Spirit 1, spirite, s.n. |. Factor ideal al existenţei (opus materiei), conștiință, gândire; (P. ext.) Minte, rațiune, intelect. 2. Inteligență, deșteptăciune, istețime; capacitate de imaginaţie, fantezie. 3. (În filozofia idealistă și în concepțiile mistico-religioase) Element considerat ca factor de bază al universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul. (din lat. spiritus, it. spirito). Spirit 2, s.n. |. (În conceptiile religioase) Fiinţă imaterială, supranaturală, duh; (În superstiții) Stafie, strigoi, fantomă. 2. Persoană considerată sub raportul capacităţii sale intelectuale sau din punct de vedere al însușirilor morale, de caracter etc. 3. (la pl.) Societatea în întregul ei, oamenii consideraţi ca purtători ai unor preocupări intelectuale; opinie publică. Spirit 3, s.n. Mod, fel de a gândi, de a se manifesta; părere, concepţie împărtășită de un grup de oameni, de o colectivitate. Spirit 4, s.n. Caracter specific, trăsătură caracteristică a ceva. Spirit 5, s.n. Sensul real a ceva: Spiritul legilor. Spirit 6, s.n. Înclinare, pornire, tendință care determină felul de a fi, de a gândi, de a se manifesta al cuiva. Spirit 7, s.n. Glumă, anecdotă, banc. Spirit 8, s.n. Semn grafic în scrierea greacă, care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunță sunetul respectiv din punct de vedere al aspiraţiei.
Spiră 1, spire, s-f. 1. Porţiune dintr-o spirală care corespunde unghiului de 30%; 2. Fiecare dintre buclele spiralei unei bobine; 3. Bobină formată din spire. (din fr. spire) Spiră 2, spire, s.f. (Înv.) Ceată.
Spinăros 1, -oasă, adj (Reg.; despre cai) Care are spinarea bombată în afară. (din spinare +0s). Spinăros 2, -oasă, adj. (Reg.; despre termeni) Cu spini mulți; spinos, mărăcinos. (din spin +ăros).
Spin 1, spini, s.m. l. Formaţie tare, ascuţită, de pe tulpinile, ramurile, frunzele sau fructele unor plante, având rol de apărare; ghimpe. 2. Nume dat mai multor specii de plante spinoase. 3. Parte de la vârful cârligului de pescuit care împiedică ieșirea momelii și a peștelui prins din cârlig. (din lat. spinus „prun sălbatic“). Spin 2, spini, s.m. (Fiz.) Moment cinetic asociat unei particule elementare care execută o mișcare de rotație în jurul unei axe proprii. (din eng., fr. spin).
Spicula 1, vb. 1. (Înv.) A ascuţi. Spicula 2, vb. I. (Reg.; despre graminee) A înspica.
Spica 1, vb. 1. (Înv. și reg.) l. A spicui, a culege spice. 2. (despre graminee) A înspica. (din spic). Spica 2, vb. L. (Reg.) A despica.
Speterează 1, spetereze, s.f. (Reg.) Săbiuţă. (nume de plantă). Speterează 2, spetereze, s.f. (Reg.) 1. Scândurică cu care se ridică firele de urzeală, când se țese cu alesături; spetează. 2. Piesă de lemn la războiul de ţesut, fixată în pozitie verticală în talpă și carafte.
Speteală 1, spetele, s.f. (Reg.) Platcă (la cămașa bărbătească). Speteală 2, speteli, s.f. (Pop.) 1. Boală a animalelor de tracţiune, care constă în întinderea excesivă a ligamentelor și ţesuturilor spinării din cauza eforturilor și ‘care se manifestă prin şchiopătări, mers greoi etc. 2. Durere acută în regiunea lombară, datorată unui efort prea mare. (din speti +-ealâ).
Sperjur 1, -i, s.m. Persoană care jură fals sau care îşi calcă jurământul. (din it. spergiuro, după jura). Sperjur 2, s.n. Faptul de a-și călca jurământul; jurământ fals.
Speriat 1, s.n. Faptul de a (se) speria; sperietură. (v. speria). Speriat 2, -ă, adj. Cuprins de frică; înspăimântat, înfricoșat. (v. speria).
Speluncă 1, spelunci, s.f. Local public rău famat; bombă. (din lat. spelunca, îr. spilouque). Speluncă 2, s.f. (Inv.) Peșteră, grotă.
Specule 1, s.n., pl. (sg. specul). Instrument chirurgical cu care se lărgesc și se examinează (într-o oglindă) anumite cavități ale organismului omenesc. (din lat. ; speculum, fr. speculum). 1 Specule 2, s.f., pl. (sg. speculă). 1. Comerţ ilicit. 2. Tranzacţie de bursă. (din specula, derivat regre. siv).
Specific 1, -ă, adj. Care este propriu, caracteristic unei ființe, unui lucru sau unui fenomen, particular, distinct. (din fr. specifique). Specific 2, s.n. Caracterul propriu, particular, special al cuiva sau a ceva; specificitate, notă distinctivă. (din fr: specifique).
Spârcuit 1, s.n. (Reg.) Spargere, spartul târgului. (v. spârcui). Spârcuit 2, -ă, adj. (Înv. și reg.) 1. (despre oameni și animale) Rupt, tăiat în bucăţi. 2. (despre colectivități) Risipit, împrăștiat. (v. spârcui).
Spârc 1, interj. (Reg.) 1. Cuvânt care imită zgomotul produs de un lichid care iese printr-un orificiu. (onomatopee). Spârc 2, spârcuri, s.n. 1. (Pop.) Bucată mică și nefolositoare din ceva. 2. Bucată de slănină, șorici fript. (cf. ucr. spyrka, pol. szperka). Spârc 3, spârci, s.m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil (cf. ucr. spiyrka).
Spătar 1, spătare, s.n. Spetează a unui scaun, a unui fotoliu, care serveşte pentru a sprijini spatele persoanei care stă pe ele. (din spată). Spătar 2, spătari, s.m. (Înv.) Dregător la curtea domnească, având sarcina de a purta sabia și buzduganul domnului la ceremonii. (din ngr. spatharis).
Spărgător 1, adj., subst. Care sparge, care sfărâmă (piatră, cărbuni etc.). (din sparge +-ător). Spărgător 2, s.n. Instrument care se folosește la spargerea unor materiale, a anumitor fructe cu coaja tare etc. (din sparge +-âtor). Spărgător 3, s.m., f. Hoţ care intră undeva cu forţa (spărgând uși, încuietori etc.) pentru a jefui. Spărgător 4, s.m., f. (În sintagma) Spărgător de grevă = agent plătit al unui patron, care vine să lucreze în locul muncitorilor grevişti pentru a zădărnici o grevă.
Spălat 1, s.n. Faptul de a (se) spăla. (v. spăla). Spălat 2, -ă, adj. 1. Curăţat cu ajutorul apei, curat. 2. (despre oameni şi corpul oamenilor) Îngrijit, dichisit. (v. spăla).
Spăimat 1, s.n. (Reg.) Frică, spaimă. (v. spăima). Spăimat 2, -ă, adj. Înv.) Înspăimântat. (v. spăima).
Spăimântat 1, s.n. (Înv.) Înspăimântare. (v. spâăimânta). Spăimântat 2, -ă, adj. (Înv. şi pop. ) 1. Înspăimântat. 2. (despre figura oamenilor) Care exprimă spaima. (v. spăimânta).
Spate 1, spate, s.n. Partea posterioară a corpului omenesc, de la umeri până la şale. (lat. spathae). Spate 2, s.f., pl. (sg. spatâ). Piesă la războiul de ţesut. (lat. spatha).
Spată 1, spate, s.f. 1. Piesă la războiul de ţesut formată dintr-un sistem de lameie paralele fixate la ambele capete, formând un fel de pieptene cu două rădăcini, printre dinţii căruia trec firele de urzeală. 2. Beţişor peste care se petrec ochiurile când se împletește o rețea sau o plasă. (din lat. spatha).” Spată 2, s.f. 1. Porţiune a scapulei care susține articulația umărului; (P. ext.) Regiunea corespunzătoare a corpului. 2. Os lat care susţine articulația membrelor la animalele patrupede; (P. ext.) Regiunea corespunzătoare a corpului. Spată 3, s.f. (Reg.) Spătarul scaunului. Spată 4, s.f. (Înv.) Sabie cu lama lungă, dreaptă şi lată, cu două tăişuri.
Spartă 1, s.f. (Reg.) 1. Mic arbust din familia leguminoaselor, folosit în vopsitorie pentru culoarea galbenă, drobiță. 2. Plantă graminee originară din Algeria, din care se fac coarde, împletituri etc. Spartă 2, adj. f. (m. spart, din sparge) 1. Prefăcut în bucăţi, în cioburi. 2. (despre ziduri) Stricat, dărăpănat, ruinat. (v. spartă).
Spart 1, s.n. Spargere. 2.(Pop.) Sfârșit, încheiere a unei activități (v. sparge). Spart 2, -ă, adj. Prefăcut în bucăţi, în cioburi, crăpat, găurit; (Fig. despre sunete) lipsit de sonoritate, răguşit, dogit. (v. sparge).
Spahiu 1, spabii, s.m. (Înv.) Soldat dintr-un corp de cavalerie otomană, recrutat din rândurile aristocrației militare turcești. (din tc. sipahi). Spahiu 2, spabhii, s.m. (Înv.) Militar din vechea cavalerie indigenă a coloniilor franceze din nordul Africii. (din tc. spahi).
Spahie 1, s.f. (Reg.) Nărav, obicel rău. Spahie 2, spahii, s.f. (Reg.) Om bogat, mare proprietar de pământ.
Sos 1, sosuri, s.n. 1. P | , iri, S.n. 1. Preparat culinar (de obicei condimentat) cu care se pregătesc sau cu care se servesc unele mâncăruri. (di a ri. (din fr. | SOS SOS 2,-uri, s.n. Apel tradițional radiotelegrafic, transmis de o navă în pericol de scufundare. (P. gener.) Apel, semnal prin care se cere ajutor în caz de pericol. (din engl, îr. s.0.S.-save Our souls).
Sortator 1, s.m. și f. Persoană care lucrează la sortarea unor materiale (din sorta +-tor). Sortator 2, s.n. Mașină sau dispozitiv pentru sortarea diferiteor materiale sau prod i sorta +-tor).
Sorit 1, sorite, s.n. (Log.) Raţionament compus dintr-o serie de silogisme așezate astfel încât atributul unuia să fie subiectul silogismului următor. (din fr sorite, lat. sorites). Sorit 2, -ă, adi. (Po i soră. . (Pop.) Însorit
Sorică 1, sorici, s.f. (Reg.) Surioară. (din sor +-ică). Sorică 2, sorici, s.f. (Reg.) Floarea soarelui.