Cucă 1, cuci, s.f. Căciulă înaltă, uneori împodobită cu pene (de struţ), pe care o purtau căpeteniile turcești şi domnitorii români în timpul ceremoniilor. (din tc. kuka). Cucă 2, cuci, s.f. (Rar) Femela cucului. (din cuc+ -â). Cucă 3, cuci, s.f. (Reg.) Deal înalt şi izolat; vârf de deal. (et. nec.). Cucă 4, cuci, s.f. (Reg.) 1. Măciucă cu cârlig cu care se lovește în cap morunul prins la cârlige. 2. Instrument de pescuit, capcană, o parte a războiului de țesut. (din tc. kuka). Cucă 5, cuci, s.f. (Reg.) Coșul colector la casele țărănești, deschizătură în acoperiş prin care iese fumul.