Autograf 1, -ă, adj. (Semnătură, document, text etc.) scris chiar de mâna autorului. (cf.fr. autographe). Autograf 2, s.n. Aparat fotogrametric folosit la măsurarea corpurilor cu ajutorul fotogramelor terestre. (din fr. autographe).
Autoi 1-, Element de compunere cu sensul „de ia sine, pe sine“. (din fr., it. auto). Auto 2-, Element de compunere cu sensul „automobil“ sau „automat“. (din fr. autolmobile]).
Auti 1, adv. În afara terenului de joc. (din engl. out „afară“). Aut 2, s.n. (Sport). Situaţie în care un jucător scoate mingea în afara terenului de joc; penalizare aplicată de arbitru împotriva jucătorului respectiv. (din engl. out „afară“.
Aurel 1, s.n. (Pop.) L. Aur. (în poezia populară). 2. Varietate de strugure alb-gălbui cu boabe mărunte. (din aur +-el). Aurel 2, -ică, adj. (Pop.) Auriu.
Aule 1, s.n. pl. (sg. aul). Sat de munte în Crimeea, Caucaz și Asia Centrală. (din rus. aul). Aule 2, s.f., pl. (sg. aulâ). Sală mare într-o clădire publică, destinată festivităților, conferințelor, cursurilor etc. (din lat. aula).
August 1, s.m. Invar. A opta lună a anului. (din lat. augustus). August 2, -ă, adj. (ca epitet dat monarhilor şi persoanelor din familiile domnitoare) preamărit, slăvit; (Fig.) Maiestuos, măreţ, impunător. Imagine augustă. (din lat. augustus, fr. auguste).
Augur 1, auguri s.m. (În antichitatea romană). Preot căruia i se atribuie facultatea de a prevesti viitorul sau de a interpreta voința zeilor după zborul şi cântecul păsărilor sau după măruntaiele animaleior sacrificate. (din fr. augure). Augur 2, augure s.n.. Povestire făcută de auguri; auspiciu.
Au 1, adv., conj. 1. (Adv.) Oare? 2. (conj.) Sau, ori. (lat. aut). Au 2, interj. Exclamaţie care exprimă diverse stări și sentimente (durere fizică, mirare, surprindere, bucurie etc.). Au 3, vb. a avea ind.pz., pers.3, pl.: Ei au seminar în sala 10.
Atribut 1, -e, s.n. Insușire (esențială) a unui obiect; semn distinctiv, simbol. (din fr. attribut, lat. attributum). Atribut 2, s.n. Parte secundară a propoziției, care determină un substantiv sau un echivalent al acestuia.
Atmosferă 1, -re, s.f. 1. Înveliş puzos care înconjoară pământul; aer; (Fig.) Mediul social înconjurător; ambiantă; (Fig.) Stare de spirit care se creează în jurul cuiva sau a ceva. 2. Masă de gaze și de vapori aflată într-un spaţiu în care au loc reacţii chimice. (din fr. atmosphere). Atmosferă 2, s.f. Unitate de măsură a presiunii gazelor.
Atlasi 1, atlase, s.n. (Anat.) Prima vertebră cervicală, care se articulează cu occipitalul și cu uxisul. (din fr. atlas). Atlas 2, -e, s.n. Colecţie de hărți peografice, sistematizate după unumite criterii. Colecţie de imagini, hărți, grafice etc., folosită ca materia] documentar ilustrativ într-un domeniu științific: „atlas lingvistic“. Atlas 3, s.n., variantă a lui atlaz. Țesătură pentru căptușeli şi feţe de plapumă, mai groasă decât satinul, lucioasă pe o singură fată. (din tc. ulas). Atlas 4, s.m. (Mit.) Titan prelâcut în munte și osândit să sprijine cerul pe umerii săi. Atlas 5, s.m. (Geogr.) Lanţ de munţi în nordul Africii.
Atinge 1, vb. III. 1. A lua contact direct cu un lucru sau cu o suprafaţă. 2. A lovi, a izbi; (Fig.) A aduce prejudicii, a provoca pagube; a jigni, a insulta, a ofensa. (lat. attingere). Atinge 2, vb. III. A impresiona, a înduioșa; a pomeni, a aminti. Atinge 3, vb. II]. A ajunge la o anumită distanţă sau la o anumită limită.
Atic 1, -ă, adj. Caracteristic Aticii antice sau locuitorilor ei. (din fr. attique). Atic 2, s.n. 1. Parte a unei construcții situată deasupra cornișei şi menită să mascheze acoperișul. 2. Etaj scund situat imediat sub acoperiș.
Atestat 1, atestate, s.n. Act prin care se atestă ceva, certificat sau diplomă de studii. (din germ. Attestat). Atestat 2, -ă, adj. (despre fapte, situaţii etc.) Care este dovedit, confirmat; care există în scris. (despre cadre didactice, cercetători) Care este confirmat în grad. (v. atesta).
Atârna 1, vb. Î. A sta suspendat; a agăța; a suspenda de un cârlig. (din 2 + târn). Atârna 2, vb. I. 1. A se apleca spre pământ sub o povară. 2. A cântări (mult); a avea o anumită greutate. Atârna 3, vb. I. A depinde de cineva sau de ceva.
Ataşat 1, -ă, adj. Care este alăturat de ceva sau de cineva. (v. atașa). | Atașat 2 -aţi, s.m. Cel mai mic grad dintre membrii unei reprezentanţe diplomatice.
Ataraxie 1, s.f. (Med.) Stare bolnăvicioasă de pasivitate a unui organ sau a unei funcțiuni (din fr. ataraxie; cf. gr. a „fără“, taraxis „tulburări“). Ataraxie 2, s.f. Termen care desemna, la diverși filosofi greci, liniştea, seninătatea sufletească drept ideal moral.
Ataca 1, vb. I. A porni un atac; a comite o agresiune. 2. A avea iniţiativa într-un joc sportiv. (din fr. attaquer). Ataca 2, vb.I. A începe studierea unei probleme, a începe executarea unei bucăţi muzicale.
Aşeza 1, vb. A se pune pe un scaun, pe pământ etc. pentru a şedea. (lat. assediare). Aşeza 2, vb. A se aşterne formând un strat; (despre lichide). A se limpezi. Aşeza 3, vb. A pune să stea sau să şadă într-un loc; a se stabili într-un loc.
Aş 1, interj. Da de unde!, nici gând! Aș 2, vb. a avea, auxiliar la formarea modului condițional-optativ, timpul prezent şi perfect, pers. Î.sg: Aş scrie; aș fi scris.
Astragal 1, -e, s.n. Unul din cele două oase mai mari ale tarsului. (din fr. astragale, lat. astragalus). Astragal 2, -e, s.n. Element decorativ de secţiune semicirculară, care separă fusul coloanei de capitel.
Aspru 1, aspri, s.m. Monedă turcească de argint, cu circulație în „Țările Române începând din sec. XV. (din ngr. aspron). Aspru 2, -ă, adj. |. Cu suprafață zgrunțuroasă care dă (la pipăit) o senzaţie specifică, neplăcută; (despre fire) Tare şi ţepos. 2. (despre apă) Care conţine săruri calcaroase;, (despre vin) acru; cu gust înțepător. (Fig.) 4. Mare, intens, puternic. 5. Care provoacă suferinţe, greu de îndurat. Aspră robie. 6. Lipsit de indulgență, sever. Purtare aspră. (lat. asper).
Aspiraţie 1, -ţii, s.f. Faptul de a aspira; absorbirea unui fluid. (din fr. aspiration). Aspiraţie 2, -ţii, s.f. Năzuință spre ceva.
Aspira 1, Vb. |. A trage aer în plămâni, a inspira. 2. (despre pompe, aparate) A trage, a absorbi lichide, gaze, praf etc. din fe. aspirer, lat. aspirare). Aspira 2, vb. A năzui spre ceva (cineva).
Aspic 1, Substanţă gelatinoasă folosită în alimentaţie. (din fr. aspic) Aspic 2, s.m. Levănţică.
Asistent 1, -ă, adj. Care este de faţă la ceva, care asistă, (din fr. aSSiStant, germ. assistant). Asistent 2, -nţi, -nte, s.m., f. Persoană care lucrează pe lângă cineva, ajutându-l. Asistent 3, -nți, s.m. Grad în învățământul superior, inferior lectorului.
Asimila 1, vb. 1. l. A transforma Substanțele nutritive digerate în Substanțe proprii organismului. (din fr. assimiler, lat. assimilare). Asimila 2, vb.I. A (se) considera egal sau asemănător cu altcineVa sau altceva. „ Asimila 3, vb.I. A-şi însuși cunoştinţe, idei.
Ascuţit 1, s.n. Faptul de a ascuţi. (v. ascuţi). Ascuţit 2, -ă, adj. 1. Tăios: care este prevăzut cu tăiș sau cu vârf, Ascuţit 3, -ă, adj. 1. Ager, pătrunzător, perspicace. 2. (despre senzaţii, sentimente) Intens, viu; (despre ciocniri, conflicte etc.) Violent, înverșunat. 3. (despre vorbe, priviri) Care străpunge, aspru, tăios; 4. (despr Strident. (despre sunete)
Ascuns 1, s.n. Faptul de a (se) ascunde. (v. ascunde). Ascuns 2, -ă, adj. 1. Care nu este încă descoperit, valorificat sau folosit; (despre oameni) Care au obiceiul să-şi ascundă gândurile sau faptele; (despre fapte, …) care nu este dezvăluit nimânui. (v. ascunde).
Asclepiad 1, adj., s.m. Vers compus dintr-un spondeu (sa troheu), doi sau trei coriambi și un iamb. (din fr. asclepiade, cf.lat. asclepiadeum (meuum). Asclepiad 2, s.m. Membru al corporației medicilor greci. (din fe. asclepiade, cf. Asclepios, numele grecesc al lui Esculap). Asclepiad 3, s.m. Plantă erbacce perenă, cu flori albastre parfumate şi cu fructul îngroșat şi cărnos. (din fr. asclepiade).