Policie 1, s.f. (Reg.) 1. Polei. 2. Chiciură. Policie 2, s.f. (Reg.) Copil mic care face ghidușii.
Polfăit 1, s.n. (Reg.) Polfăială. Polfăit 2, -ă, adj. (Reg.) 1. Care mănâncă încet, molfăind în gingii. 2. Care poartă luleaua în gură în timp ce fumează. 3. Care vorbește cu greutate.
Polen 1, (Rar) Polenuri, s.n. (Bot.) Pulbere de obicei galbenă, constituită din grăuncioare microscopice produse de anterele staminelor. (din fr. pollen, germ. Pollen) Polen 2, s.m. (Reg.) Pelin.
Poleleu 1, polelee, s.n. (Reg.) Coșuleţ, coşărcuță. Poleleu 2, polelee, s.n. (Reg.) Fel de a se prezenta, ținută, aspect.
Poleit 1, s.n. Poleire. (v. polei). Poleit 2, -ă, adj. Acoperit cu un strat subțire de metal prețios sau cu un praf de bronz, făcut să strălucească. (fig.) Învăluit într-o lumină strălucitoare (aurie sau argintie). (v. polei).
Polei 1, s.m. (Reg.) Plantă asemănătoare cu busuiocul, ce creşte prin luminișurile pădurilor, busuiocu-cerbilor. Polei 2, s.m, pl. (Reg.) Nume dat unor fiinţe supranaturale din basme. j Polei 3, poleiuri, s.n. Strat subțire de gheță, provenit din ploaie sau din topirea zăpezii. (Reg.) Promoroacă, chiciură. (din polei, derivat regresiv).
Polcuţă 1, polcuțe, s.f. (Reg.) Dans popular originar din Boemia, cu ritm sprinten, vioi, puternic marcat și cu mici salturi. (din polcă +-uță). Polcuţă 2, polcue, s.f. (Reg.) Poala unei cămășuţe țărănești.
Polcă 1, polci, s.f. (Reg.) Haină femeiască de stofă (căptușită sau îmblănită), de diferite lungimi, croită pe talie, care se poartă la țară. (din rus. pol’Ka „poală a hainei“). Polcă 2, polci, s.f. Numele unui dans popular originar din Boemia, în ritm Viu, sprinten care, în a doua jumătate a sec. XI, a devenit unul dintre cele mai cunoscute dansuri de bal; melodie după care se execută acest dans. (din fr., rus. polka).
Polarizator 1, -oare, adj. Care polarizează. (cf. fr. polarisateur). Polarizator 2, s.n. Polarizor. (din germ. Polarisator).
Pol 1, poli, s.m. 1. Fiecare dintre cele două puncte situate la capetele axei de rotație a pământului și în care se reunesc toate meridianele geografice; (P. ext.) Regiunea din jurul acestor două puncte. 2. (Mat.) Fiecare dintre cele două puncte în care un diametru al sferei intersectează sfera. 3. (Fiz.) Fiecare dintre cele două puncte sau regiuni ale unui corp opuse una celeilalte din punct de vedere al unei anumite proprietăți. 4. Zonă a miezului feromagnetic al unui circuit magnetic pe unde fluxul magnetic principal sau cel util trece din materialul feromagnetic în aer, sau invers. 5. Parte componentă a unei mașini electrice care contribuie la magnetizarea circuitului magnetic al mașinii. 6. Piesă a unei pile galvanice care stabilește contactul cu circuitul exterior. 7. (Fig.) Fiecare dintre punctele, situaţiile etc. aflate la două extremități opuse. (din fr. pâle, lat. polus). Pol 2, poli, s.m. Monedă de meta] sau de hârtie valorând 20 de lei, care a circulat în ţara noastră; douăzeci de lei. Nume dat mai multor monede rusești și franțuzești (de aur) care au circulat în Țările Române în sec. XIX; napoleon. (din rus. po). Pol 3, subst. (Înv.) Jumătate (dintr-un întreg, dintr-o unitate). (din sl. polă).
Pojar 1, s.n. Boală contagioasă (la copii), caracterizată prin apariția unor pete roşii pe piele; rujeolă. (din sl. pozaru). Pojar 2, pojaruri, s.n. 1. (Înv. şi reg.) Foc mare; incendiu. (Fig.) Lumină purpurie a zorilor sau a amurgului. Căldură mare, arșiţă. (Fig.) Înflăcărare, ardoare, patos; pasiune, patimă.
Poivă 1, adv. (Reg.) Împotrivă, contra. Poivă 2, poive, s.f. (Reg.) 1. Pânză impermeabilă pentru acoperit mașini; prelată. 2. (în sintagmă) Poivă lucitoare = muşama.
Pogoni 1, vb. IV. (Înv.) A goni, a alunga. Pogoni 2, vb. IV. (Înv.) A măsura cu pogonul.(din pogon).
Poduţ 1, poduțuri. (Iht.) Scobar. (din magh. paduc). Poduţ 2, poduţuri, s.n. Podeţ. (din pod + -uț).
Podușcă 1, poduști, s.f. (Înv. și reg.) |. Canal de scurgere a unei ape, folosit adesea pentru irigații. 2. Galerie subterană. 3. Pod mic peste un râu.(din pod +-ușcă). Poduşcă 2, poduști, s.f. (Reg.) 1. Bară sau șină de fier folosită ca sprijin la osia carului sau a căruței, pentru a-i mări rezistența. 2. Lemn scurt folosit Ja transportul buștenilor.
Podoimă 1, podoime, s.f. (Reg.) 1. Bârnă de sprijin pe care stă capătul de jos al fusului care învârtește piatra alergătoare a morii de apă. 2. Piesă de sprijin pentru manivela care transmite mișcarea roții la joagăr. Podoimă 2, podoime, s.f. (Reg.) 1. Persoană urâtă. 2. Om leneș. Podoimă 3, podoime, s.f. (Înv. și reg.) Pretext, motiv.
Podit 1, s.n. Podire. (v. podi). Podit 2, -ă, adj. (despre încăperi) Cu pardoseală; (despre străzi) Pavat (cu scânduri). (v. podi).
Podiș 1, podișuri, s.n. Formă complexă de relief, de mare întindere, aproape plană, situată la o altitudine relativ ridicată și străbătută de văi prelungi. (din pod +-iș). Podiș 2, s.n. (Reg.) Podeţ.
Podărit 1, podărituri, s.n. (Înv. și pop.) |. Taxă care se încasa pentru trecerea peste un pod; 2. Dare care se percepea de la cei care posedau sau aveau în folosinţă un pod umblător. (din pod +-ărit). Podărit 2, podărituri, s.n. (Înv.) Ocupaţia podarului.
Pod 1, poduri, s.n. 1. Construcție de lemn, de piatră, de beton, de metal etc. care leagă între ele malurile unei ape sau marginile unei depresiuni de pământ, sus ținând o cale de comunicaţie terestră (șosea sau cale ferată) și asigurând continuitatea căii peste un obstacol natural sau artificial. (din sl. podu). Pod 2, s.n. (În practicile religiei creștine ortodoxe) Bucată de pânză îngustă și lungă care se aşterne din loc în loc pe parcursul unui cortegiu mortuar. Pod 3, s.n. Spaţiul dintre acoperiș și planșeul superior al unei clădiri. Pod 4, s.m. (Reg.) Scobar. Pod 5, s.n. (P. anal.) (În sintagmele) Podul mâinii = dosul mâlnii. Podul palmei = partea interioară a palmei, de la încheietura cu antebraţul până la degete. Pod$, s.n. Lucrare protetică dentară, metalică sau mixtă, folosită ca metodă terapeutică.
Pocuţi, pocuțuri, s.n. (Reg, ) Pachet mic, ghem mic; pacheţel. Pocuț, s.n. (Reg.) Mustaţă mică.
Pocriș 1, pocrișuri, s.n. (Reg.) 1. Capac de lut pentru oala cu lapte pus la prins 2. (Înv.) Acoperișul casei 3. Coviltir 4. (Inv.) Cergă. 5. Farfurioară pentru ceașcă. 6. Vârsog. Pocriș 2, s.n. (Reg.) Lapte foarte acru, pocreală.
Pocos 1, pocoși, s.m. (Reg.) Cotoarele care rămân după cositul ierbii. Pocos 2, pocoasă, adj. (Reg.) Miţos.
Pocit 1, s.n. (Pop.) Boală cu deformaţii fizice, hemoragie, epilepsie. (v. poci). Pocit 2, -ă, adj. (Reg., despre un teren) Închis, împrejmuit cu pocii.(v. poci).
Pocie 1, pocii, s.f. (Reg.) 1. Arac, 2. (la pl.) Par cu care se împrejmuiește un loc 3. Momâie, sperietoare. Pocie 2, pocii, s.f. (Reg.) 1. Om pocit, pocitanie.
Poc 1, pocuri, s.n. (Reg.) Boală a cailor manifestată prin umflături la picioare. . Poc 2, pocuri, s.n. (Reg.) Nuia. Poc 3, pocuri, s.n. (Reg.) Favorit. (pe obraz). Poc 4, interj. Redă un sunet înfundat (onomatopee).
Poașcă 1, poaște, s.f. (Reg.) Vin de proastă calitate; poșircă. Poașcă 2, poaște, s.f. (Reg.) Pieptar sau cojoc din piele de oaie de calitate inferioară; cojoc vechi
Poartă 1, porți, s.f. 1. Deschidere amenajată într-un zid, într-un gard etc. în care s-au prins cu balamale tăblii de lemn, de fier etc. pentru a permite accesul din interior și invers; deschizătură împreună cu tăbiița, cu balamalele etc.; tăblia care închide deschizătura. Intrare într-o cetate sau într-un oraș. Regiune periferică din jurul unui Oraș, al unu: tinut, al unei țări: margine, hotar. (Fig.) Cale de acces, posibilitate de a realiza ceva, mijloc, 2. Usă la intrarea principală a unei clădiri; (P. ext.) Casă, gospodărie. 3. Arcul pe care îl formează o conductă de aer comprimat traversând galeria unei mine. (lat. porta). Poartă 2, s.f. Cadru format din două bare verticale unite la capătul de sus printr-o bară orizontală (de care se prinde o plasă), instalat pe terenurile de sport, în care se urmărește introducerea mingii sau a pucului la unele jocuri sportive (fotbal, handbal, hochei etc.). Poartă 3, s.f. Vale îngustă prin care o apă își deschide trecerea între două șiruri de munți, pas, trecătoare, defileu. Loc îngust între pereţii de stâncă ai vârfurilor de munte, prin care se trece pe alt versant. Poartă 4, s.f. (Înv.; în epoca suzeranității turcești asupra Țărilor Române) Reședința, curtea sultanului sau a…
Poarcă 1, poarce, s.f. |. (Pop.) Scroafă. 2. (Reg.) Minge, bilă 3. (Reg.) Vrană la butoi. (lat. porca), Poarcă 2, poarce, s.f. (Reg.) Pălărie sau căciulă uzată.
Poane 1, s.f., pl. (Înv.) Pleavă. Poane 2, s.f., pl. (Reg.) Necazuri, supărări, neplăceri.