Primul dicționar de omonime în limba română
Siguranţă 1, s.f. Lipsă de primejdie. 2. Lipsă de îndoială, convingere neclintită; certitudine. Siguranţă 2, s.f. Dispozitiv la o armă de foc, care împiedică descărcarea întâmplătoare a acesteia. Dispozitiv care întrerupe automat un circuit electric. (din sigur + -anţă). Siguranță 3, s.f. Nume dat în trecut poliției politice secrete. (cf. it. sicurezza).
Sigmatic 1, -ă, adj. Care se caracterizează prin prezenţa unui sigma. (din fr. sigmatique). Sigmatic 2, s.f. Parte a semioticii care studiază relaţiile dintre semn şi ceea ce el desemnează, excluzând semnificaţia lingvistică.
Stigmat 1. Urmă lăsată de ceva; spec. urmă rușinoasă, semn dezonorant. ♦ Spec. (Înv.) Marcă, ștampilă, semn care se aplica (cu ajutorul unui fier roșu) pe corpul sclavilor sau al delincvenților. ♦ (Rar) Pată de murdărie. Stigmat 2. (La pl.) Semne ale suferinței fizice, corespunzătoare rănilor lui Hristos răstignit, apărute în urma extazului la unii sfinți și credincioși. 3. (Bot.) Partea superioară a pistilului, pe care se prinde și încolțește polenul. 4. Fiecare dintre cele două deschizături ale traheilor, așezate pe părțile laterale ale corpului unor insecte, miriapode etc. – Din fr. stigmate, lat. stigma, -atis. Stigmat 3, s.n. (Spec.; înv.) Marcă, ștampilă, semn care se aplică (cu ajutorul unui fier roșu) pe corpul sclavilor sau al delicvenilor). Stigmat 4, s.n. (Bot.) Partea superioară a pistilului, pe care se prinde și încolțeşte polenul. Stigmat 5, -e, s.n. Fiecare dintre cele două deschizături ale traheelor, așezate pe părţile laterale ale corpului unor insecte, miriapode etc.
Sideroză 1, sideroze, s.f. Minereu de fier de culoare cenușie, gălbuie sau brună şi cu luciu sticlos, folosit în industria metalurgică; siderit. (cf. fr. siderose). Sideroză 2, s.f. Formă de pneumoconioză, datorată inhalării de pulbere de fier sau de compuși ferici.
Sicofant 1, s.m. (Rar) Denunțător, delator. (din fr. sycopbhante). Sicofant 2, s.m. Insectă cu miros de mosc, de culoare verdeaurie, care trăiește în pădurile de conifere şi stejari din sudul şi centrul Europei. (din lat. sycophanta).
Sicilian 1, s.m. Locuitor din Sicilia. (din fr. sicilien, it. siciliano). Sicilian 2, s.n. (Geol.) Etaj al cuaternarului inferior din bazinul Mării Mediterane.
Sici 1, s.f., pl. (sg. sică). Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze mari de culoare verde închis dispuse în rozete. (Statice gmelini) (et.nec.) Sici 2, s.n. (Reg.) 1. Partea arşicului ce stă pe pământ. 2. Partea ovală şi fără adâncitură a arşicului. (din tc. sik). Sici 3, s.n. (Înv.) Sediu al organizaţiilor cazacilor zaporojeni.
Sic 1, s.n. (Reg.) Pământ care conţine calcar sau silitră. Sic 2, adv. Așa, astfel (cuvânt latinesc folosit ca indicație pentru a şti că o greşeală din text aparține autorului). (din lat. sic). Sic 3, interj. Var. a lui sâc 1
Sibir 1, s.n. (Reg.) Țesătură de bumbac groasă, scămoşată pe una sau pe ambele feţe; molton, finet. (din rus. Sibir „Siberia“). Sibir 2, s.n. (Reg.) Oțel.
Siamez 1, -ă, adj. 1. din Siam, privitor la Siam. 2. Pisică siameză = specie originară din Extremul Orient, cu ochi albaștri şi păr mătăsos. (cf. fr. siamois – Siam = Thailanda). Siamez 2, -e, 1. Fraţi siamezi = gemeni care s-au născut cu corpurile lipite; (Fig.) Prieteni nedespărţiţi. 2. (Substantivat, f.) Fotoliu dublu cu spătarele îndreptate în sens opus. (cf. fr. siamoise).
Sfredeluș 1, sfredeluși, s.m. Diminutiv al lui sfredel. (din sfredel + -uș). Sfredeluş 2, -i, s.m. (Ornit.) Pitulice. Sfredeluș 3, s.m. (Entom.; şi în sintagmă). Sfredelușul lemnului. Larva răchitarului.
Sfredel 1, sfredel, s.n. Unealtă în formă de bară, prevăzută la un capăt cu muchii ascuţite sau cu tăișuri și folosită pentru execuiarea găurilor; burghiu. (din bg. svredel). Sfredel 2, s.n. (Art.) Numele popular al unei constelații formate din trei stele.
Sfor 1, interj. (Onomatopee). Cuvânt care imită zgomotul produs de cel ce sforăie în timpul somnului. Sfor 2, s.n. (Reg.) 1. Curent în mijlocul unei ape curgătoare 2.Loc unde țâșnește din pământ apă, formând o mocirlă. (din scr. svor).
Sfoiag 1, s.n. (Reg.) Mucegai. (din bg. svojak). Sfoiag 2, s.m. Larvă a unei specii de gândac, care se dezvoltă şi trăiește în făina de grâu; vierme asemănător cu râma, care trăieşte prin pivnițe şi locuri umede. (din bg. svojak).
Sfinx 1, sfincşi, s.m. |. Monstru fabulos din mitologia antică (greacă şi egipteană), cu corp de leu, cu cap de om şi cu aripi de vultur. Monument arhitectonic de piatră înfățișând acest animal. 2. (Fig.) Personaj enigmatic. (din fr., lat. spbinx). Sfinx 2, s.m. Nume dat mai multor specii de fluturi mari, care zboară în timpul serii şi noaptea.
Sfinţit 1, s.n. Asfinţit. (v. (a)sfinţi). Sfinţit 2, -ă, adj. (Bis.) 1.Asupra căruia a fost invocat harul divin. 2.Epitet de onoare dat clericilor. (v. sfinţi).
Sfinţi 1, vb. IV. 1. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinţilor; a sanctifica. 2. (Bis.) A atrage harul divin asupra unor obiecte prin rostire de rugăciuni; a face ca acele obiecte să dobândească un caracter sacru. (din sl. sventiti). Sfinți 2, vb. IV. 1. A târnosi (0 biserică). 2. (Pop.) A hirotonisi un preot. . Sfinţi 3, vb. IV. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi.
Sfârşit 1, s.n. 1. Faptul de a (se) sfârși; partea, locul unde se sfârșeşte ceva; moment final. 2. Moarte. (v. sfârși). Sfârşit 2, -ă, adj. Sleit de puteri, istovit.
Sfârlac 1, sfârlaci, s.m. (Reg.) ]. Porc slab şi de rasă proastă. 2. Peşte mărunt. Sfârlac 2, sfârlacuri, s.n. 1. (Înv. şi pop.) Smârc format la obârşia unui izvor, a unui pârâu. 2. (Reg.) Deal de înălţime redusă. 3. Mic roi de albine.
Sfârcâit 1, s.n. (Reg.) Faptul de a sfârcâi (care trage cu putere şi zgomot aer pe nas). (v. sfârcâi). Sfârcâit 2, -ă, adj., (Reg.) Care sfârcâie. Smiorcăit.
Sfâc 1, -ă, interj., s.m. și f. (Reg.) 1. (Interj.) Cuvânt care sugerează vioiciunea, rapiditatea unei mișcări. 2. (s.m.şi f.) Persoană de statură mică, vioaie, neastâmpărată. Sfâc 2, -ă, s.n. şi f. (Reg.) 1. (s.n.) Obiect mic. 2. (s.f.) Cantitate foarte mică din ceva; pic. 3. (s.f.) Zerul care rămâne după ce se fierbe urda.
Sfăt 1, sfeți, s.m. (Reg.) 1. Paracliser. 2. Clopotar. Sfăt 2, sfeți, s.n. (Reg.) Copil de țigan.
Sfărâmat 1, s.n. Sfărâmare. (v. sfărâma). Sfărâmat 2, adj. (despre lucruri) Făcut fărâme, fărâmițat; (despre persoane) Nimicit, zdrobit, învins (v. sfărâma).
Sfară 1, sfare, s.f. (Înv.) 1. Miros greu şi fum rezultat din arderea grăsimilor sau a cărnii; fum înecăcios. 2. Jertfă (pe altar) adusă divinităţilor păgâne. 3. (În loc. verbală) A da sfară în țară = a semnaliza (un pericol), a vesti. Sfară 2, sfare, s.f. (Înv.) Sfadă, ceartă.
Sevai 1, adv. (Înv. şi reg.) Măcar, încailea. Sevai 2, sevaiuri, s.n. (Înv.) Țesătură de mătase cu fire de aur sau de argint. (din tc. sevayi).
Servit 1, s.n. Servire. (v. servi). Servit 2, -ă, adj. Slujit, ajutat; (la unele jocuri) Pus în joc. (V. servi).
Serviciu 1, servicii, s.n. Acţiunea, faptul de a servi, de a sluji; muncă prestată în folosul sau în interesul cuiva. (din fr. service, lat. servitium). Serviciu 2, s.n. (În construcție cu verbele „a face“, „a aduce“) Faptă, acţiune care serveşte, avantajează pe cineva; îndatorire, obligaţie. Serviciu 3 s.n. Ocupaţie pe care o ăre cineva în calitate de angajat; slujbă. . Serviciut, s.n. Îndatorire care revine cuiva în calitate de angajat; îndeplinirea acestei obligații (îndatoriri). Serviciu 4, s.n. Subdiviziune în administrarea internă a unei instituții, întreprinderi etc., cuprinzând mai multe secţii; (P. ext.) colectivul de muncă corespunzător. Serviciu 5, s.n. Grup de obiecte cu destinaţie specială. Serviciu de cafea. Serviciu 6, s.n. Mulţime ordonată în timp a regimurilor succesive ale unui sistem tehnic.
Servantă 1, servante, s.f. (Livr.) Servitoare, slujnică. (din fr. servante). Servantă 2, s.f. Masă sau bufet pe care se pun tacâmurile şi vasele de schimb necesare pentru servitul mesei.
Serpentină 1, s.f. (Var. serpentin). Mineral cu varietăţi de diferite culori, rezultat prin hidroliza silicatului de magneziu. (din fr. serpentine, germ. Serpentine). Serpentină 2, s.f. Traseu şerpuit al unui drum care străbate un teren în pantă; fiecare dintre cotiturile unui astfel de traseu. (din fr. serpentin).
Serată 1, serate, adj.f. (despre frunze și alte organe ale plantelor). Care are marginile dințate îndreptate către vârful organului respectiv. (din fr. serr€). Serată 2, serate, s.f. Reuniune, întrunire cu caracter muzical, literar etc. (Spec.) Petrecere de seară cu dans. (din it. serata).