Rădăcină 1, rădăcini, s.f. Parte a unei plante superioare prin care aceasta se fixează de sol și își adsoarbe substanţele hrănitoare; Rădăcină 2 (Pop.) Parte a plantei aflată în . pământ, indiferent de structura și funcţiile pe care le are. (din lat. radicina). Rădăcină 3, -ni, s.f. (Fig.) Origine, izvor, cauză. Rădăcină 4, s.f. Parte prin care un organ al corpului este fixat întrun ţesut. Rădăcina unui dinte. Rădăcina nasului. Rădăcină 5, s.f. (P. anal.) Partea de jos a unui zid, a unui munte etc.; bază, temelie. Rădăcină 6, s.f. Valoarea necunoscutei dintr-o ecuaţie; radical. Rădăcină 7, s.f. (Lingv.) Element al unui cuvânt, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun cuvintelor din aceeaşi familie şi care conţine sensul lexical al cuvântului; radical.