Țoc 1, interj. (Fam.) Cuvânt care imită zgomotul produs de un Sărut sau de supt. (onomatopee). Ţoc 2, Țocuri, s.n. Scaun special pe care se așază pieptenele de dărăcit.

Toc 1, interj. (Onomatopee). (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură sau de o ciocănitură într-un obiect tare. Toc 2, tocuri, s.n. Cutie de lemn, de metal, de piele etc, în care se păstrează arme, aparate, instrumente; teacă mică de piele sau de carton în care se păstrează ochelarii, pieptenele etc. (din magh. tok, cf. scr. tok). Toc 3, s.n. Partea mai ridicată de pe talpa încălțămintei, care corespunde călcâiului. (din bg. tok). Toc 4, -uri, s.n. Unealtă pentru scris cu cerneală, făcută dintr-un beţişor la care se adaptează o peniță. Toc rezervor = stilou, | Toc 5, -uri, s.m. Cadru fixat în zidărie, de care se prind canaturile unei usi sau ferestre.