Răşchiat 1, râșcbhiaturi, s.n. Rășchiere. (v. râșchia). Răşchiat 2, adj. (despre fibre textile) Depărtat pe răşchitor; împrăştiat.
Răsură 1, răsuri, s.f. (Rar.) Răzătură. (din Ras +-ură). Răsură 2, răsuri, s.f. 1. (Bot.) Măceş. 2. (Entom.) Larvă de efemeră (et.nec.) Răsură 3, râsuri, s.f. Cotă adiţională la dări, în Ţările Române, în sec. XVIII — XIX, din care se făcea plata dregătorilor. (et.nec. Cf. rade).
Răsuflător 1, -oare, adj. (Rar) Care înlesneşte respirația. (din răsufla +-tor). Răsuflător 2, s.n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere internă.
Răsturnător 1, s.f. (Reg.) Cormană. (din răsturna +-tor). Răsturnător 2, s.n. 1. Dispozitiv folosit la laminare pentru a executa operaţia de răsturnare a blocurilor, a lingourilor etc. 2. Dispozitiv care serveşte la răsturnarea vagonetelor din mină, în scopul golirii lor. (din răsturna +-t0r).
Răstoc 1, răstoac, s.n. (Reg.) |. Amânare, păsuire. 2. Zi de odihnă (pentru soldați). Răstoc 2, răstoace, s.n. (Reg.) Fluier.
Răspunde 1, vb. III. A da un răspuns la o întrebare sau la cuvintele adresate de cineva. (lat. respondere). Răspunde 2, vb. III. (Fig.) A satisface. Răspunde 3, vb. III. (Înv.) A se potrivi, a corespunde. Răspunde 4, vb. III. A avea comunicație cu…, a străbate până la… Răspunde 5, vb. III. A da socoteală, a fi responsabil, a-și lua răspunderea pentru faptele sale sau ale altcuiva, a garanta pentru cineva. Răspunde 6, vb. III. (Înv.) A achita, a plăti o sumă de bani.
Răspânditor 1, s.m. Persoană care răspândește ceva, propagator. (din răspândi +-tor). Răspânditor 2, s.n. Maşină rutieră de lucru care servește la împărţirea și așternerea uniformă a materialelor necesare construcțiilor rutiere.
Răsfugi 1, s.m. Boală contagioasă a oilor și a caprelor, care se manifestă prin încetarea secreției lactate. (et. nec.) Răsfug 2, s.m. Antrax. Răsfug 3, s.m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu rămurele subțiri, verzi și aproape lipite de frunze şi cu flori galbene, întrebuințată în medicina populară ca medicament împotriva răsfugului.
Răscol 1, răscoale, s.n. Bară de lemn prevăzută la capete cu câte o gaură în care intră carâmbii de sus ai loitrelor carului. (din sl. raskoliă). Răscol 2, s.n. Ispol. Lopăţică, căuş de lemn pentru scoaterea apei din barcă. Răscol 3, s.n. (Pop.) Separare a oilor, toamna, la desfacerea stânii, pe fiecare proprietar în parte. Răscol 4, s.n. (Concr.) Dispozitiv de scânduri folosit pentru a separa oile.
Răsărit 1, răsărituri, s.n. 1. Faptul de a răsări. Trecere a unui astru la orizont; momentul apariției unui astru la orizon. (Spec.) Moment al zilei când răsare soarele. (Fig.) Inceputul unei ere sau al unei vieți noi. 2. Punct cardinal situat în partea orizontului de unde răsare soarele; est. 3. Țară, ținut așezat în direcția răsăritului față de un punct de reper dat; orient; (Colectiv) Popoarele dintr-un astfel de ținut sau dintr-o astfel de ţară. Răsărit 2, -ă, adj. 1. (despre plante) Încolțit. (despre copii) Care s-a dezvoltat mai mult; mai mare (cu puţin) decât alţi copii. 2. Care depășește măsura comună, obișnuită; (Fig.) mai deosebit, mai de seamă, valoros.
Rărițat 1, s.n. (Pop.) Lucrare a pământului cu rarița; răsturnare a brazdei în ambele laturi. Răriţat 2, -ă, adj. (Pop.) Care a fost lucrat cu rarița.
Rărit 1, s.n. Rărire. (v. răr). Rărit 2, -ă, adj. Mai puţin compact, cu elementele componente mai distanţate între ele. (v. rări).
Răposat 1, s.n. (Rar.) Răposare. (v. răposa). Răposat 2, -ă, adj. (Adesea subsantivat) Mort, defunct, decedat. (v. răposa).
Răpăit 1, adv. (Rar) Cu zgomote sacadate, scurte și dese. (v. răpăi). Răpăit 2, s.n. Faptul de a răpăi; zgomotul ploii, al grindinei etc. care cade pe o suprafaţă tare. Succesiune de lovituri ritmice, dese şi scurte, zgomot produs de astfel de lovituri. (v. răpăi).
Răntui 1, vb. IV. (Reg.) A strica, a distruge, a răvăși. Răntui 2, vb. IV. (Reg.) A trage, a smuci.
Răntăli 1, vb. IV. (Reg.) A face dezordine. Răntăli 2, vb.IV. (Reg.) A prăji, a face rântaș.
Rămas 1, -uri, s.n. Faptul de a rămâne într-un loc. (v. rămâne). Rămas 2, s.n. (Reg.) Prinsoare, rămășag. Rămas:, s.n. (Înv. ) Moștenire.
Răgilat 1, s.n. (Reg.) Faptul de a răgila (v. răgila). Răgilat 2, -ă, adj. (Reg. despre fire de in sau de cânepă) Tras pe ragilă.
Răgăduială 1, răgăduieli, s.f. (Reg.) Strânsură, agoniseală. Răgăduială 2, răgăduieli, s.f. (Reg.) Amânare, păsuire.
Răgădui 1, vb. IV (Reg.) |. A apuca, a (se) agăța, a agonisi. 2. A sări la cineva, a năvăli. Răgădui 2, vb. IV. (Reg.) |. A păsui, a amâna. 2. A poposi undeva după un drum lung.
Rădăcină 1, rădăcini, s.f. Parte a unei plante superioare prin care aceasta se fixează de sol și își adsoarbe substanţele hrănitoare; Rădăcină 2 (Pop.) Parte a plantei aflată în . pământ, indiferent de structura și funcţiile pe care le are. (din lat. radicina). Rădăcină 3, -ni, s.f. (Fig.) Origine, izvor, cauză. Rădăcină 4, s.f. Parte prin care un organ al corpului este fixat întrun ţesut. Rădăcina unui dinte. Rădăcina nasului. Rădăcină 5, s.f. (P. anal.) Partea de jos a unui zid, a unui munte etc.; bază, temelie. Rădăcină 6, s.f. Valoarea necunoscutei dintr-o ecuaţie; radical. Rădăcină 7, s.f. (Lingv.) Element al unui cuvânt, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun cuvintelor din aceeaşi familie şi care conţine sensul lexical al cuvântului; radical.
Răculeț 1, râculeți, s.m. (Zool.) Răcușor. (din rac +-uleţ). Răculeț 2, s.m. Plantă erbacee târâtoare cu flori albe-roșietice, al cărei rizom are proprietăți diuretice și depurative.
Răcoină 1, răcoine, s.f. (Reg.) Mică plantă erbacee târâtoare, cu flori mici, albe și cu rizom ce are proprietăţi diuretice; rocoțel. Răcoină 2, s.f. (Reg.) Pânză din care se fac saltelele.
Răcitor 1, -oare, adj. Care ajută la menţinerea unei temperaturi scăzute, care răceşte. (din râci +tor). Răcitor 2, s.n. Instalaţie folosită pentru răcirea sau menţinerea unei temperaturi scăzute a unei încăperi, a unei substanţe etc.
Răcit 1, s.n. Faptul de a (se) răci. (v. răci). Răcit 2, -ă, adj. 1. Care a devenit (mai) rece. 2. Bolnav de răceală. (v. răci)
Rază 1, raze, sf. 1. Linie dreaptă după care se propagă lumina; traiectorie luminoasă. 2. Zonă luminoasă; lumină, strălucire. 3. (Fig.) Licărire, pâlpâire, semn slab, indiciu vag de… (lat. radia = radius). Razi 2, s.f. (Fiz.) Radiaţie. Raze X (sau Roentgen) = unde electromagnetice cu lungimi mult mai mici decât acelea ale luminii. Rază 3, s.f. |. Distanţa de la centrul unui cerc (al unei sfere) până la orice punct de pe circumferința lui (sau de pe suprafața sferei). 2. Distanța până la care se exercită o acţiune în jurul centrului de unde pornește. Rază 4, s.f. (Reg.) Ramificație a coarnelor cerbului.
Raz 1, razuri, s.n. Rangă. (din scr. raz). Raz 2, s.n. Unealtă formată dintr-o bară rotundă și scurtă de otel, cu tăiș lățit şi ascuţit la un capăt, folosită de tâmplari, dulgheri etc.
Raţionare 1, raționări, s.f. Acțiunea de a judeca raţional. Raţionare 2, raționări, s.f. Acțiunea de a face rații.
Raţionaliza 1, vb. I A judeca, a gândi raţional. 2. (Rar) A raţionaliza. (cf. rațiune, după it. razionare, fr. raisonner). Raţionaliza 2, vb. I A supune unui consum dirijat prin norme. (fr. rationner) Raţionaliza 3, vb. 1 (Mat.) A transforma o expresie algebrică ce cuprinde o extragere de rădăcină într-o expresie echivalentă, fără radical. (din fr. rationalisation, rus. raționaliyirovat”).
Raţă 1, rațe, s.f. Nume dat mai multor specii de păsări domestice şi sălbatice, înotătoare, cu ciocul lat și turtit, cu trunchiul scurt și îndesat, și cu picioarele scurte, deplasate în partea posterioară a trunchiului (Anas). Raţă 2, s.f. Urinal. Raţă 3, s.f. (Art.) Numele unui dans popular, melodie după care se execută acest dans. (cf. alb. rosE, scr. raca).