Hazna 1, -ale, s.f. Înv.) Clădire, încăpere în care se păstra un tezaur sau lucruri de preţ; vistierie. (din tc. hazne). Hazna 2, -ale, s.f. Bazin subteran de dimensiuni reduse, folosit pentru colectarea și decantarea apelor menajere.
Hat 1, haturi, s.n. (Reg.) 1. Fâşie subţire de pământ nearat. 2. Câmp nelucrat, țelină. 3. Matca apei. 4. Potecă, cărare. (cf. ucr. hat „Zăgaz’). Hat 2, baturi, s.n. (Înv.) Ordin sau decret ieşit din cancelaria sultanului; firman. Hat 3, haţi, s.m. (Înv.) 1. Taur. 2. Cal dobrogean.
Haşcă 1, s-f. (Reg.) Trunchi de copac găunos, copac bătrân, uscat şi găunos; buștean, buturugă. (cf.ucr. chaăca „tufiș”). Hașcă 2, s.f. (Înv.) Mic recipient la vechile arme de foc, în care se punea praful de puşcă.
Hart 1, interj. (Reg.) Semnal dat cailor să apuce la stânga. Hart 2, harturi, s.n. (Reg.) Latură, parte.
Harea 1, interj. (Reg) Strigăt cu care se îndeamnă boii la mers. Harea 2, s.f. (Înv.) Un fel de tarta groasă cu ape.
Haramini, -i, s.m. Hoţ de codru; om rău. (din tc. harami). Haramin 2, -i, s.m. Cal slab, bătrân şi netrebnic.
Harami 1, -uri, s.n. Vită slabă, mârțoagă, gloabă. (din te. haram ilicit“). Haram 2, s.n. Pradă, jaf.
Harait 1, haraituri, s.n. Zgomot produs de frecarea unui obiect de altul, de un mecanism stricat, de organele respiratorii bolnave etc. (v. hârân). Harait 2, -ă, adj. 1. (despre glas, vorbire, sunete), Care hârâie, hârâitor. 2. (despre mecanisme, obiecte etc.) Stricat, hodorogit, uzat.
Hap 1, interj. (Onomatopee). Cuvânt care imită zgomotul produs de apucarea sau de înghițirea rapidă a ceva. Hap 2, hapuri, s.n. (Pop. şi fam) Medicament preparat în formă de pastilă sau de cașetă, pentru a putea fi înghiţit ușor. (din tc. hap). Hap 3, hapuri, s.n., pl. (Reg.) Măcinătura de piatră din mine care se pune într-o ladă mare.
Hanţă 1, -ţe, s.f. Obiect de îmbrăcăminte uzat, zdrenţuit. (cf. ucr. hanca „mârțoagă“). Hanţă 2, s.f. (Reg.) Gură (care vorbește mult şi fără rost.
Han 1, bani, s.m. Titlu purtat, în evul mediu, de conducătorii multor ţări din Orient; Persoană care avea acest titlu. (din tc. han). Han 2, hanuri, Locul cu ospătărie unde se pot adăposti peste noapte drumeții (cu caii şi căruțele lor). (din tc. han).
Ham 1, interj. (Onomatopee). (de obicei repetat) Cuvânt care imită lătratul câinelui. Ham 2, hamuri, S.n. Ansamblu de curele sau de frânghii cu care se înhamă calul sau alte animale (de tracţiune) ia un vehicul. (din magh. ham). Ham 2, s.n. (Reg.; înv.) Coş de papură împletită în care se ducea mâncarea la câmp. Ham 3, s.n. (Reg., înv.) Casă mare, goală, nelocuită.
Halău 1, s.n. (Reg.) Crâsnic (de pescuit). (din magh. halo). Halău 2, s.n. var. a lui valău, s.n. Jgheab, de obicei scobit în trunchiul unui copac, din care vitele beau apă. Halău 3, s.n. (Reg.; inv.) Ceartă.
Hală 1, hale, s.f. 1. Clădire amenajată, cu instalaţiile necesare, unde se vând alimente (îndeosebi carne), piaţă acoperită. 2. Sală de dimensiuni foarte mari, amenajată ca atelier în fabrici, ca sală pentru manifestații sportive, culturale, pentru expoziţii etc. (din fr. halle, germ. Halle). Hală 2, hale, s.f. (Reg.) 1. Vijelie. 2. Monstru, dihanie, arătare. 3. (la pl.) Păsări de curte. (din scr., bg. hala).
Halat 1, -e, s.n. Haină lungă și largă care se poartă în casă. (din te., bg., rus. halat). Halat 2, -e, s.n. (Reg.) Unealtă, sculă.
Hait 1, interj. (Onomatapee). Exclamaţie care exprimă o surpriză, un sentiment de teamă, o poruncă, ideea unei mișcări repezi sau neașteptate. Hait 2, haituri, s.n. (Reg.) laz artificial creat prin colectarea, cu ajutorul unui baraj, a apelor de munte; Barajul cu care se deschide sau se închide acest iaz pentru a da drumul plutelor; (P. ext.) Unda de apă care duce plutele. (din ucr. hat).
Haihui 1, adj. şi s.m. (Înv.) Fluieră-vânt; derbedeu. (din tc. hayhay). Haihui 2, s.n. (Înv.) Destrăbălare. Haihui 3, adv. (Pop.) Razna, aiurea. .
Haidău 1, haidăâi, s.m. (Reg.) 1. Păzitor de vite mari, văcar. 2. Bătăuş, derbedeu. (din magh. hajt6 „mânător, gonaci“%. Haidău 2, s.n. (Reg.) Joc ţărănesc.
Hai 1, interj. 1.Cuvânt care exprimă un îndemn la o acţiune cu interlocutorul. 2.Vino 1 veniţi 1 Să mergem 1; Hai 2,(cuvânt care exprimă ideea unei înaintări încete sau anevoioase). 3. Exclamaţie care exprimă: regret, admiraţie, o întrebare. 4. (repetat) Ba bine că nu
Hahău 1, hahăi, s.ra. (Reg.) Om mare, gârbov, subțire, lung și prost. Hahău 2, habăuri, s.n. (Reg.) Băț gros; par.
Hac 1, hacuri, s.n. 1. (În expr.) A-i veni (cuiva) de hac = a găsi modalitatea, sistemul de a învinge, de a face inofensiv pe cineva sau ceva care supără, care provoacă nemulțumiri. (din tc. hak). Hac 2, hacuri, s.n. (Reg.) Un fel de cui de fier care se bate iarna pe talpa încălțămintei sau la potcoavele cailor, ca să nu alunece. (din ucr. hak). Hac 3, hacuri, s.n. (Reg., mai ales la pl.) Vreascuri, surcele. Hac 4, hacuri, s.n. (Reg.) Chip, modru; asemănare, pereche.
Habă 1, habe, s.f. (Reg.) Şezătoare; furcărie. Habă 2, s.f. (Reg.) Boală rea, bube rele; sifilis.
Gută 1, s.f. Boală provocată de depunerea sărurilor acidului uric în regiunea unor articulaţii, care se manifestă prin umflături ale arnticulaţiilor, însoțite de dureri violente; podagră. (din fr. goutte). Gută 2, s.f. (Reg.) Apoplexie; paralizie. (lat. gutta „picătură). Gută 3, gute, s.f. Fir subţire din material plastic, de care se leagă cârligul undiţei.(din engl. gut).
Gușter 1, -i, s.m. Specie de şopâriă de culoare verde. (din bg., scr. guster). Gușter 2, s.m. (Reg.) Gâtlej, esofag, omuşor. Gușter 3, s.m. (Pop.) Crup.
Gurist 1, s (Ir. şi fam.) Cântăreț de muzică ușoară, dizeur. (din gură +-ist). Gurist 2, -ă, adj. Care vorbeşte mult. (din gură +-is 2.
Gură 1, -ri, s.f. (Reg.) Tăiş. Gură 2, -ri, s.f. (Reg.) 1. Glas, Grai. 2 (Fig.) Scandal (din lat. gula)
grui 1 sms [At: ANON. CAR. / V: (reg) gruie2[1] / E: lat grus, -is] 1 (Orn; Trs) Cocor (Grus grus). 2 (Reg; lpl) Gâscă sălbatică. 3 (Reg; fig) Tânăr subțirel și drept Si: (reg) copuc. 4 (Reg; pan; fig) Copac tânăr, cu tulpina subțire și dreaptă. GRUI 2, gruiuri, s. n. (Reg.) 1. Pisc sau coastă de deal. 2. Deal mic; colină1, delușor, movilă. [Pl. și: gruie] – Et. nec. Grui 3, „cocor”. ◊ L. grus, gruis „cocor” > fr. grui-, engl. id. > rom. grui-. □ ~forme (v. -form), s. f. pl., ordin de păsări care trăiesc pe malurile apelor și pe cîmpie, cu corpul comprimat lateral, cu gîtul și picioarele lungi, din care fac parte cocorii.
GROS1, GROÁSĂ, groși, groase, adj., adv., s. n., s. m. I. Adj. 1. (Despre corpuri cilindrice) Care are diametrul sau circumferința mai mari decât dimensiunile obișnuite. Trunchi gros. ◊ Intestinul gros = parte a tubului digestiv cu secțiunea mai mare cuprinsă între ileon și anus. ♦ (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Dezvoltat mult în lățime. ♦ (Pop.; la f.) Gravidă, însărcinată. 2. Care are un volum mare, care depășește prin volum dimensiunile obișnuite; voluminos. Carte groasă. ◊ Expr. Gros la pungă = bogat. ♦ (Despre litere) Care este mai lat decât literele obișnuite. 3. Mare, în sens vertical, de la suprafață în adâncime sau de la suprafață până la bază. Strat gros. ◊ Expr. Gros la (sau de) obraz = a) obraznic; b) nesimțit. Gros la piele sau cu pielea groasă = nesimțit. Gros la (sau în) ceafă sau cu ceafa groasă = bădăran. ♦ Care este țesut din fire groase (I 1). Haină groasă. 4. (Despre fluide) Care curge sau se împrăștie greu; dens. ♦ Fig. (Despre întuneric, umbră, ceață etc.) Adânc, compact. II. Adj. Fig. 1. (Despre voce, glas, sunete, adesea adverbial) Adânc, grav. 2. (Înv.) Grosolan, bădăran; incult; care trădează pe omul bădăran sau…
Gropar 1, Persoană care se ocupă cu săparea de gropi pentru morminte. 2. (Entom.) Necrofor. – Groapă + suf. -ar. Gropar 2, (Ent; reg) Gen de insecte coleoptere care se hrănesc cu cadavre Si: necrofor (Necrophorus).
Grilă 1, -le, s.f. Panon alcătuit din vergele de metal sau de lemn, plasat în faţa sau în golul unei deschideri. (din fr. grille). Grilă 2, s.f. Prăjitură în formă de grilă, preparată din aluat și unsă cu sirop de zahâr sau miere.