Trial 1, s.n. Număr gramatical care arată că este vorba de trei exemplare din aceeaşi speţă. (din lat. trial, cf. it. triale). Trial 2, s.n. (Sport.) Meci de selecţie, de triere; meci de verificare. (din engl. trial [match].
Tretină 1, s.f. (Pop.) Animal (mai ales cal) de trei ani. ( din treti +(noa) tin). Tretină 2,. tretine s.f. Amendă pe care o plătea în evul mediu, în Moldova, hoțul prins asupra faptului, egală cu a treia parte din valoarea lucrurilor furate. ( cf. sl. tretii).
Trepădător 1, adj. (Pop.) Care treapădă. (din trepăda +-ător). Trepădător 2, s.m., f. (Pop.) Persoană care îndeplineşte anumite sarcini la nunți. Trepădător 3, s.f. Plantă erbacee cu rădăcina fibroasă, cu tulpina ramificată, cu flori verzui și cu fructul o capsulă, folosită pentru proprietăți laxative.
Tremurici 1, tremurici, s.n. Tremur. (din tremura +-ici). Tremurici 2, s.n. Ciupercă necomestibilă, gelatinoasă, tremurătoare, cu spini moi pe faţa inferioară, care creşte în pădurile de brad, pe trunchiurile putrede.
Tremurătoare 1, adj.f. Care tremură, care vibrează. (despre ape) Care unduiește ușor. (din tremura +-ătoare). Tremurătoare 2, s.f. Plante erbacee din familia gramineelor, cu flori hermafrodite, verzui sau purpurii, dispuse în mici spiculeţe, care se leagănă când adie vântul. (Briza media) (din tremura +ătoare).
Tremurat 1, s.n. Faptul de a tremura; tremur. (V. tremura). Tremurat 2, -ă, adj. |. Care se MIȘCĂ uşor şi repetat; care tremură, tremurător. 2. (despre glas) Care este nesigur, șovăielnic. (v. tremura).
Tremur 1, s.n. Mișcare repetată, uşoară şi involuntară a corpului sau a unei părți a corpului, provocată de frig, de frică etc. (din tremura, derivat regresiv). Tremur 2, vb. ., a tremura; ind. pz.. 1 sg.: În fata unui revolver nu tremur. (Delavrancea).
Trecut 1, s.n. 1. Timpul care sa scurs (până în prezent) 2. (Gram.) Timp al verbelor care exprimă o acţiune săvârșită înainte de momentul vorbirii. (v. trece). Trecut 2, -ă, adj. 1. Care aparține trecutului; (P. ext.) De demult, vechi, dispărut. 2. Îmbătrânit, bătrân; (despre plante) Ofilit, veştejit. (v. trece).
Trăsură 1, trăsuri, s.f. Vehicul pe patru roți, cu arcuri, tras de cai şi folosit la transportul persoanelor. (Înv.) Trăsură cu aburi = tren. (din tras +-ură). Trăsură 2, s.f. (Astron.; pop.: art.) Constelaţia Vizitiul. Trăsură 3, s.f. (Înv.) Linie a feţei; trăsătură. Trăsură 4, s.f. Suprafaţă de teren cu o lungime de șase prăjini Trăsură 5, s.f. (Înv.) Linie de hotar între două proprietăţi.
Trăsni 1, vb. IV. 1. Intranz., impersonal şi persoanal. A se produce trăsnete. 2. (Tranz.) A lovi pe cineva trăsnetul. 3. (Tranz. şi intranz.) A izbi, a lovi cu putere. (din sl. tr&ăsnonti). Trăsni 2, vb. IV. Var. a lui trosni. Trăsni 3, vb. IV. (var. trosni, cf. trăsni) 1. Întranz. A crăpa, a pocni. 2. A-i pârâi cuiva încheieturile.
Travesti 1, s.n. Termen care desemnează rolurile interpretate de actori de sex opus personajului. (din fr. travesti). Travesti 2, vb. IV A (se) deghiza (pentru un bal mascat), a se îmbrăca în așa fel încât să nu poată fi recunoscut. (din fr. travestir).
Traverse 1, s.n. (sg. travers) 1. (Mar.) Partea de jos şi de sus a coastei unei corăbii. Direcţie perpendiculară pe direcţia în care se deplasează o navă. 2. Nume generic pentru ţesăturile care au dungi transversale. (din fr. travers). Traverse 2, s.f. (sg. traversă) |. Grindă transversală folosită ca piesă de rezistenţă în construcții. 2. (Nav.) Parâmă transversală faţă de direcţia unei nave 3. (Mil.) Mică ridicătură de pământ amplasată pe șanțurile de tragere. (din fr. traverse).
Trasor 1, trasoare, s.n. 1. Unealtă formată dintr-un ac de oţel cu mâner de lemn, folosită pentru a indica pe o piesă metalică brută contururile suprafeţelor de prelucrat; trasator. 2. Glonţ, proiectil. (din fr. traceur). Trasor 2, trasori, s.m. (Fiz. ) Izotop radioactiv al unui element stabil, pe care îl însoţeşte peste tot, permițând recunoaşterea și urmărirea acestuia într-un sistem. (din fr. traceur).
Trasator 1, trasatori, s.m. Lucrător care execută trasarea unor piese brute. (din trasa +-tor). Trasator 2, trasatoare, s.n. Trasor. (din trasa +-tor).
Trasă 1, trase, adj.f. (m. tras, trași) 1. (despre faţă sau alte părţi ale ei) Siab, obosit, sleit 2. (despre oameni) Care are faţa slabă, obosită (v. trage). Trasă 2, trase, s.f. 1. Diagrama deplasării unui tren înscrisă în graficul de circulaţie a trenurilor. 2. (Fiz.) Linie descrisă de fluxul de electroni pe ecranul unui tub catodic, spot. (din fr. engl. trace).
Trapist 1, trapiști, s.m. Membru al unui ordin călugăresc catolic. (din fr. trappiste). Trapist 2, trapiste, s.n. Brânză fabricată (odinioară numai de trapişti) după un procedeu special de fermentare. (din fr. trappiste).
Trapeză 1, s.f. Sală de mese într-o mănăstire. Refector. Trapezărie. (din sl. trapeza). Trapeză 2, s.f. Leagăn improvizat pentru păsări şi animale ţinute în colivii sau cuşti.
Trapez 1, s.n. Aparat de gimnastică format dintr-o bară mobilă legată la extremităţi cu două frânghii sau cabluri egale în lungime, fixate de plafon sau de altă bară fixă. Trapez 2, trapezi, s.m. Muşchi în formă de patrulater așezat în regiunea spatelui, începând de la ceafă.
Trap 1, interj. Imită zgomotul făcut de mersul în fugă al cailor. (onomatopee). Trap 2, s.n. Mers în fugă al calului, cu viteză mijlocie (între pas și galop). (din germ. Trab).
Tranzistor 1, tranzistoare, s.n. Semiconductor al unui circuit electric servind ca amplificator de putere. (din fr. transistor, germ. Transistor). Tranzistor 2, tranzistori, S.m. Aparat de radio portativ, prevăzut cu mai multe tranzistoare. (din fr. transistor, germ. Transistor).
Transportor 1, -oare, adj. Care transportă, care duce, care cară. (din fr. transporteur). Transportor 2, s.n. |. Aparat sau instalaţie pentru transportul materialelor. 2. Autovehicul blindat, echipament cu armament ușor, care servește la transportul militarilor (din fr. transporteur).
Transpirat 1, s.n. Faptul de a transpira (V. transpira). Transpirat 2, -ă, adj. Care este acoperit cu transpirație, asudat. (v. transpira).
Transparent 1, -ă, adj. Prin care se poate vedea clar, care lasă să se vadă limpede conturul și detaliile obiectivelor; străveziu. (din fr. transparent). Transparent 2, s.n. Foaie de hârtie liniată cu linii groase, paralele, care se așază dedesubtul hârtiei de scris, pentru a înlesni scrierea în rânduri drepte. (din fr. transparent, lat. transparens, -ntis).
Transmiţător 1, -oare, adj. Care transmite. (din transmite +-ător). Transmițător 2, -oare, s.n. Aparat ori dispozitiv (automat) pentru transmiterea semnalelor telegrafice ori radiofonice. (din transmite +-ător).
Translator 1, -i, s.m. Traducător oficial; interpret (din fr. translateur, lat. translator). Translator 2, -oare, s.n. Transformator electric instalat pe liniile de telecomunicaţii. (din fr. trans„ lateur, lat. translaton).
Trânji 1, s.m., pl. (Pop.) Hemoroizi. (cf. sl. trondă). Trânji 2, s.m., pl. Plantă erbacee din familia orhideelor, cu flori galbene sau brune deschis, plăcut mirositoare. (Neottia nidus avis) (cf. sl. trondă).
Trampă 1, trampa, s.f. (Reg.) Schimb în natură; troc. (din tc. trampa). Trampă 2, s.f. (Adesea peior.) Fel, soi, teapă. (din fr. trempe).
Trâmbiţă 1, trâmbife, s.f. (Pop.) Trompetă, goarnă. (din sl. tronbica). Trâmbiţă 2, s.f. Arbust agățător cu flori mari galbene-roșietice, cultivat ca plantă ornamentală.
Trâmbă 1, trâmbe, s.f. Bucată mare de pânză sau de stofă (făcută sul); val. (din sl. tronba). Trâmbă 2, s.f. Dungă, fâșie; rând, şir, lanţ. Trâmbă 3, s.f. Ceată, grămadă (de oameni), pâlc.
Trăgător 1, adj. (despre vite) Care efectuează o tracţiune de muncă, de povară. (din trage +ător). Trăgător 2, s.m., f. Persoană care trage ceva. Trăgător 3, s.m. Persoană (în special ostaș) care trage cu o armă de foc; trăgaci. Trăgător 4, s.f. Fiecare dintre cele două curele care leagă scările de șa. Trăgător 5, s.f. Curea groasă cu care se aplicau în trecut pedepsele corporale; (P. ext.) Bătaie cu o astfel de curea. | Trăgător 6, s.f. Un fel de scăunel cu o deschizătură în care se bagă călcâiul cizmei, spre a o descălța. Trăgător 7, s.n. Instrument de desen folosit la trasarea cu tuş a liniilor.