Puș 1, puși, s.m. (Reg.) Ordonanță. Puș 2, puse, s.n. (Reg.) Claie, grămadă de coceni.
Purtat 1, s.n. 1. (Pop.) Fel, mod de a se îmbrăca; port. 2. Utilizare, întrebuințare. 3. Conduită, purtare, comportare. (v. purta). Purtat 2, -ă, adj. (despre îmbrăcăminte) Uzat, vechi. (despre oameni) Umblat (prin lume); cu experiență. Purtat 3, -ă, (s.f., art.) Numele unui dans popular din Ardeal; melodie după care se execută acest dans.
Purpură 1, purpure, s.f. Culoare roșie închisă. 2. Materie colorantă roșie închisă spre violet (extrasă în vechime dintr-o moluscă, iar astăzi preparată pe cale sintetică). 3. Stofă scumpă vopsită cu purpură (2); haină (domnească) făcută dintr-o astfel de stofă; hlamidă. (din lat. purpura). Purpură 2, purpure, s.f. Boală caracterizată prin apariţia unor erupții hemoragice subcutanate. (din fr. purpura).
Purificat 1, s.n. Faptul de a (se) purifica. (v. purifica). Purificat 2, -ă, adj. Care a fost supus purificării.
Purice 1, -ci, s.m. Insectă mică fără aripi, care trăiește ca parazit. (lat. pulex, —icis). Purice 2, -ci, s.m., pl. Cuie foarte mici cu floare foarte mare, folosite la tapiţerie, cizmărie.
Purces 1, purcesuri, s.n. (Înv. şi pop.) 1. Plecare, pornire la drum 2. Începere, început, origine, naştere. (v. purcede). Purces 2, -easă, adj. (Înv.) 1. Care pleacă, care porneşte. 2. Care îşi are originea, care provine din…
Purcea 1, s.f. Numele unui joc de copii. Purcea 2, -ele, s.f. Scroafă tânără. (lat. porcella).
Pur 1, puri, s.m. Plantă erbacee cu frunze lungi și înguste şi cu flori purpurii, dispuse în umbele. (lat. porrum). Pur 2, -ă, adj. 1. Care nu conţine elemente străine; curat, neamestecat. 2. Nealterat, neviciat; (Fig.) Nepătat, neprihănit. Veritabil, autentic. 3. (despre voce, sunete) Limpede, cristalin. (din lat. purus, fr. pun).
Pupuiat 1, -ă, adj. (Reg. despre animale) Cu pete, pestriţ. Pupuiat 2, -ă, adj. (Reg.) 1. Ascuţit, țuguiat 2. (despre păsări) Moţat, cu moţ.
Pupoi 1, pupoaie, s.n. (Pop.) Sărut zgomotos și grosolan. (din pup +-0i). Pupoi 2, pupoaie, s.n. (Reg.) Lipie.
Pupilă 1, pupile, s.f. Persoană minoră aflată sub tutela sau în grija cuiva (altul decât părinţii). (din fr. pupille, lat. pupiilus). Pupilă 2, 1. Deschizătură rotundă în mijlocul irisului, prin care se face adaptarea vederii în funcție de luminozitate, de distanţă etc.; lumina ochiului. (din fr. pupille, lat. pupilla).
Pupilar 1, -ă, adj. Care aparține pupilei, care se referă la pupilă, de pupilă. (din fr. pupillaire). Pupilar 2, -ă, adj. (Livr.) Care aparţine pupilului, privitor la pupil. (din fr. pupillaire, lat. pupillaris).
Pupăză 1, pupeze, s.f. 1. Pasăre insectivoră migratoare, cu penaj pestriţ, cu ciocul lung și curbat și cu o creastă de pene mari, portocalii, în vârful capului. 2. (Fig., fam.) Persoană flecară. Femeie îmbrăcată sau fardată strident; (P. ext.) Femeie de moravuri uşoare. (cf. alb. pupeze). Pupăză 2, s.f. (Reg.) Colac (în formă de pasăre sau de cuib de pasăre).
Pupă 1, pupe, s.f. Partea dinapoi a unei nave. (din fr. poupe). Pupă 2, pupe, s-f. (Zool.) Nimfă; crisalidă. (din lat. pupa „fetița“). Pupă 3, vb. a pupa, tranz. și refl., ind.pz, pers. 3, sg. și pl.: „Peo corabie, doi pisoi stau la pupă: nu se pupă,… “(Grete Tartler, Filatelie).
Pup 1, pupi, s.m. (Reg.) 1. Boboc de floare. 2. Mugur. 3. (Fig.) Copil mic. 4. (În sintagma) Pupul făinii = partea cea mai bună din făină. 5. Pată mică. Pup 2, pupi, s.m. (Reg.) 1. Cocoașă. 2. Numele dat unor preparate alimentare făcute din făină (colac, gogoașă, franzelă etc.) 3. Bucată de prescură, 4. Bucată de aluat, 5. Prună uscată în pom, 6. Nume de plante (zbârciog, bobonci, maghiran). Pup 3, pupi, s.m. (Pop. şi fam.) Sărut. (din pupa, derivat regresiv). Pup 4, pupuri, s.n. (Reg.) Numele unor aglomerări de obiecte care seamănă cu o cocoașă (claie) stog de grâu, moț, conci etc.
Puntiţă 1, -țe, s.f. Dimutiv al lui punte. (din punte +-iţă). Puntiță 2, -țe, Interval aflat între găurile ţevilor, la o placă tubulară a unei căldări de aburi.
Punguit 1, -ă, adj. (Reg.) Prost cusut, de mântuială. Punguit 2, -ă, adj. (Reg.) Zgârcit, avar, harpagon.
Punghinit 1, s.n. (Reg.) Punghineală. Punghinit 2, -ă, adj. (Reg.) Care lucrează cu migală; mocoșit.
Pungaci 1, pungaci, s.m. (Reg.) Hoţ. Pungaci 2, -ce, adj. (Înv.) 1. (despre obiecte) Care înțeapă, care împunge 2. (Reg., despre vite) Care are năravul de a împunge.
Punct 1, puncte, s.n. 1. Semn grafic mic şi rotund, asemănător cu 0 înțepătură de ac, folosit ca semn de punctuație, pentru a indica pauze între propoziţii sau fraze independente, pentru prescurtarea unui cuvânt sau care se pune deasupra literei „i“, „j“ etc. (din lat. punctum). Punct 2, s.n. Moment, stadiu, fază, etapă de dezvoltare. Punct 3, s.n. (În sintagma) Punct tipografic = unitate de măsură pentru lungime, folosită în tipografie, egală cu 0, 376 mm.
Punci 1, punciuri, s.n. Băutură făcută dintr-un amestec de rom sau alte băuturi alcoolice cu zahăr, lămâie, portocale etc. și diverse mirodenii. (din engl., fr. punch). Punci 2, punciuri, s.n. Aptitudinea unui boxer de a executa lovituri puternice, decisive; lovitură puternică, decisivă aplicată adversarului de un boxer. (din engi., fr. punch).
Pul 1, s.n. Piesă la jocul de table. (din fr. poule) Pul 2, s.m. Monedă divizionară în Afganistan, valorând a suta parte dintr-un afgan. (din fr. pul. cuv. iranian).
Puit 1, s.n. (Reg.) 1. Operaţie agricolă de rupere a puilor plantelor crescuti din rădăcini. 2. Împreunare a animalelor pentru a face pui, pentru a se înmulți; împerechere. Puit 2, -ă, adj. (Reg. despre cai) Care are o pată albă pe crupă.
Puișor 1, puișori, s.m., (2, 3) puișoare, s.n. |. s.m. Diminutiv al lui pui; puiuleţ, puiuţ. Puișor 2, -oare, s.n. |. Doniţă mică. Puișor 3, -ori, s.m. Pernă mică, care se aşază sub cap (peste o pernă mare); puiuț. Puișor 4, puișori, s.m. (Reg.) Veche monedă austriacă de argint, care a circulat și în Ţările Române; pui.
Pui 1, pui, s.m. |. (de obicei urmat de determinări care indică specia) Pasăre, de la ieșirea din ou până la maturitate. 2. (Spec.) Pui de găină, carnea gătită a acestei păsări. 3. (P. gener.) Orice animal de la naștere până la maturitate. 4. Ou sau larvă de insectă. 5. Copil. (din lat. pulleus = pullus). Pui 2, s.m. 1. Plantă, puiet; ramură tânără care crește din rădăcina sau tulpina unei plante; mlădiță, lăstar. Pui 3, (Pop.; la pl.) Cusătură decorativă măruntă în formă de cruciulițe pe pieptul, pe poalele și pe mânecile cămășilor țărănești. (Reg.) Puncte de altă culoare pe fondul unei țesături; picăţele. Pui 4, s.m. Ambarcaţie mică cu vâsle, folosită pentru anumite servicii la bordul vaselor mai mari. Pui 5, interj. (de obicei repetat) Strigăt cu care se cheamă puii (12) sau alte păsări de curte. Pui 6, pui, s.m. Puișor 2. (din scr. pulja).
Puhăi 1, vb. IV. (Reg.) A stnga foarte tare, puternic. Puhăi 2, vb. IV. (Reg.) A pocni din puhă (din bici).
Puhă 1, pube, s.f. (Reg.) Bucaltă de pânză răsucită, înnodată la un capăt (sau la ambele) folosită întrun joc de copii: de-a puha. Puhă 2, puhe, s.f. (Reg.) Perucă.
Pufă 1, s.f. (Reg. în sintagma) pufa calului = numele unui burete. Pufă, s.f. (Reg.) Pâclă, ceață.
Puf 1, interj. (Onomatopee). Cuvânt care imită zgomotul produs de o suflare bruscă, de o persoană care fumează, de căderea unui corp pe o suprafață moale etc. Puf 2, pufuri, s.n. | Pene foarte scurte și moi care acoperă corpul puilor și, pe unele părți, al păsărilor adulte. 2. Perișori fini şi moi care cresc pe obrazul oamenilor; început de barbă şi de mustață. 3. Peri scurți şi moi Care acoperă unele fructe sau semințe. Puf 3, pufuri, s.n. Mic obiect de toaletă care serveşte la pudrat. (din sl. *pubhu, bg. pub). Puf 4, pufuri, s.n. Scaun scund, fără spătar, de formă cilindrică, capitonat sau făcut din material plastic umplut cu aer. (din fr. pouf).
Publicistică 1, adj. De publicistică sau de publicist. (cf. germ. publizistich) Publicistică 2, s.f. Totalitatea publicaţiilor dintr-un anumit interval de timp; ocupaţie, activitate de publicist.