Știrelniță 1, s.f. (Reg.) Nume de plantă. Știrelniță 2, știrelniţe, s.f. (Reg.) Femeie sterilă.
Știr 1, știruri, s.n. (Reg.) Lanţ. Știr 2, s.n. (Reg.) Grămadă de trunchiuri. Știr 3, s.n. (Reg,, în expr.) A lua de-a știrul = a lua la purtare (hainele). Ştir 4, -ă, adj. (Înv. şi pop.) Steril, sterp; (despre plante) neroditor. Știr 5, -ă, adj. (Înv.) Acru.
Știob 1, știoburi, s.n. (Reg.) 1. Vas de lemn (de diferite forme şi dimensiuni) în care se țin lăturile; jgheab pentru porci. 2. Trunchi de copac scorburos sau scobit, îngropat în pământ şi servind ca ghizd la o fântână puţin adâncă. Știob 2, știoburi, s.n. (Înv.) Măsură de capacitate pentru cereale, de aprox. 5 litri.
Știmă 1, știme, s.f. Personaj din mitologia populară imaginat ca o femeie care protejează apele, pădurile, comorile etc. (et. nec.). Ştimă 2, știme, s.f. Partea dintr-o partitură muzicală care revine fiecăruia dintre interpreţi. (din germ. Stimme).
Ştim 1, vb. a ști, ind.pz.1 pl.: „O ştim cît de bună este la inimă“. Ştim 2, s.m. (Pop.) Fire de lână (scurte şi de proastă calitate) care rămân, după dărăcit, în colții daracului. (din rus. stim).
Şterţ 1, șterțuri, s.n. (Reg.) 1. Băț mai gros la un capăt, cu care se amestecă zerul şi laptele în care s-a pus cheag. 2. Fitil pentru opaiţ făcut din cârpă. 3. Lampa minerului. 4. Mătură uzată. 5. Făcăleţ de mestecat mămăliga. Șterț 2, șterțuri, s.m. (Reg.) 1. Basma, broboadă. 2. Cârpă de șters. 3. (s.m.) Bărbat uşuratic.
Șters 1, s.n. Faptul de a şterge (v. șterge). Șters 2, adj. 1. (despre cuvinte) Care nu se văd bine. 2. Suprimat. 3. Lipsit de culoare; spălăcit; (Fig;; despre oameni) Neremarcabil, mediocru. 4. Care şi-a pierdut forma; tocit. (v. șterge).
Ştergură 1, șterguri, s.f. (Reg.) l. Ştergar. 2. Batistă. 3. Năframă. Ștergură 2, șterguri, s.f. (Reg.) Gunoi, impuritate.
Ștergător 1, s.f. 1.Bucată de covor sau împletită de papură, de sfoară etc.; pentru ștersul picioarelor la intrarea în casă. 2. (Reg.) Prosop. (din șterge +-ător). Ştergător 2, s.n. 1. Perie cilindrică cu care se curăţă țeava tunului. 2. Aparat format dintr-una Sau două palete cu muchie de cauciuc, care, acționate de un motor, şterg parbrizul maşinii. Ştergător 3, s.m. (Rar) Persoană care se ocupă cu curățatul hainelor.
Ştere 1, ștercuri, s.n. (Înv.) Gunoi, impuritate. Ştere 2, ștercuri, s.n. (Reg.) Scrobeală.
Ştemuitor 1, s.n. Sculă în formă de daltă boantă cu care se efectuează ștemuirea. Ştemuitor 2, s.m. Muncitor care ştemuieşte. (din ștemui +-tor).
Ştempel 1, ștempele, s.n. (Tipogr.) Vârf de oțel gravat cu care turnătorul de litere bate matrița în aramă. (din germ. Stempel). Ştempel 2, s.n. (Reg.) Pecete, ştampilă. Ştempel 3, s.n. (Reg.) Păhărel (cu alcool).
Ştează 1, șteze, s.f. (Reg.) 1. Piuă de bătut postav. 2. Clădire în care se află această instalaţie. 3. Cădere de apă. 4. Stavilă la moară. Ştează 2, șteze, s.f. (Reg.) 1. Stinghie. 2. Fuscel (la scară).
Şteamp 1, șteampi, s.m. (Reg.) 1. Par, stâlp, țăruș. 2. Drug folosit la sfărâmarea minereului aurifer. 3. Cotor de plantă rămas pe câmp după cosit sau după secerat. Șteamp 2, șteampuri, s.n. (Înv. şi reg.) Maşină de lucru folosită în trecut pentru sfărâmarea minereurilor aurifere.(din germ.
Ştand 1, ștanduri, s.n. (Reg.) Instrument pentru a imprima anumite desene în piele sau pe lemn. Ştand 2, s.n. (Reg.) 1. Funcție, post. 2. (În loc. adj.) De ștand = (despre militari) în termen. Ştand 3, s.n. (Reg.) Schelă la o casă.
Ştaier 1, ștaiere, s.n. (Înv.) 1. Numele unui dans la modă în secolul trecut. 2. (Reg.) Ocară. Ştaier 2, ștaiere, s.n. (Înv.) Impozit.
Ştab 1, s.n. (Înv.) Stat major (din germ. Stab, rus. 3tab). Ştab 2, ștabi, s.m. 1. (Înv.) Ofițer care făcea parte dintr-un ştab (stat major); (P. ext.) Ofiţer superior. 2. (Fam.) Persoană de vază, şef, conducător. Ştab 3, s.n. (Reg.) Rindea cu care se rotunjesc muchiile la obiectele din lemn.
Şpur 1, șpuri, s.n. (Reg.) 1. Copil nelegitim. 2. (la pl.) Copileți de porumb. 3. Vlăstar de pe crengile merilor fără rod. Şpur 2, s.n. (Reg.) Capătul fusului de la crângul morii de apă.
Şprițuit 1, adj. 1. (Reg. despre vin) Amestecat cu sifon sau cu apă minerală. 2. (Fig., despre persoane) Amețit (de băutură). Şprițuit 2, adj.n. (Reg. în exploatarea lemnului) Udat cu apă.
Şprițuire 1, s.f., pl. șprituri. Acţiunea de a se şpriţui și rezultatul ei.(v. șprițui 1). Şprițuire 2, s.f., pl. șprițuri. Acţiunea de a șpriţui şi rezultatul ei. (v. șprițui 2).
Şpriţui 1, vb. IV. refl. (Fam.) A consuma şpriţ sau alte băuturi alcoolice; a se îmbăta (din șpriț +-ui). j Şprițui 2, vb. IV., tranz. A stropi cu un lichid (din germ. Sprizen).
Șnuruit 1, s.n. Șnuruire. (v. Șnurui). Șnuruit 2, 1. (Despre registre, dosare etc.) Cu foile prinse (la o margine) cu șnur (1) pentru a nu putea fi sustrase sau înlocuite. 2. (Despre haine) împodobit cu șnur (1). – V. șnurui.2
Șlep 1, șlepuri, s.n. Navă (fără propulsie proprie) folosită pentru transportul mărfurilor pe fluvii, pe canale sau pe jacuri. (din germ. SchleppKahn). Şlep 2, s.n. (Înv.) Trenă.
Șlefuit 1, s.n. Șlefuire. (v. șlefui). Șlefuit 2, adj. 1. Cizelat, lustruit (v. șlefui).
Şleau 1, șleauri, s.n. Drum de țară neamenajat, bătătorit de care. (din pol. szlak, ucr. 5Ijak). Șleau 2, șleauri, s.n. Fiecare dintre cele două curele sau funii prinse de pieptul hamului, cu care se leagă calul de orcic (crucea căruței), pentru a trage căruţa sau trăsura. (din pol. szleja, ucr. 3leja). Şleau 3, șiei, s.m. (Înv.) 1. Ulm. 2. Copac bun de foc. 3 (în sintagma) Pădure de șleau = pădure cu arbori de specii diferite în care predomină stejarul; lemn de șleau = lemn de foc provenind dintr-o pădure de şleau. (din germ. Schiehe) Şleau 4, s.n. (Reg.) Noroi foarte apos.
Şlais 1, șlaisuri, s.n. (Reg.) 1. Stăvilar prin care se reglează debitul apei din canalul morii. 2. Întăritură făcută la țărmul unui râu, pentru ca apa să nu-l surpe. Şlais 2, s.n. (Reg.) Gheţuș pe care se dau copiii iarna.
Șlaif 1, șlaife, s.n. (Reg.) 1. Sanie mică. 2. Sanie pentru transportat bușteni. Șlaif 2, șlaifuri, s.n. (Reg.) Frână la căruţă.
Şlag 1, șlaguri, s.n. (Reg.) 1. Apoplexie. 2. Porţiune de pădure; parchet. Șlag 2, șlaguri, s.n. (Re Cântar. (Reg.)
Șiţă 1, șițe, s.f. (Reg.) Şindrilă lungă. Şiţă 2, s.f. (Reg.) Numele unei plante asemănătoare cu rogozul.
Şiştoare 1, șiștori, s.f. (Reg.), 1. Tiv mărginaș la o stofă. 2. Mâner la crângul unei mori de apă. 3. Şiştar. Şiștoare 2, s.f. 1. (Pop.) Fiecare dintre bucăţile de lemn (sau de fier) prinse la capete în târcoalele prâsnelului de la moară și care se angrenează cu măselele roții. 2. (Reg.) Spetează la grapă.