Primul dicționar de omonime în limba română
Lustruitor 1, -i, s.m. Persoană care execută operaţia. de’lugtrui re. (din lustrui +-tor). Lustruitor 2, histruitoare, s.n. Instrument confecţionat din oţel sau din bronz cromat, cu mâner de lemn, care serveşte în legătorie la lustruirea legăturilor de piele. (din lustrui + —ton).
Lustru 1, s.n. Strălucire naturală sau obținută prin procedee artificiale a suprafeței unui obiect; luciu; aspect lucios pe care îl capătă unele obiecte, stofe etc. din cauza uzurii; (Fig., peior.) Spoială, strălucire aparentă; superficialitate. (din fr. lustre, it. lustro). Lustru 2, Juștri, s.m. Interval de cinci ani. (din lat. lustrura, fr. lustre). Lustru 3, s.n. (Înv. pentru lustră). Lampă ornamentală, cu mai multe braţe, suspendată de plafonul unei încăperi. (din fr. lustre).
Lup 1, lupi, s.m. Mamifer carnivor din familia carnivorelor, cu corpul acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul şi urechile ascuţite și coada stufoasă. (din lat. lupus). Lup 2, s.m. (Fig.) Om hrăpăreț şi crud. Lup 3, s.m. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frână pentru reducerea vitezei lemnelor.
Luntricică 1, s.f. Luntrișoară. (din luntre + -icicâ). Luntricică 2, s.f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze acoperite cu peri, cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori galbene-purpurii, violacee sau alburii, dispuse în spice sau capitule.
Lung 1, lungă, adj. Care are o lungime mare, ale cărui capete sunt depărtate unul de altul; De statură mare, înalt. 3. (despre suprafeţe) Care se întinde pe o distantă mare, vast. 4. (despre mâncare) Apos, diluat. 5. Care durează mult, îndelungat. (lat. longus, -a). Lung 2, s.n. Lungime, întindere. (lat. longus).
Lună 1, -ni, s.f. Astru, satelit al pământului, care se învârteşte în jurul acestuia. (lat. luna). Lună 2, s.f. (adjectival). Foarte curat, strălucitor. Lună 3, s.f. 1. Perioadă care corespunde unei revoluții a lunii în jurul pământului. 2. (Astron.) Interval de timp egal cu fiecare dintre cele 12 diviziuni ale anului calendaristic, cu o durată de 28 până la 31 de zile.
Luminiţă 1, s.f. Diminutiv al lui lumină. (din lumină +-iţă). Luminiţă 2, s.f. (Pop.). Lumânare mică. Luminiţă 3, s.f. Plantă meliferă, cu tulpina dreaptă, înaltă, cu frunze alterne și cu flori mari, mirositoare, de culoare galbenă.
Luminism 1, s.n. Varietate de clarobscur în artele plastice. (din fr. luminisme). Luminism 2, s.n. Iluminism. (din lumină + -ism).
Luminător 1, -oare, adj. Care luminează, care emite lumină. (din lumină + -ător). Luminător 2, -oare, s.n. Panou translucid sau transparent care înlocuieşte o porţiune dintr-un perete, dintr-un plafon sau din învelitoarea unui acoperiş în scopul unei iluminări naturale a încăperii. (cf.rus. luminator).
Lumină 1, s.f. (probabil din lume (Înv.) „lumină“). Radiaţie sau complex de radiaţii electromagnice emise de corpuri incândescente. Lumină 2, s.f. Unitate de măsură pentru fluxul luminos. _ Lumină:, s.f. Stăvilarul morii.
Lumen 1, lumeni, s.m. Unitate de măsură a fluxului luminos, (din. lumen). Lumen 2, s.n. Canal al unui organ anatomic cavitar sau al unor fibre textile. (din fr. lumen)
Lume 1, lumi, s.f. Totalitate a celor existente în realitate; univers, cosmos. (lat. lumen). Lume 2, s.f. Oameni, mulţime, public; societate, mediu social. Lume 3, s.f. (Înv. şi reg.). Lumină.
Lumânărică 1, s.f. Diminutiv al lui lumânare. (lumânare + -ică). Lumânărică 2, s.f. Plantă erbacee medicinală, cu frunze mari alterne, cele bazale în formă de rozetă, şi cu flori galbene dispuse într-un Spic.
Lumânare 1, s.f. Obiect de luminat în formă de cilindru subțire, făcut din ceară sau din altă materie grasă solidificată, având la mijloc un fitil de material textil, care, aprins, arde în flacără, producând lumină. (lat. Juminarea). _ Lumânare 2, s.f. (Înv.) Unitate de măsură convenţională pentru intensitatea luminii, aproximativ egală cu o candelă. Lumânare 3, s.f. Plantă erbacee cu flori gălbui, dispuse într-un spic lung.
Lui 1, art.hot.m., proclitic. 1. Genitiv, sg. : Caietul lui Vasile e curat, 2. Dativ, sg.: l-am dat lui Vasile o carte. Lui 2, pron.pers., pers. 3, sg.. m. (e) 1. Genitiv, sg.: Cartea lui este frumoasă. 2. Dativ sg.. formă acc.: Lui i-am dat cartea.
Lud 1, -ă, adj. (Reg.) 1. Nebun, zălud. 2. Naiv, prost.(din sl. Judu). Lud 2, luzi, s.m. (Reg.) Copil.
Luciu 1, -ie, adj. 1. Care răsfrânge razele de lumină, care luceşte; lucitor, lucios. 2. Cu lustru, lustruit, neted, alunecos; Acoperit cu gheaţă, lunecos. (din luci, derivat regresiv). Luciu 2, s.n. Aspect al suprafeţei unui solid datorat reflexiei luminii; suprafață strălucitoare a unor obiecte care răsfrânge razele de lumină; (Fig.) strălucire, splendoare; lustru. (din Juci, derivat regresiv).
Lovi 1, vb. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi; a bate. (din sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui“). Lovi 2, vb. A izbi dregit în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc. Lovi 3, vb. (Înv.) A se asemăna, a se potrivi. Lovi 4, vb. (Înv.) A ataca; a se lupta.
Lori 1, s.m. (Zoo!) Mic papagal cu coada lungă din Oceania. (din fr. lori, din cuv. malaiez). Lori 2, s.m. (Zool.) Mamifer lemurian din India şi Ceylon, nocturn, care se hrănește mai ales cu fructe şi cu semințe. (cf. fr. Ioris, it. lori, din port. lauro).
Lopătar 1, -i, s.m. Vâslaș, barcagiu. (din lopată +-ar). Lopătar 2, s.m. Pasăre migratoare din ordinul picioaroangelor, de culoare albă, cu ciocul lung şi lat ca o lopată și cu un moţ de pene pe cap.
Lombard 1, lombarduri, s.n. 1. Împrumut sau avans de bani având drept garanţie efecte publice, obiecte de valoare, depuse ca gaj. 2. Instituţie de credit care acordă astfel de împrumuturi. (din germ Lombard, fr. lombard, it. lombardo). Lombard 2, -ă, adj. sm., f. Originar din Lombardia.
Lom 1, lomuri, s.n. (Reg.) Rangă de fier folosită la lucrările de aşezare a șinelor de cale ferată. (din rus. lom). Lom 2, lomuri s.n. (Reg.) Boarfe.
Locator 1, locatori. Persoană care dă în locaţie un lucru. (din lat, locator). Locator 2, locatoare s.n. (În sintagma) Locator radio = radiolocator. (din lat. locator)
Locativ 1, locativă, adj. Privitor la casele închiriate; ale caselor închiriate. (din fr. locatif). Locativ 2, s.n. Caz al flexiunii nominale în unele limbi, care arată locul unde se produce acţiunea verbului. (din fr. locatif).
Local 1, s.n. Clădire de utilitate publică. Restaurant, bodegă. (din fr. Joca]). Local 2, -ă, adj. Dintr-un anumit loc, specific unui loc; din partea locului. (din fr. local, lat. localis).
Lob 1, -i, s.m. 1. Diviziune anatomică și funcțională a unui organ intern, de obicei despărțitor de rest prin cute adânci; partea interioară a urechii externe. 2. Diviziune, prelungire, excrescenţă a unei frunze, a unei petale sau sepale, separată de rest prin crestături adânci. 3. (Arhit.) Element de construcţie în formă de arc de cerc care, combinat cu alte elemente asemănătoare, formează un arc compus. (din fr. lobe). Lob 2, -uri, s.n. Lovitură la jocul de tenis, care constă la trimiterea mingii pe deasupra capului adversarului atât de sus, încât acesta nu o mai poate ajunge cu racheta pentru a o trimite înapoi. (din engl., fr. lob).
Liză 1, -ze, s.f. Dezintegrare şi dizolvare a unor celule sub acţiunea agenților fizici, chimici sau biologici. (din fr. 1yse). Liză 2, -ze, s.f. Cărucior cu două roți folosit în fabricile de hârtie și în întreprinderile poligrafice pentru transportul topurilor, batoturilor și sulurilor de hârtie. (et. nec.).
Livan 1, s.m. Arbore exotic cu frunze alterne, cu flori alburii și cu frunze drupe, din a cărui scoarță se extrage tămâia. (din sl. livan). Livan 2, s.n. Tămâie. (din si. livan).
Liţă 1, <ţe, sf. Fascicul de fire subțiri de metal, folosit drept conductor electric. Litze). Liţă 2, s.f. (Var. a lui leliță) Lelică, lelişoară; diminutiv al lui lele. (din lele +-iță).
Litoral, -a, adj. 1. Care se află pe litoral, care formează litoralul, privitor la litoral, care se află (în apă) aproape de țărm. (din fr. ş EP, s.n. Litoral 2, Porţiune de teren situată de-a lungul tărmului oceanului, mării sau al unui lac, pe care de obicei o udă apele. (din fr. littoral, lat. littoralis).