Scobit 1, s.n. Faptul de a (se) scobi. (v. scobi). Scobit 2, -ă, adj. (despre rufe) 1. Care a fost supus operaţiei de apretare; apretat; (despre oameni) îngâmfat; rigid; pretenţios. 2. Care are o scobitură; care are formă concavă. (v. scobi).
Scobaci 1, scobaci, s.m. (Reg.) Scobar, poduț (peşte de râu). Scobaci 2, -ce, adj. (despre lemnul de lucru; reg.) Care este puțin curbat, care are mai multe noduri sau asperităţi pe suprafață.
Scoarţă 1, scoarțe, s.f. 1. Înveliş extern (gros şi tare) al trunchiului și al crengilor unui copac sau al unei plante lemnoase; coajă. 2. Înveliş exterior şi solid a] globului pământesc, cu o grosime care variază între 30 şi 80 km în zona continentală; coajă care se formează la suprafața pământului după ploi mari urmate de secetă. (din lat. scortea). Scoarță 2, s.f. (Anat., în sintagma) Scoarță cerebrală = partea exterioară a emisferelor cerebrale, formată din substanţă nervoasă cenușie. Scoarţă 3, s.f. Copertă rigidă a une 1 cărți, a unui registru etc. Scoarţă 4, s.f. Perete de scânduri cu care se înlocuiesc loitrele carului când se transportă grăunţe. Scoarţă 5, s-f. Covor cu urzeală din lână sau bumbac şi băteală din lână.
Scoabă 1, scoabe, s.f. 1. Piesă metalică formată dintr-o bară cu capetele îndoite în unghi drept şi ascuţite la vârf, folosită mai ales în construcții provizorii, pentru a fixa între ele piese de lemn. 2. Numele unor piese metalice sau de lemn, asemănătoare ca formă sau ca funcţie cu scoaba, folosite în lucrări de dulgherie, dogărie etc. (din bg., scr. skoba). Scoabă 2, s.f. (Pop. şi fam.) Epitet depreciativ pentru o persoană foarte slabă sau pentru o femeie slabă şi rea. Scoabă 3, s.f. (Rar) Scobitură în zid; firidă. Scoabă 4, s.f. Fiecare dintre discurile osoase de pe pielea unor pești ca morunul, cega, nisetrul etc.
Sclipuri 1, vb. IV. (Reg.) A sclipi, a luci. Sclipuri 2, vb. IV. (Pop.) 1. A strânge cu greu, a face rost, a agonisi, a înjgheba. 2. (Refl.) A se chivernisi. 3. (Reg.) A afla, a găsi. Sclipuri 3, vb. IV. (Înv.; despre o construcție sau o parte a ei) A bolti, a arcui.
Sclipuit 1, -ă, adj. (Reg.) Econom. Sclipuit 2, – ă, adj. (Înv. despre construcții sau părţi ale lor) Boltit, arcuit.
Sclipuire 1, sclipuiri, s.f (Reg.) Strângere cu greu a celor necesare, agonisire cu trudă; înjghebare. Sclipuire 2, sclipuiri, s.f. Înv.) Boltire, arcuire (în construcții)
Sclip 1, sclipi, s.m. (Reg.) Traversă de lemn pentru calea ferată. Sclip 2, sclipuri, s.n. (Înv.) Boltă sau arcadă a unei construcţii, încăpere, construcţie subterană boltită.
Scientism 1, s.n. Concepţie de esenţă pozitivistă care consideră știința concepută ca un ansamblu de cunoştinţe exacte, singura în măsură să rezolve toate problemele cunoaşterii. Poziţie teoretică avansată a unor savanţi cu vederi dialectice, dar care nu au ajuns la un materialism consecvent. (din fr. scientisme, cf. it. scientismo). Scientism 2, s.n. Doctrină şi practică a unei secte creştine din SUA, fundată pentru a combate prin rugăciune orice rău fizic sau moral. (cf. it. scientismo, engl. scientism).
Sciatică 1, adj.. A şoldului, a osului ischion. (cf. lat. sciaticus, gr. ischion „coapsă“) Sciatică 2, s.f. Nevralgie manifestată prin dureri vii pe traiectul nervului sciatic. (din fr. sciatique).
Schinduf 1, schindufi, s.m. (Reg.) 1. Numele mai multor plante erbacee (melotru, cimbrişor etc.) 2. Băutură alcoolică preparată din schinduc, afine, zeamă de lămâie etc. Schinduf 2, -ă, s.m. şi f. (Reg.) 1. Persoană mică de statură. 2. Persoană cu părul ciufulit, zbârlit, cu aspect neîngrijit. 3. Sau (copil) înfofolit. 4. Om molâu, posac.
Schindisi 1, vb. IV. (Reg.) 1. A trudi, a se strădui. 2. A zori, a grăbi. Schindisi 2, vb. IV. (Reg.) (despre copii) l. A plânge înăbuşit, a scânci.
Schimnicit 1, s.n. (Reg.) Faptul de a trăi ca un schimnic, stare, viaţă de schimnic, schimnicie. (v. schimnici). Schimnicit 2, -ă, adj. (Pop.) Care duce o viaţă de schimnic, retrasă, izolată de lume. (v. schimNICI).
Schimbător 1, -oare, adj. Care se schimbă uşor, repede; nesatornic, variabil. (din schimba + -ător) Schimbător 2, s.n. Sistem tehnic sau fizico-chimic care permite să se modifice valoarea mărimilor caracteristice altui sistem tehnic sau fizico-chimic. (din schimba +-ător).
Schimă 1, schime, s.f. Ordin călugăresc sau preoţesc; tagmă, cin. (din ngr. schima). Schimă 2, s.f. Haină călugărească. Schimă 3, s.f. 1. Gest, mişcare prin care cineva vrea să exprime ceva. 2. Mişcare a feţei, grimasă; strâmbătură.
Schematică 1, adj. Care reprezintă un lucru în trăsături generale; (Depr.) Care nu iese din anumite tipare fixe, din anumite șabloane; rigid, dogmatic; superficial. (cf. fr. schematique). Schematică 2, s.f. Alcătuire, expunere, concepție cu caracter de schemă. (din fr. schematique).
Schelă 1, s.f. 1. Construcţie auxiliară provizorie, metalică sau de lemn, servind ca suport muncitorilor care lucrează la înăltime; eşafodaj. 2. Punte improvizată sau fixă care face legătura între o navă și țărm sau chei. (din scr. skela, bg. skelja). Schelă 2, -le, s.f. Unitate industrială care se ocupă de exploatarea unui zăcământ de ţiţei. Fiecare din sondele care alcătuiesc această unitate. Schelă 3, s.f. 1. (Înv.) Port pe malul unui fluviu; (P. restr.) Debarcader. 2. Punct vamal situat într-un asemenea port (sau lângă o apă). Schelă 4, s.f. (Înv. şi reg.) Târg; piață de mărfuri.
Scenă 1, scenă, s.f. Parte mai ridicată şi special amenajată în incinta unei săli de spectacole sau în aer liber, unde se desfășoară reprezentațiile. (din fr. scene, it. scena, lat. scaena). Scenă 2, -ne, s.f. Subdiviziune a unui act dintr-o operă dramatică, marcată prin intrarea sau ieşirea unui personaj. Scenă 3, s.f. (Fig.) Loc unde se petrece ceva. Scenă 4, s.f. (Fig.) Acţiune capabilă de a impresiona pe cineva, de a-i atrage atenţia; întâmplare interesantă. Scenă 5, s.f. (Concr.) Compoziție plastică în care sunt de obicei înfăţişate multe personaje. Scenă 6, s.f. (Fig.) Ceartă, ieșire violentă.
Scânteiuţă 1, -fe, s.f. (Bot.) Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază şi cu flori roşii, roz sau albastre; 2. Plantă erbacee mică din familia liliaceelor, cu frunze liniare şi cu flori galbene. 3. (a pl.) Brumărea. Scânteiuţă 2, scânteiuţe, s.f. Scânteioară. (din scânteie +.-uţă).
Scânteioară 1, -re, s.f. Diminutiv al lui scânteie (particulă solidă incandescentă care se stinge foarte repede); scânteiuţă. (din scânteie + suf.-ioară). Scânteioară 2, -re, s.f. (Bot.) 1. Scânteiuţă.
Scăunaş 1, scăunașe, s.n., pl. Diminutiv al lui scaun; scăunel. (din scaun +-aș). Scăunaș 2, s.m. (Înv.) Negustor de vite sau de cereale; colector (de produse alimentare); comisionar. (din scaun +-aș).
Scărmănat 1, s.n. Acţiunea de a scărmâăna. Scărmănat 2, -ă, adj. (despre lână) Curăţat și afânat. (v. scărmâna).
Scăpătat 1, s.n. (Pop.) 1. Apus, asfințit. 2. Punctul cardinal apus. (v. scăpăta). Scăpătat 2, -ă, adj. (Pop.) 1. (despre aștri) Care a coborât spre asfințit, care apune. 2. (Fig.) Sfârşit, terminat. 3. Sărăcit. 4. (Inv.) Decăzut. (v. scăpăta).
Scămoşat 1, s.n. Scămoşare. (v. scămoșa). Scămoşat 2, -ă, adj. (despre o țesătură) Destrămat, cu scame; pufos, scămoș (v. scămoșa).
Scaun 1, scaune, s.n. Mobilă de lemn, de metal etc., cu sau fără spetează, pe care poate ședea o singură persoană. (din iat. scamnum). Scaun 2, s.n. 1. (Fig.) (Mai ales urmat de determinări) Locul, funcţia deţinută de cineva ca membru al unei adunări (elective). 2. Tron; (P. ext.) Funcţia și autoritatea monarhului, a domnitorului, domnie. 3. (Fig.) Reşedinţa monarhului sau a cârmuirii; capitala unui stat. Scaun 3, s.n. Circumscripție teritorial-administrativă a sașilor și secuilor din Transilvania, în cadrul organizaţiei de stat austro-ungare. Scaun 4, s.n. (Determinat prin „de judecată“) Instanță judecătorească. Scaun 5, s.n. Faptul de a elimina materiile fecale; (P. ext.; concr.) Materiile fecale eliminate de cineva.
Scârci 1, scârci, s.m. şi scârciuri, s.n. (Reg.) Strugure mic, ciorchine de strugure. Scârci 2, scârci, s.m. (Reg.) Nume de pește.
Scapule 1, s.n. pl. (sg. scapul). (Bov) Tip de tulpină aeriană lungă, terminată cu o inflorescență, cu frunze prinse la noduri şi formând o rozetă (din fr. scapule). Scapule 2, s.f.. pl. (sg. scapulă). Os lat care, împreună cu clavicula şi cu humerusul, constituie umărul; omoplat. (din lat. scapula).
Scaloi 1, scaloi, s.m. (Reg.) 1. Fir de ceapă răsădită care nu a făcut bulb. 2. Căpățână de usturoi nedezvoltată, fără căţei. 3. Varză cu căpățâna nedezvoltată, 4. Grăunte. Scaloi 2, scaloaie, adj. (Reg.) 1. (despre copii) Zburdalnic, vioi, neastâmpărat. (despre oameni) Plictisitor, insistent. 2. (s.m.) Copil sau tânăr foarte vioi. 3. (s.m) Persoană foarte slabă și înaltă. 4. Femeie sterilă.
Scalar 1, scalari, s.m. Peşte de acvariu originar din America de Sud, având capul argintiu cu reflexe aurii şi brune, brăzdat cu dungi transversale, negre sau gri, care se aseamănă cu o scară. (Pteraphyllum scalare) (din fr. scalaire). Scalar 2, -ă, adj., s.m. (Mărime) determinată numai prin valoarea ei numerică, atunci când se cunoaşte unitatea de măsură prin care se exprimă această valoare. (din germ. Skalar, lat. scalaris).
Scai 1, scai, s.m. Nume generic dat mai multor plante cu frunze ghimpoase și cu fructe globuloase, înconjurate de ghimpi care se agaţă de haine, de lâna oilor etc. (din ser. €kalj). Scai 2, s. Imitaţie făcută din piele, material plastic, maleabilă şi rezistentă la schimbările de temperatură. Scai 3, s.n. Material textil fibros folosit la încălțăminte, la umbrele etc. pentru a le ţine închise.