Sacru 1, -ă, adj. 1. Cu caracter religios; sfânt; 2. (Fig.) Scump, venerat. (din lat. sacer). Sacru 2, s.n. (Var. a lui sacrum, lata). s.m. (din fr. sacrum, lat. [os] sacrum). Os triunghiular situat în partea inferioară a coloanei vertebrale, care, împreună cu oasele pelviene, formează bazinul.
Sacagiţă 1, sacagițe, s.f. (Înv.) Femeie care transporta şi vindea apă cu sacaua; sacagioaică; nevastă de sacagiu. (din sacagiu +-iţă). Sacagiţă 2, sacagițe, s.f. (Reg.) Specie de peşte.
Sac 1, saci, s.m. Obiect confecţionat din pânză, din hârtie rezistentă, din material plastic etc., folosit la păstrarea şi la transportarea unor produse; conţinutul unui astfel de obiect; obiectul împreună cu conținutul lui. (din lat. saccus). Sac 2, s.m. (Reg.) Nimfă de furnică.
Sabot 1, saboți, s.m. Încălțăminte făcută dintr-o singură bucată de lemn scobit sau dintr-o talpă de lemn cu față de piele groasă. (din fr. sabot). Sabot 2, s.m. Piesă de metal (sau de lemn) cu care se efectuează frânarea unui autovehicul; Dispozitiv montat pe una dintre cele două şine de cale ferată în scopul frânării vagoanelor. Sabot 3, s.m. Îmbrăcăminte metalică pe vârful unui pilon de lemn sau de beton pentru ca acesta să pătrundă mai Uşor în pământ fără a se strivi.
Sabină 1, -ă, 1. s.f. Persoană care făcea parte din populația latină ce locuia în centrul Italiei antice sau era originară de acolo. 2. adj. Care aparţine, care este caracteristică sabinilor. (din lat. sabini, fr. sabins). Sabină 2, sabine, s.f. (Bot.) Varietate de ienupăr din Europa meridională, ale cărei frunze au proprietăți medicinale.(din fr.
Sabie 1, săbii s.f. 1. Armă tăioasă formată dintr-o lamă lungă de oțel, ascuţită la vârf şi pe una dintre laturi, și fixată într-un mâner. 2. Armă formată dintr-o lamă elastică de oțel, din gardă şi din mâner, folosită la scrimă. (din bg. sabja). Sabie 2, s.f. Peşte dulce, cu corpul turtit lateral și cu abdomenul arcuit; săbioară, sabiță.
Sabat 1, sabaturi, s.n. Ziua de sâmbătă la mozaici şi la unii sectanţi creștini, reprezentând ultima zi a săptămânii, considerată zi de sărbătoare. (din fr. sabbat, lat. sabbatum). Sabat 2, s.n. Adunare de vrăjitoare care, după credințele din evul mediu, avea loc sâmbăta, la miezul nopții, într-un loc singuratic. Sabat 3, s.n. (Fig.) Gălăgie mare produsă cu o mulțime zgomotoasă.
Sabaş 1, sabașe, s.n. (Reg.) Bacșiş. _ Sabaș 2, sabașe, s.n. (Înv.) Ziua de sâmbătă la mozaici, sabat.
Sabadaș 1, sabadași, s.m. (Reg.) Calificativ înjurios dat copiilor. Sabadaș 2, -ă, adj. (Reg.) Numeros.
S 1, s.m.invar. Literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă. S 2, (-s, s-), vb. a fi; ind.pz., l sg., 3 pl.: „Tare-s mic și necăjit“ (Topârceanu). Copacii-s foarte înalți. S 3, (s -, – s -), pron.refi., acuzativ, formă neaccentuată: S-a uitat lung ia ea; uitatu-s-a. S 4, conj. (s -, pentru sâ): Merg s-adun cărțile; Merge s-o ducă la bibliotecă.
Rutină 1, s.f. Capacitate câştigată printr-o practică îndelungată; (Depr.) Obișnuinţă de a acționa sau de a gândi totdeauna în acelaşi fel. Totalitatea obișnuinţelor sau a prejudecăţilor considerate ca fiind un obstacol în calea noului, a creaţiei sau a progresului (din fr. routine). Rutină 2, s.f. Substanţă chimică naturală, care se găseşte în florile, în frunzele şi în tulpinile multor plante, folosită în medicină. (din fr. rutine)
Rută 1, rute, s.f. Drum urmat de un vehicul, linie străbătută de o cale de comunicaţie între două localităţi; traseu. (din fr. route). Rută 2, rute, s.f. (Bot.) Virnanţ. (din lat. ruta).
Rușcă 1, ruște, s.f. (Reg.) Oaie cu dungă roșcată pe la ochi. Rușcă 2, ruște, s.f. (Reg.) Căţuie.
Ruscă 1, rusce, s.f. (Reg.) Rusoaică. (din rus+-câ). Ruscă 2, rusce, s.f. (Reg.) 1. (Animal) cu pete roşii. 2. Deal, râpă, drum peste deal sau prin râpi.
Rusalie 1, rusalii, s.f. (la pl.) Sărbătoare religioasă creștină, cu străvechi origini mitologice, provenind din ritualuri de pomenire a morţilor, care cade la 50 1: de zile după Paşti. (din sl. rusalija). « Rusalie 2, s.f. (în mitologia |] populară) Fiinţă fantastică, ase. mănătoare cu ielele, reprezentată | ca o zână rea, care dezlănţuie furtuni, schilodeşte pe oameni sau ; le ia minţile. Rusalie 3, -ii, s.f. (Entom.) : Larvă acvatică a insectei Ephe- meride poligenia, care se găseşte mai ales în Dunăre, constituind hrana principală a cegii; (P. ext.) Efemeră.
Ruptă 1, s.f. (Inv.) Sumă fixă, globală, plătită anual visticriei statului de .către contribuabili şi negustorii străini. Ruptă 2, adj. f. (m. rupt) 1. Făcută bucăţi, cipârțită: haină ruptă.
Rupt 1, s.n. 1. Faptul de a (se) rupe. 2. (În loc.) În ruptul capului = cu nici un preţ; niciodată. Cu ruptul (sau cu rupta) = cu ridicata; în total. Pe rupte sau pe ruptele(2) = cu mare intensitate. Rupt 2, -ă, adj., s-f. |. adj. 1. Făcut bucăţi, ciopârţit; (despre obiecte de îmbrăcăminte) Ros, uzat, găurit. (Fig.) Zdrobit, copleșit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, despărţit în două (sau în mai multe) părți. (Fig.) (despre relaţii prietenești. diplomatice etc.) Desfăcut, curmat, întrerupt, anulat, stricat. (despre părți ale corpului) Sfărâmat, fracturat. 3. Desprins (cu forţa) din loc; smuls. 4. Înstrăinat de…, izolat, îndepărtat. II. s.f. Înţelegere între contribuabil și vistierie, în evul mediu, în Țările Române, prin care, în locul dărilor existente, se stabilea o sumă fixă, globală, plătibilă anual; (P. ext.) Dare plătită pe baza acestei înțelegeri; ruptoare.
Rumen 1, rumene, s.n. Primul şi cel mai mare compartiment al stomacului rumegătoarelor, de forma unui Sac dublu, care ocupă întreaga cavitate abdominală stângă Și o parte din cavitatea abdominală dreaptă şi în care se înmagazinează alimentele şi se macerează sub influenţa florei bacteriene, afermenţilor şi a mişcării pereţilor; ie. bar. (din fr. rumen). Rumen 2, -ă, adj. 1. (despre obraz sau buze) De o culoare care bate în roșu. (despre oameni) Cu fața îmbujorată, cu obrajii roșii. (despre fructe şi unele alimente). Care a căpătat o culoare roşiatică (sub acţiunea focului sau a soarelui); bine copt. 2. De culoare roșu aprias; trandafiriu. (din sl. rumenă).
Ruladă 1, rulad. ,. Prăjitură făcută dintr-o foaie de aluat înfășurată în formă de sul și umplută cu dulceaţă, cremă etc. (din fr. roulade). Ruladă 2, s.f. Fei de mâncare preparat din mușchi de vacă sau de porc umplut cu tocătură, ouă fierte etc. şi rulat, sau din carne tocată amestecată cu ou, verdeață etc., căreia i se dă formă de rulou și care se coace la cuptor. Ruladă 3, s.f. (Rar.) Ornament muzical de coloratură, bazat pe un șir de acorduri cântate pe o singură silabă.
Rujă 1, ruje, s.f. (Reg.) Măceș; Trandafir. (din bg. scr. ruza). Rujă 2, s.f. (Fig.; pop.) Nume dat unei persoane frumoase. Rujă 3, s.f. (Fig.; reg.) Roșeaţă, rumeneală din obraz. Rujă 4, s.f. Plantă erbacee cu frunze cărnoase și flori galbenepurpurii, grupate într-un buchet, care crește pe stâncile din regiunea alpină.
Rui 1 adj. invar. (Reg.) Pistruiat; roșcat, cu barbă roşie. Rui 2, s.n. (Reg.) Ciocârlan, ciocârlie. Rui 3, s.m. (Reg., bot.) Scumpie.
Rugină 1, rugini, s.f. 1. Substanță brună-roșcată, poroasă, sfărâmicioasă, care se formează prin oxidarea obiectelor de fier. 2. Pojghiţă brună care acoperă uneori pietrele şi care se produce prin oxidarea minereurilor de fier din ele. (cf. lat. aerugina). Rugină 2, s.f. 1. Obiect (de fier) vechi, prost întreținut; ruginitură, rablă. 2. (Fig.) Idee, teorie, mentalitate înapoiată, învechită. Rugină 3, s.f. Boală infecțioasă a plantelor, provocată de ciuperci microscopice, patogene, care se manifestă prin apariţia unor pete brune-ruginii pe frunze, pe tul pini sau pe inflorescențe, împiedicând dezvoltarea normală a plantelor. Rugină 4, s.f. Plantă erbacee cu tulpina netedă, cu frunze lungi, țepoase, având la vârf o inflorescenţă cu flori mici, brune; ipirig.
Rugi 1, s.m., pl. (sg. rug). 1. Mur. 2.Măceș. (lat. rubus). Rugi 2, s.f., pl. (sg. rugă). 1 „Rugăminte, implorare 2. Rugăciune 3. (Reg.) Cruce, troiță. (V. ruga).
Rug 1, rugi, s.m. 1. Tulpina (târâtoare) a unor plante. 2. Mur 1. 3. Măceș. (din lat. rubus). Rug 2, ruguri, s.n. Grămadă de lemne pe care se ardeau, în antichitate, jertfele sau mortii și, în evul mediu, condamnaţii la moarte. (din lat. rogus).
Rudă 1, rude, s.f. 1. Persoană care face parte din aceeași familie cu alte persoane, unite între ele prin legături de sânge sau prin alianță; rudenie (2), rubedenie. Familie, geam. viţă. 2. (Pop.) Soi, sămânță de animale sau de plante. (din bg. roda). Rudă 2, rude, s.f. (Reg.) 1. Prăjină, par, drug. 2. Oişte, protap. (din magh. rud, scr. ruda). | Rudă 3, rude, s.f. (Reg.) Minereu.
Rudar 1, rudari, s.m. (Pop.) 1. Ţigan aurar. 2. Meșter țigan care lucrează albii, fuse, linguri etc. (din bg. rudar). Rudar 2, rudare, s.n. (Reg-) 1. Prăjină lungă de care atârnă hainele la ţară; culme, rudă. 2. Covor, scoarță de perete. (din rudă +ar).
Rozetă 1, rozete, s.f. (din fe. rosell. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze lunguieţe, cu flori galbene-aurii plăcut mirositoare; rezedă. (Reseda odorata) Rozetă 2, -te, s.f. Nasture de alamă pe care îl purtau, în trecut, la tunică şi la cizme, ostașii din trupele de cavalerie de roșiori. Rozetă 3, s.f. Motiv decorativ circular, având forma unui trandafir, care apare frecvent în arta populară românească. j Rozetă 4, s.f. (Arhit.) Fereastră circulară de mari dimensiuni, decorată cu vitralii și folosită mult la ornamentarea fațadelor catedralelor gotice; rozasă. _ Rozetă 5, (Tehn.) Armătură sau guler original al unei tije de suspensie sau de protecţie. Rozetă 6, s: Disc, în general de formă rotundă, care se aplică pe faţa diferitelor elemente de construcţie, pentru a masca sau pentru a decora anumite elemente. _ Rozetă 7, s.f. Cusătură în formă de triunghi, executată manual cu fire de mătase, la deschizătura buzunarelor, servind ca întăritură au pentru înfrumusețare.
Roze 1, s.f., pl. (sp. roză 1. Trandafir 2. Shut ez care se dă diamantului. 3. Fereastră circulară mare, cu vitralii așezată de obicei pe fațada catedralelor gotice, deasupra porții de intrare. (din fr. rose, it. rosa, germ Rose). Roze 2, adj.invar. (despre vinuri, șampanie etc.) Care are culoarea roz, de culoare roz. (din fr. ros6).
Roză 1, roze, s.f. Trandafir, (din Îr. rose, it. rosa, lat. rosa, germ Rose). Roză 2, s.f. Şlefuire specială care se dă diamantului. Roză 3, s.f. Fereastră circulară mare, cu vitralii, așezată de obicei pe faţada catedralelor gotice deasupra porții de intrare.
Rozariu 1, rozarii, s.n. (în biserica greco-catolică) 1. Culegere de rugăciuni pentru Fecioara Maria. 2. Şirag de mărgele de lemn os, sticlă etc., orânduite într-o anumită ordine și având la unul | dintre capete o cruciuliță, folosit de credincioși pentru a număra rugăciunile rostite. (din lat. Tosariurm, it. rosario, fr. rosaire). Rozariu 2, rozarii, s.n. (Rar) Loc unde se plantează trandafiri. (din fr. rosariurm, it. TOSari0).