Tencui 1, vb. IV. A acoperi un zid sau un tavan cu tencuială. (din ucr. tyn ‘kuvaty). Tencui 2, vb. IV. (Rar, reg.) A strânge ceva în teancuri, a împacheta.
Temut 1, s.n. 1.(Rar) Temere. 2. (Înv. Gelozie. (v. terme). Temut 2, -ă, adj. Care inspiră teamă, de care te temi.(v. teme).
Temporal 1, adj., s.n. Os al tâmplei. (din fr. temporal, cf. lat. temporalis – tempus „tâmplă““). Temporal 2, -ă, adj. Care indică timpul, privitor la timp, care are loc în timp. (cf. fr. temporel, lat. temporalis – tempus „timp“).
Teme 1, s.f., pl. (sg. temă) Idee principală care este dezvoltată într-o operă; subiect. (din lat. thema, cf.fr. theme, it. tema). Teme 2, vb. a se teme. L.Refl. A Simţi teamă, a fi cuprins de frică; a fi îngrijorat. 2. Tranz. (Pop.) A suspecta pe cineva de infidelitate. (lat. timere).
Temă 1, teme, s.f. 1. Idee priacipală care este dezvoltată într-o operă, într-o expunere; subiect; aspect al realităţii care se reflectă într-o operă artistică. 2. Motiv melodic dintr-o piesă muzicală. (cf. fr. theme, it. tema). Temă 2, s.f. Exerciţiu scris dat şcolarilor, studenţilor etc., pentru aplicarea cunoștințelor dobândite. Temă 3, s.f. (Lingv.) Grupare de elemente din structura unui cuvânt, constituită din rădăcină, urmată de o vocală tematică și adesea de unul sau mai multe sufixe (gramaticale sau lexicale) -ori precedată de prefixe şi caracterizată prin faptul că este comună formelor unuia şi aceluiași cuvânt.
Telegraf 1, s.n. 1. Telecomunicaţie constând în transmiterea la distanță a semnalelor (corespunzătoare literelor şi cifrelor) cu ajutorul unor aparate electromagnetice; ansamblul instalaţiilor folosite în acest scop. 2. Aparat pentru trans.miterea la distanţă a telegramelor. (din fr. tâl&graphe, cf. gr. tele „departe“, graphein „a scrie“). Telegraf 2, s.m. Plantă erbacee originară din America de Sud, cu flori mici, albe, cu miros plăcut, dispuse în ciorchini lungi și cu tulpina volubilă. (cf. germ. Telegraphen).
Teism 1, s.n. Concepţie filosofică religioasă care admite existenţa lui Dumnezeu ca fiinţă supranaturală rațională, creatoare şi conducătoare a lumii. (cf. fr. theisme, gr. theos „zeu’“). Teism 2, s.n. (Med.) Totalitatea tulburărilor produse în urma abuzului de ceai. (din fr. theisme, cf. the „ceai“).
Tei 1, tei, s.m.. Arbore cu frunze mari în formă de inimă, cu flori albe sau alb-gălbui, puternic parfumate, melifere, întrebuințate în farmacie. (Tilia platyphyilos) (at. *Hilium = tilia). Tei 2, teie, s.n.. Fibră din scoarță de tei, folosită la legat și la fabricat sfori, frângbhii, rogojini etc. (lat. *u/ium = tilia).
Târtan 1, s.m. Şobolan. Târtan 2, târtani, s.m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina mare, foarte ramificată şi cu flori albe. (et. nec.)
Târşală 1, s.f. (Reg.) Frică, teamă. Târşală 2, târșeli, s.f. 1. Loc în pădure unde s-au tăiat copacii, curătură. 2. Livadă de pruni.
Târşâit 1, s.n. Faptul de a (se) târşâi; zgomot produs de ceva care se târşâie; târțâială (v. târșâi). | Târşâit 2, -ă, adj. (despre picioare sau încălțăminte) Care se târşâie. (v. târșâi).
Târsă 1, târse, s.f (Reg.) Loc în pădure unde s-au tăiat copacii, curătură. Târsă 2, târse, s.f (Reg.) 1. Roabă mare. 2. Barbă mare. 3. Nume de plantă. 4. Târnăcop.
Târş 1, târși, s.m. Copac pipernicit, nedezvoltat, uscat (et.nec.). Târş 2, târșuri, s.n. Cracă pe care se clădesc căpițele (et.nec).
Târnă 1, târne, s.f. Coș de nuiele, mai larg ia gură decât la fund (prevăzut cu două toarte); coşarcă târnog. (cf. bg. trăvna). Târnă 2, tîrtani, s.m. (Depr.) Evreu. (din germ. Untertan „supus [austriac]). Târnă 3, s.f. Stup de albine făcut din nuiele împletite. | Târnă 4, s.f. Unealtă de pescuit peşti mici, făcută din nuiele împletite. Târnă 5, s.f. Vas mare cu care se transportă mâncarea lucrătorilor la câmp. Târnă 6, s.f. Art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans.
Târn 1, târnuri, s.n. 1. Mătură mare, făcută din nuiele, cu care se mătură curţile sau străzile. 2. (Bot.) Porumbar. (din si. trunu). Târn 2, s.n. (var. târnă) (Reg.) 1. Coş cu nuiele; coșarcă. 2. Unealtă de pescuit, făcută din nuiele împletite. (cf. trăvna).
Târg 1, târguri, s.n. Loc mai întins și special amenajat într-un oraş sau la marginea unui oraş, unde se vând şi se cumpără (zilnic sau la anumite date) vite, cereale, alimente, zarzavaturi etc. (din si. trăgă). Târg 2, s.n. Operaţie de vânzare și cumpărare care are loc întrun târg; (P. gener.) Operație de vânzare şi cumpărare; tocmeală, târguială. Târg 3, s.n. Așezare orășenească (mai mică). | Târg 4, s.n. (Pop.) Centrul unui oraş; partea orașului unde se află centrul comercial.
Târâş 1, adv. Târât pe jos, abia mișcând picioarele; (Fig.) cu dificultate. (din târâ+-iș). a Târâş 2, s.n. Târâre. (din târâ +îȘ).
Tâmplă 1, tâmple, s.f. Fiecare dintre cele două părți laterale ale capului, cuprinse între ochi, urechi, frunte şi obraji. Părul care acoperă aceste părți. (din lat. templa). Tâmplă 2, tâmple, s.f. Catapeteasmă. (lat. templa, pl. lui templum)
Tău 1, tâuri, s.n. Baltă, lac. (din magh. to). Tău 2, ta, pron. pos., adj. pos. l. Pron pos. (precedat de „al“, „a“, „ai“, male“; înlocuieşte numele obiectului posedat și numele celui căruia i se adresează vorbitorul). 2. Adj. pos. Care aparține persoanei căreia i se adresează vorbitorul. (lat. tuus, tua).
Tătarcă 1, s.f. 1. Tătarcă 2. lapă de Sol tătăresc 2. Haină lungă, îmblănită, purtată de tătari. (din tătar +-că). Tătarcă 2, s.f. Specie de dovleac uscat, golit de miez, întrebuințat ca ploscă sau ca felinar.
Tătăișă 1, tătăișă, s.f. Plantă erbacee din familia compozitelor, înaltă până la 70 cm, cu frunze păroase şi flori galbene-aurii în capitule numeroase. (et. nec.) Tătăișă 2, zătăișă, s.f. (Înv. şi pop.) Cumnată.
Tărie 1, (Rar) tării, s.f. 1. Forță fizică; putere, vigoare. 2. Capacitate de luptă, putere de afirmare, forță morală; fermitate. 3. Autoritate, stăpânire. 4. Soliditate, trăinicie; duritate. 5. (Fig.) Valoare, valabilitate. (din tare +-ie). Tărie 2, s.f. (Înv., concr.) Fortificaţie. Tărie 2, s.f. (Fig.) 1. Boltă Serească, firmament; văzduh. . Altitudine, înălțime; (Concr Vârf, pisc. Tărie 3, s.f. Grad (mare) de concentraţie de alcool, de aromă etc. Tărie 4, s.f. Intensitate auditivă a unui sunet.
Tălpig 1, tălpige, s.n. (Pop.) 1. Fiecare dintre pedalele de la războiul de țesut cu ajutorul cărora se schimbă ițele. 2. Fiecare dintre cele două suporturi laterale curbate cu care sunt prevăzute unele scaune fără picioare. 3. Fiecare dintre tălpile saniei. (din talpă +-ip). Tălpig 2, tălpigi, s.m. (Pop.) 1. Încălţăminte rudimentară alcătuită dintr-o talpă din lemn şi o bucată de piele petrecută peste laba piciorului. 2. Şosetă foarte scurtă de damă care acoperă numai laba piciorului. (din talpă + -i2).
Tălpar 1, tălpari, s.m. (Înv. reg.) Tăbăcar, opincar. (din talpă +-an). Tălpar 2, tălpari, s.m. (Pop.) papuci simplii, tălpici. (din talpă +an).
Tălălău 1, s.n. (Reg.) Zgomot, larmă, tărăboi. Tălălău 2, tălălăi, s.m. Hoinar, vagabond. (Res)
Tăietori 1, -oare, Care taie; tăios; ascuţit. (din tăia +-ător). Tăietor 2, s.f. Plantă erbacee cu frunze păroase de culoare verde închis și cu flori galbene, folosită în medicina populară pentru obloJirea tăieturilor. Tăietor 3, s.n. Buștean pe care se taie sau se despică lemnele de foc; tăiș; (În trecut) Trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaților la moarte. Tăietor 4, s.m. Muncitor care se ocupă cu tăierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator.
Tăciune 1, tăciuni, s-m. Rămăşiţă dintr-o bucată de lemn care a ars incomplet; cărbune sau lemn în faza de ardere fără flacără. (lat. *titio, -0nis). Tăciune 2, s.m. Boală a plantelor (cerealiere) provocată de o ciupercă parazită şi manifestată prin distrugerea totală sau parțială a părților atacate și prin apariţia în locul acestora a unei pulberi de culoare neagră; cărbune.
Tăbâltoc 1, tăbâltoace, s.n. (Reg.) Săculeţ. (cf. ucr. tabolec”). Tăbâltoc 2, tăbâltoci, s.m. (Reg.) Om scund şi îndesat. (cf. ucr. tabolec”).
Tăbăcitor 1, -oare, adj. Care are proprietatea de a tăbăci, argăsitor. (din tăbăci +-tor). Tăbăcitor 2, s.n. Butoi în care se ţine argăseala. (din tăbăci +ton).
Tăbăcit 1, s.n. Tăbăcire. (v. tăbăci). Tăbăcit 2, adj. (despre piele) Care a fost transformat cu ajutorul tananţilor într-un produs moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent la uzură; (Fig., despre pielea omului) Ars de soare şi de vânt, bătătorit de muncă. (v. tăbăci).