Umblător 1, umblători, (Înv.) Ostaș dintr-un corp de curieri ai domnilor moldoveni, pentru Polonia şi Ucraina. (din umbla +-tor). Umblător 2, -oare, adj. (Rar) Care umblă. Pod umblător. Bac. (din umbla +-tor).
Umblătoare 1, umblători, s.f. Compartiment dintr-o mină subterană amenajat pentru circulaţia ersonalului. Umblătaore 2, umblători, s.f. (Pop.) Closet (rudimentar)
Umblat 1, s.n. Umblare, mers; cutreierare; (despre drumuri) Frecventat, circulat. Umblat 2, -ă, adj. (despre oameni) Care a fost prin multe locuri și a văzut multe lucruri (acumulând o bogată experienţă de viaţă.
Umblare 1, -ări, s.f. Deplasare, „mers; cutreierare, colindare, umblat. (v. umbla). Umblare 2, -ări, s.f. (Reg.) Păţanie, întâmplare.
Umăr 1, umeri, S.m. Parte a corpului omenesc prin care se leagă braţele de trunchi. (din lat. humeIUS). Umăr 2, umere, s.n. Umeraş. (din lat. humerus).
Ulei 1, -ie, s.n. 1. (Reg.) Ştiubei pentru albine. 2. Trunchi de copac scorburos folosit la țară pentru păstrarea unor lucruri; (P. ext.) Vas făcut dintr-un lemn scobit. Ulei 2, s.n. ]. Lichid gras de provenienţă vegetală, animală sau minerală, insolubil în apă şi mai ușor decât aceasta, folosit în alimentaţie (ulei comestibil), în industrie (ulei mineral) etc. 2. (Arte plastice) Culoare preparată pe bază de ulei (1) vegetal, folosită în pictură. (din sl. olej). Ule 3, s.n. Pictură executată cu astfel de culori.
Uitat 1, s.n. Acţiunea de a se uita; uitătură, privire. (v. uita). Uitat 2, -ă, adj. Care a dispărut din amintire, neglijat, părăsit. (v. uita).
Uita 1, vb. 1. A pierde din memorie, a nu-și mai aduce aminte, a nu şti (mai) nimic. 2. A scăpa din vedere, a omite; a nu ţine seamă de… 3. A lăsa undeva (din distracţie, din nebăgare de seamă) ceva sau pe cineva care trebuia luat. (lat. oblitare). N Uita 2, vb. A-şi îndrepta privirea spre cineva sau ceva pentru a vedea, a privi. 2. (La imperativ, cu valoare de interjecţie, în forma uite) lată 1 iacă 1 vezi 1.
Uiegar 1, uiegare, s.n. (Reg.) Dulap în care se păstrează sticle şi vase; blidar. (din uiagă +-a0). Uiegar 2, uiegari, s.m. (Reg.) Fabricant sau vânzător de sticle. (din uiagă +-ar).
Udătură 1, -ri, s-f. Udare, stropire; umezeală. (din uda + -ătură). Udătură 2, s.f. (Pop. şi fam.) Băutură (alcoolică).
Udat 1, s.n. Udare. (v. uda). | Udat 2, adj. Muiat în apă, stropit cu apă; ud. (v. uda).
Ud 1, -ă, adj. Pătruns, îmbibat de apă sau stropit cu apă sau cu alt lichid. (din uda, derivat regresiv). Ud 2, s.n. Urină.
U 1, s.m. (Invar.) A douăzeci şi şasea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă: vocală închisă, rotunjită, din seria posterioară. U 2, interj. (Adesea prelungit sau repetat) 1. Exciamaţie care exprimă surpriză, indignare, regret etc. 2. (Însoţit de „iu“) Strigăt care însoțește chiuiturile. 3. Cuvânt care redă urlatul unor animale (mai ales al lupului), şuierul trenului etc.
Țușcă 1, fuști, s.f. (Şi în sintagma oaie țurcană) Varietate de oaie înrudită cu oaia țurcană. (et. nec.) | Țușcă 2, s.f. 1. Basma răsucită și înodată la unul din capete, folosită la un joc distractiv. (P. ext.) Jocul însuși. 2. (În expr.) A se face țușcă = a se îmbăta, Țușcă 2, s.f. (Reg.) Ardei mic, iute; ciușcă. (et. nec.; cf, ciușcă).
Țurcă 1, urcă, s.f. Beţişor ascuţit la ambele capete, cu care se joacă copiii, încercând să-l arunce cât mai departe cu ajutorul altui băț mai lung; jocul la care se folosește acest beţișor. (cf. ucr., rus. curka). Țurcă 2, s.f. Căciulă mare şi miţoasă făcută din blană de oaie țurcană. (cf. ţurcan). Țurcă 3, s.f., art. Obicei popular, constând dintr-un dans specific, care are loc la sărbătorile de Crăciun şi Anul Nou.
Țurcan 1, țurcani, s.m. Om de la munte care se ocupă cu creşterea oilor ţurcane. (din țurcan 2). Țurcan 2, -ă, adj. (despre lână) Lungă, groasă și aspră; (despre oi) Cu lâna groasă, lungă și aspră. (din țurcă +-an).
Ţop 1, interj. 1. Exclamaţia care însoțește o săritură, o mişcare bruscă. 2. Exclamaţie care se rostește la sosirea cuiva sau la intervenţia neașteptată a cuiva. (onomatopee). Țop 2, fopi, s.m. (Înv. ) Zuluf: (P.ext.) Coadă împletită. Panglică ingustă pe care și-o împletesc fetele în cosițe. (din săs. Tsop = zopf).
Țol 1, țoli, s.m. Unitate de măsură pentru lungimi, egală cu 25,4 mm. (din germ. Zoil). Țol 2, foluri, s.n. (Pop.) Țesătură groasă de lână (mai rar de cânepă) folosită la ţară ca pătură sau covor. (din ngr. ts6li, tsili).
Țoi 1, țoi, s.m. (Ornit.; reg.) Țiclete. Ţoi 2, țoiuri, s.n. Păhărel în formă de sticluţă, din care se bea ţuică. Conţinutul unui asemenea pahar.
Țoc 1, interj. (Fam.) Cuvânt care imită zgomotul produs de un Sărut sau de supt. (onomatopee). Ţoc 2, Țocuri, s.n. Scaun special pe care se așază pieptenele de dărăcit.
Țiu 1, interj. (Mai ales repetat) Exclamaţie cu care se îndeamnă caii la mers. Țiu 2, țiuri, s.n (Reg.) 1. Unealtă de fier în patru muchii, ascuțită ca O daltă, folosită în dulgherie. 2. Târnăcop de oţel de formă specifică folosit de mineri (et.nec).
Țipirig 1, s.n. Clorură de amoniu. (cf. scr. caparika). Țipirig 2, s.m. (Bot,, reg.) Pipirig.
Ţipa 1, vb. |. 1. A striga cu glas tare (de durere, de spaimă). A vorbi cu glas ridicat, manifestându-şi nemulțumirea, enervarea; a se răsti. (despre animale) A scoate strigăte specifice, ascuţite. 2. (despre culori sau obiecte viu colorate) A fi strident, a face o impresie neplăcută; a bate la ochi. (et. nec.) Țipa 2, vb. 1. (Reg.) 1. A arunca, a azvârli. 2. A scoate, a da afară. A alunga, a goni. (var. a țâpa)
Ţintari, -e, s.n. Joc de societate la care se folosește un carton cu un desen special pe care jucătorii mișcă piese după anumite reguli; moară. (din țintă +-ar). Ţintar 2, -ri, s.m. (Ornit.) Inăriță.
Ținc 1, s.m. (var. a lui țânc, s.m.; din magh. cenk). 1. Copilaş. 2. Puiul anumitor animale. Ținc 2, ţincuri, s.n. Fiecare dintre proeminenţele tăiate la capete a două scânduri (alternând cu câte o scobitură) pentru a permite o îmbucare solidă în unghi a celor două scânduri. (din germ. Zinke).
Țimir 1, țimire, s.n. (Înv. și reg.) Emblemă care serveşte drept semn distinctiv unei familii nobile, unui oraş etc. (din magh. cimer). Ţimir 2, țimire, s.m. Denumire dată în evul mediu, în Țările Române, călăuzei şi însoţitorului oficial al unui străin, mai cu seamă de la hotare până la curtea domnească. (din magh. cimer).
Ţilindru 1, țilindre, s.n. (Pop.) Cilindru. Joben. (din germ. Zilinder) Țilindru 2, țilindri, s.m. (Pop.) Sticlă de lampă. (din germ. Zilinder)
Țiitoare 1, s.f. Concubină. (din ține +-ătoare). Țiitoare 2, s.f. Loc unde stă vânătorul la pândă; loc pe unde trece vânatul. Ă Țiitoare 3, s-f., adj. (Înv.) Care ține mult timp; durabil. (din ține +-ător).
Ţiglă 1, ţigle, s.f. Piesă de argilă, de sticlă, de mortar, de ciment, în formă de placă, folosită la învelit casele. (din scr. cigla). Ţiglă 2, s.f. (Reg.) Vergea de lemn sau de metal ascuţită la un capăt, în care se înfige carnea pentru a o frige; frigare. (cf. germ. Zacke).
Țigănuş 1, s.m. țigănuși. Diminutiv al lui țigan. (din țigan +-uș). Țigănuș 2, -i, s.m. Pasăre de baltă cu picioarele înalte, cu ciocul Jung și încovoiat în jos, cu spatele şi aripile negre, cu reflexe verzui şi albăstrii. (Plegadis falcinellus). (din țigan +-uș). Țigănuș 3, -i, s.m. Peşte răpitor cu corpul scurt și îndesat, de culoare închisă, stropit cu puncte negre (Umbra krameri). (din țigan +-UȘ).
