Sterilizator 1, -oare, L. adj. Sterilizant. 2. s.n. Aparat pentru sterilizarea instrumentelor medicale, a pansamentelor etc. (cf. fr. Sterilisateur). Sterilizator 2, s.m., f. Muncitor specializat în operația de sterilizare. (din steriliza +-tor).
Stereotip 1, stereotipuri, s.n. Placă plană sau semicilindrică reprezentând reproducerea unui text Sau a unui clișeu și întrebuințată ca formă de tipar la tipărirea unei lucrări de mare tiraj. (din fr. stercotype). Stereotip 2, -ă, adj. 1. Tipărit după un stereotip. 2. Banalizat prin repetare
Stereograf 1, -ă, s.m,, f. Specialist în stereografie. (cf. fr. stârtographe). Stereograf 2, s.n. 1. Instrument care serveşte la desenarea formelor corpurilor solide de mici dimensi-uni. 2. Aparat folosit la constructia hărților și a planurilor topogra-fice pe baza stereogramelor. (cf. fr. stercographe).
Steluţă 1, steluțe, s.f. 1. Diminutiv al lui stea; stelișoară. 2. (Fig.) Scânteie. 3. (P. anal.) Obiect, desen etc. în formă de stea (mică). (din stea +-uţă). Steluță 2, s.f. Asterisc. Steluță 3, s.f. (la pl.) Pastă făinoasă tăiată în formă de stea (Care se pune în supă). Steluţă, s.f, Cusătură în formă de stea. Steluţă 4, s.f. Pată de pă Ă păr alb fruntea unor animale. di Steluță 5, s.f. Fulg de zăpadă. Steluţă 6, s.f. Plantă erbacee cu frunze ovale și cu flori albe.
Stele 1, s.f., pl. (sg. stea). Corp case cu lumină proprie. (Jat. stela Stele 2, s.f., pl. (sg. stelă). Mic monument cu caracter comemorativ. (din fr. stele).
Stelar 1, stelari, s.m. (Rar) Colindător cu steaua, copil care umblă cu steaua. ( din stea +-an). Stelar 2, -ă, adj. Care aparține stelelor, privitor la stele. (din fe. stellaire).
Stârciog 1, stârciogi, s.m. 1. (Înv. și reg.) Stârc alb mic. 2. (Reg.) Specie de bureţi de pădure. (din stârc). Stârciog 2, stârcioage, s.n. (Reg.) 1. Scaunul vârtelniţei alcătuit dintr-un lemn cu trei crăci. 2. Fusul vârtelniţei, axul.
Stânjeni 1, s.m., pl. (sg. stânJeni). Unitate de măsură pentru lungime, folosită înaintea introducerii sistemului metric. (di Ă (n) zen). (in bg st Stânjeni 2, s.m., pl. (Bot.) Stânjenei.
Stânjen 1, stânjeni, s.m. 1. Unitate de măsură pentru lungime folosită înaintea introducerii sis. temului metric, care a variat, după epocă și regiune, de la 1, 96 m la 2. 23 m; lungime sau cantitate de material corespunzătoare acestei unități de măsură. 2. Unitate de măsură pentru volumul lemnelor așezate în stivă, egală cu opt steri. (din bg. stă(n)zen). Stânjen 2,-s.m.(Bot.) Stânjenel.
Stăpâni 1, vb. IV. A deține un bun în calitate de proprietar, a avea in proprietate, a poseda. (din stăpân). Stăpâni 2, vb. IV. A cunoaște foarte bine un domeniu de activitate, o specialitate, o doctrină; a poseda cunoştinţe temeinice (teoretice și practice) într-un anumit domeniu. Stăpâni 3, vb. IV. 1. (Fig.) (despre oameni) A se reține (de la manifestarea unui sentiment, a unei porniri etc.); a se înfrâna, a se domina; a avea stăpânire de sine. 2. A opri, a împiedica pe cineva de la ceva; a ţine în frâu, a struni. Stăpâni 4, vb. IV. A domni întrO ţară, a guverna, a conduce. Stăpîni 5, vb. IV. (Fig.) (Despre propriile idei, sentimente etc.) A ţine pe cineva sub influența sau sub stăpânirea sa; a domina.
Stănoage 1, s.f., pl. (sg. stănoagă) (Tipogr.) Raft în formă de pupitru pe care se așază casetele de litere când se culege un text. (după pluralul stănoage, sg. stânog). Stănoage 2, s.h. (sg. stânog). 1. Barieră de lemn sau de fier care desparte caii sau vitele în grajd. 2. „Țăruş (cu care se priponește calul); pripon. (din rus., ucr. stanok).
Staţionar 1, -ă, adj. 1. Care nu variază câtva timp; constant. 2. (despre planete) Care (în aparență) nu-și schimbă câtva timp Jocul pe sfera cerească. 3. Care rămâne în aceeaşi stare, care nu mai evoluează, care nu progresează; (Spec.) (despre boli) Care nu se agravează (dar nici nu se ameliorează). 4. (despre un mediu fluid) Care are în fiecare punct o viteză independentă de timp; (despre un câmp de forțe) Care are în fiecare punct o intensitate independentă de timp. (din fr. stationnaire, lat. stationarius). Staţionar 2, s.n. Serviciu în-trun spital sau instituție spitalicească în care sunt internați (pentru un timp mai scurt) bolnavii, în vederea stabilirii diagnosticului și pentru tratament. Staţionar 3, s.n. (Înv.) Navă de luptă care supraveghea traficul vaselor dintr-un port.
Stative 1, s.n., pl. (sg. stativ). Dispozitiv folosit la montarea și susținerea unor piese și aparate. (de laborator) (din germ Stativ, fr. statif). Stative 2, s.f., pl. (Reg.) 1. Război de țesut manual. 2. Instrument cu ajutorul căruia se întinde pielea vitelor tăiate, spre a fi curățată de păr. (din scr. stative).
Stat 1, state, s.n. |. Autoritate suverană (administrativă, politică) care se exercită asupra unui popor şi a unui teritoriu delimitat. 2. Comunitate umană organizată pe un anumit teritoriu, administrată de un guvern; țară. 3. Ansamblu de servicii generale ale unei țări. (din lat. status). Stat 2, state, s.n. Listă, tabel. Stat de funcţii = document în formă de tabel în care sunt înscrise posturile, încadrările și salariile dintr-o întreprindere sau instituție. (din lat. status, fr. €tat). Stat 3, s.n. 1. Faptul de a sta. Şedere, rămânere. 2. Înălțimea unei persoane; statură.
Starter 1, starteri, s.m. Persoană care dă semnalul de plecare în-tro cursă sportivă. (din fr. engl. starter). Starter 2, startere, s.n. 1. Carburator auxiliar folosit la pornirea unui motor cu ardere internă. 2. Dispozitiv care serveşte la aprinderea lămpilor fluorescente. (din fr., engl. starter).
Star 1, staruri, s.n. Ambarcație de sport pentru două persoane, cu un catarg, lungă de 6, 90 m. (din eng]. star). Star 2, staruri, s.n. Vedetă de cinema, stea. (din fr., engl. star).
Stanță 1, s.f. (Var. a lui ștanţă). Unealtă cu o muchie tăioasă sau având la capăt un model în relief, care se folosește pentru ștanțarea pieselor. (din germ. Stanze). Stanță 2, s.f. Strofă alcătuită dintr-un număr determinat de Versuri, care are un înţeles complet. (la pl.) Poezie scrisă în strofele descrise mai sus. (cf. fr. stance, it. stanza).
Staniţă 1, stanițe, s.f. (Înv.) Colibă, cabană. Staniţă 2, stanițe, s.f. (Înv.) Sat căzăcesc.
Stancă 1, stânci, s.f. (Pop.)1. Stăncuţă. 2. (Reg.) Cioară. 3. (Deprec.) Femeie cu pielea de culoare închisă. (din n.pr. Stanca). Stancă 2, stănci, s.f. (Reg.) Bloc de piatră, stană de piatră.
Stani 1, s.n., var. a lui stană. Bloc, bolovan mare de piatră; (P.ext.) Stâncă. (din sl. stanu). Stan 2, stani, s.m. şi stanuri, s.n. l. (Pop.) Pieptul sau spatele cămăși. 2. (Reg.) Cămașă ţărănească purtată de femei. 3. (Reg.) Poale (la cămașă). 4. (Reg.) Clin (de cămașă, de fustă etc.)
Stadial 1, -ă, adj. 1.Care se dezvoltă în etape, în faze. 2. (Biol.) Care se referă la stadiile de dezvoltare ale organismelor. (din germ. Stadial, lat. stadialis). Stadial 2, s.n. (Geol.) Interval de scurtă durată în timpul unei glaciaţii. (din germ. Stadial, lat. stadialis).
Stabilizator 1, -oare, adj. Care face stabil, care dă ili bil, ă stabilitate. (di Îr. stabilisateun). Si Stabilizator 2, s.n. Organ dintrun sistem tehnic care asigură Stabilitatea sistemului. (din fr stabilisateun).
Spurcat 1, s.n. 1.Faptul de a (se) spurca. 2. (Reg.) Excremente. (v. spurca). Spurcat 2, -ă, adj. Murdar, respingător, scârbos; (Fig. trivial vulgar. (v. spurca).
Spulber 1, spulbere, s.n. Spulberare, ninsoare spulberată, vânt puternic. (din spulbera, derivat regresiv). Spulber 2, vb. a spulbera; ind. pZ.. pers. 1. sg.: „Nu m-oi întoarce fără să spulber cetatea. “ (Murnu).
Spor 1, spori, s.m. Organ microscopic de înmulţire și de răspândire la sporozoare. (din fr. spore; gr. spora „sămânţă“). Spor 2, sporuri, s.n. 1. Randament în muncă, progres. 2. Abundenţă, belșug, câștig. 3. Adaos, majorare, supliment. (din sl. spor, bg. spor).
Spoitor 1, s.m. si f. Persoană care se ocupă cu spuitul vaselor de bucătărie (din spoi +-tor). Spoitor 2, s.n. (Reg.) Bidinea (din spoi +-tor).
Spoit 1, s.n. Spoire, văruit. Faptul de a (se) spoi. (v. spoi). Spoit 2, -ă, adj. 1. Văruitz. 2. (despre vase) Acoperit cu un strat subțire de metal protector,
Splinuţă 1, splinuţe, s.f. Splină. (din splină +-uţă). Splinuţă 2, s.f. Plantă erbacee meliferă din familia compozeelor cu tulpină păroasă, cu flori galbene reunite în ciorchini.
Splină 1, spline, s.f. Organ anatomic intern, moale şi spongios, de culoare roșie-violetă, situat în partea superioară stângă a cavității abdominale, care produce limfocite, anticorpi, depozitează sângele etc. (din ngr. splina). Splină 2, s.f. Plantă erbacee cu frunze în formă de splină şi cu flori galbene.-aurii; splinuţă.
Splinatic 1, -ă, adj. (Înv.) Care este bolnav de splină. Splinatic 2, -ă, adj. (Înv.) Care suferă de spleen (de melancolie).