Arbaletrier 1, arbaletrieri, s.m. Ostaș care lupta cu arbaleta. (din fr. arbaletrier). Arbaletrier 2, arbaletriere. s.n. Parte a acoperișului care susține învelitoarea propriu-zisă.
Arătare 1, ări, s.f. Acţiunea de a (se) arăta. (v. arăta). Arătare 2, -ări, s.f. Monstru, stafie, fantomă; halucinație. Arătare 3, -ări, s.f. Aspect, înfățișare; persoană foarte slabă.
Arămărie 1, s.f. Meseria arămarului. (din arămar +-ie). Arămărie 2, -rii, s.f. 1. Fabrică, atelier, prăvălie de obiecte de aramă. 2. Obiecte de aramă. ( din arama +-ărie),
Arat 1, s.n. Acţiunea de a ara; arâtură. (v.ara). Arat 2, -ă, adj. (despre pământ) Cure a fost pregătit cu plugul penitu cultivare. (v.ara).
Arar 1, adv. Rareori rar. (din a+-ran). – Arar 2, s.f. ‘Țesătură din păr de capră, din care se fac traiste peniru cai sau pentru acoperit căruțe
Aranja 1, vb. A pune în ordine, a rândui, a potrivi. (din fr. arranger). Aranja 2, vb. A pune ceva în stare de funcţionare, a drege, a repara. Aranja 3, vb. A conveni cu cineva asupra unei chestiuni, a unei afaceri etc. Aranja 4, vb. A-şi face un rost În viață. Aranja 5, vb. A se răzbuna pe cineva. Arar!, adv. Rareori rar. (din a+-ran). –
Ar 1, ari s.m. Unitate de măsură pentru suprafețele de teren egală cu 100 m?. A cumpărat doar un ar de pământ. (din fr. are). Ar 2, auxiliar morfologic a avea, care intră în formarea mo dului condițional-optativ prezent şi perfect: El ar citi; El ar fi citit. Ar 3, vb. a ara, ind. pz., pers. |, sg.: Eu ar câmpul.
Apusi 1, -uri, s.n. Î. Trecere a unui astru sub orizont; priveliște oferită de soare când apune. 2. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului. 3. Timp al zilei când apune soarele; asfinţit. 4. (Fig.) Declin, decădere, dispariţie. (v. apune) Apus 2, -ă, adj. Dispărut pentru toideauna: vremuri apuse. (v. apune) Apus 3, s.n. Occident.
Apucat 1, s.n. Faptul de a (se) apuca. (v. apuca). Apucat 2, -ă, adj. (În superstiții, adesea substantivat) (om) chinuit de diavol; (P.ext.) (Persoană) care se enervează, care se manifestă cu violenţă; (Pop., despre copii) Bolnav de colici. (v. apuca).
Apţian 1, -ă, adj. (Geol.) Care aparţine apțianului; privitor la apțian. (din fr. aptien). Apţian 2, s.n. Ultimul etaj al cretacicului inferior.
Aprins 1 -ă, adj. Care arde; care dă lumină. (din aprinde). Aprins 2, -ă, adj. (Fig.) Învăpăiat, îmbujorat. Aprins 3, -ă, adj., (Fig.) (despre culori) puternic, violent; (despre fân, cereale) Incins, alterat.
Aprig 1, -ă, adj. (Adesea adverbial) Iute, înfocat, înverşunat, aspru, crunt. (et.nec.) Aprig 2, s.n. Mașină de tâmplărie care mușcă gros din lemn, din buştean, pentru a-l face accesibil altor mașini de fasonat.
Apoziţie 1, -ii, s.f. Atribut substantival în cazul nominativ (sau în acelaşi caz cu substantivul determinat). (din fr. appositio). Apoziţie 2, s.f. (Med.) Depunere de celuloză în membrana celulei.
Apostol 1, -li, s.m. (Rel.) Nume dat fiecăruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Cristos. (Fig.) Adept şi propagator înflăcărat al unei doctrine. (din sl. apostoli). Apostol 2, s.n. Carte de cult care cuprinde fapte atribuite apostolilor şi scrierilor lor.
Aport 1, inter). Strigăt cu care se îndeamnă un câine să aducă vânatul împușcat sau un obiect aruncat. (din fr. apporte, din apporter). Aport 2, -uri, s.n. Contribuţie materială, intelectuală, morală etc. adusă de cineva într-o acţiune comună. (din fr. apport).
Apocrif 1, -ă, adj. (despre scrieri). Care este atribuit altui autor decât celui adevărat. (din îr. apocrypke, lat. apocryphus). Apocrif 2, s.n. Scriere religioasă nerecunoscută azi între cele canonice.
Apendice 1, s.n. Mică prelungire a tubului intestinal, în partea de jos a cecului. (din fr. appendice, lat. appendix, -icis). Apendice 2, s.n. |. Parte secundară a unui obiect, care se prezintă ca o prelungire sau ca o completare a acestuia. 2. Adaos, anexă, supliment la o publicaţie. 3. (Fon.) Element fonic suplimentar care însoţeşte articulația unui sunet.
Apelativ 1, -ă, adj. Comun. (din fr. appeliatif, lat.appellativus). Apelativ 2, s.n. Substantiv comun; nume calificativ.
Apăs 1, apăsuri, s.n. (Înv.) Asuprire, opresiune. 2. Neajuns, necaz. (din apăsa, derivat regresiv). Apăs 2, vb. a apăsa, ind.pz., 1 sg.: Soacra mă mână să țăs, / Eu mă duc la sul ş-apăs. (Folclor). Apăs pe butonul soneriei.
Apaș 1, s-m. Numele unui trib de indieni din Texas; indian din acest trib. (din fr.apache). Apaș 2, s.m. (Rar). Derbedeu, huligan; hoţ, bandit.
Aparat 1, aparate, s.n. 1. Sistem tehnic care serveşte la efectuarea unor operaţii, la transmiterea energiei sau la transformarea ei dintr-o formă în alta. 2. (Anat.) Ansamblu de organe care servesc la îndeplinirea unei funcţii fundamentale în organism. 3. Ansamblul mijloacelor care servesc peneu un anumit scop. (din ger. apparat, lat. apparatus, fr. apparet). PE Aparat 2, s.n. Totalitatea serviciilor şi a personalului dintr-o institutie.
Apar 1, apari, s.m. (Înv.) Vânzător de apă. 2. Corăbier. 3. Constelaţia Vârsător. (din apă) Apar 2, vb. a apărea, ind.pz., | sg. 3 pl Cazaci Dibaci… Dispar, și iar apar. Pe stânci. (Macedonski). “
Antroponimic 1, -ă, adj. Care se referă la antroponimie; antroponomastic (din fr. anthroponymique, cf. gr. anthropos – om, onoma – nume). Antroponimic 2, s.n. Antroponim; nume de persoană. (din îr. anthroponymique)
Antropomorfe 1, s.f, pl. 1. Grup de maimuțe asemănătoare cu omul. (din fr. antropomorphe). Antropomorfe 2, s.n., pl. Obiecte de artă sau reprezentare decorativă cu formă de ființă omenească.
Antrenor 1, antrenori, s.m. Persoană calificată care se ocupă cu antrenarea sportivilor. (din fr entraineur). Antrenor 2, antrenoare, s.n Utilaj folosit pentru a antrena un organ de mașină sau o maşină.
Antifon 1, s.n. Cântare religioasă de strană care se repetă, alternativ, de două coruri sau de două voci. (din sl. antifonu). Antifon 2, s.n. Dop mic de cauciuc sau silicon care se introduce în conductele auditive pentru a apăra urechile de zgomotele intruse. (din fr. antiphone, lat. anti „împotrivă“, gr. phone „zgomot“).
Anticar 1, adj. Antitanc. (din anti +-carlde luptă], după fr. antichar). Anticar 2, -ri, s.m. Persoană care se ocupă cu achiziţionarea şi cu vânzarea de cărți vechi; (Înv.) Colecţionar de obiecte antice; (P.ext.) Arheolog. (din fr. antiquaire, lat. antiquarius).
Anomie 1, s.f. Lipsă a autorității sau a normelor referitoare la valorile morale, dezorganizare lipsă de legi. (din fr. anomie cf. gr. a «fără», nomos «lege»). Anomie?, s.f. Neputinţa de a evoca nume de persoane, de localități etc. (din anomie, cf.gr an „fără“, noma „nume’).
Animal 1, s.n. 1. Ființă organizată, uni- sau pluricelulară, înzestrată cu facultatea de a simți li de a se mișcaș (P. restr.) Vietate, jivină. 2. Om brutal, grosolan, josnic, care se poartă ca un animal ( din fr. animal, lat. animalis) Animal 2, -ă, adj. De animal, propriu animal.
Angaja 1, vb. i. 1. A primi, a lua pe cineva într-un loc de muncă. 2. A (se) antrena într-o acțiune. (din fr. engager) Angaja 2, vb. i. 1. A o lua pe un anumit drum. 2 (Mil.) A începe o acțiune.