Oficiu 1, -ii, s.n. Denumire dată unor servicii ale unor întreprinderi sau instituții; serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. (din lat. officium, germ. Offizium, fr. office). Oficiu 2, s.n. Îndatorire (specială), functie, slujbă. Rol, funcţie; serviciu religios. (În locuţ.) Din oficiu = în virtutea unei dispoziţii date; (Fig.) în mod automat. Oficiu 3, s.n. (Rar). Încăpere anexă a sufrageriei, în care se pregătesc cele necesare pentru servirea mesei. (din lat. officium, germ. Offizium, fr. office).