Popoaie 1, s.f., pl. (sg. popoaie) (Înv. şi reg.) Preoteasă. Popoaie 2, s.n., pl. (sg. popoi) (Reg.) 1. Mălai subțire copt în spuză. 2. Pâine mică de forma unei turtițe.
Popire 1, popiri, s.f. (Pop şi fam.) Preoţire, hirotonisire. Popire 2, popiri, s.f. (Reg.) Proptire a ceva cu ajutorul popilor, stâlpilor.
Popici 1, popici, s.m. (Reg.) Butucul cu trei ramificații alcătuind scaunul vârtelniței. Popici 2, s.m. pl. (Reg., popică sg.) Preot tânăr și fără experiență.
Popic 1, popice, s.n. 1. (La pl.) Joc distractiv la care se folosesc nouă bucâți de lemn cilindrice, fasonate la strung) 2. (și la sg.) Fiecare dintre cele nouă piese ale jocului. 3. Popicărie. Popic 2 popice, s.n.Piesă mică de lemn folosită ca proptea în construcţia tunelurilor.
Popi 1, s.m. (sg. popă) |. (Pop. şi fam) Preot creştin ortodox. 2. (Reg,, la pl.) Crăiţă. 3. (Reg., la pl.) Zbârciog. (ciupercă comestibilă). Popi 2, vb. IV. 1. (Pop. și fam) A (se) preoți, a (se) hirotonisi, 2. (Înv.) A călugări. Popi 3, s.m. (Sg., pop). l. Stâlp, par, proptea. 2. Grămadă de snopi sau mânunchi de plante, așezate în picioare ca să se usuce; căpiță. Popi 4, vb. IV. (Reg.) A propti Cu popi.
Popârţac 1, popârțaci, s.m. (Reg.) Preot; popă tânăr fără experiență. Popârţac 2, popârțace, s.n. (Reg.) 1. Par, prăjină, cu diferite întrebuințări. 2. Cârlig aninat de o creangă de care te prinzi cu mâinile şi te legeni.
Popânzac 1, popânzaci, s.m. (Reg.) 1. Şoarece. 2. (Adv.) Ca un popânzac. 3. Sperietoare de păsări 4. (Fig.) Om leneș, 5. (Fig.) Faţă grasă, umflată. Popânzac 2, popânzace, s.n. (Reg.; mai ales la pl.) Muşuroi format din rogoz și alte plante de baltă; plavie.
Popândeţ 1, popândeți, s.m. (Reg.) Numele a două specii de rozătoare: a) şoarece de câmp, b) popândău. (din popândău). Popândeț 2, popândețe, s.n. (Reg.) Spenietoare de păsări, momâie, popândău. (din popândâu).
Popă 1′, popi, s.m. 1. (Pop.) Preot. (din sl. popă). Popă 2, s.m. 1. Numele uneia dintre cărţile de joc, care are imprimată pe una dintre părți o imagine asemănătoare cu a unui rege; rigă, crai, rege. 2. Nume dat celei mai mari piese de la jocul de popice. Popă 3, s.m. Nume dat snopului care se pune în vârful clăii.
Pop 1, popi, s.m. 1. Stâlp care susține un planșeu, un acoperiș, o Streașină etc., la casele țărănești. 2. Mănunchi de cânepă, de in etc., aşezat vertical pentru a se usca. (din bg. pop). Pop 2, subst. (Cuv. engl.) (Şi adjectival, în sintagma Muzică pop). Formă de muzică uşoară din repertoriul varietăților.
Pontă 1, s.f. (Biol.) Totalitatea ouălor depuse de o femelă. Depunerea ouălor de către păsări în cuib, de artropode și unii viermi, sau a icrelor de către peşti. (din fr. ponte – pondre = a oua). Pontă 2, s.f. Cel care joacă contra bancherului (2) (la ruletă Sau la bacara). (din fr. ponte).
Pontator 1, -oare, s.m., f. Persoană care înregistrază prezența muncitorilor la locul de muncă sau calitatea și cantitatea produselor efectuate de aceștia într-un anumit interval de timp. (din ponta +-tor). Pontator 2, pontatori, s.m. Persoană care pontează bani la jocurile de noroc; ponti, pontaș 2.
Pontaș 1, pontași, s.m. (Înv.) Țăran, clăcaş. (din pont +-a$). Pontaș 2, pontași, s.m. (Înv.) Pontator. (din ponta +-a$).
Pontaj 1, s.n. Faptul de a ponta (1); pontare. Fișă de pontaj = document în care se înregistrează prezența la lucru. (cf. fr. pointage). Pontaj 2, s.n. Operaţie destinată a restabili circulația arterială obliterată.
Ponta 1, vb. |. A înregistra, a marca prezența muncitorilor la locul de muncă. (din fr. pointer). Ponta 2, vb. |. A miza o sumă de bani la un joc de noroc. (din fr. pointer). Ponta 3, vb. |. (despre câinii de vânătoare). A se opri în loc pentru a adulmeca sau a aținti vânatul; A pironi Cu privirea, a aținti animalul urmărit. (din fr. pointer).
Pont 1, ponţi, s.m. (La unele jocuri de noroc) Pontator. (din fr. ponte). Pont 2, ponturi, s.n. L. 1. (Fam.) Aluzie răutăcioasă, ironie, împunsătură. 2. (În limbajul jucătorilor de de cărți) Numele uneia dintre cărțile de joc (considerată de obicei cu cea mai mare valoare); (P. ext.) Prilej favorabil (la joc). Il. (Înv.) 1. Punct (în spaţiu sau în timp), limită. 2. Articol, paragraf dintr-o lege, dintr-un statut, dintro convenție; (P. ext.) legea, statutul etc. respectiv. Condiţie de învoială agricolă impusă țăranilor în trecut. 3. Problemă sau parte a unei probleme în discuție; idee, principiu care stă la baza unei discuţii, punct. (din magh. pont).
Ponosi 1, vb. IV, (Pop.) 1. A (se) uza; a (se) degrada. 2 (Înv. și reg.) A bârfi, a calomnia, a defăima. 3. A (se) murdări, a (se) mânji. 4 (Refl.; despre fața omului) A se urâţi.(din sl. ponositi). Ponosi 2, vb. IV. (Reg.) 1. A-i pri. 2. A suporta, a răbda.
Pompă 1, pompe, s.f. Mașină de forță sau aparat compus de obicei dintr-un cilindru cu piston, mane-vrate cu mâna sau acţionate me-canic, folosite pentru a deplsa sau a comprima un fluid. Spec. (de obicei cu determinarea „de apă“) Aparat de pompare adaptat mai ales la puțuri, (P. ext.) Cișmea din care apa curge prin apăsare pe un mâner legat la rândul său de un aparat de pompare. (din fr. pompe). Pompă 2, pompe, s.f. |. Alai, suită, cortegiu plin de fast, sărbătoresc; (P. ext.) Fast, strălucire, splendoare. 2. (În sintagma) Pompe funebre = întreprindere care se ocupă cu pregătirea și cu efectuarea înmormântărilor. (din lat. porzpa, ft., pompe).
Pomet 1, pometuri, s.n. Grădină sau livadă cu pomi fructiferi. (Cu sens colectiv) Mulţime de pomi fructiferi. (din lat. pometurm). Pomet 2, pometuri, s.n. (Cu sens colectiv) Mulţime (sau varietăi) de fructe. (din poamă).
Pomeni 1, vb. IV. ]. A aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenționat) vorba despre cineva sau despre ceva. A se menţiona lucruri, fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generaţie în geperaţie; a se aminti, a se cita. (din sl. pominăti). Pomeni 2, vb. IV. A ţine minte, a-și aduce aminte, a-și aminti. (Înv. şi pop.) A aniversa, a comemmora, a sărbători. Pomeni 3, vb. IV. 1. A apuca să vezi ceva (important), a trăi în timpul unui eveniment sau într-o anumită perioadă. 2. A vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situaţie. A se afla, a se vedea (pe neașteptate) în fața cuiva sau a Ceva care provoacă surpriză sau uimire, ori într-o situație neașteptată, Pomeni 4, vb. IV. (În ritualul creștin) A rosti numele cuiva în cadrul unui serviciu religios, pentru a atrage harul divinității asupra lui, pentru a obține iertarea păcatelor lui etc. Pomeni 5, vb. IV (Pop.) A (se) trezi din somn.
Pomar 1, pomari, s.m. (Reg.) Vânzător de struguri. Pomar 2, pomare, s.n. (Reg.) Loc unde se păstrează fructele în timpul iernii sau unde se usucă fructele.
Polușcă 1, poluște, s.f. (Reg.) Ploşniţă. Ă Polușcă 2, poluște, s.f. (Înv.) Veche monedă rusească divizionară de aramă, care a circulat în Țările Române în prima jumătate a sec. XIX.(din rus. poluska).
Pologar 1, pologari, s.m. (Reg.) Persoană care întoarce, împrăștie și adună fânul cosit; pologaș.(din polog +-ar). Pologart, pologare, s.n. (Reg.) 1. Secure mecanică 2. Greblă la secerătoarea nelegătoare, care dă pologul jos de pe masa mașinii.
Polog 1, poloage, s.n. 1. (Pop.) Cantitate de iarbă (sau de alte plante) cosită dintr-o singură mişcare de coasă; mănunchi de fân sau de grâu secerat (care urmează să fie adunat sau legat în snopi). 2. (Reg.) Întoarcere sau împrâștiere a fânului cosit (pentru a se usca). 3. (Reg.) larbă bună de cosit. (din bg., scr. polog). Polog 2, poloage, s.n. 1. Țesătură țărănească groasă (impermeabilă), lucrată din lână, din in sau din cânepă și folosită ca cergă, pătură, așternut etc. Polog 3, poloage, s.n. Baldachin. (din sl. podlogu, rus. polog).
Poloboc 1, poloboace, s.n. (Pop.) Butoi. Epitet dat unui om gras. (et. nec.). Poloboc 2, s.n. Nivelă cu bulă de aer.
Polmă 1, polme, s.f. (Reg.) Mistrie. Polmă 2, polme, s.f. (Reg.) Minge.
Poliţă 1, polițe, s.f. Suport de scândură fixat orizontal pe un perete, într-un dulap etc., pe care se țin diferite obiecte. Obiect de mobilier prevăzut cu asemenea suporturi. (din sl. polica). Poliţă 2, polite, s.f. 1. (În sistemul financiar) Act prin care o persoană dispune debitorului ei să plătească o sumă de bani unei alte persoane sau la ordinul acesteia; trată. 2. (În sintagma) Poliţă de asigurare = document emis de către o instituție de asigurare, prin care aceasta certifică încheierea unui contract de asigurare a vieții sau a bunurilor materiale ale cuiva. (din it. polizza).
Polip 1, polipi, s.m. Nume generic dat animalelor celenterate de forma unui săculeț și cu gura înconjurată de tentacule, care trăiesc fixate. (din fr. polype). Polip 2, s.n. Tumoare benignă care se formează pe unele mucoase.
Polinie 1, -ii, s.f. (Bot.) 1. Masă formată din grăunţe de polen aglomerate. 2. Organ floral format din unirea staminelor la fanerogame. (din fr. pollinie). Polinie 2, -ii, s.f. Canal navigabil printre ghețurile marine. (din fr. polynie).
Poligon 1, poligoane, s.n. (Geom.) Suprafață plană mărginită de mai multe segmente de linii drepte, numite laturi. (din fr. polygone) Poligon 2, s.n. 1. (Uneori cu determinarea „de tragere“) Teren special amenajat în cuprinsul căruia se fac exerciții şi se execută trageri cu arme de foc. 2. (Sport) Loc special amenajat pentru probe de trageri cu arma sau cu pistolul sau pentru exerciţii de tragere cu arma de vânătoare. 3. Teren amenajat pentru deprinderea conducerii autovehiculelor.