Ocol 1, ocoluri, s.n. Mişcare în jurul unui punct fix sau de | jur împrejurul unui loc, înconjur, ocolire. (din sl. okolu). Ocol 2, ocoale, s.n. 1. Linie care delimitează un spațiu; 2. Gard făcut în jurul unui loc, împrejmuire, îngrăditură. 3. Curte, ogradă. 4. Spaţiu, loc liber, 5. Unitate administrativă, împărțită în brigăzi şi cantoane, prin care se execută lucrări de cultură, de refacere a pădurilor, ocrotirea vânatului și a peștelui din apele de munte. (din bg., rus. oko]).