Primul dicționar de omonime în limba română
Scafandru 1, s.m. Persoană specializată pentru a executa coborâri și lucrări sub apă cu ajutorul scafandrului; scafandrier. (din it. scafandro, fr. scaphandre). Scafandru 2, s.m. Costum închis ermetic și prevăzut cu o pompă de aer, care permite coborârea sub apă pentru executarea anumitor lucrări. Costum de zbor folosit la părăsirea navei în atmos-fera superioară și în spaţiul cosmic. (din fr. scaphandre, it. scafandro, cf. gr. skaphe „barcă“, omer „0m“).
Sâsâit 1, s.n. Sâsâire, sâsâitură. (v. sâsâi). ” Sâsâit 2, -ă, adj. (despre oameni) Care sâsâie: (despre cuvinte) Pronunţat defectuos prin deformarea unor sunete. (v. sâsâi).
Sârnic 1, sârnice, s.n. (Reg.) Un fel de sac pentru prins pește, care se fixează la gardurile de pescuit. Sârnic 2, sârnice, s.n. (Reg.) Chibrit. Sârnic 3, -ă, adj. (Reg.) Harnic.
Sârmea 1, s.f. (inv.) 1. Antimoniu. 2. Preparat cosmetic din antimoniu și gogoși de ristic cu care se vopseau pleoapele şi sprâncenele. Sârmea 2, s.f. (Reg.) Coardă mică de metal la un instrument muzical, tel.
Sânziană 1, sânziene, s.f. (Bot., mai ales la pl.) Numele a trei specii de plante erbacee: a) Drăgaică; b) (Si în sintagma sânziene. albe) Plantă erbacee cu frunze lanceolate dispuse în formă de rozetă şi cu flori albe. (galium mollugo); c) Mică plantă erbacee cu flori albe (Galium rotundifolium). (din lat. sanctus dies Johannis). Sânziană 2, s.f. (la pl.) Numele popular al sărbătorii creștine celebrate la 24 iunie; drăgaică. Sânziană 3, s.f. (la pl.) Nume dat, în folclorul românesc, ielelor).
Sângerat 1, s.n. Sângerare. (v. sângera). Sângerat 2, -ă, adj. 1. Plin de sânge, însângerat. 2. (Fig.) De culoarea sângelui. (v. sângera).
Sân 1, sâni, s.m. 1.Fiecare dintre cele două mamele ale femeii. (lat. sinus). Sân 2, sânuri, s.n. 1. Piept. 2.Parte a cămăşii sau bluzei care acoperă pieptul. 3. Pântece. 4. Piept, inimă (socotite ca sediu al sentimentelor) 5. (Fig. ) Interior, mijloc, miez: Sânul pământului. 6. (Fig. geogr., înv.) Golf (lat. sinus).
Săvârșit 1, săvârșituri, s.n. (Înv.) 1. Sfârșit, capăt; (în loc. adj.) fără sfârșit = etern, veșnic. 2. Rezultat, folos. 3. Moarte, pieire. 4. Realizare, înfăptuire a ceva. 5. Destinaţie, scop. (v. săvârși). Săvârșit 2, -ă, adj. 1. Care a ajuns sau a fost dus până la capăt, terminat. 2. Perfect, desăvârșit. 3. Care a murit. (v. sâvârși).
Săvârși 1, vb. IV 1. A face, a înfăptui, a îndeplini, a comite. 2. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârşit, a termina cu bine. (din sl. Săvrăsiti). Săvârși 2, vb. IV. (Înv. și Pop.) A muri.
Sărut 1, s.n. Sărutare. (din săruta, derivat regresiv). Sărut 2, vb. a săruta; ind.pz., 1 sg.: „M-am închinat cu sărut mâna, cucoană Zamfiriţă“: (Alecsandri).
Săritoare 1, adj.f. 1. Care sare. 2.Care intervine grabnic într-o acţiune. (din sări +-toare). Săritoare 2, s.f. (Înv.) Cascadă. (din sări +-toare).
Sărit 1, s.n. Acţiunea de a sări; săritură. (v. sări). Sărit 2, -ă, adj. 1. Adj. (Fam.) Smintit, ţicnit, aiurit, nebun. 2. A-și ieși din sărite = a se enerva peste măsură. A scoate pe cineva din sărite = a enerva peste măsură, a înfuria pe cineva.
Săricică 1, s.f. Diminutiv al lui sare. (din sare +-icică). , | Săricică 2, s.f. Arsenic, şoricioaică. | Săricică 3, s.f. Sare de lămâie. Săricică 4, s.f. Plantă erbacee cu frunze spinoase, cu flori verzui, alburii sau roşietice; ciurlan.
Sărbezenie 1, sărbezenii, s.f. (Reg.) Calitatea de a fi searbăd, acru, alterat, Sărbezenie 2, sărbezenii, s.f. (Reg.) Paloare, paliditate, gălbeneală.
Sărăcios 1, -oasă, adj. (Înv. şi reg.) Care conţine multă sare. Sărăcios 2, -oasă, adj. (Reg.) 1. (despre oameni) Lipsit de avere; sărac, sărman. 2. (despre așezări, ţinuturi) Cu oameni săraci, sărăcăcios. 3. Care reflectă, denotă sărăcie, mizerie.
Sărăcin 1, s.m. (Reg.) Mei. Sărăcin 2, -ă, adj. (Înv.) Arab, sarazin.
Sărat 1, s.n. Sărare (v. săra). Sărat 2, -ă, adj. 1.Care conține sare 2. (despre vorbe, glume) Spiritual, usturător, caustic. (V. săra).
Sărar 1, s.n. (rai) Vas mic de pământ în care se păstrează sarea; (Reg.) Solniță. (din sare +-ar). Sărar 2, s.m. (Înv.) Negustor ambulant de sare. (din sare +-ar).
Săpunit 1, s.n. Acţiunea de a (se) săpuni, săpuneală. (v. săpuni). Săpunit 2, -ă, adj. l. Frecat cu săpun, acoperit cu clăbuci de sapun. 2. (Fig., fam.) Mustrat, certat. (v. săpuni).
Săpat 1, s.f. Săpare. Prășit; timpul când se efectuează prășitul. (v. săpa). Săpat 2, -ă, adj. 1. (despre pământ) Lucrat (cu sapa); (despre plante) Prășit. 2. (despre drumuri, terenuri) Ros de ape, de ploi.
Sămăluire 1, sămăluiri, s.f. (Înv. şi reg.) 1. Calculare, socoteală; apreciere. 2. Judecată, discernământ. Sămăluire 2, sămăluiri, s.f. (Reg.) Tratare a pieilor, înainte de tăbăcire, cu un amestec bogat în enzime, pentru a le da suplețe, elasticitate
Sălaş 1, -e, s.n. Construcție rudimentară făcută în câmp, ca adăpost vremelnic pentru oameni şi animale. (din magh. szallas). Sălaş 2, -e, s.n. Așezare omenească,; aşezare de țigani nomazi.
Sălaică 1, adj. f. (Reg. despre fasolea verde) Bătrână, aţoasă. Sălaică 2, s.f. (Reg.) Tăișul secerii, sălai.
Săgeţică 1, -țele, s.f. Diminutiv al lui săgeată. (din săgeată +-icâ). Săgeţică 2, -țele, s.f. Plantă erbacee cu tulpină ramificată şi cu flori mari, albastre, liliachii sau albe.
Săgetător 1, -oare, adj. Care săgetează. (din săgeta +-ător). Săgetător 2, s.m. Fiinţă imaginară, duh necurat. Săgetător 3, s.m. Arcaș. Săgetător 4, s.m., art. Numele popular al unei constelații. Săgetător 5, s.m. |. Al nouălea semn al zodiacului. 2.Persoană născută în zodia Săgetătorului.
Săgeac 1, săgeacuri și săgece, s.n. (Reg.) Pirostie (la foc). Săgeac 2, săgeacuri, s.n. (Înv.) 1. Articol de ceaprăzărie. 2, (în forma sageac) Prelungirea podului făcută pe capetele ieșite în afară ale grinzilor.
Săditor 1, adj. 1.Care sădeşte 2.(despre plante) Bun pentru a fi sădit, de sădit. (din sădi +-or). Săditor 2, s.n. Băţ cu care se fac găuri în pământ când se sădește. (din sădi +-tor).
Săciuit 1, s.n. (Reg.) Defrișare, despădurire. Săciuit 2, -ă, adj. (Înv,, despre copaci, păduri) Tăiat, doborât
Săcădi 1, vb. IV. (Reg.) A seca, Săcădi 2, vb. IV, (Reg.despre animale) A șchiopăta.
Săbiuţă 1, -țe, s.f. Diminutiv al lui sabie; săbioară (din sabie +uță). Săbiuţă 2, -țe, s.f. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunzele în formă de sabie ȘI cu florile purpurii; gladiolă.