Indiană 1, indiene, s. f. Prăjitură umplută cu frișcă și acoperită cu glazură de ciocolată. [Pr.: -di-a-] – Cf. germ. Indianer [krapfen]. Indiană 2, f. mai ales art. Limba indienilor. /
Indian 1, indieni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Indiei sau este originară de acolo. ♦ (Impr.) Persoană care face parte din populația indigenă a Americii; amerindian. 2. Adj. Care aparține Indiei sau indienilor (1), privitor la India ori la indieni; indic. ♦ (Impr.) Care aparține populației indigene a Americii, privitor la această populație. ♦ (Substantivat, f.) Limba indiană. [Pr.: -di-an] – Din fr. indien. Indian 2, s. n. Țesătură de bumbac subțire și fină, albită, vopsită sau imprimată, din care se confecționează obiecte de lenjerie. [Pr.: -di-an. – Var.: indiánă s. f.] – Din fr. indienne.
Index 1, (1) indexuri, s. n., (2) indecși, s. m. 1. S. n. Listă alfabetică sau pe materii pusă la sfârșitul sau la începutul unei cărți sau apărută în volum separat, cuprinzând materiile, autorii sau cuvintele conținute în ea, cu indicarea paginilor (și a volumelor) unde se găsesc; indice (5). ◊ Index bibliografic = lucrare de îndrumare bibliografică, cuprinzând lista principalelor scrieri privitoare la o problemă, însoțită uneori de adnotări asupra conținutului lor. ◊ Expr. A pune la index = a) a trece o carte în lista cărților interzise; b) fig. (fam.) a socoti, a trata pe cineva ca nedemn, nevrednic sau primejdios. 2. S. m. Degetul arătător. [Acc. și: (2) indéx] – Din lat., fr. index. Index 2, Degetul arătător. [Pl. -exuri, (3, s.m.) -ecși. / cf. fr. index, lat. index].
Incisiv 1, -ă, adj. Pătrunzător, taios, mușcător. Stil incisiv. (din cisif). Incisiv 2, s.m. Fiecare dintre dinții lați, cu rădăcinile neramificate, aflați în planul anterior al arcadelor dentare, sus şi Jos, şi folosiți pentru tăierea alimentelor. (din fr. incisive).
Incident 1, s.n. |. Întâmplare neplăcută care survine într-o situaţie, în timpul unei activități. 2. Obiecţie, contestaţie accesorie la cauza principală a unul proces. in fr. incident). Incident 2, -ă, adj. (despre cuvinte, propoziţii). Intercalat între părțile unei propoziții sau ale unei fraze. 2. (În expr.) Rază incidentă = rază care atinge o suprafaţă întrit punct.
Impuls 1, -uri, s.n. Imbold, îndemn către o acţiune. (din lat. i sus). Impuls 2, -uri, s.n. (Fiz.) Mărime egală cu produsui dintre masa și viteza lui.
Imposibil 1, -ă, adj. Care nu e posibil, care nu se poate îndeplini, irealizabil; extrem de dificil, de greu. (despre oameni) Nesuferit, insuportabil. (n fr. impossible, i sibilis). Imposibil 2, s.n. Ceea ce e cu utință de realizat.
Importa 1, vb. |. A aduce în țară proprie mărfuri străine prin cumpărare sau prin schimb; Fig.) A adapta, a prelua obiceiuri, mode etc. străine. (din fr. importer). Importa 2, vb. Il. A prezenta importanță, interes pentru cineva.
Impermeabil 1, -ă, adj. Care nu Jasă să treacă prin el un fluid. (din fr. impermeable, lat. impermeabilis). Impermeabil 2, s.n. Manta, haină de ploaie confecționată din material impermeabil; fulgarin. (fr. impermeable, lat. impermea bilis).
Imperfect 1, -ă, adj. Lipsit de perfecțiune, cu defecte, cu lipsuri. (din fr. imparfaii, lat. imperfectus). Imperfect 2, s.n. Timp verbal care aparține modului indicativ şi care exprimă o acţiune din trecut, neterminată în momentul la care se referă vorbirea. (din lat. imperfectus).
Imperativ 1, -ă, adj. Care ordonă, poruncitor. (din lat. imperatvus). Imperativ 2, s.n. Necesitate categorică şi necondiționată; obligaţie. (fr. imperatif, lat. impefalivus).
Imobil 1, -ă, adj. 1. Care stă în nemişcare; neclintit, fix. 2. Justiţiar. (din fr. immobile, lat. immobilis). Imobil 2, imobile, s.n. Clădire, casă. (mai mare). (din fr. immeuble, modificat după lat. immobilis).
Im 1, s.m. (Reg.) 1. Murdărie; jeg. 2. Noroi, tină, glod. (lat. limus). Im 2, imuri, s.n. (Reg., înv.) Măsură de cereale.
Iuminat 1, s.n. Faptul de a (se) ilumina; Tehnica (producerii și a) răspândirii (artificiale). (v. ilumina). Iuminat 2, -ă, adj. 1. (despre o încăpere, o stradă, un oraş etc.). Luminat cu lumină artificială. 2. (Fig.) (despre faţă, ochi etc. sau despre oameni) Extrem de mulțumit, de fericit; (P. ext.) Inspirat.
lerbar 1, ierbare, s.n. Colecţie de plante uscate, presate între foi de hârtie (sugativă), păstrate în cutii sau în mape etichetate şi orânduite pe grupe sistematice, constituind un material pentru studiile de botanică; mapă specială în care se păstrează o astfel de colecție. (din iarbâ+-ar), lerbar 2, ierbare, s.n. Una dintre cele patru despărţituri ale stomacului rumegătoarelor.
Ideal 1, -ă, adj. 1. Care atinge perfecțiunea, perfect, desăvârşit. 2. Care ţine de domeniul ideilor, privitor la gândire, care există numai în mintea omului; spiritual, imaterial. (din fr. ideal, lat. ide Ideal 2, idealuri, s.n. Scopul suprem spre care se îndreaptă în mod conștient şi metodic năzuinţele şi activitatea creatoare umană în toate domeniile ei, gradul cel mai înalt şi mai greu de atins al perfecțiunii într-o direcţie. (din ft. ideal, lat. idealis).
lară 1, adv. Conj. (variantă a lui iar). Iară 2, s.f. (Reg.) Grâu de primăvar
Iar 1, adv. î. Încă o dată, din nou; iarăşi. 2. De asemenea, la fel. (et. nec.). Iar 2, conj. 1. (Adversativ) Dar, însă. 2. (Copulativ) Şi. Iar 3, iares.n. (Reg.) Braţ (crac) sec al unei ape curgătoare.
lapă 1, iepe, s.f. Femela calului. (lat. equa). lapă 2, iepe, s.f. Tălpig la războiul de ţesut.
Iacă 1, inter). 1. la 1, lată 1, vezi 1; Ascultă 1. 2. Deodată, pe neașteptate. 3. Exprimă mirare, contrarietate, protest. (din ia + câ). Iacă 2, sf. (Înv. și reg.) Bunică. (din ngr. ghiaghia, după bunică).
Iaca 1, s.f. (Înv.) Soi de tutun de cea mai bună calitate. (et. nec.) Iaca 2, iacale, s.f. (Înv.) Guler de haină femeiască; (În expr.) A feșteli (cuiva) iacaua = a face de ruşine (pe cineva). (din tc. yaka).
Ia 1, interj. 1.Cuvânt prin care se atrage atenția ascultătorului asupra unui îndemn care i se va adresa. 2.Îată! iacă! uite! vezi! ian! 3. Arată indiferența față de ceea ce urmează 4.Introduce un răspuns.(cf. bg. ja). Ja 2, vb. a lua, ind.pz, 3.sg; conj.pz.3; sg.; imperativ. 2.sg. : „Fata își ia lada în spate și se întoarnă spre casa părintească cu bucurie“. (Creangă); „Acești nelegiuiţi…î] silea să seia la trântă cu dânșii“ (Ispirescu); “De când in ai semănat, Boala-n oase mi-ai băgat; la, zău, coasa și-l cosește, De boală mă mântuiește“. (J. – Bârseanu). ”
Huţă 1, huțe, s.f. (Reg.) Scrânciob mic; leagăn de copii.(din huța, interj.) Huţă 2, huțe, s.f. (Reg.) Fiecare din fetele care gătesc mireasa, una din femeile care duc la mire cămașa acestuia.
Huruit 1, -ă, adj. (Reg.) Dărâmat, dărăpănat. (v. hurui). Huruit 2, s.n. Faptul de a (se) hurui; huruitură. (v. hurul).
Hurmuz 1, -uri, s.n. Mărgea de sticlă care imită mărgăritarul; (la plural) Şirag din astfel de mărgele. (din tc. Hormuz). Hurmuz 2, -i, s.m. Arbust decorativ cu flori roz-trandafirii, cu fructe albe de mărimea cireşelor, cultivat ca plantă ornamentală.
Hurcui 1, vb. IV. (Reg.) A căuta vânat. Hurcui 2, vb. IV. (Reg.) A vărsa (un lichid) dintr-o dată.
Hulubiţă 1, -țe, s.f. (Reg.). Porumbiță. Hulubiţă 2, -țe, s.f. Ciupercă comestibilă, cu pălăria divers colorată, cu gust dulce-acrişor și cu miros plăcut
Hulă 1, hule, s.f. (Pop.) Ocară, injurie, ponegrire, calomnie; blasfemie. (din sl. hula). Hulă 2, hule, s.f. Mișcare ondulatorie a suprafeţei mării, urmând după o furtună sau după o briză puternică care a bătut mult timp în aceeași direcţie; (P. ext.) Furtună pe mare. (din fr. houle). Hulă 3, hule, s.f. (Reg.) Surpătură de munte sau de deal; (P. ext.) drum printr-o scobitură de deal; drum care urcă pe o coastă foarte piezișă. (et. nec.).
Hui 1, vb.IV. (Reg, despre porci) A grohăi. (Onomatopee). Hui 2, vb.IV. (Reg.) A ocări, a certa, a cicăli. Hui 3, vb.IV. (Reg.) A răsuna, a vui. (Onomatopee).
Hudă 1, hude, s.f. (Reg.) Gaură, “părtură (în gard, în zid etc.) (cf. sl. hadu „cale, potecuţă“), Hudă 2, hude, s.f. (Reg.) Casă.