Patină 1, s.f. 1. Oxidare a bronzului, prin care acesta se acoperă cu o pojghiţă de carbonat de cupru de culoare verde. 2. Aspect pe care îl capătă cu vremea, sub acțiunea agenților atmosferei, obiectele de metal, de piatră, clădirile etc. (din fr. patine). Patină 2, patine, s.f. 1. Obiect de metal prevăzut cu un sistem de fixare pe talpa ghetelor și având la partea inferioară o lamă care permite alunecarea pe gheaţă. 2. (Tehn.) Piesă prin intermediul căreia un mecanism poate executa o mișcare de alunecare pe o piat de ghidare. (din fr. pain)

Patina 1, vb. 1. 1. (despre obiecte de metal oxidabil) A prinde patină. 2. A face ca un obiect (de artă) să capete patină, să pară vechi. (din fr. patiner). Patina 2, vb. |. 1. A aluneca pe gheaţă cu patinele; a practica patinajul. 2. (despre vehicule) A nu putea să înainteze, roţile învârtindu-se pe loc, sau a se depiasa prin alunecare. (din fr. patiner).