Reductor 1, -oare, adj. 1. (despre aparate sau mecanisme) Care reduce sau micşorează o viteză, o presiune etc. 2. (despre substanţe chimice) Care reduce un oxid. (din fr. reducteur). Reductor 2, s.n. Aparat care reduce viteza, presiunea etc.
Reduce 1, vb. III A micșora; a scădea, a diminua (ca proporţii, cantitate, intensitate). (din lat. reducere, fr. reduire). Reduce 2, vb. III. 1. A aduce pe cineva într-o stare de inferioritate, într-o situație mai proastă (în raport cu cea pe care a avut-o). 2. (Înv.) A cuceri, a subjuga, a cotropi. Reduce 3, vb. III. A scoate oxigenul dintr-o combinaţie cu ajutorul unui agent chimic.
Redresor 1, -oare, adj. care redresează. (din fr. redresseur). Redresor 2, -oare, s.n. 1. Aparat sau dispozitiv cu ajutorul căruia se obține, dintr-un curent electric alternativ, un curent electric continuu. 2. Lentilă, sistem de lentile folosite pentru a îndrepta imaginea răsturnată dată de obiectivul unui instrument optic.
Rediţie 1, s.f. 1. (Livr.) Restituție; randament. 2. Calculare a taxelor de transport pe calea ferată în funcţie de distanţă. (cf. fr. reddition, it. reddizione). Rediţie 2, s.f. (Lit.) Epanadiploză. (din lat. reditio „întoarcere, revenire“).
Recurent 1, -ă, adj. (Med., despre boli) Care revine, care recidivează. (din fr. recurrent). Recurent 2, -ă, s.m., f. Persoană care face un recurs în justiţie. (din lat. recurrens, -ntis).
Recuperator 1, s.n. 1. Parte dintr-un sistem tehnic care serveşte la recuperarea totală sau parțială, a energiei răspândite, a resturilor sau a deșeurilor de materiale. 2. Preîncălzitor de aer pentru cuptoare industriale. (din fr. recuperateur). Recuperator 2, -oare, adj. Care recuperează. Recuperator 3, s.m. (La romani) Judecător angajat în probleme de despăgubire, de restituire etc. (din lat. recuperator).
Recreaţie 1, recreaţii, s.f. Faptul de a se recrea; odihnă, destindere după o muncă încordată. Scurtă pauză între orele de curs, destinată recreării şi jocului elevilor; pauză. (din fr. recreation, lat. recreatio, -onis). Recreaţie 2, recreaţii, s.f. (Rar) Recreare. (din fr. recreation).
Recrea 1, vb. I A (se) destinde, a (se) odihni, a (se) reface, a (se) relaxa (după un efort susținut); a (se) înviora, a (se) distra. (din fr. recreer, lat. recreare). Recrea 2, vb. | A crea din nou. (din fr. recreer).
Reclamă 1, reclame, s.f. Placardă, afiş, anunţ în presă, prin radio, * televiziune etc. care se folosește pentru a atrage atenţia publicului asupra unui produs. Răspândire de informaţii elogioase (despre ceva sau cineva), cu scopul de a-i crea renume sau popularitate. (din fr. reclame). Reclamă 2, vb. I a reclama, A pretinde, a revendica ceva. Ind. pz., pers. 3, sg. și pl.: Nici o chestiune în hotărârea ei nu reclamă mai mult patriotism…“ (Kogălniceanu).
Reclamagiu 1, reclamagii, s.m. (Fam.) Persoană care face reclamații nefundate, neserioase, care are mania de a reclama. Reclamagiu 2, reclamagii, s.m. (Fam.) Persoană care își face reclamă, publicitate; lăudăros.
Receptor 1, receptoare, s.n. 1. Sistem tehnic destinat să primească (și să dirijeze) un anumit material. 2. Aparat, instalaţie, mașină, destinate să primească energie de o anumită formă și să o transforme în energie utilă. (din fr. recepteur). Receptor 2, receptori, s.m. (Fiziol.) Organ care înregistrează anumite modificări ale mediului extern sau intern şi transmite excitaţiile la centrii nervoși. Receptor 3, -oare, adj. (Tehn.) Care receptează, care primește. (din fr. recepteur).
Recenzat 1, -ă, adj. (despre lucrări literare, ştiinţifice etc.) Care are recenzie. (V. recenza). Recenzat 2, -ă, adj. Care este cuprins într-un recensământ. (v. recenza).
Recenza 1, vb. | A prezenta în mod critic o lucrare literară sau ştiinţifică. (din recenzie). Recenza 2, vb. | A face un recensământ. (fr. recenser).
Real 1, reali, ș.m. Monedă spaniolă de argint valorând 25 de centime. (din sp. real). Real 2, -ă, adj. 1. Care are o existenţă obiectivă, independentă de conştiinţă sau de voință, care există în realitate; obiectiv, adevărat. (Substantivat, n.) Ceea ce există, ceea ce este real; realitate. 2. Efectiv, indiscutabil, veritabil. (din lat. realis, it. reale, germ. real, fr. ree)).
Râu 1, -uri, s.n. Apă curgătoare mare. (lat. rivus). Râu 2, -uri, s.n. Cusătura în linii şerpuitoare la mânecile și la pieptul iilor.
Râtos 1, -oasă, adj. (Reg.) 1. (Porc) cu râtul mare. 2. (Fig.) Grosolan, bădăran. Râtos 2, -oasă, adj. (Reg.) (Teren) umed, mlăștinos.
Rât 1, râturi, s.n. Botul porcului. (din sl. rutu). Rât 2, râturi, s.n. (Reg.) Şes dea lungul unei ape curgătoare, pe care creşte iarbă pentru cosit sau pentru pășunat. (din magh. ret).
Râșnit 1, s.n. Acţiunea de a râșni. (V. râșni). Râșnit 2, -ă, adj. Măcinat cu râşnița, sfărâmat, zdrobit. (v. râșni).
Râp 1, râpuri, s.n. (Reg.) Jeg, murdărie, lip. Râp 2, râpi, s.m. (Reg.) Numele a doi pesti. (fusar, pietrar).
Rânzişoară 1, rânzișoare, s.f (Reg.) Numele unor plante (bolgar, gălbenele, coada vacii). Rânzişoară 2, s.f. (Reg.) Floare broștească; rărunchi.
Rânsă 1, rânse, s.f (Reg.) 1. Inflorescență masculină a unor arbori; mâţişor. 2. Curelușă ornamentală cu franjuri la pungă. Rânsă 2, rânse, s.f. (Reg.) 1. Rotiţă zimţată. 2. Crestătură în ciocanele de la piuă.
Rândunică 1, rândunici, s.f. Pasăre călătoare insectivoră cu coada adânc bifurcată, cu pene albe-gălbui pe burtă și negre-albăstrui pe spate. (lat. *hirundella). Rândunică 2, s.f. Ultima dintre cele cinci pânze ale unui catarg, așezată în vârful acestuia.(din rândun(ea) +-ică).
Râlă 1, s.f. (Reg.) Rână. Râlă 2, s.f. (Reg.) Şanţ mic; rigolă. Râlă 3, s.f. (Reg.) Minciună, calomnie. Râlă 4, s.f. (Reg.) Liră.
Râcă 1, s.f. (Pop. şi fam) 1. Ceartă, sfadă. 2. Arşic. (din râcâi, derivat regresiv). Râcă 2, râci, s.f. Groapă mică; partea inferioară a piciorului găinii.
Răzor 1, răzoare, s.n. 1. Fâșie îngustă de pământ nearată, servind drept hotar între două loturi agricole. 2. Strat de flori sau de legume. 3. Loc arabil, ogor. (din bg. razor). Răzor 2, răzoare, s.n. 1. (leşit din uz) Arc mare (de trăsură). Răzor 3, -oare, s.n. Drug de metal pentru străpungerea gheții în vederea pescuitului. (din fr. ressort).
Răzlog 1, răzlogi, s.m. (Reg.) 1. Scândură groasă de brad. 2. Stâng. 3. Strungă, arc. (din sl. razlogă). Răzlog 2, răzloguri, s.n. (Înv.) Sfat, consiliu.
Război 1, războaie, s.n. Conflict armat (de durată) între două sau mai multe grupuri, clase sociale sau state, pentru realizarea unor interese economice şi politice; răzbel. (Fig.) Ceartă; neînțelegere, vrajbă, gâlceavă. (din sl. razboj „ucidere, jaf“). Război 2, războaie, s.n. 1. Maşină de lucru folosită pentru confecţionarea ţesăturilor din fibre textile. 2. Unealtă casnică de țesut; argea, stative. (din bg., scr. razboj)
Rău 1, rea, adj. Care are însuşiri negative; lipsit de calităţi pozitive. (lat. reus). Rău 2, s.n. 1. Ceea ce aduce nemulțumire; neplăcere, neajuns; 2. Boală, suferință. 3. Ceea ce nu este recomandabil din punct de vedere moral.
Răţişoară 1, rățişoare, s.f. (Zool.) Răţuşcă. (din Raţă +ișoară). Răţișoară 2, s.f. (Entom.). Gen de insecte coleoptere lungi, brune cenușii, cu rostrul (organ bucal, trompă) lăţit, asemănător cu ciocul de rață, care atacă porumbul, sfecla, ovăzul etc. Rățișoară 3, s.f. (Bot., la pl.) Plantă erbacee perenă, cu rizom şi frunze lungi, cu tulpină scurtă, cu flori mari, albe, galbene sau violacee.
Rătăcit 1, s.n. Faptul de a (se) rătăci, rătăcire. (v. rătâci). Rătăcit 2, -ă, adj. i. Care a greşit drumul sau a pierdut direcţia; dezorientat. (Fig.) Care greșește prin purtări, prin altitudine; cu mintea întunecată. (Fig.) Despre ochi, privire) Care se uită în gol, fără o ţintă precisă; care exprimă nedumerire, nesiguranţă, tulburare, absenţă. 2. Care s-a pierdut, s-a înstrăinat de ai săi; răzleţit.