Acorie 1, s.f. Anomalie constând în absenţa congenitală a pupilei. (din fr. acorie, cf. gr. a «fără», kore «pupilă»). Acorie 2, s.f. Lipsa senzaţiei de saţietate la masă. (din fr. acorie, cf. gr. a «fără», koros «saţietate»).
Acordor 1, -oare, s.n. Unealtă care serveşte la acordarea unor instrumente, în special a pianului. (din fr. accordoirn). Acordor 2, -ori, s.m. Persoană care se ocupă cu acordarea și repararea unor instrumente muzicale. (din fr. accordeur).
Acord 1, -uri, s.n. Înţelegere, învoire, consimțământ la ceva. (din fr. accord, it. accordo). Acord 2, -uri, s.n. (Gram.) Concordanţă de număr, gen, caz sau persoană între cuvinte legate între ele prin raporturi sintactice. Acord 3, -uri, s.n. (Muz.) Armonie muzicală rezultată din reuniunea a cel puţin trei sunete.
Acoperi 1, vb. IV.l. A așeza peste un obiect sau peste o ființă ceva care să le acopere sau să le protejeze. 2. (Mil.) A executa o acoperire. (din lat. co(o)perire) Acoperi 2, vb. IV. A ascunde, a tăinui. Acoperi 3, vb. IV. A corespunde, a satisface. Acoperi 4, vb. IV (Sport.) A străbate (0 distanţă).
Acoladă!, -de, s.f. Semn grafic în formă de arc care uneşte cuvinte, formule, cifre etc. (din fr. accolade, accoler «a îmbrăţişa, a uni, a reuni»). Acoladă?, s.f. Ceremonia! medieval de investire a unui cavaler, constând dintr-o îmbrăţişare şi o atingere cu latul spadei.
Achiu 1, -ii, s.m. (Bot., înv.) Ţelină. (cf. lat apium) Achiu 2, -iuri, s.n. 1. Bilă de încercare la jocul cu biliard, care stabilește persoana care începe partida. 2. Tac?. (din fr. acquit)
Achita 1, vb. [. A (-și) plăti o obligație materială sau morală; aşi duce la îndeplinire o sarcină. (din fr. acquiter, lat. quietus «liniştit»). Achita 2, vb. | (Jur.) A declara pe cineva nevinovat.
Accident 1, accidente, s.n. 1. Întâmplare neprevăzută care poate provoca o avarie, răpirea sau moartea cuiva. 2. Detectare, avarie în funcţionarea unei mașini, a unei instalaţii. (din fr. accident, lat. accidens, accidentis). Accident 2, accidenți, s.m. (Muz.) Alteraţie. Accident 3, -ţe, s.n. Neregularitate a terenului. Accident de teren.
Acces 1, accesuri, s.n. 1. Posibilitate sau drept de a pătrunde ori a ajunge undeva sau la cineva; intrare. 2. (Cib.) Proprietate a sistemelor de memorie de a permite înregistrarea și regăsirea informației. (din fr. acces, lat. accesus). Acces 2, accese, s.n. Manifestare bruscă a unor tulburări organice, care se repetă la intervale variabile, izbucnire violentă a unei stări sufleteşti.
Acăriță 1, acărițe, s.f. (Pop.) Cutiuţă în care se păstrează ace și alte lucruri mărunte necesare cusutului. (din ac + -driță). Acăriţă 2, s.f. (Reg.) Căpuşă.
Acari 1, acari, s.m. Macagiu. (din ac + ar). Acar 2, acare, s.n. Cutiuţă pentru ace. Acar 3, -i, s.m. Persoană care face ace. Acar 4, s.n. (Reg.) Conci de sârmă, de fier! Acar 5, conj. (Pop.) Măcar.
Absolut 1, -ă, adj. 1. care este independent de orice condiţii și relaţii; complet, desăvârșit. 2. (despre o mărime fizică) A cărei valoare este independentă faţă de oricare sistem de referinţă. 3. Adv. Cu totul, exact. (din lat. absolutus, fr. absolud). „_ Absolut 2, s.n. 1. Ceea ce există independent de orice condiţie și relație. 2. Nemărginit, infinit.
Aborda 1, vb. |. A se ciocni o navă de altă navă, de un dig etc. A acosta. (din fr. aborder). Aborda 2, vb. L. A începe studierea unei probleme, tratarea unui subiect; a deschide vorba despre ceva.
Ablaţiune 1, ablaţiuni, s.f. 1. Extirpare, îndepărtare a unui organ sau a unui membru al corpului omenesc. 2. Tăiere a unui copac. (din fr. ablation, lat. ablatio, – onis „ridicare, luare“). Ablațiune 2, s.f. Transportare (prin acţiunea vântului, a apelor sau a ghețarilor) a materialului rezultat în urma dezagregării solului sau a rocilor.
Abagerie 1, -ii, s.f. Atelier sau industrie producătoare de (haine de) aba. (din abagiu + -ărie). Abagerie 2, s.f. Meseria de abagiu. (din abager +-ie).
Abate 1, -ţi, s.m. 1. Titlu dat superiorului unei abaţii. 2. Titlu onorific acordat unor preoți catolici;, persoană care poartă acest titlu. (din it. ab(b)ate). Abate 2, vb. [II |. A descuraja, a deprima, a întrista, a mâhni. Vestea l-a abătut. 2. A dobori la pământ. (din fr. abattre). Abate 3, vb. III. 1. A (se) îndepărta (de la o direcţie, (Fig.) de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva. 2. (despre fenomene ale naturii, calamităţi, nenorociri) A veni, a cădea pe neașteptate (cu furie, cu forță). 3. A-i trece ceva prin minte; a-i veni ideea; ai se năzări. (lat. abbattere
Aba 1, interj. (Înv.) Exclamaţie care exprimă (în propoziţii interogative) mirarea sau cu care se atrage atenţia cuiva când i se vorbeşte. Aba 2, abale, s.f. Țesătură groasă de lână, de obicei albă, din care se confecționează haine țărăneşti; pănură. (din tc. aba).
A 1, s.m. Prima literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă. | A 2, interj. 1. Exclamație care exprimă: surprindere, admiraţie, entuziasm etc.; 2. Exclamaţie care însoţeşte reamintirea bruscă a unui lucru omis. A 3, prep. 1. Precedă infinitivul ca formă-tip a verbului: a scrie. 2. Exprimă un raport de comparaţie sau de asemănare: miroase a pământ. 3. Intră în compunerea unor adverbe, locuţiuni adverbiale și prepoziționale: de-a dreapta, atotputernic. (din lat. ad). A 4, prep. Formează numerale distributive: 3 saci a 80 de kg (din fr. a). A 5, art. f., sg., 1. hotărât: mama, sora. 2.posesiv: a mea, a voastră. 3. genitival: a vecinului, a casei. A 6, vb. auxiliar, în componenţa ind. pf. compus, 3 sg.: a citit, a dansat. ( v. avea),