Şleau 1, șleauri, s.n. Drum de țară neamenajat, bătătorit de care. (din pol. szlak, ucr. 5Ijak). Șleau 2, șleauri, s.n. Fiecare dintre cele două curele sau funii prinse de pieptul hamului, cu care se leagă calul de orcic (crucea căruței), pentru a trage căruţa sau trăsura. (din pol. szleja, ucr. 3leja). Şleau 3, șiei, s.m. (Înv.) 1. Ulm. 2. Copac bun de foc. 3 (în sintagma) Pădure de șleau = pădure cu arbori de specii diferite în care predomină stejarul; lemn de șleau = lemn de foc provenind dintr-o pădure de şleau. (din germ. Schiehe) Şleau 4, s.n. (Reg.) Noroi foarte apos.