Primul dicționar de omonime în limba română
Stropoli 1, vb. IV. (Înv. şi reg.) 1. A face pregătiri de nuntă, de plecare etc. 2. A trebălui pe lângă casă, a trebălui. 3. (despre rufe) A limpezi. 4. A (se) spăla în grabă. (din bg. tropolja, scr. stropotati). Stropoli 2, vb. IV, 1. (Înv. și reg.) A mustra, a certa. 2. (Reg.) A vorbi pe nerăsuflate; a se răsti. 3, (despre pisici) A scuipa.
Stropoleală 1, stropoleli, s.f. (Reg.) Mustrare, certare. (din stropoli 2 +-eală). Stropoleală 2, stropoleli, s.f. (Reg.) 1. Roboteală, trebăluială. 2. Limpezire a rufelor. (din stropoli 1 +-eală).
Stropit 1 s.n. Stropire, udare. (a nui teren, a unui sapă strat etc.) (v. Stropit 2, -ă, adj. |. Acoperit cu stropi, udat; 2. (despre blana animalelor, penele păsărilor etc.) Cu puncte sau cu pete mici de altă culoare. (v. stropi).
Stricni 1, vb. IV. (Reg.) 1. (Înv. ȘI reg.) A cresta, a înțepa cu Stricneaua un animal bolnav, pentru a-i lua sânge. 2. A plesni pe cineva cu biciul până dă sângele. 3. A spinteca peștele pentru a-l curăța Și a scoate icrele. 4. A vaccina, 5. (despre plante) A altoi 6.A furnica. (din sl. străknonti). Stricni 2, vb. IV. (Reg.) A striga, a râcni, a țipa.
Stricat 1, s.n. Faptul de a (se) strica. (V. strica). Stricat 2, -ă, adj. 1. (despre obiecte, unelte etc.) Care nu mai poate fi folosit; defect. 2. (despre materii organice). Alterat, descompus. (v. strica).
Streşinit 1, s.n. (Reg.) Facerea unei streșini. (la garduri sau la porți). (v. streșini). Streșinit 2, -ă, adj. (Reg.; despre garduri și porți) Care este acoperit cu o streașină. (v. streşini).
Streme 1, streme, s.f. (Înv.) Unitate de măsură pentru suprafețe de pământ, echivalentă cu 10 ari. Streme 2, streme, s.f. (Reg.) Turmă.
Strâns 1, s.n. Strângere, adunatul recoltei; cules; timpul, momentul culesului recoltei. (v strânge). Strâns 2, -ă, adj., adv. 1.1. Legat, înfășurat bine; (despre obiecte de îmbrăcăminte) ajustat (pe talie). 2. Ținut, prins în mâini cu putere. (despre relaţii între oameni) Trainic, puternic. 3. (despre hârtie obiecte de pânză) mpăturit. 4. (despre lucruri) Adunat, pus în ordine. Presat din mai multe părţi; înghesuit. Apropiat tare, lipit. 5. (despre bani, avuţii) Agonisit, economisit. II. Adv. 1. Foarte tare, foarte mult, cu putere. 2. Strict, cu stricteţe,
Strănut 1, strănuturi, s.n. (derivat regresiv). Strănutat. (din strănuta) Strănut 2, s.n. (Reg.; despre cai) Cu o pată albă pe bot.
Străfigat 1, s.n. (Reg.) Strănut. Străfigat 2, -ă, adj. (Reg.; despre cai) Care au o pată albă pe una sau pe amândouă nările.
Străfiga 1, vb. 1. (Reg.) |. A strănuta. 2. A sughiţa. 3. (despre cai) a sforăi, a necheza. 4. A scuipa. Străfiga 2, vb. 1. (Reg.) A străpunge, a pătrunde, a răzbi, a penetra.
Străbălat 1, -ă, adj. (Reg.) 1. Destrăbălat. 2. Scâlciat. 3. (s.m și f.) Copil neastâmpărat. 4. (în sintagma) Casă străbălată = casă dărăpănată. Străbălat 2, -ă, adj. (Reg.) Care este plin de bale; îmbăloșat.
Stratigraf 1, -ă, s.m., f. Specialist în stratigrafie. (din fr. stratigraphie, cf. lat. stratum „strat“, graphein „a scrie“). Stratigraf 2, -ă, s.n. Tomograf.
Strat 1, straturi, s.n. 1. Material, substanţă repartizată relativ uniform pe o suprafaţă de altă natură (pentru a o acoperi) sau între alte două suprafeţe de altă natură (pentru a le despărți). Strat 2, s.n. Fâșie compactă dintr-o materie, aflată în interiorul unei mase de natură diferită. 3. Depozit de roci sedimentare sau metamorfice cu o compoziţie relativ omogenă, care se găsește, sub forma unei pânze, între alte depozite. (din lat. stratum). Strat 3, s.n. Influență externă exercitată asupra unei limbi date. Strat 4, s.n. Fâșie de pământ, cu cărări pe margini, pe care se seamănă legume sau flori; fâșia de pământ împreună cu vegetaţia respectivă. Strat 5, s.n. 1. (Pop.) Culcuș, aşternut pentru animale. 2. (Pop.) Pat, aştemut pentru oameni. 3. Nume dat părţii de jos pe care se reazemă unele obiecte sau unelte; postament. Strat 6, s.n. Patul puștii.
Strașnic 1, -ă, adj. 1. (Exprimă ideea de superlativ) Foarte bun, minunat; foarte mare; foarte puternic; extraordinar, nemaipomenit. 2. Îngrozitor, înfiorător, înspăimântător; grozav, cumplit, teribil. 3. Foarte sever, foarte aspru. (din sl. strasinu). Straşnic 2, adv. (foarte) tare, (tare) mult, teribil. Strașnic 3, s.m. Specie de ferigă din regiunea montană.
Strajă 1, străji, s.f. 1. Pază, apărare, scut. 2. Gardă, escortă. (din sl. straza). Strajă 2, s.f. Cetăţuie (situată la oarecare înălţime) în care se adăposteau odinioară străjerii. Strajă 3, s.f. (Înv.) Fiecare dintre cele patru unități de timp în care se împărțea noaptea (potrivit cu schimbarea străjerilor); interval de timp cât făcea de gardă un ostaș. Strajă 4, s.f. Fiecare dintre cei patru stâlpi de la colțurile unei case de bâme. Strajă 5, s.f. Apărătoare la mânerul unei săbii. Strajă 6, s.f. Vamă prin care, după mistica religioasă creștină, se presupune că trece sufletul înainte de a ajunge în faţa judecății. Strajă 7, s.f. Sfoară sau funie folosită la diferite instrumente de prins pește.
Strai 1, straie, s.n. (Pop.) Haină, îmbrăcăminte. (et. nec.). Strai 2, straiuri, s.n. Parâmă care susţine un arbore de navă. (din it. straglio).
Stors 1, s.n. Faptul de a stoarce timpul când se storc strugurii pentru a obține mustul. (v. stoarce), Stors 2, stoarsă, adj. 1. Din care a fost extras lichidul pe care îl conținea. 2. (Fig., despre oameni) Vlăguit, epuizat, obosit peste măsură). (v. stoarce).
Stoper 1, s.m. Jucător la fotbal care are însărcinarea de a-l supraveghea pe centrul înaintaș advers, pe care îl stopează când acesta înaintează cu mingea. s.n. Ceasornic de precizie care înregistrează minutele, secundele și zecimile de secundă, uneori și sutimile de secundă, având și o scară de viteze. (din eng. stopper). Stoper 2 , s.n. Ciocan perforator folosit la forarea găurilor verticale de jos în sus. (din germ. Stopper)
Stopa 1, vb. 1. (despre vehicule) A se opri; a opri un vehicul din mers. (din fr. stopper). Stopa 2, vb. I. A repara o stofă ruptă, refăcând țesătura. (din fr. stopper).
Stop 1, interj. Stai 1 Opreşte 1 (din fr., engl. stop). Stop 2, s.n. 1. Oprire bruscă. 2. Semafor care reglează circulația, la întretăierea străzilor. (din fr. engl. stop).
Stoliţă 1, stolițe, sf. (Înv. 1. (IPL reşedinţă. 2. (Reg.) Tron al lui Dumnezeu Stoliță 2, stolite, s.f. (Reg.) Bucătăreasă (la nuntă).
Stolit 1, -ă, adj. (Înv.) Grupat, așezat în coloane sau în linie de bătaie. (v. stoli 1). Stolit 2, -ă, adj. (Înv. bit, gătit, (v. it Inpode
Stoli 1, vb. IV. (Înv.) A (se) grupa, a (se) așeza în stoluri sau în linie de bătaie. (din stol +-). Stoli 2, vb. IV. (Înv) A (se) împodobi, a (se) găti. (din stolâ).
Stins 1, s.n. Stingere. (v. stinge). Stins 2, -ă, adj. 1. Care nu mai arde; (despre ochi, privire) Lipsit de strălucire, (despre glas, sunete) Slab, lipsit de sonoritate; (despre culori) Șters, palid, mort. 3. (Jur., despre obligaţii, privilegii etc.) Care şi-a pierdut puterea juridică, care nu mai are valabilitate. 4. Var Stns = pastă albă, vâscoasă, obținută prin hidratarea varului nestins folosită în construcții. (v. stinge).
Stimul 1, stimuluri, s.n. (Rar) Stimulent, imbold. (din lat. stimulus, fr. stimulant). Stimul 2, stimuli, s.m. Factor care declanșează un proces fiziologic, care excită o activitate fiziologică, excitant. (din lat., fr. Stimulus).
Stil 1, stiluri, s.n. 1. Mod specific de exprimare într-un anumit domeniu al activității omenești, pentru anumite scopuri ale comunicării; fel propriu de a se exprima al unei persoane; (Spec.) Totalitatea mijloacelor lingvistice pe care le foloseşte un scriitor pentru a obține anumite efecte de ordin artistic. 2. Talentul, arta de a exprima ideile și sentimentele întro formă aleasă, personală. (din f. style, lat. stilus). Stil 2, s.n. 1. Limbaj. 2. (Rar) Construcţia caracteristică a frazei într-o limbă. Stil 3, s.n. |. Ansamblul particularităţilor de manifestare specifice unui popor, unei colectivități sau unui individ. 2. Mod, fel de a fi, de a acţiona, de a se comporta. Stil 4, Fiecare dintre cele două principale sisteme de calculare a timpului calendaristic, între care există o diferență de 13 zile. ◊ Stil nou = metodă de socotire a timpului calendaristic după calendarul gregorian. Stil vechi = metodă de socotire a timpului calendaristic după calendarul iulian Stil 5, s.n. Condei de metal sau de os, ascuţit la un capăt și turtit la celălalt, Cu care se scria în antichitate pe tăblițele de ceară. Stil 6, s.n. (Bot.) Porţiune subțire și cilindrică a pistilului, care pornește de la ovar și se termină Cu stigmatul.
Stihui 1, vb. IV. (Înv., pop. şi rar) A face, a compune versuri, a versifica. (din stih +-ui). Stihui 2, vb. IV. refl. (Reg.; despre apa din fântână) A se curăța. (din stih +-ui).
Stihar 1, stihare, s.n. Veşmânt lung și larg pe care îl poartă preoții ortodocşi în timpul serviciului religios. (din ngr. stibarion). Stihar 2, stihuri, s.m. (Rar) Poet, versificator. (din stih +-ar).
Sterp 1, stearpă, adj. 1. (despre pământ, locuri etc.) Care nu rodește (suficient), care nu este productiv; neroditor. 2. (despre epoci, anl) În care pământul nu a rodit (suficient); sărac în produse ale pământului. 3. (Fig, despre privelişti) Fără viaţă, sărac, dezolant. 4. (Pop.; despre animale și plante) Sterile. 5. (despre căsătorii) Din care nu au rezultat copii. 6. (Fig.) Care nu produce nimic, care nu dă nici un rezultat; infuctuos, zadarnic, fără conţinut, steril. (et. nec.). Sterp 2, s.n. Locul prin care curge apa când stă moara.