Toacă 1, toace, s.f. 1. Placă de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu două ciocănele, pentru a anunța începerea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserică sau la mănăstire; (P. ext.) sunetul produs de această bătaie. 2. Placă de metal în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere, în ateliere etc. (din toca [derivat regresiv]). Toacă 2, s.f. (Pop.) Timp al zilei, după răsăritul soarelui sau înainte de apus, când se oficiază liturghia sau vecernia la biserică. Toacă 3, s.f. (Art.) Numele popular al constelaţiei Pegas.