Primul dicționar de omonime în limba română
Pioncănit 1, pioncâănituri, s.n. (Reg.) 1. Strigăt caracteristic curcilor. 2. Voce sau vorbire cu glas subţire 3. Vorbire înceată, 4. Vedere slabă, 5. Mocoşire. Pioncănit 2, -ă, adj. (Reg.) 1. Slab, topit (de boală, de bătrâneţe) 2. Care merge greu 3. Care are vedere slabă.
Pioncăit 1, pioncăituri, s.n. (Reg.) 1. Strigăâtul curcilor. 2. Voce sau glas subțire. 3. Vedere slabă. 4. Migală. Pioncăit 2, – ă, adj. (Reg.) 1. Slab, topit de boală sau de bătrâneţe; fără putere, fără vlagă. 2. Care merge greu. 3. Care are vedere slabă.
Piocit 1, piocituri, s.n. (Reg.) 1. Piuit 2. Voce sau vorbire cu glas subțire, pițigăiat. 3. Vorbire înceată, slabă, stinsă. Piocit 2, -ă, adj. (Reg; despre oameni) Care vorbește subţire, pițigăiat 2. Care vorbește încet, slab.
Pintenog 1, -oagă, adj. (despre animale). Cu pete de altă culoare (de obicei albe) în partea inferioară a picioarelor. (din sl. pontonogu). Pintenog 2, -oagă, s.f. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu flori galbene ca lămâia.
Pin 1, pini, s.m. Arbore din familia pinaceelor, înalt până la 40 de m., cu frunze persistente în formă de ace lungi, cu scoarța roșcată și lemnul rezistent. (lat. pinus). Pin 2, pini, s.m. (Reg.) Sondă rudimentară lungă, la capătul căreia e fixat un mic cilindru de tablă, deschis la ambele capete, cu care pescarii iau probe de mâl de pe fundul apei. Pin 3, -i, s.m. (Electron.) Termina 1 al unui circuit integrat. Pin 4, pini, s.m. (Reg.) Ac cu gămălie.
Pilug 1, -ă, (Reg.) Gol puşcă, sărac. Pilug 2, piluge, s.n. (Reg.) 1. Pisălog (de la piua de postav). 2. Unealtă casnică de pisat; pisălog 3. Băţ lung, rotund şi gros pentru zdrobit boabele în piuă 4. Picior, proteză de lemn a unui picior $. (Fam., în expr.) A tunde pilug = a tunde până la piele. (cf. piuă). Pilug 3, pilugi, s.m. (Reg.) păpădie.
Pilotaj 1, s.n. 1. Ştiinţa şi tehnica de a conduce o (aero)navă, o locomotivă etc.; pilotare. (din fr. pilotage). Pilotaj 2, s.n. Încetinire a mersului unui tren sau al unei nave din cauza nesiguranței parcursului. Pilotaj 3, s.n. Construcţie hidrotehnică alcătuită din piloți 2 bătuți în albia unui curs de apă flotabil, servind la dirijarea plutitului liber. (din fr. pilotage).
Pilot 1, piloţi, 1. Persoană calificată care conduce în mod efectiv o aeronavă. 2. Persoană calificată care manevrează cârma unei nave (mai ales în regiunile în care navigația este dificilă). 3. Persoană care conduce sau ajută la conducerea unor vehicule feroviare prin locuri dificile. (din fr. pilote). Pilot 2, piloţi, s.m. Stâlp de lemn, de oţel sau de beton (armat) fixat în pământ (vertical sau înclinat) pentru a transmite la straturile de teren rezistent greutatea construcţiilor de deasupra sau pentru a consolida terenul; stâlp de susținere. (din fr. pilote).
Pilos 1, -oasă, adj. (Pop.; despre fiinţe) Tare, puternic, rezistent; (P. ext.) Răbdător,; tenace. (pi/ă +0s) Pilos 2, -oasă, adj. (Anat.) Care aparține părului, privitor la păr; care are păr. (din fr. pileux, lat. pilosus, -a).
Pilit 1, s.n. Pilire. (v. pili). Pilit 2, -ă, adj. (despre obiecte dure, de obicei metalice) A justat, fasonat, finisat prin aşchiere cu pila. (v. pili). Pilit 3, -ă, adj. (Fam.) Beat, ameţit de băutură, cherchelit.
Pilier 1, s.n. Porţiune de zăcământ făcând parte dintr-o exploatare delimitată de lucrări miniere sau de accidente tectonice şi subîmpărțită în panouri. (din fr. pilier). Pilier 2, s.m. (Sport) Fiecare dintre înaintaşii din prima linie la rugby, care, în îngrămădeală, îl susţine pe talonar. (din fr. pilier).
Pili 1, vb. IV. A netezi, a ajusta suprafața unui obiect cu ajutorul pilei. (din pilă). Pili 2, vb. IV. (Fam.) |. A se ameţi de băutură, a se îmbăta (puţin). (din ţig. pilo).
Pilă 1, pile, s.f. 1. Unealtă de oţel de forme variate, brăzdată de crestături şi folosită la ajustarea suprafeţelor unor piese dure. 2. Ustensilă asemănătoare cu pila (1), folosită pentru netezirea şi rotunjirea unghiilor (după tăierea lor). (din sl. pila). Pilă 2, pile, s.f. 1. Generator de curent electric continuu, fără piese mobile, care transformă în energie electrică diverse forme de energie (chimică, termică, luminoasâ). Pilă atomică = reactor nuclear. (din fr. pile). Pilă 3, s.f. Picior de pod. Pilă 4, s.f. Favor, protecţie, sprijin.
Pilace 1, adj. f. (m. pilaci) (Reg. şi fam.; despre oameni) Care se îmbată des; beţiv. (din pili + -aci). Pilace 2, s.n., pl. (sg. pilac) (Reg.) Bici cu coadă scurtă.
Pil 1, piluri, s.n. (Reg.) 1. Cravaşă făcută din nuiele subțiri de salcie împletite 2. Bici cu coadă scurtă; gârbaci, biciuşcă 3. Pisălog. Pil 2, piluri, s.n. (av) Pilulă. Pil 3, interj. Strigăt cu care vânătorul îndeamnă câinele să se arunce asupra vânatului. (din fr. pille).
Pietruit 1, s.n. Pietruire. (v. pietrui). Pietruit 2, -ă, adj. (despre drumuri, şosele etc.) Acoperit cu piatră. (v. pietrui).
Pietrar 1, pietrari, s.m. 1. Muncitor calificat care prelucrează piatra (pentru construcţii); cioplitor în piatră. (Înv.) Sculptor. Muncitor care pietruieşte drumul. (Reg.) Zidar. (din piatră +-ar). Pietrar 2, s.m. Peşte răpitor în formă de fus de culoare galbenă pe aripioare și brună spre coadă, care trăiește în apele dulci adânci cu fundul pietros sau nisipos. Pietrar 3, s.m. (Ornit.) Pietroşel sur.
Piesă 1, piese, s.f. 1. Parte demontabilă a unei maşini, a unui mecanism, a unui instrument, a unei construcții; organ de maşină sau element component al unui mecanism, instrument, aparat etc. (din fr. piece). Piesă 2, s.f. Operă literară compusă în formă de dialog și destinată reprezentării pe scenă; operă dramatică. Piesă 3, s.f. Compoziţie muzicală.
Pieptănat 1, s.n. Pieptănare. (v. pieptăna). Pieptănat 2, -ă, adj. |. (despre păr, barbă etc.) Descurcat, netezit, aranjat sau curăţat cu pieptenele; (despre oameni) Cu pârul descurcat, netezit, aranjat sau curățat (cu pieptenele) 2. (despre fibre textile) Trecut prin dinţii unor piepteni (pentru a îndepărta impurităţile, a alege fibrele de cea mai bună calitate etc.). (v. pieptâna).
Picurit 1, s.n. (Reg.) Burniţă, picureală. Picurit 2, -ă, adj. (Reg.) 1. Pestriţ. 2. (despre ouă) Încondeiat.
Picurat 1, s.n. Faptul de a picura. Picurat 2, -ă, adj. (Rar) Acoperit cu picături. (v. picura).
Picur 1, -ă, adj. (Reg.) Pestriţ. Picur 2, variantă a lui pic, picuri, s.n. Ciocan de abataj. (din germ Pick (hammer)).
Picnic 1, s.n. Masă, petrecere (în aer liber) cu contribuţia tuturor participanţilor. (din engl. picNic, Cf. fr. pique-nique). Picnic 2, -ă, adj. (Biol.) Picnomorf (cu trunchi îndesat și membre subțiri). (din fr. pycnique).
Picior 1, picioare, s.n. Fiecare dintre cele două membre inferioare ale corpului omenesc, de la şold până la vârful degetelor, şi fiecare dintre membrele celorlalte vieţuitoare care servesc ja susţinerea corpului și la deplasarea în spațiu. (lat. petiolus). Picior 2, s.n. Veche unitate de măsură având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru. Picior 3, s.n. Unitate ritmică a unui Vers, compusă dintr-un număr fix de silabe lungi şi scurte sau accentuate şi neaccentuate.
Pichirisi 1, vb. IV. refl. Înv.) A se simţi atins, jignit; a se formaliza (de ceva), a se supăra (în urma unei jigniri). Pichirisi 2, vb. IV. (Reg.) 1. A chema puii la mâncare 2. A vorbi repede, neînțeles.
Pichiri 1, interj. (Reg., adesea repetat) 1. Cuvânt care imită strigătul bibilicii. 2. Cuvânt cu care se cheamă puii mici 3. Cuvânt care imită o vorbire sau o discuţie pretențioasă, neînţeleasă. (Onomatopee). Pichiri 2, s.n. (Reg.) Un fel de covor de lână.
Pichet 1, s.n. Numele unui joc de cărți. (din fr. piquet). Pichet 2, s.n. Țesătură deasă de bumbac, de mătase sau din fire sintetice, având pe una din feţe un desen geometric în relief. (din fr. piqu€). Pichet 3, pichete, s.n. 1. Subunitate destinată să facă siguranța trupelor în timpul marșului sau în staționare. 2. Denumire dată în trecut unor subunități de grăniceri. (din fr. piquet, germ. Pikett, rus. piket). Pichet 4, picheți, s.m. Țăruş care se înfige în pământ pentru a marca un traseu, locul de plantare a unui arbore etc.
Picher 1, picheri, s.f. (Ornit., reg.). Biblică. (din pichiu, derivat regresiv). Picher 2, picheri, s.m. Personă care răspunde de buna întreţinere a unei porțiuni de cale ferată sau de șosea. (din fr. piqueur). Picher 3, pichere, s.n. Piesă la războiul de ţesut mecanic, aşezată la capetele suveicii, care servește la amortizarea mişcării suveicii. (Din germ. Picker).
Pică 1, s.f. (Pop.) Ură ascunsă, nemăsurată, ciudă, dușmănie, necaz, ranchiună. (cf. germ. Pike). Pică 2, pică, s.f. (la jocul de cărți) Una dintre cele patru culori, reprezentată printr-un vârf de lance de culoare neagră. (din germ. Pik, fr. pique). Pică 3, s.f. (Reg.) 1. Câţă, bibilică, pichere. 2. Material textil cu buline, asemănător penelor bibilicii. Pică 4, pice, s.f. 1. (Înv.) Lance. 2. (Reg.) Unealtă cu care se cojesc copacii tăiaţi.
Picat 1, s.n. Faptul de a pica. (v. pica). Picat 2, -ă, adj. (Înv. și pop.) Pătat, murdărit (cu ceva care a picat). (v. pica).