Prăsit 1, s.n. Prăsire. (v. prăs). Prăsit 2, -ă, adj. (despre animale) Reprodus, înmulțit. (v. prăs:).
Prăjit 1, s.n. Faptul de a (se) prăji. (v. prâji). Prăjit 2, -ă, adj. 1. (despre alimente) Supus acţiunii focului (în grăsime încinsă) pentru a fi mâncat; ars (din cauza expunerii prea îndelungate la foc); 2. (Rar, despre vegetaţie) Uscat, îngălbenit, pârjolit.
Prădat 1, s.n. Prădare. (v. prăda). Prădat 2, -ă, adj. Jefuit, devastat, furat (de bunuri de preț).
Praștie 1, praștii, s.f. l. Veche armă de piele cu două sfori, cu care se aruncau pietre asupra dușmanului; (azi) jucărie făcută dintr-una sau două fâșii de elastic la capătul cărora se leagă o bucată de piele, de cârpă etc. în care se pune o pietricică spre a fi azvârlită. 2. Aruncătură cu prașştia; distanţa pe care o străbate o piatră azvârlită cu praștia. (din sl. – prăsta). Praştie 2, s.f. Frânghie, funie care se leagă de leucă ori de capătul osiei unei căruţe și de care se prinde un cal lăturaș. Frânghie sau căpăstru de care se ţine un cal pentru a-l dresa.
Prapur 1, prapuri, s.m. 1. Steag ostăşesc din Ţările Române, prins de obicei în vârful unei lănci; flamură; (P. ext.) Materialul steagului descris mai sus. 2. Steag bisericesc purtat la procesiuni sau la alte solemnități religioase. (din sl. praporă). Prapur 2, s.m. (Pop.) Membrană care invelește diferite organe interne ale corpului, în special stomacul și intestinele; peritoneu.
Pragilă 1, prăgili, s.f. (Reg.) Plavie. Pragilă 2, prăgili, s.f. (Reg.) Cătare la pușcă.
Practicabil 1, -ă, adj. 1.Care se poate aplica în practică. 2. Pe unde se poate umbla, merge; accesibil. (cf. fr. practicable, germ. praktikabel). Practicabil 2, s.n. (Teatru) Element de decor format dintr-un podium mobil pe care se fixează mai multe scânduri, servind pentru a căpăta înălțimea dorită în scenă și pe care se poate circula. (Cinem.) Platformă pe care se instalează camera de luat vederi şi proiectoarele. (cf. fr. practicable).
Povarnă 1, poverne, s.f. (Reg.) 1. Instalaţie rudimentară pentru fabricat rachiu sau spirt; velniță. 2. Fabrică. (din sl. povarinja „bucătărie“. Povarnă 2, s.f. (Reg.) 1. Acoperiș înclinat al colibei de la stână.
Poţoc 1, poțoci, s.m. (Reg.) Şobolan, guzgan. Poţoc 2, poţoace, s.n. (Reg.) Scândurică ce se pune sub piciorul mesei să nu se mişte.
Poţoală 1, poțoale, s.f. (Reg.) Puşti; țânc. Poţoală 2, poțoale, s.f. (Reg.) Bucată de lemn în formă de triunghi, care se aşază între acoperiş și căpriori, pentru a ridica streașina casei.
Potroci 1, vb. IV. (Reg., despre alimente) A pune prea multă sare. Potroci 2, vb. IV. refl. (Reg.) A deveni amar.
Potroc 1, potroace, s.n. (Pop.) 1. (la pl.) Măruntaie de pasăre. 2. Ciorbă din măruntaie de pasăre. Potroc 2, s.n. (Reg., în expr.) A băga în potroc = a ascunde ceva bine. Potroc 3, -oacă, adj. (Înv., despre lovituri) Care este foarte tare, foarte puternic.
Potroacă 1, potroace, s.f. (la plural) Ciorbă din măruntaie de pasăre, acrită cu borș sau cu zeamă de varză; măruntaie de pasăre cu care se prepară această ciorbă. Potroacă 2, s.f. (Reg.) 1. Plantă erbacee medicinală; țintaură, fierea pământului. 2. Albăstriţă. 3. Ghinţură. 4. Vinariţă. 5. Ghizdei. (din rus. potroh, magh. patroh). Potroacă 3, potroace, s.f. (Reg.) 1. Vin acru, băutură cu gust rău. 2. Mâncare prea acră sau prea Sărată. (din rus. potrob, magh. patroh).
Potrivit 1, s.n. Potrivire; aranjare, așezare. (v. potrivi). Potrivit 2, -ă, adj. |. Care are însușiri comune cu altcineva sau cu altceva; care se armonizează cu cineva sau cu ceva asemenea; 2. Corespunzător (scopului urmărit), adecvat, nimerit; (adverbial) Conform cu…, în concordanță cu…, în raport cu…; Bine ales; indicat; 3. Aranjat, așezat, întocmit, meşteşugit; Moderat, temperat, de mijloc, acceptabil. (v. potrivi).
Potricală 1, potricale, s.f. (Reg.) Fotografie. Potricală 2, potricale, s.f. (Înv. şi reg.) l. Unealtă de oţei cu vârful ascuţit, cu care se fac găuri în curele, la opinci, la urechile oilor etc. 2. Gaură făcută cu această unealtă.
Potorel 1, potorei, s.m. (Reg. compus) Potorei albi = floare de colţ. Potorel 2, potorele, s.n. (Reg. mai ales la pl.) Tăiţei în formă de pătrăţele.
Potiraș 1, potirașe, s.n. 1. Diminutiv al lui potir 2. Mică plantă erbacee cu flori albstre-violete, răspândită în regiunile muntoase (soldanelja-major). (din potir +-aș). Potiraș 2, s.m. Poteraș.
Potiri, potire. 1. Cupă de metal (prețios) cu gura largă (și cu marginile răsfrânte); (P. ext.) conținutul acestei cupe. (Spec.) Pahar de aur sau de argint, cu picior, în care se păstrează cuminecătura la biserică. (din s]. potiri). Potir 2, s.n. Parte a unei flori alcătuită din corolă şi caliciu.
Poticnit 1, s.n. Faptul de a (se) poticai. (v. poticni). Poticnit 2, -ă, adj. (Rar) Care se poticnește |. Împiedicat (la mers) – (Fig,, despre vorbe, vorbire etc.) Articulat, spus cu greutate, cu Întreruperi etc. (v. poticni).
Potici 1, s.f., pl. (sg. potică) (Reg.) Farmacii. Potici 2, s.f., pl. (Reg.) Flori de câmp.
Potică 1, potici, s.f. (Reg.) Un fel de leasă, de gard cu nuiele, care serveşte la construcția pereţilor la casele țărănești. Potică 2, potici, s.f. (Reg.) Farmacie. (din magh. potika). Potică 3, s.f. v. Potecă.
Potea 1, s.f. (Reg.) Potecă. Potea 2, s. (Reg.; în loc adv.) De-a potea = pe degeaba, de pomană.
Potcovit 1, potcovituri, s.n. Acțiunea de a potcovi și rezultatul ei, Potcovire, potcoveală. (v. potcovi). Potcovit 2, -ă, adj. (despre animalele de tracțiune) Care are potcoave; cu potcoave. (v. potcovi).
Poștie 1, poștii, s.f. (Reg.) Alică de dimensiuni mari, poș. (cf.magh. posta). Poștie 2, s.f. v. poștă.
Poștărie 1, poştării, sf. (Înv.) Corvoadă pe care o îndeplineau țăranii în serviciul de transporturi cu poştalionul; poștărit. Poștărie 2, poștării, sf. (Înv.) Alergătură încoace şi încolo.
Poştă 1, poște, s.f. 1. Instituţie publică ce asigură primirea, transportul și distribuirea scrisorilor, telegramelor, mandatelor poștale şi coletelor, local în care se află această instituție. 2. Corespondenţa primită, expediată sau distribuită în aceeași zi sau într-o perioadă dată. Factor poștal. (cf. magh. posta). Poștă 2, s.f. Serviciu de transport pentru călători (Și corespondenţă), cu diligența, folosit înainte de introducerea căilor ferate; vehicul folosit de acest serviciu; diligenţă, poștalioa. Loc de popas, han așezat pe parcursul unui drum, unde călătorii care foloseau poșta găseau vehicule de transport în comun sau cai de schimb. Poștă 3, s.f. Unitate de măsură a distanțelor folosită în trecut, egală cu aproximativ 20 km; (P. gener.; fam.) Distanţă mare nedeterminată. Îl. Poştă 4, s.f. Bucată de hârtie unsă cu grăsime, care se lipeşte pe talpa unui om adormit și care apoi se aprinde pentru a-l speria. Poștă 5, s.f. Echipă de hamali pentru încărcarea vapoarelor acostate la chei. Poștă 6, s.f. var. a lui poștie, s.f (Reg.) Alică de dimensiuni mari. (cf. magh. posta).
Poștalion 1, poștalioni, s.m. (Înv.) 1. Cal fotosit lao diligenţă. 2. Surugiu sau vizitiu de diligenţă. Poştalion 2, poștalioane, s.m. (Înv.) 1. Trăsură trasă de mai mulţi cai, diligență, caleaşcă.
Poșidic 1, poșidici, s.m. (Înv. şi reg.) Droaie, mulțime, gloată (în special, de copii sau de animale mici). (din magh. posadek). Poşidic 2, -ici, s.m. (Înv. şi reg.) 1. Copil mic, slab dezvoltat. 2. Tânăr. 3. Persoană pipernicită. 4. Om de nimic.
Poș 1, poșuri, s.n. (Înv. şi reg.) 1. Turban ușor de mătase neagră, brodată cu fir. 2. Basma, tulpan; broboadă. Poș 2, poșuri, s.n. (Reg.) |. Alică mijlocie sau mare, folosită la vânătoare 2 (la sg.) Glonţ de vânătoare, cartuș.
Postelnică 1, postelnice, s.f. (Reg.) Bufniţă. Postelnică 2, postelnice, s.f. (Reg.) Bucată de lemn de 25 cm lungime, prevăzută cu trei găuri, folosită la sania sau căruciorul cu care se transportă lemne de foc.