Spirit 1, spirite, s.n. |. Factor ideal al existenţei (opus materiei), conștiință, gândire; (P. ext.) Minte, rațiune, intelect. 2. Inteligență, deșteptăciune, istețime; capacitate de imaginaţie, fantezie. 3. (În filozofia idealistă și în concepțiile mistico-religioase) Element considerat ca factor de bază al universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul. (din lat. spiritus, it. spirito). Spirit 2, s.n. |. (În conceptiile religioase) Fiinţă imaterială, supranaturală, duh; (În superstiții) Stafie, strigoi, fantomă. 2. Persoană considerată sub raportul capacităţii sale intelectuale sau din punct de vedere al însușirilor morale, de caracter etc. 3. (la pl.) Societatea în întregul ei, oamenii consideraţi ca purtători ai unor preocupări intelectuale; opinie publică. Spirit 3, s.n. Mod, fel de a gândi, de a se manifesta; părere, concepţie împărtășită de un grup de oameni, de o colectivitate. Spirit 4, s.n. Caracter specific, trăsătură caracteristică a ceva. Spirit 5, s.n. Sensul real a ceva: Spiritul legilor. Spirit 6, s.n. Înclinare, pornire, tendință care determină felul de a fi, de a gândi, de a se manifesta al cuiva. Spirit 7, s.n. Glumă, anecdotă, banc. Spirit 8, s.n. Semn grafic în scrierea greacă, care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunță sunetul respectiv din punct de vedere al aspiraţiei.