 2. Centru de Joasă presiune atmosferică. Minimă 2, s.f. Categorie de greutate la box pentru juniorii între 42 și 45 de kg, (din lat. minimus, În. minime).
Minim 1, -ă, adj. Care are dimensiunile, durata, intensitatea, cea mai mică, foarte mic, neînsemnat, neglijabil, minimal. (din lat. minimus, fi. minime). Minim 2, s.n. Minimum. (din lat. minimum).
Mineralizator 1, -oare, adj. Care favorizează ori determină formaTea Sau cristalizarea unor minerale. (din fr. mincralisateur). Mineralizator 2, s.n. Substanţă ușor volatilă care se găseşte în magmă și care favorizează formarea mineralelor și cristalizarea acestora prin reducerea vâscozitătii Și printr-o acțiune catalitică. (din fr. mincralisateur).
Mineral 1, s.n. Corp solid cu o anumită compoziție chimică, care se găsește în natură în stare cristalină sau amorfă, în componența rocilor și a minereurilor. (din fr. mineral, lat. mineralis). Mineral 2, -ă, adj. Care conţine minerale, care ține de minerale, privitor la minerale, de natura mineralelor. (din fr. mineral, lat. mineralis).
Mine 1, s.f., pl. (sg. mină 1). Locuri subterane, special amenaJate, de unde se extrag minerale. (din fr. mine). Mine 2, s.f., pl. (sg. min 2). Expresie a fetei, fizionomie, Mine 3, s.f. pl (sg. min). (La vechii greci). Monede valorând o sută de drahme. (din lat. mina). Mine 4, pron. pers., persoana | (eu), acuzativ sg,, acc.: „O şterg de-acasă frumușel: Orivei cu mine, eu cu el.“(losif).
Minciună 1, minciuni, s.f. 1. Denaturare intenționată a adevărului având de obicei ca scop înșelarea cuiva; neadevăr. Deprindere de a minți. Înșelăciune, vicleșug. Ficțiune, născocire, plăsmuire, (la pl.) Fleacuri, nimicuri. A Minciunică (2). (din lat. mMenti0, -0nis). Minciună 2, sf. Prăjitură făcută din bucățele de aluat nedospit, prăjite în grăsime.
Mină 1, mine, s.f. |. Loc subteran cu zăcăminte de substanțe minerale utile; Complex de lucrări, de instalații în subteran și la suprafaţă, destinate exploatării unui zăcământ de substanțe minerale utile. (din fr. mine, germ. Mine). Mină 2, s.f. 1. Armă explozivă care se așază pe pământ sau în pământ, în apă etc. şi care explodează la atingere sau la comandă. Mină 3, -ne, s.f. Bucată subtire cilindrică sau prismatică din grafit Sau din alt material, folosită la confecţionarea creioanelor. Mină 4, s.f. Expresie a fetei, fizionomie, chip, înfățișare. (din Îr. mine). Mină 5 s.f. Veche monedă grecească de aur sau de argint, a cărei valoare era egală cu o sută de drahme. (din fr. mine, lat. mina),
Mim 1, mimuri, s.n. Scurtă comedie la greci și la romani, alcătuită din scene simple. (din fr. mime). Mim 2, mimi, s.m. Actor de pantomimă.
Miliar 1, -ă, adj. Cu aspect de bob de mei. (Cf. fe. muliaire). Miliar 2, -ă, adj. (despre pietrele de kilometraj). Care indică o distanță de o mie de metri. (din fr. miliaire, lat. milliarius).
Milă 1, -le, s.f. 1. Sentiment de înțelegere și de compasiune faţă de suferința sau de nenorocirea cuiva; compătimire, îndurare. Milă 2, -le, s.f. Unitate de măsură pentru lungimi, care a variat în timp și de La o țară la alta; (azi) Unitate de măsură pentru lungimi egală cu 16093 m. folosită în Anglia și SUA. Milă marină = 1852 m. (din pol. mila). Milă 3, s.f. Ajutor, binefacere, pomană, milostenie. 3. Stare jalnică, de compătimit în care se află cineva. 4. Bunăvoinţă, bunătate, indulgență, înțelegere. (din sl. mihu).
Milanez 1, s.m. f. Persoană care Jocuieşte în orașul Milano sau este originară de acolo. (din Milano +€2). Milanez 2, s.n. Tricot de mătase folosit pentru confecţionarea obiectelor de lenjerie. (din Milano +62).
Mijloc 1, -ocuri s.n. 1. Punct care se găsește la egală depărtare de două extreme; centru. 2. Nume dat anumitor părți ale unor obiecte situate sau destinate a fi situate în partea (aproximativ) centrală a obiectului respectiv. Mijloc 2 s.n. Parte a corpului omenesc cuprinsă între torace și șolduri, talie, brâu. 4. Moment situat la aceeași depărtare de începutul și sfârșitul unei acţiuni, al unei perioade de timp. (lat. medius locus). Mijloc 3, -oace, s.n. 1. Ceea ce servește ca unealtă pentru realizarea unui scop, (la pl.) Posibilităţi (materiale sau morale) de care dispune cineva pentru un anumit SCOp. Mijloc 4, -oace, s.n. (P. ext.) Cale, metodă, procedeu. Mijloc 5, -oace, s.n. (Concr.; la pl.) Unelte, utilaj. 3. Avere, bani, resurse, fonduri.
Mierluţă 1, -uţe, s.f. (Pop.) Mierliţă. (din mierlă +-uţă). Mierluţă 2, -uţe, s.f. Plantă erbacee cu flori albe în formă de steluțe și cu tulpina rainificată, formând tufe dese. (cf. germ. dial.Miere).
Mierli 1, vb.IV. (Reg.) 1. A (se) închide ochii pe jumătate. 2. A privi la ceva cu sete. Mierli 2, vb. IV. (Pop., arg.) A muri, a ucide.
Mieriu 1, -ie, adj. (Reg.) Albastru (deschis). (din mier (Reg. „albastru“, din lat.)+ -iu). Mieriu 2, -ie, adj. De culoarea mierii. (din miere +-iu).
