Isnaf 1, isnafuri, s.n. (Înv.) Breaslă, corporație; tagmă, clasă socială. (din tc. esnaf). Isnaf 2, isnafi, s.m. (Înv.) Breslaș, meseriaș; patron.
Vezi aici propoziții, Definițiile și sensurile omonimului Isnaf, propoziție compusă cu Definițiile și sensurile omonimului Isnaf.
Iris 1, s.m. Plantă erbacee perenă cu frunze lungi și cu flori mari, violete, albe sau galbene; (Pop.) Stânjenel. (din fr. iris) Iris 2, s.n. 1. (Livr.) Curcubeu, spectru solar. Iris 3, Membrană colorată circulară a ochiului aşezată între cornee și partea anterioară a cristalinului, străbătută de pupilă. Iris 4, Diafragmă a unor aparate optice, care are în centru un orificiu cu diametru variabil. (din fr., lat. iris).
Ionici, -ă, 1. adj., s.n. (stil, ordin arhitectonic) Caracterizat prin coioane zvelte cu capitelul împodobit cu voiute. 2. adj. (despre construcții sau elemente arhitectonice) Care ţine de ionic; în stil ionic. lonic 2, s.m., adj. (Picior de vers antic) Format din patru silabe, două lungi şi două scurte. (din fr. ionique) | lonic 3, -ă, adj. Care aparține ionilor, care se referă la ioni. (v. ion, S.m.).
Ionatan 1, jonatani, s.m. Specie de măr originar din SUA, cu coroana deasă și voluminoasă, cu frunze cenușii-argintii şi cu fruct foarte gustos. (din engl. jonathan). Ionatan 2, ionatane, s.n. Fructul ionatanului, de mărime mijlocie, cu suprafaţa netedă, de culoare roşie sângerie şi plăcut aromat. (din engl. jonathan).
Iod 1, s.n. Element chimic solid din grupa halogenilor, negruviolet, foarte volatil şi uşor solubil în alcool. (din fr. iode). Iod 2, s.n. (Fon., rar) lot. (din fr. yod).
Intrare 1, -ări, s.f. Locul special amenajat prin care se intră. (dirt intra). Intrare 2, -ări, s.f. valoare care se înregistrează în patrimoniul unei întreprinderi sau instituții. Intrare 3, -ări, s.f. (Muz.) Moe mentul în care se face auzit un instrument sau un grup de instrumente ori intervenţia unei voci în executarea unei bucăți muzicale.
Intra 1, vb. A trece dinafară înăuntru, a se introduce, a se băga. (lat. intrare). Intra 2, vb. A încăpea. Intra 3, vb. A fi necesar, a trebui.
Intestin 1, intestine, s.n. Parte a aparatului digestiv, la oameni şi la unele animale, care are formă de tub Şi care se întinde de ia stomac până la anus, fiind alcătuită din două părți distincte; maţ. (din fr. intestin, lat. intestinum). Intestin 2, -ă, adj. (Livr.) Care se produce în interior, care are loc înăuntru; intern, lăuntric. Frământări intestine.
Internat 1, -e, s.n. Așezământ şcolar în care Jocuiesc şi iau masa elevii. (din fr. internat). Internat 2, s.n. Așezat înăuntru închis undeva.
Interior 1, -oară, adj. Care este situat înăuntrul unui lucru, al unui spaţiu etc.; intern. (din fr. interieur, lat. interior). Interior 2, -oare, s.n. Post telefonic instalat într-o cameră, întrun birou etc. și care este legat de liniile exterioare printr-o centrală.
Interglaciar 1, -ă, adj. (despre perioade geologice) Cuprins între două glaciaţii, care se referă la interglaciaţie, care aparține interglaciaţiei. (din fr. interglaciaire) Interglaciar 2, s.n. Interglaciaţie; Depozit apărut în timpul unei interglaciaţii. (din fr. interglaciaire)
Înterfață 1, -eţe, s.f. (Chim.) Suprafaţă de separare a componenților dintr-un amestec. (din inter+ faţă). Interfaţă 2, -eţe, s.f. (Electron.) Dispozitiv care convertește semnalele electronice în așa fel, încât două aparate sau sisteme să poată comunica între ele. (din engi., fr interface, după faţă).
Insultă 1, vb. a insulta: ind.pz., 3, sg. și pl. : „A aceluia este greşeala, Care insultă și nu care suferă“. (Cicero). Insultă 2, s.f. Cuvânt sau faptă injurioasă la adresa cuiva, ofensă, jignire, injurie. (fr. insulte).
Instantaneu 1, -ee, adj. 1.Care se produce foarte repede şi durează puțin, care se iveşte brusc, pe neașteptate, pe moment. 2. (despre mărimi) Care se referă la un anumit moment sau care este definit pentru un anumit moment. (din fr. instantan€). Instantaneu 2, s.n. Imagine sau fotografie obținută prin expunerea unei plăci sau a unui film pe o durată foarte scurtă. (din fr. instantan€).
Inspiraţie 1, -ii, s.f. Introducerea aerului în plămâni. (din fr. inspiraton, lat. inspiratio). Inspiraţie 2, -ii, s.f. (Fig.) Gând, idee, soluție apărută pe neașteptate în conştiinţă.
Insectofungicid 1, -ă, adj. Care combate insectele dăunătoare şi ciupercile parazite. Insectofungicid 2, s.n. Substanță chimică folosită pentru combaterea insectelor dăunătoare și a ciupercilor parazite.
Insectivor 1, -ă, 1. adj. Care se hrănește cu insecte. (din fr. insectivore). Insectivor 2, s.n. (la pl.) Ordin de mamifere, de talie în general mică, cu dinţii ascuţiţi, a căror hrană principală o constituie insectele; (la sg.) Animal care face parte din acest ordin. (din fr. insectivore).
Insectifug 1, -ă, adj. Care îndepărtează, care gonește insectele. (din fr. insectifuge) Insectifug 2, s.n. Substantă chimică care, prin mirosul, gustul, culoarea sau altă proprietate a ei, îndepărtează insectele dăunătoare. (din fr. insectifuge).
Inimioară 1, -oare, s-f. Diminutiv al lui inimă. (din inimă +ioară). Inimioară 2, s.f. Mistrie mică, ascuţită, folosită la netezirea formejor de turnătorie.
Inimă 1, inimi, s.f. Organ central al aparatului circulator situat în partea stângă a pieptului, având rolul de a asigura circulaţia sângelui în organism ; cord (lat. anima). Inimă 2, s.f. (Pop.) Stomac.
Infuzor 1, infuzori, s-m. (la pl.) Clasă de protozoare care au corpul acoperit cu cili, cu ajutorul cărora se deplasează; (și la sg.) Animal care face parte din această clasă. (din fr. infusoir, lat. infusorius). Infuzor 2, infuzoare, s.n. Recipient din metal, de porțelan etc. cu capac în care se prepară infuziile. (din fr. infusoin).
Influenţă 1, influențe, s.f. Acțiune exercitată asupra unui lucru sau asupra unei ființe, putând duce la schimbarea lor. (Spec.) Acţiune pe care o persoană o exercită asupra alteia (deliberat) pentru a-i schimba evoluția, caracterui sau (involuntar), pres-tigiul, autoritatea etc, de care se bucură. (din fr. influence). _ Influență 2, inflențe, s.f. (Înv.) Nume dat unei boli epidemice asemănătoare cu gripa; (P. gener.) Gripă. (din it. influenza, germ. Influenza).
Infinit 1, -ă, adj. Care nu are margini, limite; nesfârșit, nemărginit, nemăsurat; (P. ext.) Foarte mare, considerabil; (adverbial) Infinit mai valoros decât… (din lat. infinitus, fr. infini). Infinit 2, infinituri, s.n. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spațiu şi în timp și inepuizabilă pentru cunoaștere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spațiu și în timp; (Loc. adv.) La infinit = în chip nelimitat, fără încetare. Infinit 3, infiniți, s.m. (Mat.) Mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată.
Infiltrat 1, infiltrate, s.n. (Şi în sintagma Infilirat TBC) Leziune incipientă a tuberculozei pulmonare, datorită reactivării unor focare vechi de infecţie tubercuJoasă sau localizării recente a unei noi infecţii. (din fr. infiltrat, germ. Infiltrat). _ Infiltrat 2, -ă, 1. adj. (În sintagma) Țesut infiltrat = ţesut în care s-au acumulat elemente celulare pentru a combate un agent – (microbian). (v. infiltra). Infiltrat 3, s.n. Acumulare întrun organ sau într-un țesut a leucocitelor sau a altor celule ca reacție la pătrunderea unor agenți infecțioși, traumatici, alergici etc. (v. infiltra).
Inelar 1, -ă, adj. Care are aspectul unui inel. (din inel +-ar). Inelar 2, inelari, s.m. 1.Fluture dăunător, de culoare galbenăcafenie, care depune ouă în formă de inel pe ramurile pomilor fructiferi şi a cărui larvă provoacă mari pagube. 2.Fabricant sau vânzător de inele. (din inel +-ar). Inelar 3, s.n. Degetul aflat între ce] mijlociu și cel mic, care poartă de obicei inelul. (din ine/ +-ar).
Inductor 1, -oare, adj. Care produce sau influenţează un alt proces, cu care evoluează concomitent. (din fr. inducteur). Inductor 2, inductoare, s.n. 1.Organ al unei mașini electrice, care produce fluxuri magnetice inductoare. 2. Mic generator de curent alternativ, cu magneţi permanenţi, acționat manual și folosit în instalaţiile telefonice pentru producerea semnalului de apel. (din fr. inducteur).
Indigo 1, indigouri, s.n. 1.Una din culorile fundamentale ale spectrului luminii, cuprinsă între albastru şi violet. 2. Materie colorată albastră închis, extrasă din frunzele mai multor plante tropicale pentru vopsirea lânii și a bumbacului. 3.Hârtie-carbon, plombagină. (din fr. indigo). Indigo 2, adj. invar. Care are culoarea albastru închis. (din fr. indigo).
Indice 1, s.m. 1. Număr, literă sau simbol literar asezat la dreapta Sau la stânga faţă de un număr sau O literă cărora le precizează valoarea sau întelesul. 2. Fapt, indicatie care înfăţişează aspectul unui fenomen, al unei acţiuni. 3. Semn convenţional cu care se notează un domeniu de cunoştinţe sau o anumită problemă într-un sistem de clasificare după conţinut al publicatiilor. 4. Ac mobil al unui aparat care arată pe o scară gradată valoarea mărimii măsurate. (din it., fr. indice, lat. index). Indice 2, s.n. Index. (din it., fr. indice, lat. index, -dicis).
Indicator 1, -oare, adj. |. Care indică, care face cunoscut. (din fr. indicateur). Îndicator 2, s.n. 1. Aparat instrument, dispozitiv care servește la indicarea anumitor mărimi, fenomene, informaţii 2. Semnal, simboi care servește la indicarea direcției, distanţei sau etapelor unui drum. 3. Text tipărit care serveşte ca îndrumător într-un anumit domeniu. (din fr. indicateur). Indicator 3, s.m. 1. Expresie numerică cu ajutorul căreia se caracterizează cantitativ un fenomen social-economic din punct de vedere al compoziţiei, structurii, schimbării în timp, al legăturii reciproce cu alte fenomene. 2. Substanţă cu ajutorul căreia se determină caracterul acid sau bazic al altei substanţe ori Sfârşitul unei reacții chimice. (din fr. indicateur).
Indicativ 1, ~ă [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: fr indicatif, lat indicativus] 1 a (Rar) Care indică (1). 2 a (Rar) Care îndrumă. 3 a (Grm; îs) Mod ~ Mod personal care exprimă, de obicei, o acțiune prezentată de vorbitor ca fiind reală Si: (înv) arătător. 4 sn Element care servește pentru a indica ceva. Indicativ 2, sn Denumire convențională, uneori sub forma unui număr, atribuită unităților militare, comandanților, unor ofițeri etc. pentru păstrarea secretului și pentru nerecunoașterea de către inamic. 6 (Rad; Tlv) Semnal de identificare la începutul sau sfârșitul emisiunii. 7 (Îs) ~ de apel Apelativ convențional format din litere sau cifre care servește la identificarea locului de origine sau a expeditorului unui mesaj telegrafic sau radiofonic.