Şenătău 1, șenătaie, s.n. (Reg.) Manșetă la anumite modele de ie. Şenătău 2, șenătaie, s.n. (Reg.) Şir de cartofi scoși din pământ și lăsaţi pe ogor.
Şelărie 1, s.f. Meseria șelarului. (din șelar, +-1e). Şelărie 2, șelării, s.f. Locul unde se confecționează sau se vând șei ori alte obiecte de harnașament. (din șa, +-ănie).
Şeic 1, șeici, s.m. 1. (în țările arabe) Căpetenie a unui trib, a unei formaţii statale. 2. Şef al unei comunităţi religioase la musulmani. (din tc. șeyh). Şeic 2, șeicuri, s.n. Dans modern cu mișcări scuturate. (din engl. shake).
Şef 1, șefi, s.m. Conducător. (din fe. chef). Şef 2, s.n. (Reg.) Astupătoare la horn, care opreşte ieşirea căldurii după ce s-a stins focul.
Şchiopat 1, s.n. (Reg.) Boală contagioasă la oi. Şchiopat 2, -ă, adj. (Reg.) Şchiop.
Şălar 1, șălari,s.m. (Înv. și pop.) Înșelător. Şălar 2, -ă, adj. (Reg.; despre animale) Vărgat, dungat.
Şart 1, interj. (Onomatopee). Cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură dată cu palma. Șart 2, șarturi, s.n. Rânduială, datină, tradiție. Rost, socoteală.
Şarjă 1, șarje, 1. Încărcătură normală a unui cuptor metalurgic, constituită din straturi alternative de minereu, fondant și combustibil. 2. Cantitate de metal lichid obținută într-un cuptor metalurgic la o singură operaţie de elaborare. 3. Produs de încărcare, prelucrare și scoatere a materialului din cuptorul metalurgic. (din fr. charge). Șarjă 2, s.f. Atac violent, în goana cailor, al cavaleriei asupra inamicului, cu sabia sau cu lancea. Şarjă 3, s.f. (Sport) Atac impetuos asupra adversarului. Şarjă 4, s.f. Creaţie literară, în general de dimensiuni reduse, care prezintă trăsăturile negative ridicole ale unui personaj într-o formă îngroșată, exagerată, caricaturală. Şarjă 5, s.f. (Teatru) Interpretare voit exagerată, prin sublinieri îngroşate ale trăsăturilor unui personaj, folosită de obicei în comedia bufă.
Șargă 1, șărgi, s.f. (Reg.) 1. Dungă, pată. 2. Cicatrice (în forma unei linii). Șargă 2, șărgi, s.f (Reg.) 1. VeTigă care se pune în botul porcului. Şargă 3, s.f. (Reg.) Rocă sedimentară compusă din carbonat de calciu și argilă, de culoare cenușie, marnă.
Șarc 1, șarcuri, s.n. (Reg.) Balama. Şarc 2, șarcuri, s.n. (Reg.) 1. Şanţ făcut prin holdă pentru scurgerea apei. 2. Loc adânc într-o apă stătătoare.
Șarampoi 1, șarampoaie, s.n. (Reg.) 1. Dâră de apă, de paie, de grăunţe etc. 2. Brazdă mare. Șarampoi 2, șarampoi, s.m. 1. (Pop.) Par, stâlp, bârnă. 2. (Reg.) Leaţ, ulucă 3. (s.n.) Iesle pentru oi.
Şar 1, șaruri, s.n. (Reg.) 1. Şir. 2. Linie, dungă. 3. Hotar. 4. (În sintagma) Șarul apei = firul apei. $. Nume dat adânciturii de pe diverse obiecte, șănțuleţ, crestătură. Șar 2, șaruri, s.n. 1. (Înv.) Vopsea, culoare. 2. (Înv. şi reg.) Nume dat unor substanţe colorate. 3. (Reg.) Cretă roșie. Şar 3, -ă, adj. (Reg.; despre animale) Pestriţ, bălțat.
Șanţ 1, șanțuri, s.n. (Reg.) Ciudăţenie, minunâţie. Şanţ 2, șanțuri, s.m. (Reg.) Scrumul rămas în pipă după arderea tutunului.
Şanta 1, s.f. art. (Reg.; la un joc de cărți) Şapte de cupă. Şanta 2, s.f. (Reg.) Talpa — gâștei.
Șalvir 1, șalviri, s.m. (Reg.) Escroc, șarlatan. Şalvir 2, s.m. (Reg.) Sclavie.
Şalău 1, șalăi, s.m. Peşte răpitor de apă dulce, lung de 30-70 cm şi având greutatea de 1-3 kg, cu corpul fusiform, acoperit cu solzi mărunți de culoare cenuşie și cu gura mare cu dinţi ascuţiţi. (din magh. sii]l6). Şalău 2, s.m. Veche monedă de aramă care a circulat în Moldova, având o valoare egală cu (aproXimativ) a patra parte dintr-un ban vechi. (cf. pol. szalawa). Șalău 3, șalauă, s.n. (Reg.) Oblon. (la fereastră). Şalău 4, s.n. (Reg.) Grajd mare. Şalău 5, s.n. (Reg.) Dreptar folosit în zidărie.
Şaitău 1, șaitaie, s.n. (Reg.) 1. Teasc, presă. 2. (în forma șaitău) Cramă. 3. Şurub care serveşte ca ax al teascului. 4. Menghină, cric, burghiu. 5. (în forma șeitău) Unealtă cu care se presează varza în putină. 6. Bucată de lemn cu care se împiedică carul. Şaitău 2, s.n. (Reg.) Ferăstrău; gater.
Şaică 1, șăici, s.f. (Înv. şi reg.) 1. Ambarcaţie fluvială mică, cu pânză şi cu vâsle, cu fundul plat, servind la transportul mărfurilor şi al persoanelor. 2. Luntre făcută dintr-un trunchi de copac scobit, cu 0 singură vâslă, servind la pescuit. 3. Cantitate de încărcătură conținută într-o saică. 4. Şlep, 5. Plută făcută din trunchiuri de arbori. Şaică 2, șăici și șeici, s.f. (Reg.) 1. Gamelă 2. Cantitate de mâncare dintr-o gamelă. 3. Vas de tinichea pentru adus apă. 4. Cazan mic. 5. Cratiţă. Şaică 3, șăici, s.f (Reg.) Bucată de sfoară sau de curea cu care se leagă biciul de codiriște.
Şah 1, șahi, s.m. Titlu purtat de suveranii Iranului (Persiei) corespunzător titlului de împărat. (din tc. șah, fr. schah, shash). Șah 2, șahuri, s.n. 1. Joc de origine orientală care se joacă între doi jucători cu ajutorul a 32 de piese mișcate după anumite reguli pe o tablă împărțită în 64 de pătrate albe și negre; (P. ext.) Tabla și piesele folosite. 2. Situaţie în cursul jocului în care regele unuia dintre jucători este atacat de o piesă a adversarului. (din germ. Schah).
Şaf 1, șafi, s.m. (Reg.) Stâlp, bâmă, grindă. Şaf 2, șafuri, s.m. (Reg.) Hârdău, ciubăr.
Sving 1, svinguri, s.n. Lovitură laterală dată la box cu braţul uşor arcuit. (din fr., engl. swing). Sving 2, s.n. Numele unui dans modem. cu ritm şi mişcări rapide; melodie după care se execută acest dans. Sving 3, s.n. Manieră de execuie a muzicii de jaz, caracteriZată printr-o mare supleţe, prin sincope, ritm legănat etc.
Susure 1, s.n…pl. (sg. susur). Zgomot continuu, monoton, lin, ușor şi plăcut produs de curgerea unei ape; murmur. (din susura derivat regresiv). Susure 2, vb. a susura; conj. pz. 3.sg. şi pl.: „Seara, când frun-zele abia îndrăznesc să susure timid, la o adiere nesimţită, copa-cul îmi părea că suspină.“ (C. Petrescu).
Suspensor 1, suspensoare, s.n. Bandaj cu ajutorul căruia este susținută o hernie, un organ căzut etc. (din fr. suspensoir). Suspensor 2, adj. (despre mușchi, ligamente). Care susţine. (Substantivat, m.) Muşchi alungit care determină mișcarea înainte şi înapoi a copitei calului. (din fr. suspenseur).
Surugiu 1, surugii, s.m. (Înv. şi Pop.) 1. Persoană care conducea călare, pe unul dintre cai, diligenţele, poştalioanele etc. 2. (la sg. art.) Numele unei constelații din cmisfera boreală – Vizitiul. (din tc. siiruki). Surugiu 2, -ic, adj (Reg.) Cenuşiu.
Surlă 1, surle, s.f. Instrument muzical popular de suflat, în formă de fluier, cu mai multe orificii şi cu ancie dublă, întrebuințat în trecut mai ales în armată. (din scr. surla, ba. zurla). Surlă 2, s.f. (Reg.) Râtul porcului: (P. ext.) porc. Surlă 3, s.f. Colibă (în câmp), de obicei improvizată, de formă conică, construită din pori de lemn şi acoperită cu stuf, paie, fân sau coceni.
Surguci 1, surguciuri, s.n. Panaş din pene (de struţ) împodobit cu pietre scumpe, purtat la turban sau la işlic de sultani, de înalții demnitari turci sau de unii domni români. (din tc. sorguc). Surguci 2, s.m. Plantă erbacee cu frunzele divizate în numeroase segmente liniare şi cu florile albăstrui-violete, roz, albe, sau pestrițe, cultivată ca plantă ornamentală.
Sureti 1, sureturi şi surete, s.n. (Înv.) Copie sau traducere a unui act Sau a unei scrisori. (din tc. sured). Suret 2, s.n. (Reg.) Culesul strugurilor.
Surduc 1, s.n. (Reg.) Nume de floare. Surduc 2, surducuri, s.n. (Înv. şi reg.) Coastă râpoasă şi pietroasă, vale strâmtă cu versante repezi şi prăpăstioase.
Surcele 1, s.f., pl. (sg. surcea). Aşchii care sar când se ciopleşte sau când se taie un lemn. ( sg. refăcut după surce]). Surcele 2, s.n. (sg. surcel) (Înv. şi pop.) Surcea. (lat. surcellus).
Supt 1, supturi, s.n. Faptul de a suge; mod de hrănire, la sân sau artificială, a copilului nou-nâscut; suptură. (Concr.) Laptele care se suge la o masă de câtre un sugar. (v. suge). Supt 2, -ă, adj. Slab, uscat; (despre faţă, obraji) scofâlcit. (din suge). Supt 3, prep. Sub. (lat. subtus).