Ținc 1, s.m. (var. a lui țânc, s.m.; din magh. cenk). 1. Copilaş. 2. Puiul anumitor animale. Ținc 2, ţincuri, s.n. Fiecare dintre proeminenţele tăiate la capete a două scânduri (alternând cu câte o scobitură) pentru a permite o îmbucare solidă în unghi a celor două scânduri. (din germ. Zinke).