Primul dicționar de omonime în limba română
Scutelnic 1, scutelnici, s.m. (Înv.) 1. Ţăran care, în schimbul unor obligații suplimentare faţă de domn sau faţă de boieri, era scutit de plata birului domnesc; scutire. 2. (Adj. ) Care era scutit de biruri. (din scuti +-elnic). Scutelnic 2, scutelnici, s.m. (Înv.) Scutier.
Scutar 1, scutari, s.m. 1. (Înv. şi reg.) Cioban care îndeplinea diverse sarcini în administrarea, conducerea unei stâne; baci, scutaş. 2. (Înv. şi reg.) Stăpân. 3. (Reg.) Cioban care nu plătește întreținerea oilor sale la stână. 4. (Reg.) Persoană care supraveghează tăiatul și transportul buştenilor. (din sl. skotari). Scutar 2, scutari, s.m. 1. (Înv.) Scutier. 2. (Reg.) Slujitor bisericesc care poartă prapurii. (din lat.scutarus).
Scut 1, scuturi, s.n. l. Armă defensivă de metal, de piele etc., de diverse forme şi mărimi, cu care luptătorii din antichitate și din evul mediu își apărau pieptul de lovituri. 2. (Rar) Blazon (în formă de scut). 3. (Fig.) Apărare, ocrotire, sprijin. 4. (Tehn.) Mască sau paravan protector folosit de sudori. (din lat. scutum). Scut 2, s.n. Construcţie metalică sau de lemn mobilă, folosită la susținerea peretelui şi a tavanului unei galerii de lemn mobile, sau la susținerea peretelui şi a unei galerii de mină, la protejarea lucrărilor de săpare și de căpiușire a unui tunel. Scut 3, s.n. (Geol.) Regiune întinsă din cadrul unei platforme, în care apare la suprafață fundamentul platformei, format din şisturi cristaline şi vechi roci magnetice. Scut 4, s.n. Parte chitinoasă care alcătuieşte epiderma sau scheletul unor viețuitoare, având rol protector.
Scurtă 1, s.f. Haină groasă, de obicei vătuită, lungă până deasupra genunchilor. (din scurta, derivat regresiv). Scurtă 2, s.f. (Pop.) Inflamare a ganglionilor de la subsuoară sau din regiunea inghinală; adenopatie axială sau inghinală.
Scura 1, vb. I. (Înv.) A curăţi, a izbăvi, a mântui. Scura 2, vb. |. (Reg.) A scurge (un lichid).
Scumpie 1, scumpii, s.f. 1. „Înv. ) Zgârcenie, avariţie. 2. (Înv. şi reg; la pl.) Lucru de preț, de valoare, scumpătate. 3. „(Înv. ) Frumuseţe, strălucire. 4. (Înv.) Bogăţie. Scumpie 2, scumpii, s.f. 1. (Reg.) Arbust de 5 m, cu flori mici galbene — verzui, a cărui coajă e folosită Îa tăbăcitul pieilor. 2. (Înv. şi reg.) Oţetar. 3. (Înv. şi reg.) Liliac (planta).
Scuipat 1, s.n. Faptul de a scuipa (v. scuipa). Scuipat 2, -ţi, s.m. Salivă, flegmă eliminată din gură prin scuipare.
Scrobos 1, -oasă, adj. (Reg,., despre zăpadă) Care a prins la suprafaţă o pojghiță de gheaţă; scrobit. Scrobos 2, -oasă, adj. (Reg; despre ţesături) Aspru (la pipăit). Scrobos 3, -oasă, adj. (Reg; despre copaci) Scorburos, găunos.
Scrobit 1, s.n. Faptul de a scrobi; apretare. (v. scrobi). Scrobit 2, -ă, adj. (despre materialele textile) Tratat cu scrobeală, apretat. (Fig. despre oameni și manifestările lor) Îngâmfat, rigid, pretenţios. (v. scrobi).
Scrob 1, scroburi, s.n. (Reg.) Jumări de ouă. (din bg, skrob). Scrob 2, s.n. Zăpadă peste care a plouat și care a îngheţat la suprafaţă. Scrob 3, s.n. (Reg.) Amidon; scrobeală albă. Scrob 4, scroburi, s.n. (Înv.) 1. Groapă făcută în pământ, în care se plantează arbori. 2. Groapă în care se adună apă, formând o băltoacă. 3. Gaură formată la malul unei ape, în care se ascunde peştele şi unde poate fi prins cu mâna.
Scris 1, scrise, s.n. 1. Faptul de a scrie; felul de a scrie al cuiva, scriere. În scris = însemnat, probat pe hârtie. 2 Acţiunea de a compune, de a redacta ceva, activitatea de scriitor sau de publicist; 3. Ceea ce spune, relatează cineva într-o scriere. Scris 2, -ă, adj. Care este însemnat, consemnat în scris. (v. scrie). Scris 3, -şi, s.m. (Pop.) 1. Persoană predestinată să devină soțul sau soția cuiva; (v. scrie).
Scripcă 1, scripce, s.f. (Reg.) 1.Vioară. 2. Sunet de vioară. Arta, meseria de scripcar (din rus. scripka). Scripcă 2, s.m. (Reg.) Gândaci cu pete negre.
Scripcar 1, -i, s.m. Lăutar, care cînta din scripcă; viorist. (din scripcă +-ar). Scripcar 2, -i, s.m. Numele a doi gândaci cu pete negre.
Scriitor 1, -oare, s.m., f. Autor de opere literare. (din scrie +-tor). Scriitor 2, s.m. 1. Funcţionar de cancelarie care copia sau redacta acte, scrisori oficiale etc. 2. Persoană în slujba domnitorului sau a unui înalt demnitar de stat, care îndeplinea funcţia de secretar; diac, logofăt. Scriitor 3, s.n. (Înv.) Masă de scris; birou.
Scrâșnit 1, s.n. Scrâşnire. (v. scrâșni). Scrâşnit 2, -ă, adj. Care își găsește expresia într-o scrâșnire, asemănător unei scrâşniri.
Scotch 1, s.n. Wisky scoţian. (din engl. scotch [whisky], cf.fr. scotch). Scotch 2, s.n. Bandă transparentă adezivă (cf.fr. scotch).
Scorușe 1, s.n. pl. (sg. scoruș) (Reg.) Parte a bisericii (de obicei balcon) unde cântă corul. Scorușe 2, s.f., pl. (sg. scorușă) (Reg.) Aluat (dospit sau nedospit) umplut cu brânză, urdă, mere-etc., Prăjit în grăsime; clătite, plăcinte.
Scorțăraș 1, scorțărași s.m. Pasăre insectivoră mică. (din scorțar +-aș) Scorţăraș 2, scorțărașe, s.n. (Reg.) Covoraș, scoarță. (din scorțar +-aș).
Scorţar 1, scorțari, s.m. |. Pasăre migratoare insectivoră mică cu gâtul alb, cu spinarea cenușie, cu pântecele galben, cu ciocul drept, tare și ascuţit și cu coada scurtă și retezată. 2. Scorțărel. (din scoarță + -ar). Scorţar 2, scorțare, s.n. (Reg.) Covor (țărănesc); scoarță.
Scorpion 1, scorpioni, s.m. Nume dat mai multor specii de arahnide având la extremitatea posterioară glande neveninoase, care se deschid în vârful unui ac; scorpie. (din fr. scorpion, lat. SCOrpio, -onis). Scorpion 2, s.m. (Art.) Numele unei constelații zodiacale din emisfera sudică; numele unuia din cele 12 semne ale zodiacului; scorpie.
Scorodi 1, vb. IV. (Reg.) A (se) arde, a (se) frige. Scorodi 2, vb. IV. (Reg.) A căuta.
Scormonitor 1, -oare, adj. Care scormoneşte; (Fig.) Care caută să pătrundă, să cerceteze. (din scormoni +-tor). Scormonitor 2, s.n. Piesă metalică în formă de gheară aplicată la unele pluguri, pentru a scormoni pământul.
Scorer 1, scoreri s.m. Persoană însărcinată cu evidenţa (şi afişarea) scorului într-o întrecere sportivă. (din engl. scorer). Scorer 2, s.n. Panou, tabel pe care se afişează scorul într-o întrecere sportivă.
Scorbelit 1, s.n. (Reg.) Scorbeală. Scorbelit 2, -ă, adj. 1.(Înv. şi reg.; despre pământ) Scotocit, cercetat, scormonit. 2. (reg., despre lucruri) Împrăștiat, aruncat în toate părțile, răscolit.
Scopot 1, scopote, s.n. (Reg.) 1. Răstimp. 2 (Reg) Distanţă, depărtare. Scopot 2, scopote, s.n. (Reg.) Înghițitură.
Scopos 1, scopose, s.n. (Înv.) Melodie, cântec. Scopos 2, s.n. (Înv.) Scop.
Scolasticăi 1, -ă, adj. Referitor la scolastică, al scolasticii. (P. ext.) Formal, rupt de realitate, de viaţă, de practică. // s.m. scolast. (cf. lat. scolasticus, gr. scholastikos, fr. scolastique). Scolastică 2, s.f. Învățământul şi filosofia predate în țările catolice din Europa medievală, care căutau să fundamenteze dogmele bisericii creştine, caracterizânduse prin raționamente abstracte şi prin artificii logice, sterile. (P. ext.) Orice speculație sterilă, ruptă de viaţă. (cf. lat. scolastica, fr. scolastique, gr. schole „şcoală“).
Scoifă 1, scoife, s.f. (Reg.) Nasture. Scoifă 2, scoife, s.f (Reg.) Boală de piele asemănătoare cu râia; rapăn.
Scoică 1, scoici, s.f. 1. Nume dat mai multor specii de moluște care au corpul moale, ocrotit de două valve calcaroase, de obicei cenușii, care formează scheletul extern al animalului. 2. Scheletul calcaros al scoicii; cochilia (de melc). (din sl. skolika). Scoică 2, s.f. Acoperiș (de sticlă) în forma unei cochilii de scoică sau în formă de evantai, construit la intrarea într-o clădire. Scoică 3, s.f. Excrescenţă osoasă care se formează pe chişița sau pe coroana copitei calului şi care face ca animalul să şchiopăteze. Scoică 4, s.f. (la armele de vânătoare) Adâncitura închizătorului, în care este înşurubat percutorul.
Scochini 1, scochini, s.m (Reg.) Măceș. Scochin 2, scochinuri, s.n. (Reg.) Văgăună.